ARTICOL ÎNCĂRCAT ÎN: 16.07.2014
GR. VÂRSTĂ: 40-50 ani
DIN: Bucuresti
ÎNSCRIS: 08.08.12
STATUS: SILVER
DATE SEJUR
FEB-2014
DURATA: 10 zile
cuplu fara copii

GRAD SATISFACȚIE
SERVICII:
95.00%
Mulțumit, aproape încântat
BUCĂTĂRIE ŞI MASĂ:
100.00%
Încântat, fără reproș
CADRUL NATURAL:
100.00%
Încântat, fără reproș
DISTRACŢ. / RELAXARE:
100.00%
Încântat, fără reproș

NOTARE MEDIE REZULTATĂ
98.75%

AUTORUL ar RECOMANDA
această destinaţie unui prieten sau cunoscut
TIMP CITIRE: 3 MIN

Dubai - orasul viitorului

TIPĂREȘTE

Vizita mea in Dubai a inceput seara, cand totul este luminat, iar maretia orasului este cel mai bine de observat.

Stiind ca acest oras si-a inceput existenta in urma cu cativa ani am fost cu atat mai impresionata de realizarile sale; peste tot sunt cladiri impunatoare, majoritatea sunt construite in oglinda.

Simbolul orasului, Burj al Arab, arata intr-adevar ca vela unei corabii adanc infipta i malul marii, fiind luminata in toate culorile curcubeului seara.

Am vizitat si urcat in Burj Khalifa, cea mai inalta constructie ridicata de om in prezent, admirand de la inaltimea etajului 142 orasul. Liftul te duce sus in mai putin de 1 minut iar panorama este ametitoare. Daca vei urca la mometul apusului atunci vei admira mai intai cladirile aurite de razele soarelui pentru ca mai apoi sa admiri le luminate, scladate de mantia noptii. De sus, fantanile devenite deja celebre care se afla chiar in fata maiestuoasei constructii, ofera un joc de lumini si culori in acordurile pieselor muzicale care isi incep programul imediat ce se lasa seara, in jurul orei 18,30, si pana aproape de miezul noptii, oferind spectacole care aduna oamenii seara de seara in fata lor.

Tot aici se afla si cel mai mare mall din lume, Dubai Mall, in care am vazut pentru prima data taxiuri interioare. Initial am gandit ca este un moft, dar dupa cateva ore de mers prin interiorul mall-ului, unde se afla si un acvariu cu inaltimea a 3 etaje, unde observi diversitatea florei si faunei marine, ca sa nu mai vorbim despre numeroasele magazine, locuri de joaca, distractie, restaurante, chiar am simtit nevoia de a ma urca intr-un taxi.

Am mers cu metroul care nu are conducator, fiind actionat automat, am admirat statiile elegante si am ajuns in sukul- piata de bijuterii unde se afla cel mai mare inel din lume, asa cum arata si certificatul Guiness World, care are circa 62 kg, din care 5 kg diferite pietre pretioase, restul fiind reprezentat de aur.

Am admirat plajele si parcurile, foarte bine intretinute, am fost in cartierul Dubai Marina, unde se afla cei mai multi zgarie-nori construiti cate doi, in oglinda.

Si, de fiecare data, de oriunde as fi fost sa ma plimb, ma reintorceam la fantani, fiecare piesa muzicala spunand o poveste pe care doream sa o ascult iar si iar si iar...

Am mers intr-un safari in desert. O masina te preia de la un punct fix sau din fata hotelului si ajungi la marginea desertului unde te asteapta masini de teren care iti ofera o plimbare pe dune de neuitat pana la locul unde este amplasat cortul in interiorul desertului. Aici, poti face o plimbare cu camila sau cu un ATV iar apoi te poti imbraca in portul specific arabesc, poti incerca sa pipezi o sisha cu aroma de struguri. Am descoperit aici tot confortul de care ai nevoie, spatiile sanitare fiind foarte curate, amenajate cu tot ce este nevoie, avand apa curenta.

Dupa ce am luat contact cu toate aceste activitati s-a servit o masa cu specific arabesc si a avut loc un program artistic, organizatorii fiind preocupati continuu sa te simti bine. La sfarsitul acestei seri turistii erau adusi inapoi la locul de unde au fost luati.

Pentru mine, Dubaiul este un oras al viitorului pe care il simti cum creste de la clipa la clipa si in care iti doresti sa revii ca sa observi ce mai este nou acolo.


[fb]
---
Trimis de samantha in 16.07.14 14:26:10
Validat / Publicat: 16.07.14 18:29:39
INFO ADIȚIONALE
  • Nu a fost singura vizită/vacanţă în ORIENTUL MIJLOCIU.

VIZUALIZĂRI: 5546 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURISAU ARTICOL fără ECOURI
SESIZEAZĂ
conținut, limbaj

13 ecouri scrise, până acum, la acest articol

NOTĂ: Părerile și recomandările din articol aparțin integral autorului (samantha); în lipsa unor alte precizări explicite, ele nu pot fi considerate recomandări sau contrarecomandări din partea site-ului AmFostAcolo.ro („AFA”) sau ale administratorilor.
Poze atașate (se deschid în pg nouă)
P01 Burj Khalifa
EVIDENTIAȚI ARTICOLELE CU ADEVĂRAT UTILE!
Dacă impresiile de mai sus v-au impresionat prin utilitate, calitate etc folosiți linkurile de mai jos, prin care puteți acorda articolului un BONUS în Puncte de Mulțumire-Apreciere (PMA) articolului.
Puteți VOTA acest articol:
PUNCTAJ CRT: 1000 PMA (std) PLUS 5850 PMA (din 7 voturi)

ECOURI la acest articol

13 ecouri scrise, până acum

romeo-george
[19.07.14 11:27:40]
»

@samantha: urmeaza sa plec si eu in Dubai, ce preturi sunt la mancare, apa, etc... sa stiu ce buget trebuie sa am.

samanthaAUTOR REVIEW
[19.07.14 11:33:56]
»

@romeo-george: preturile sunt cu mult mai mici iar calitatea mai buna.

1 sticla apa plata 500ml este 1 leu echivalent iar o saorma 5lei.

la restaurant esti servit exemplar si nu sunt preturile prea mari.

vacanta placuta!

RĂSPUNDEVOTAȚI ECOUL [300] [150][1 vot]
romeo-george
[19.07.14 11:52:19]
»

@samantha: multumesc pt raspuns. In valiza se poate strecura o bere, doua sau o sticla de vin?pot fi pobleme pe aeroport? tu ai mers cu charter?

samanthaAUTOR REVIEW
[19.07.14 13:14:59]
»

am fost cu fly dubai.

nici o problema sa ai o sticla de vin sau o bere in bagaj.

si acolo gasesti sa cumperi bauturi dar la prreturi f. mari.

o sticla de vin este cam 180 lei sau mai mult.

RĂSPUNDEVOTAȚI ECOUL [300] [150][1 vot]
dana_iancu2001
[22.07.14 22:09:51]
»

@samantha: Buna seara! Imi puteti spune va rog frumos, ce tinute (vestimentare) putem imbraca in Dubai... atat pentru noi femeile, cat si in cazul barbatilor (desi pt ei e mai simplu...) Si nu ma refer la moschei... ci pe strada... in diverse obiective turistice...

Am citit cateva sfaturi dintr un ghid, care m au pus pe ganduri... : D ar trebui sa mi improspatez garderoba cu fuste lungi... etc?

Multumesc anticipat!

RĂSPUNDEVOTAȚI ECOUL [300] [150][0 vot]
HYUNDA-I
[23.07.14 08:49:38]
»

Da, Dubaiul este un oras primitor pentru toata lumea, atat pentru turistul obisnuit sa si faca singur pachetul turistic si sa-si utilizeze cat mai bine bugetul dar si pentru turistul care dispune finanaciar, gata oricand sa si cumpere un parfum sau o geanta care costa cat 2 salarii obisnuite din Ro. Oriumde mergi esti respectat daca si tu respecti si ma refer la obiceiurle, traditia si religia lor. Desi Dubai e mai permisiv e mai "deschis" decat celelelalte zone din Emirate totusi... Ca femeie e bine sa nu atragi privirea iesind din decor cu vestimentatia. Fusta cu lungime normala, blugi, pantaloni usori, tricou cu maneca cu talie normala deci fara excentricitati si totul e k. Barbatii poarta pantaloni lungi sau 3/4 camasa sau tricou. In iulie si august sunt pana la 60 de grade C si va obliga clima sa purtati maaneca lungq si cat mai mult bumbac. Cat drspre incaltari cat mai comode sa aveti. Atentie la medicamentele care le aveti la dmv, consultati site-ul ambasadei cu ce aveti voie si pt ce va trebuie reteta la dmv. Nu va sa pupati pe strada persoane de sex diferit, nu mancati in metrou. Femeile si copiii au vagon special daca vor sa circule mai lejer. In metrou exista vagoane gold pt cei care vor sa circule la cls super, vagon numai pt femei si copii ai vagoane standard, mixte. Preturile sunt avantajoase la unele produsr sub Ro, paritateal RON/AED aproximativ 1:1.

RĂSPUNDEVOTAȚI ECOUL [300] [150][1 vot]
samanthaAUTOR REVIEW
[23.07.14 12:30:15]
»

@dana_iancu2001: Buna ziua,

Dubaiul este un oras oarecum permisiv in ceea ce priveste tinuta, in sensul ca sunt acceptate si fuste mai scurte si bretelute la bluze, chiar daca se uita mai chioras.

Ideal ar fi sa purtati pantaloni lungi sau aproape de genunchi si bluze nu prea decoltate; in nici un caz sa nu fie transparente sau da aveti un maieu pe dedesubtul acelei bluze. Daca doriti sa vizitati lacase de cult nu veti putea intra daca nu aveti bratele, picioarele si capul acoperite; este o lipsa de respect altfel.

Daca doriti sa va manifestati afectiunea este bine sa o faceti in camera de hotel si nu in public; puteti totusi sa va tineti de mana, nu este un gest deplasat.

In situatia in care aveti de luat medicamente cu Dvs trebuie sa pastrati si copia recomandarii medicului pentru aceste medicamente, fiind posibil sa vi se ceara explicatii.

Puteti face o aproximare cu privire la preturi avand in vedere ca moneda lor, dirhamul, este cam la aceeasi valoare cu leul romanesc.

Daca intentionati sa cumparati lucruri de firma preturile vor fi mari dar pentru fake-uri, care sunt foarte bine realizate, puteti plati si de 10 ori mai putin.

Calitatea produselor in Dubai este net superioara celor din Romania.

Cat despre alimente, apa plata este la nivelul a 1 leu- sticla de 500 ml, saorma costa intre 3-7 lei in functie de ceea ce contine si de locul in care este cumparata.

Preturile in zona Dubai Mall si Dubai Marina sunt mai mari in ceea ce priveste mancarea.

Daca nimeriti in perioada Ramadamului in Dubai, sub nici o forma nu mancati sau beti apa in locuri publice pana la asfintit; legile lor sunt foarte aspre si puteti fi acuzata de sfidare si expulzata pe loc, plus o amenda.

Nu veti gasi bauturi alcoolice decat in magazine speciale si este de preferat sa nici nu aveti cu Dvs asa ceva pentru ca se pot face controale inopinate si aveti neplaceri.

Incercati sa respectati legile lor si veti avea parte de un sejur extrem de placut.

dana_iancu2001
[28.07.14 10:03:26]
»

@samantha: Va multumesc tare mult pentru lamuriri!

kathy15
[13.08.14 14:14:22]
»

Buna ziua,

Am si eu o intrebare: cum a fost vremea in februarie? se poate face si plaja? As vrea sa merg si eu in februarie 2015 si as vrea sa stiu la ce sa ma astept.

Multumesc!

samanthaAUTOR REVIEW
[13.08.14 23:13:51]
»

@kathy15: Buna. Eu am fost in a doua jumatate a lunii februarie iar temperatura a fost intre 24-28 grade, chiar 30 grade in 2 zile. Se poate face plaja. Apa este usor rece, dar se poate face baie.

La inceputul lui februarie mai poti prinde ceva reduceri iar temperatura este intre 20-27 grade.

Vacanta placuta!

RĂSPUNDEVOTAȚI ECOUL [300] [150][1 vot]
kathy15
[14.08.14 09:55:56]
»

@samantha: Multumesc pentru informatii!

adri-nico
[28.08.14 01:47:37]
»

in alte reviewuri, urcarea si stationarea e pina la etajul 124, la voi a fost pina la 142?

foarte utile ecourile!

crocodil
[10.07.15 23:20:57]
»

Buna, am si eu rezervare pe 10 noiembrie. Cate grade sunt, se poate face plaja?

Sfârșit SECȚIUNE Listă ECOURI scrise la articol

ROG REȚINEȚI:
  • Folosiți rubrica de mai jos (SCRIE ECOU) pentru a solicita informații suplimentare sau pentru a discuta cele postate de autorul review-ului de mai sus
  • Dacă ați fost acolo și doriți să ne povestiți experiența dvs, folosiți mai bine butonul de mai jos ADAUGĂ IMPRESII NOI
  • Dacă doriți să adresați o întrebare tuturor celor care au scris impresii din această destinație: in loc de a scrie un (același) Ecou în "n" rubrici, mai bine inițiati o ÎNTREBARE NOUĂ
    (întrebarea va fi trimisă *automat* tuturor celor care au scris impresii din această destinație)
SCRIE UN ECOU LA ACEST REVIEW
NOTĂ: Puteți folosi ptr formatarea ecoului: [b]...[/b], [i]...[/i], [q]...[/q]
EMOTICOANE ce pot fi folosite SHOW/HIDE
Sfârșit SECȚIUNE SCRIE ECOU

NOTĂ: Rubrica de mai jos vă permite să vă abonați (sau să vă dezabonați) la / de la notificări (înștiințări prin email) atunci când cineva răspunde unui text scris ca ecou mai sus.
Status Abonament Ecouri la acest review - abonament INACTIV [NU primiți înștiințări atunci când se scriu ecouri la acest review]
VREAU înștiințări pe mail când se postează ecouri la acest review
7 utilizatori sunt abonaţi la urmărirea acestui fir de discuţie (primesc instiinţări la adăugarea unui ecou):
adri-nico, crocodil, dana_iancu2001, HYUNDA-I, kathy15, romeo-george, samantha
Alte impresii din această RUBRICĂVacanța în Dubai:


    SOCIALs
Alătură-te comunității noastre

AGENȚIA DE TURISM AmFostAcolo.Travel:
SC Alacarte SRL | R.C.: J35/417/24.02.09 | RO 25182218 | Licența de turism 218 / 28.11.2018

 
[C] Copyright 2008-2024 AmFostAcolo.ro // Reproducerea integrală sau parţială a conţinutului este interzisă
AmFostAcolo® este marcă înregistrată
  • la final = [utf8mb4]; bMustChange=[]
  • pagină generată în 1.25040102005 sec
    ecranul dvs: 1 x 1