Flamenco - sufletul Sevilliei

TIPĂREȘTE

A reveni intr-un oraş iubit după ani si ani este ca si cum ai reveni la o iubire veche din adolescenţă. Un risc imens! pentru că intre timp ti-ai format o imagine perfectă despre această persoană sau in cazul meu despre acest oraş si el s-a schimbat. Nu mai este acelaşi! Nu doar pentru că tu ai păstrat in amintire numai lucrurile frumoase ci s-ar putea ca acestea să nu mai existe sau timpul sa-si fi pus amprenta sa necruţătoare peste el. Piaţa pe care tu ai avut-o in memorie, ca fiind una dintre cele mai frumoase din lume este acum murdară, zidurile se scorojesc, trotuarul are spărturi si parcul cu aleile lui răcoroase este acum doar o ingrămădeala de pomi uscati si bătrâni. Asa mi s-a intamplat mie in Sevilla.

Vizitasem Sevilla cu ani in urma, să fi trecut 10 sau probabil chiar 15 ani de atunci si păstrasem despre acest oraş o impresie atât de extraordinară incât abia aşteptam să-l pot vedea din nou. Orasul Sevilla este si acum fermecător, să nu ma intelegeti gresit, doar că imaginea mea ce mi-o formasem intre timp era atât de suprareala incât nici nu ar fi putut fi altfel decât ca realitatea să mă dezamăgeasca. Si după ce mă plimbasem pe cărările parcului Maria Luisa unde băncile nu mai erau proaspăt vopsite si apa lacului era impăienjenită cu mătasea broaştei ajunsesem in Piata Spaniei (Plaza de España). Lacul din fata palatului era secat – imi aduceam aminte că noi facusem o plimbare cu barca sub poduri romantice. Mozaicurile de pe pereti cu imagini reprezentând toate provinciile din Spania, fiecare redând o scenă celebra din istorie, erau pe jumătate distruse si câteva dintre ele erau acoperite pentru a fi restaurate. Un morman de pietre si moloz era amplasat in mijlocul pietei, unde acum 15 ani stăteau caleşti cu cai negrii cu sânge arab si aşteptau vizitatori. Chiar si portocalele din pomi erau amare. Plimbându-ne pe străzile inguste ale orasului vechi in cautarea timpului pierdut ajunsesem la intrarea in Palatul Regal. Palatul cu camerele lui impodobite cu dantelerii in piatra si in lemn de pe vremea maurilor, curtile interioare lasând lumina să pătrundă printre arcade rotunde ce imblânzeau soarele arzător si făceau ca razele lui sa devină moi si plăcute erau aceleaşi. Jocurile de fântâni arteziene işi trimiteau stropii de apă intr-un dans ametitor…totul era acolo si totusi lipsea ceva…

Seara intr-o sală mică in care incăpeau doar o mâna de oameni, luasem loc pe un scaun de lemn scârţâitor si incomod. Luminile se stinseră si pe scenă apăruseră un ghitarist si o cântăreată. Incepuseră sa cânte in duet un cântec de jale si dor care te facea sa ti se zbârleasca pielea de emotie. Si pe urmă au apărut dansatorii de flamenco pe scena. Flamenco este un dans care necesită o mare putere de expresie pentru a menţine tensiunea. Fiecare parte a corpului, a braţelor, a mâinilor, degetele şi chiar şi direcţia privirii este importantă. Variaţia între secţiuni rapide şi lente acompaniată de bătai din pame si lovituri cu tocurile pantofilor alcătuiesc farmecul real şi frumuseţea unui flamenco. Dansul inflăcărat plin de emotii si cântecul acompaniat doar de o ghitara m-au impresionat pâna la lacrimi… orasul Sevilla il redescopeream acum cu partile lui ascunse... ca si cum ai revenii la o iubire veche si te-ai reindrăgostii din nou de acelaşi bărbat, descoperind că nu doar frumusetea contează ci si sufletul care se ascunde in el.

---

VIZUALIZĂRI: 2607 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI