Am fost pe LUNA!

TIPĂREȘTE

Nu stiu daca v-am povestit cum am ajuns in Honduras? Anul trecut pentru luna noiembrie planuisem sa mergem undeva in Caraibe dar nu ne puteam nicicum intelege... eu voiam St. Lucia (care era extrem de scumpa si doar cu 2 escale de ajuns). Sotul meu visa la o combinatie intre Trinidat si Tobago. Devenise pentru cateva saptamani o discutie aprinsa care nu de multe ori se termina cu cearta... stiu ca multi dintre voi zambesc acum ironic si isi spun "astfel de probleme asi vrea sa am si eu " insa pentru noi devenise o tema greu de digestionat... fara glume. Asa ca intr-o zi dupa nenumarate discutii am luat o foaie de hartie - am scris pe ea toate literele alfabetului si le-am pus pe urma intr-o palarie avand sa tragem una dintre litere fara sa vedem care. A iesit H... deci o tara care incepe cu litera H - in Marea Caraibe exista o singura insula cu aceasta litera Haiti... insa aceasta tara este dupa catastrofa de acum cativa ani (cutremur) inca de nevizitat. Asa ca am luat atlasul sa verificam celelalte tari care incep cu litera H... si astfel am ajuns la Honduras care are si insule in Marea Caraibe (Roatan unde am fost noi). A fost o alegere foarte riscanta insa care s-a dovedit a fi perfecta. Citeste si despre aventurile noastre prin Honduras... vezi impresii - vezi impresii

De ce va povestesc aceasta? Deoarece ne-am hotarat - pentru a evita eventualele discutii in viitor - sa folosim aceasta metoda de cate ori nu ne putem hotari. Urmatoarea calatorie in februarie. Punem din nou toate literele in palarie si eu imi aduc aminte de vorbele unei colege care mi-a spus candva mai in gluma: candva dupa ce ati vazut toata lumea unde mai mergeti - pe luna? si nici bine zis trag litera "L"... ha, ha deci ce incepe cu litera L? Si acum va spun sincer - DA am fost ca pe Luna! L... anzarote este o insula unica in lume unde nu doar ca ai impresia ca ai ajuns pe luna ci aici sa si experimentat aterizarea si umblatul pe luna de catre NASA... deoarece acesta este locul unde suprafata pamantului este comparativa cu cea a lunii. Dar sa auzi de aceasta si sa vezi cateva poze in avans nu se poate compara cu semtimentul pe care il ai cand ajungi acolo - de necrezut.

Grand Hotel Areccife este un bloc cu 17 etaje cu fatada de sticla construit probabil prin anii 90 – absolut nerecomant pentru un hotel de vacanta. Hotelul e defapt o “pata de rusine” dacă ar trebui sa traduc cuvantul german “Schandfleck” ce i se potriveste de minune.

Este spectaculos dacă locuiesti in el si privelistea din cameră este exceptională- noi fiind cazati la etajul 11 cu o privire panoramică peste plajă si mare. Insă dacă il privesti de dinafară iti sare imediat in ochi (negativ vorbind) de la zeci de km departare. Toate clădirile de pe insula sunt cu cel mult 3 sau 4 etaje construite in stil spaniol cu peretii varuiti in alb si balcoane verzi sau albastre.

Doar acest hotel pare sureal – in totalitate din sticlă arata mai mult ca un birou al unei companii multinationale. Acum temperaturile de peste zi urca pe la 20 de grade si totusi camerele se incălzesc enorm cand bate soarele direct. Nu sunt balcoane si geamurile sunt ermetic inchise. Un singur gemulet de circa 50x50 cm se poate deschide circa 20 cm pentru a lasa sa intre aer proaspat.

Aici la etajul 11 se aude cum vajaie vantul si uneori am impresia ca intregul complex se leagana in bataia vântului. Ah, vântul…trebuia sa-mi fi fost clar inainte de a alege aceasta destinatie ca insula unde se tin concursurile internationale de windsurfing iti ofera un singur lucru cu siguranta…. vânt!

In prima zi am cumpărat un bilet pentru 6 obiective, valabil 14 zile ce include:

• Grădina de cactuși

• Los Jameos del Agua

• Cueva de los Verdes

• Mirador del Río

• MIAC – Castelul San José

si

• Muntele de foc – Parcul Național Timanfaya

Prețul pentru adulți este de 30 Euro, iar pentru copii 7 – 12 ani este de 15 Euro.

Grădina de Cactuși - o creație a artistului Cesar Manrique, gradina este amenajată într-o groapă de circa 10 m adâncime și o formă ovală, de circa 100 x 80 m. Grădina cuprinde un număr impresionant de cactuși, de toate formele, mărimile și culorile. Am colindat pe alei printre cactusi de diferite marimi si în diferite stadii de inflorescență. Unii purtau chiar fructe mai mult sau mai puțin coapte. Cateva dintre aceste fructe aveau forma si culoarea zmeurei... oare or fi avand ai acelasi gust? Nestiind daca sunt sau nu comestibile am renuntat de data aceasta sa le culeg.

Mai intai am auzit-o gemând – asa cum fac cătelasi cand sunt supărati dar nu au curajul să latre. Geamătul s-a transformat insa in curând intr-un suier asurzitor. Vâtul incepuse sa bată din ce in ce mai tare. Si ea era legata cu lanturi groase de fier si aripile batute in cuie prinse intre ele cu grinzi lungi de lemn. Moara de vânt suferea!

La limita nordică a incintei, la cota superioară a terenului, exista o moară de vânt careia nu mai ii era permisa existenta. Moara era complet echipată și parea în stare de funcțiune, daca ar fi putut. Pentru un moment am inteles de ce unii turisti cumpară in pietele Asiei păsări inchise in colivie doar pentru a le reda din nou libertatea. Dacă asi fi putut – asi fi rupt si eu lanturile cu propriile mele maini. Din pacate trebuia sa ma tin cu ambele maini de balustrada pentru a nu zbura si eu…Am plecat mai departe…

Los Jameos Del Agua nu este o pestera normala. Amplasată între malul salbatic al oceanului, Los Jameos Del Agua este prezentata ca o peșteră vulcanică, cu un traseu orizontal, la o adâncime relativ redusă.

Împreună cu sora ei de mai la vest, Cueva de los Verdes, peșterile s-au format ca tuneluri de scurgere a lavei în urmă cu circa 5000 de ani, la o erupție a vulcanului Corona din vecinătate. Aici si doar aici traiesc singurii crabi albinos din lume. Vazusem mai multe reportaje la TV despre acesti crabi si eram tare curioasa. Pe fundul apei foarte clare se vedeau doar cateva punte albe de circa 2 cm marime. Putin dezamagitor.

Dar trecând prin aceasta pestera si urcând din nou la suprafata ne uimeste o piscina de o culoare fascinanta. Din nou una dintre creatiile artistului Cesar Manrique.

Cueva de los Verdes se afla la mica distanta de prima. De o amploare mai mare decât prima, având galerii ce însumează circa 7 km lungime, se pare că pornește de la crater și ajunge până în ocean. Si pentru ca peștera se vizitează numai în grupuri organizate, cu ghid însoțitor, asteptam circa 20 minunte pana sa putem intra. Coboram o gramada de trepte si cand ajungem jos intr-o sala destul de mare vad ca pestera coboara si mai in adanc. O bună parte din traseu este formată din galerii paralele, suprapuse, cu goluri de comunicare între ele astfel incat ai impresia ca poti vedea pană in miezul pămantului.

Trebuie sa ne ghemuim pentru a mege mai departe si eu ma ingrozesc la gandul ca va trebuii sa parcurg cei 7 km in aceasta pozitie. Ghidul ne atrage atenția ca peretii sunt de diferite culori fiind formati din diferite minerale si cu toate ca nu exista stalactite și stalagmite putem recunoaste cateva formatiuni ciudate: o zonă cu ceva calcit care creează imaginea unei oi iar mai tarziu un mineral verde ce formează chipul lui Quasimodo – sau poate este doar un peret lucios unde ne oglindim noi toti cei care intretimp ne simtim ca si el…

Mirador del Rio este defapt un punct de vedere cu privire spre insula vecina La Graciosa. Cand am ajuns noi acolo norii negrii se abatusera peste insula si astfel panorama nu era albastra si verde ci gri inchis si gri deschis.

Dupa ce vazusem aproape toata insula am trecut cu ferryboatul pe insula vecina Fuerteventura unde am petrecut 3 zile perfecte (voi revenii si cu un review despre Fuerteventura). Ne-am intors inapoi pe Lanzarote pentru a descoperii ceea pentru ce venisem - Muntele de foc mai bine zis Parcul Național Timanfaya

Cand am pornit la drum dis de dimineata imediat dupa micul dejun - abia ce rasarise soarele. Citisem prin diverse forumuri ca pe la pranz se face coada mare la intrare in parc. Drumul pana in parcul Timafaya cu plecare din Playa Blanca in sudul insulei dureaza doar circa jumate de ora. Dupa citiva km apare pe partea stanga a drumului o parcare imensa plina de masini si autobuse pline de turisti.

Coboram si noi - dar aici nu este intrarea in parc – mai multe caravane de dromedari urca in pas incet pe dealurile din fata noastra - 20 de minute de zgaltiala pe cocoasele camilei.

Plecam mai departe si intradevar dupa o curba periculoasa (atentie sa nu conduceti cu prea mare viteza) un drac imens ce ne face semn cu coada ca de aici inainte incepe teritoriul lui... si nimic nu mai este pamantesc. Un semn de interdicție este infipt la margine de drum: pe acest pamant nu au voie sa treaca oamenii. Intradevar suprafata insulei este de nerecunoscut.

Masive erupții vulcanice care au durat din anul 1730 până în 1736 au vărsat râuri de foc și scuipat nori de cenușă neagra peste intregul teritoriu, lăsând in urma (dupa ce s-au potolit eruptiile) un peisaj dramatic. Eruptia a fost una dintre cele mai lungi și cele mai devastatoare ale lumii. Ceea ce este insa interesant e ca de atunci pe acest teritoriu nu s-a mai schimbat nimic. Oamenii au lasat acest teritoriu neatins – poate si din respect dar si din teama simtind ca la doar cativa centimetrii sub pamant – acesta mai fierbe si acum. Pentru a demonstra acest lucru, unul dintre ghizi toarnă apă intr-o groapa facuta vertical în pamant si ne face semn sa ne tragem la o parte. Doar dupa cateva secunde apa explodeaza în sus ca o fântână arteziana facandu-ne sa ne speriem putin. Deoarece temperatura subterană la doar 2 metrii adancime este mai mare de 400 ° C plantele uscate se pot aprinde in secunde. Restaurantul "El Diablo" (Diavolul) situat in incinta acestui parc oferă mâncare la grătar facuta direct peste aceasta căldură geotermală.

Pe un drum ingust si special preparat suntem plimbati cu autobusul pentru cativa kilometrii prin aceasta “lume” surreala.

Si intretimp ce fac poze peste poze imi aduc aminte de zvonul cum că Neil Armstrong în anul 1969 nu ar fi aterizat într-adevăr pe luna. Dacă e adevărat atunci filmul care s-a aratat la televizor a fost facut cu siguranta pe insula Lanzarote.

---

VIZUALIZĂRI: 4776 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI