ARTICOL ÎNCĂRCAT ÎN: 10.08.2014
--- F ---
GR. VÂRSTĂ: 50-60 ani
DIN: Bucuresti
ÎNSCRIS: 24.05.11
STATUS: APOLLO
DATE SEJUR
JUL-2014
DURATA: 1 zile
cuplu fara copii

GRAD SATISFACȚIE
CADRUL NATURAL:
100.00%
Încântat, fără reproș

NOTARE MEDIE REZULTATĂ
100.00%

AUTORUL ar RECOMANDA
această destinaţie unui prieten sau cunoscut
TIMP CITIRE: 9 MIN

La Cetatea Râşnov

TIPĂREȘTE URM de aici

Duminică 20 iulie 2014, după două zile de ameninţări cu ploi, chiar de ziua lui, Sfântul Ilie a curăţat cerul de nori şi a făcut ca soarele să zâmbească din nou oraşului şi aşezărilor din jur. Din teama de a nu fi surprinşi de vremea rea, ascultând şi glasul îngerului păzitor, am amânat vizita la cetate pentru această zi, ultima din minisejurul nostru petrecut la Râşnov.

Bifaserăm toate obiectivele din plan, iar în dimineaţa zilei de duminică, după ce ne-am luat micul dejun la OMV, am predat camera şi ne-am îndreptat spre cetate cu gândul de a rămâne acolo atât cât va fi nevoie pentru o vizită tihnită.

Cu o zi înainte fuseserăm la Peştera Valea Cetăţii, aşa încât cunoşteam deja drumul spre cetate, ba chiar văzuserăm şi parcarea în care trebuia să lăsăm maşina. Parcarea mare, amenajată, amplasată chiar lângă şosea, era gratuită. Nu ştiu dacă este aşa întotdeauna deoarece am văzut un afiş încropit cam la repezeală, pe care scria doar "Free".

Când am ajuns noi acolo, trenuleţul turistic îşi începuse deja programul. Cu 4 lei/persoană (bilet valabil dus - întors), pe un drum în urcuş, după 5 minute şi după nenumărate zgâlţâituri, cei care nu au timp sau rezistenţă fizică pentru o plimbare pietonală, prin pădure, sunt debarcaţi pe platforma de sub zidurile cetăţii. Tobe şi ritmuri medievale, un cal frumos, de rasă, pregătit pentru amatorii de echitaţie (25 lei o tură)..., suficient deocamdată pentru a ne introduce într-o altă lume, cu totul diferită de cea a zilelor noastre.

Intrarea în cetate se face prin Turnul Bathory, în sezonul cald (mai - octombrie) în fiecare zi între orele 09.00 - 19.00, iar în sezonul rece (noiembrie - aprilie) în fiecare zi între orele 09.00 - 17.00. Taxa de intrare - 10 lei/persoană. Copiii şi elevii (sub 18 ani) - 5 lei/persoană, iar grupurile şcolare - 3 lei/persoană. Există şi o taxă de filmat-fotografiat de 5 lei, se pare, ignorată pentru neprofesionişti. La Cetatea Râşnov toată lumea fotografiază şi se fotografiază (inclusiv din dosul panourilor, înlocuind chipul viteazului cavaler în armură cu propriul chip).

Mai trebuie să adaug faptul că nu există (sau nu exista atunci când am fost noi) un ghid specializat, ci numai audioghid. Acesta se poate procura după intrarea în cetate contra unei taxe de 10 lei pentru primul aparat şi încă 8 lei dacă îl doreşti şi pe al doilea. Utilizarea audioghidului este la îndemâna oricui, pe parcursul traseului turistic, în interior, existând panouri numerotate care indică locul în care te afli. Tot în interiorul cetăţii se pot procura fise (2 lei) pentru binoclul aflat pe cel mai înalt punct al cetăţii, lângă steag. Pentru cei care se încumetă să urce până acolo (traseul nu este prea dificil), este încă o modalitate de a admira de la înălţime oraşul, aşezările şi crestele muntoase din jur.

Pentru că mă documentez de fiecare dată atunci când merg într-un loc încărcat de trecut şi pentru că Cetatea Râşnov n-a fost o excepţie în acest sens, încerc - în cât mai puţine cuvinte - să spun câte ceva din istoricul cetăţii. Dacă îl cunoaşteţi sau dacă vă displac informaţiile de acest gen, vă rog, ignoraţi pasajul următor!

Scurt istoric

Specialiştii susţin că începuturile fortăreţei de pe această culme împădurită ar fi prin 1211-1225, în timpul stăpânirii teutone în Ţara Bârsei. Mai întâi din lemn, apoi reconstruită din piatră, cetatea a apărut ca o necesitate de apărare şi refugiu din calea invadatorilor.

Prima menţiune documentară, în 1335, face referire la o puternică cetate fortificată care a rezistat invaziei tătarilor salvând vieţile localnicilor refugiaţi dincolo de zidurile sale. În sec. XV, în timpul expansiunii otomane, Cetatea Râşnov a înfruntat cu succes şi câteva asedii turceşti. Obligaţi de împrejurări să rămână între ziduri perioade mai lungi, localnicii au transformat cetatea într-un adevărat târg fortificat.

În secolele următoare, necesitatea de apărare şi refugiu dispărând, interesul localnicilor de a întreţine târgul fortificat a scăzut. Cutremurul din 1802 a distrus o parte din turnuri şi a dus la transformarea cetăţii părăsite într-o ruină. Aşa am găsit-o şi eu când am vizitat-o prima oară, prin anii '70.

Astăzi, dincolo de zidurile impunătoare, refăcute şi întărite, vizitatorii păşesc într-un autentic târg medieval, cu case, cu străzi şi chiar cu o fântână.

Traseu în incinta cetăţii

În turnul de la intrare, Turnul Bathory, accesul este liber, dar dacă vreţi să urcaţi, până la primul nivel aveţi de înfruntat o scară exterioară, de lemn, cu 20 de trepte. Dacă aceasta mai este cum mai este, scara interioară - tot de lemn - este foarte abruptă şi cu nişte trepte atât de înguste încât talpa trebuie aşezată invers. Deşi este nouă, din lemn trainic, pare făcută special pentru a-ţi rupe gâtul. Pe scara interioară, cu 41 de trepte dificile, se urcă două etaje. Coborârea este o provocare şi mai mare. În faţa mea, un copil de vreo 10 ani, era chiar panicat. Încurajat de mama sa care mergea în faţă, copilul a coborât treaptă cu treaptă stând pe şezut şi ţinându-se cu mâinile de treptele de sus. Câtă grijă am avut să nu-i calc degeţelele! Totuşi, trebuie să spun că urcuşul până la cel mai înalt nivel al turnului merită cu prisosinţă. Spre prima curte, spre zidurile cu turnuri sau în depărtare, spre munţii înalţi, în toate cele patru zări, priveliştea este minunată.

Pe lângă capela de jos din care acum se mai văd doar urmele fundaţiei, drumeagul în serpentină duce la intrarea principală în curtea interioară a cetăţii. Aceasta este precedată de Barbacana mare, o construcţie circulară fortificată, prevăzută cu mai multe guri de tragere care străpung zidurile groase. Aici, lângă Turnul Armelor, toată lumea se opreşte privind impresionată zidurile robuste, renovate, cele două herse ce par gata şi acum să fie coborâte în caz de pericol, precum şi drumul de strajă la care câteva banale panglici interzic accesul turiştilor.

În interior, urmând calea de-a lungul zidului, până la Turnul triunghiular, deja se văd - pe partea dreaptă - casele medievale înghesuite una în cealaltă, construite din piatră şi cărămidă.

Spre Barbacana mică drumul este în uşoară coborâre, cu trepte de piatră, mărginit pe o parte de casele transformate în prăvălii şi pe cealaltă parte de o frumoasă grădină cu trandafiri. Se ştie că trandafirul este emblemă a Râşnovului încă din Evul Mediu, denumirea germană a aşezării - Rosenau - însemnând Valea Trandafirilor.

Barbacana mică şi Turnul gărzii cu vechile puncte de observaţie sunt în prezent excelente locuri de unde se poate admira şi fotografia panorama de vest, cu oraşul Râşnov în vale, cu crestele Bucegilor în stânga şi ale Pietrei Craiului în dreapta. Tot aici se găseşte şi un punct de informare turistică. Recomand celor care ajung la Cetatea Râşnov să nu rateze punctele de belvedere de aici pentru că imaginile sunt cu adevărat deosebite.

De la Barbacana mică, urmând traseul circular, pe lângă ziduri, drumul este în urcuş. Fântâna este un loc în care veţi poposi cu siguranţă, nu pentru apă (acum nu mai este funcţională), ci pentru importanţa ei istorică. În timpul asediilor prelungite, când rezervele de apă erau pe sfârşite, localnicii se furişau noaptea şi aduceau apă de la un izvor din munte. Pentru că lipsa apei în cetatea asediată era un inconvenient major, cu mari eforturi, între 1623-1640, a fost săpată în stâncă fântâna pe care o vedem şi astăzi. Alături, panoul ataşat informează că adâncimea ei este de 140 m. O legendă, bună pentru condimentarea oricărei prezentări turistice, spune că fântâna ar fi fost săpată de doi prizonieri turci cărora li s-ar fi promis eliberarea după terminarea lucrării. Un ghid onest nu va uita să adauge că de fapt munca titanică a săpării în stâncă a fost făcută de localnici.

Dacă aţi ajuns până la fântână, după ce i-aţi dat roată şi aţi privit în adâncul ei, continuaţi la deal, printre ruine, până la cel mai înalt punct al cetăţii, un alt minunat loc de belvedere. Aici a fost cândva o bisericuţă şi o mică şcoală. Aveţi de urcat câteva trepte de piatră, cam denivelate, dar cu grijă şi ajutaţi de balustradă, veţi ajunge lângă steag şi binoclul cu care se pot scruta zările până departe. Turnul gotic şi Turnul pentagonal, precum şi zidul exterior care închide incinta la Turnul Bathory, se văd şi se fotografiază foarte bine de aici.

Ce mai puteţi face la cetate?

În primul rând shoping. Casele medievale din curtea interioară, cândva adăposturi şi depozite de provizii în timpul asediilor, astăzi sunt mici magazine cu suveniruri, etalând şi în afară tot felul de nimicuri, dar şi bijuterii din pietre semipreţioase, obiecte de artizanat şi material documentar privind istoria cetăţii.

Muzeul în care se pot vedea arme şi armuri, tot felul de unelte şi mobilier de uz gospodăresc, obiecte de vestimentaţie, fotocopii ale unor documente de epocă, o mască de tortură, precum şi un jug folosit la transportarea în siguranţă a prizonierilor, poate constitui un punct de atracţie.

Aruncarea de topoare (1 leu/aruncarea, 5 lei/7 aruncări) este pentru mulţi dintre vizitatori o adevărată distracţie.

La Cetatea Râşnov, orice turn, orice colţ de zid sau orice ruină poate fi un bun fundal pentru fotografii de familie. Pentru amatorii de fotografii mai năstruşnice există şi panouri în care chipul cavalerului medieval poate fi înlocuit cu propriul chip. De asemenea, nu ştiu în ce condiţii, se pot face fotografii alături de cavaleri în carne şi oase, înveşmântaţi cu straie medievale, purtând o lance sau un scut.

Mai trebuie să amintesc faptul că pe platforma de la intrare, acolo unde se sfârşeşte traseul minicarului, pe lângă tarabele cu suveniruri, există o terasă unde se poate servi câte ceva.

Nu pot încheia fără a recomanda celor care iubesc trecutul istoric, în special celor care au copii şcolari, să viziteze Cetatea Râşnov. Chiar dacă de-a lungul timpului înfăţişarea ei a suferit multiple transformări, cetatea ţărănească Râşnov păstrează încă elemente arhitecturale ce pot reconstitui istoria unei fortificaţii care a rezistat cu succes atâtor asedii.

Citește și CONTINUAREA aici

[fb]
---
Trimis de iulianic in 10.08.14 00:08:11
Validat / Publicat: 10.08.14 01:58:03
INFO ADIȚIONALE
  • Nu a fost singura vizită/vacanţă în RÂȘNOV.

VIZUALIZĂRI: 4634 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURISAU ARTICOL fără ECOURI
SESIZEAZĂ
conținut, limbaj

9 ecouri scrise, până acum, la acest articol

NOTĂ: Părerile și recomandările din articol aparțin integral autorului (iulianic); în lipsa unor alte precizări explicite, ele nu pot fi considerate recomandări sau contrarecomandări din partea site-ului AmFostAcolo.ro („AFA”) sau ale administratorilor.
Poze atașate (se deschid în pg nouă)
P03 La Cetatea Râşnov - Spre Barbacana mare şi Turnul armelor.
EVIDENTIAȚI ARTICOLELE CU ADEVĂRAT UTILE!
Dacă impresiile de mai sus v-au impresionat prin utilitate, calitate etc folosiți linkurile de mai jos, prin care puteți acorda articolului un BONUS în Puncte de Mulțumire-Apreciere (PMA) articolului.
Puteți VOTA acest articol:
[900 PMA] [450 PMA]
PUNCTAJ CRT: 1000 PMA (std) PLUS 31250 PMA (din 33 voturi)
NOTĂ: Mulțumită numărului de voturi primit, articolului i-a fost alocat automat un SUPERBONUS în valoare de 2000 PMA.

ECOURI la acest articol

9 ecouri scrise, până acum

Dan&Ema [10.08.14 04:24:57] »

Ni s-a facut dor de cetatea rasnov pe care nu am mai vizitat-o de ceva timp desi prin zona am tot trecut.

poate ne oprim can revenim la sinca despre care am fost f impresionati v review uri

ce e regretabil la cetate este carciuma deschisa in incinta

consider ca nu isi avea locul

Dan&ema

iulianic CONS. ONORIFIC AFA / ROMÂNIA [10.08.14 09:51:53] »

@Dan&Ema: Fără doar şi poate, Cetatea Râşnov merită vizitată de oricine, cu atât mai mult dacă suntem însoţiţi de copii şcolari şi dacă vremea este bună.

…ce e regretabil la cetate este carciuma deschisa in incinta…

Sincer, oricât m-aş strădui, nu-mi amintesc să fi văzut vreo cârciumă în cetate. În casele medievale am văzut doar mici magazine cu suveniruri, cu sucuri, dulceţuri şi şerbet. Într-adevăr, nu-şi are locul o cârciumă în interiorul cetăţii.

Pe platforma de jos, înainte de intrare, există o terasă. Nu ştiu ce oferă pentru că nu am fost şi acolo.

urjanclaudiu CONS. ONORIFIC AFA / ROMÂNIA [11.08.14 10:56:04] »

oricât m-aş strădui, nu-mi amintesc să fi văzut vreo cârciumă în cetate.

Eu am mai fost de ceva vreme pe acolo însă din câte bag de seamă, se pare că aceasta nu mai există iar când fac această afirmaţie mă bazez pe cele observate în P19. La acea clădire cu terasă ce apare în partea dreaptă a imaginii (acolo era "cârciuma") văd că acum sunt expuse câteva ţoale medievale aşadar presupun că e vreun magazin de suveniruri sau ceva de acest gen. Din partea mea... e foarte bine că au desfiinţat-o că se potrivea "ca nuca în perete".

P. S. Aş fi vrut să vă ofer şi Superbonusul dar mi-a luat-o altcineva înainte .

iulianic CONS. ONORIFIC AFA / ROMÂNIA [11.08.14 11:05:10] »

@urjanclaudiu: Mulţumesc pentru ecou, pentru intenţia de a-mi acorda superbonusul, dar mai ales mulţumesc pentru lămurire!

Mărturisesc, remarca lui @Dan&Ema m-a pus în încurcătură. Cum să nu fi văzut eu cârciuma? Sau dacă am văzut-o, de ce nu mi-o amintesc? Da, ceea ce se vede în P19 este un magazinaş cu suveniruri care etalează afară tricouri cu însemnele cruciaţilor.

Cârciuma sau terasa de jos, din afara cetăţii, este - cred - suficientă.

Dan&Ema [11.08.14 11:13:49] »

@urjanclaudiu: f importanta noutatea ca a disparut carciuma. Ma bucur si ca ati reactionat la commentul meu cu aceste informatii actualizate.

dan&ema

mauricius* [12.08.14 12:27:22] »

Excelente impresii care mi-au răscolit aminitiri frumoase din tinerețe. E drept că pe atunci Râșnovul și împrejurimile arătau altfel și aștept cu sufletul la gură continuarea:

Peştera Valea Cetăţii despre care sper să pot scrie mai detaliat în viitor

Cred că ultima dată când am intrat în peșteră a fost acum mai mult de 35 ani!!! Pe atunci era o întreagă aventură, intrarea târâș cu rucsacul agățat de picior, cercetat pe îndelete toate crăpăturile fără "regulament de vizitare" și mai ales momentele de panică atunci când nu mai găseam ieșirea

RĂSPUNDEVOTAȚI ECOUL [300] [150][0 vot]
abancor CONS. ONORIFIC AFA / ROMÂNIA [12.08.14 13:04:27] »

O să ai o surpriză cînd o să vezi cît au putut să excaveze din galeria aia de acces! Acum are 2 m înălțime. Am pus pe site mai demult niște poze de comparație: cum arăta tîrîșul înainte și cum e acum galeria. S-a muncit ceva.

iulianic CONS. ONORIFIC AFA / ROMÂNIA [12.08.14 16:07:47] »

@mauricius: Mulţumesc pentru aprecieri!

…aştept cu sufletul la gură continuarea…

Da, despre Peştera Valea Cetăţii, aşa cum am văzut-o prin ochii mei de nespecialist, voi scrie cât de curând. De fapt, review-ul este scris pe jumătate, dar temperaturile astea prea ridicate mă scot din parametri şi nu am acelaşi randament.

Admir curajul celor care se aventurează în incursiuni de felul celor descrise de tine. Eu n-aş fi fost în stare să intru în peşteră în condiţiile de acum 35 de ani. Dacă atunci a fost ultima dată când ai intrat în Peştera Valea Cetăţii (sau Fundata), cred că ar trebui să mai mergi o dată. Nu vei mai recunoaşte intrarea, iar amenajările din interior te vor face să te întrebi dacă nu cumva eşti într-o altă peşteră.

iulianic CONS. ONORIFIC AFA / ROMÂNIA [12.08.14 19:03:36] »

@abancor: Eu chiar am avut o surpriză comparând cu ajutorul pozelor tale deschiderea iniţială, naturală şi intrarea în peşteră aşa cum este ea acum. Ghidul ne vorbise despre prima deschidere care era de fapt o gaură prin care se trecea târâş, dar nu credeam că a fost chiar atât de mică. Într-adevăr, pentru a o face mai înaltă decât un stat de om, a fost necesar ceva efort.

Am citit review-ul tău, inclusiv completările din ecouri privitoare la Peştera Fundata sau Peştera din Valea Cetăţii. Sunt foarte documentate şi foarte folositoare.

RĂSPUNDEVOTAȚI ECOUL [300] [150][1 vot]
Sfârșit SECȚIUNE Listă ECOURI scrise la articol

ROG REȚINEȚI:
  • Folosiți rubrica de mai jos (SCRIE ECOU) pentru a solicita informații suplimentare sau pentru a discuta cele postate de autorul review-ului de mai sus
  • Dacă ați fost acolo și doriți să ne povestiți experiența dvs, folosiți mai bine butonul de mai jos ADAUGĂ IMPRESII NOI
  • Dacă doriți să adresați o întrebare tuturor celor care au scris impresii din această destinație: in loc de a scrie un (același) Ecou în "n" rubrici, mai bine inițiati o ÎNTREBARE NOUĂ
    (întrebarea va fi trimisă *automat* tuturor celor care au scris impresii din această destinație)
SCRIE UN ECOU LA ACEST REVIEW
NOTĂ: Puteți folosi ptr formatarea ecoului: [b]...[/b], [i]...[/i], [q]...[/q]
EMOTICOANE ce pot fi folosite SHOW/HIDE
Sfârșit SECȚIUNE SCRIE ECOU

NOTĂ: Rubrica de mai jos vă permite să vă abonați (sau să vă dezabonați) la / de la notificări (înștiințări prin email) atunci când cineva răspunde unui text scris ca ecou mai sus.
Status Abonament Ecouri la acest review - abonament INACTIV [NU primiți înștiințări atunci când se scriu ecouri la acest review]
VREAU înștiințări pe mail când se postează ecouri la acest review
4 utilizatori sunt abonaţi la urmărirea acestui fir de discuţie (primesc instiinţări la adăugarea unui ecou):
abancor, Dan&Ema, iulianic, mauricius*
Alte impresii din această RUBRICĂCetatea Râșnov:


    SOCIALs
Alătură-te comunității noastre

AGENȚIA DE TURISM AmFostAcolo.Travel:
SC Alacarte SRL | R.C.: J35/417/24.02.09 | RO 25182218 | Licența de turism 218 / 28.11.2018

 
[C] Copyright 2008-2024 AmFostAcolo.ro // Reproducerea integrală sau parţială a conţinutului este interzisă
AmFostAcolo® este marcă înregistrată
  • la final = [utf8mb4]; bMustChange=[]
  • pagină generată în 0.066202163696289 sec
    ecranul dvs: 1 x 1