ARTICOL ÎNCĂRCAT ÎN: 09.07.2014
GR. VÂRSTĂ: 30-40 ani
DIN: Bucuresti
ÎNSCRIS: 20.08.12
STATUS: JUNIOR
DATE SEJUR
JUL-2014
DURATA: 4 nopți
single

GRAD SATISFACȚIE
SERVICII:
NU SUNT ÎN MĂSURĂ SĂ MĂ PRONUNȚ
CAZARE [camere etc]:
100.00%
Încântat, fără reproș
BUCĂTĂRIE ŞI MASĂ:
100.00%
Încântat, fără reproș
CADRUL NATURAL:
100.00%
Încântat, fără reproș

NOTARE MEDIE REZULTATĂ
100.00%

AUTORUL ar RECOMANDA
această destinaţie unui prieten sau cunoscut

TIMP CITIRE: 5 MIN

Patru zile la Edinburgh

TIPĂREȘTE

Buna ziua, (dupa o lunga absenta in care am calatorit, dar nu am avut vreme sa impartasesc cu voi impresiile) !

Fata de calatoriile mele precedente din acest an, am simtit ca, de data asta, chair este nevoie sa spun cate ceva, asa incat, voi, cei care va duceti acolo sa beneficiati de "invataturile mele" si sa va faceti sederea cat mai placuta.

Asadar, am calatorit in regim "single" pentru 4 zile.

De la aeroport se poate lua un autobuz (pe numarul sau 100), care costa 4 lire/drum sau 7 lire dus-intors. Drumul dureaza aproximativ o jumatate de ora pana in centrul orasului, autobuzul are spatii de depozitare pentru bagaje si Wi-Fi. :)

Centrul orasului este foarte frumos si chiar in apropierea statiei lui 100 se afla un birou de info turistica unde stai frumos la rand si esti consiliat cu amabilitate de niste tineri "internationali". Primesti harti si sfaturi practice de utilitate maxima. In interiorul acestui birou se afla si un ghiseu de schimb valutar (prietenos cu utilizatorul). La acest capitol, tin sa precizez ca platile se fac exclusiv in lire, ca banii mai pot fi schimbati si la oficiile postale si, un lucru important - cursul de schimb este foarte asemanator peste tot, asadar nu trebuie sa va obositi sa cautati "cel mai bun curs". Trebuie sa mai mentionez, pentru cei care nu stiu, ca exista bancnote emise de banca scotiana si altele de cea engleza (sau asa ceva). Ceea ce este de stiut este ca bancnotele scotiene nu pot fi schimbate inapoi in tara sau, pot fi schimbate doar in conditii mai speciale. Asa mi s-a spus, asa va spun. Inca un detaliu important este ca aceste case de schimb (ca si 90% din magazine si muzee) se inchid la orele 17:30-18:00. In consecinta, raman disponibile doar ATM-urile de unde puteti scoate bani oricand de pe card, in schimbul unui commission al carui cuantum nu l-am verificat, caci am invatat ca e mai bine sa nu stii unele lucruri, ca sa nu te necajesti. :)

Cazarea mea la Pollock Halls a fost foarte buna. Multi dintre voi s-ar putea sa creada ca, fiind un campus, nu este cel mai potrivit loc sa stai. Ei bine, a fost foarte placut. Campusul este foarte frumos, arata ca un parc cu spatii comune de plimbare, mese si bancute afara (pentru romantici) si inauntru pentru iubitorii de TV sau stiu eu ce alte "atractii", caci nu le-am accesat. Camerele sunt simple, dar curate, utilate corespunzator, in stilul "student occidental". Accesul se face pe toate usile pe baza de card. Micul dejun servit in restaurantul campusului a fost, in opinia mea, unul comparabil cu cel al unui hotel foarte bun. Nu va asteptati la preparate sofisticate, dar se gaseau de toate, pentru toate gusturile si restrictiile alimentare. De la paine fara gluten, lapte de soia pana la preparatele scotiene gen "haggies" (parca) si "black pudding" - prea "extreme" pentru stomacul meu de dama, mai ales dimineata, la prima ora. Dar, conform unor studii, cei ce consuma alcool peste noapte (in cazul in care si-l permit in UK) se vor simti mult mai bine a doua zi dupa un astfel de mic dejun. Asadar, de toate la micul dejun, sub numele generic de "full scotish breakfast". Si inca ceva, tendinta era ca totul sa fie cat mai aproape de "bio/eco". In schimbul acestui mic dejun variat tip buffet, trebuie sa va duceti singur tava pe o banda speciala, in drum spre iesire. Asta s-ar putea sa nu convina unora dintre noi, clienti cunoscuti pentru pretentiile mari in concediu. Mie nu mi-a fost greu, simtindu-ma chiar ca acasa (unde mai trebuie sa si spal vasele). :))))

Hotelul este situat cam la 4-5 statii de cunoscuta Princess Street (plina cu magazine inchise cand puteam eu sa ajung in zona). Pentru a merge cu autobuzul aveti nevoie de 1,5 lire (fix) pe care sa le introduceti in cutia de tabla de langa sofer, in schimbul unui bon ce tine loc de bilet. Soferul nu da rest si nici nu prea se arata preocupat daca nu indepliniti conditia amintita mai sus. Pe de alta parte, esti crezut pe cuvant ca ai pus 1,5 lire in cutie, lucru care mie mi se pare extraordinary. Si, pentru ca am ajuns la capitolul "cinste si incredere" va mai spun ca am facut cumparaturi intr-un magazin care nu avea case de marcat cu vanzatoare. Iti scanai singur fiecare produs, ti-l puneai in punguta si plateai, dupa metoda aleasa (cash sau card). Alt exercitiu de incredere care pe mine, iarasi, m-a dat gata.

In oras exista muzee pe care eu nu le-am putut vedea din cauza programului (care se laudau ca au acces liber), un preafrumos castel pe care l-am vazut doar de jur-imprejur si de la distanta, strazi frumoase, parcuri generoase si cladiri impresionante.

M-am urcat pe un deal/munte care incepe chiar langa aceasta Princess Street, care contine un Observator si care ofera o panorama emotionanta a orasului, mai ales ca acolo se intuneca foarte tarziu. Recomand sa va luati camerele de fotografiat/filmat pentru imortalizare. :) Este, de asemenea, un loc foarte potrivit unde sa te plimbi romantic (in cazul meu neaplicabil, caci eram pe acolo cu treburi).

Am mai vizitat Portobello, un loc, de asemenea foarte frumos, pe malul marii, dupa cum ii spune si numele. Este nevoie de doua autobuze (nu mai stiu ce numere) care v-ar putea duce acolo in cca jumatate de ora. Locul este foarte frumos, il recomand. Si aici romanticii pot merge cu incredere. :)

Trebuie sa mai mentionez ca oamenii sunt prietenosi, gata sa ajute, trebuie doar sa reusiti sa treceti de bariera dialectului. :))).

Langa hotel este celebrul munte/deal numit Arthur's Seat, parca, unde, probabil, obisnuia sa stea Arthur si sa se uite la frumosul oras. N-am fost sus pentru ca aveam in dotare prea multi pantofi cu tocuri inalte, neadecvati pentru astfel de experente. Mancarea prin oras cam neconforma cu gusturile mele, raportat la locurile pe care mi le puteam permite. Ca sa fiu mai clara, este vorba de sandvisuri, in principal, cu sosuri si grasimi, care par sa fie sport national. Am mancat in 4 zile (la pranz si cina) cam tot atatea sandvisuri cate am mancat in intreaga mea existenta.

Altceva ce sa mai spun? Am plecat cu gandul sa revin pentru ca orasul pare sa aiba mult mai mult de oferit decat am vazut eu. Asadar, l-am introdus pe lista de dorinte, evident cu o sedere mai lunga si in formula imbunatatita, recte, alaturi de sotul meu si peste ceva vreme alaturi de fiicele noastre. Sper sa va fie de folos ce am scris si sa ne auzim sanatosi si dupa aceasta vara!


[fb]
---
Trimis de Motherofthree in 09.07.14 15:32:54
Validat / Publicat: 09.07.14 19:54:08
NOTĂ: Articol ARHIVAT (nu intră în calculul mediei acestei destinaţii)

VIZUALIZĂRI: 2202 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURISAU ARTICOL fără ECOURI
SESIZEAZĂ
conținut, limbaj

5 ecouri scrise, până acum, la acest articol

NOTĂ: Părerile și recomandările din articol aparțin integral autorului (Motherofthree); în lipsa unor alte precizări explicite, ele nu pot fi considerate recomandări sau contrarecomandări din partea site-ului AmFostAcolo.ro („AFA”) sau ale administratorilor.
Impresiile fiind subiective, AFA nu poate garanta calitatea, relevanța, exactitatea, persistența ori conformitatea impresiilor si recomandărilor (cu asteptările și preferințele fiecarui cititor); deasemenea, responsabilitatea legală pentru afirmațiile făcute in articol revine integral și in mod exclusiv autorului (cf "Termenilor și conditiilor de folosire"); AFA sau administratorii săi neputând fi făcuti răspunzători în privinta corectitudinii ori efectelor de orice natură.
EVIDENTIAȚI ARTICOLELE CU ADEVĂRAT UTILE!
Dacă impresiile de mai sus v-au impresionat prin utilitate, calitate etc folosiți linkurile de mai jos, prin care puteți acorda articolului un BONUS în Puncte de Mulțumire-Apreciere (PMA) articolului.
Puteți VOTA acest articol:
PUNCTAJ CRT: 1000 PMA (std) PLUS 7200 PMA (din 9 voturi)
  • rezervă o cameră la acest hotel, prin booking.com

  • ECOURI la acest review

    5 ecouri scrise, până acum

    webmaster24
    [09.07.14 17:19:42]
    »

    Mutat în rubrica "Pollock Halls - Edinburgh First (Campus Accommodation), Edinburgh" (nou-creată pe sait)

    -

    Am setat în program coordonatele GPS ale acestei destinaţii, rezultând următoarea poziţionare pe hartă -- click aici.

    Ne poţi spune dacă-i ok? (măreşte zoom-ul de pe hartă cât e necesar, până la afişarea poziţionării / încadrării la nivel de stradă etc)

    Mulţumesc.

    -

    Şi încă ceva, o recomandare: pe viitor n-ar fi rău să desparţi impresiile ce însumează călătoria şi ceea ce ai văzut într-un oraş/zonă de cele destinate cazării. S-ar obţine o medie reprezentativă a destinaţiei în sine şi ai ajuta mult pe ceilalţi viitori călători.

    le_maitre CONS. ONORIFIC AFA / MAREA BRITANIE
    [09.07.14 21:45:40]
    »

    @Motherofthree: M-am bucurat să fiu notificat cu privire la apariţia unui nou review "scoţian", tărâm de care mă leagă o afinitate descoperită de ceva vreme şi pe care îmi doresc musai să o dezvolt prin noi şi noi călătorii.

    Un review cu info utile, mai ales că Scoţia nu are o reprezentare bogată pe AFA, sper să putem populariza mai bine această destinaţie specială şi, de asemenea, să îndemnăm colegii de sait la a scrie impresii... sunt convins că au mai fost şi alţii.

    Dacă-mi permiţi câteva mici, să le spun generic, completări.

    Haggis este un fel de mâncare considerată a fi principalul "meal" tradiţional scoţian, chiar celebrul bard naţional al Highland-ului, Robert Burns, dedicându-i poemul "Address to a Haggis", vezi aici.

    Este un amestec din carne de oaie - ficat, plămâni şi inimă - combinată cu sare, ceapă, făină de ovăz şi mirodenii felurite, prezentat mai nou (comercial) sub formă de cârnaţi.

    Apropo de Arthur's Seat. Celebra colină din Edinburgh (citadelă în mod tradiţional considerată a fi elevată pe 7 coline, precum Roma), are o întreagă dezbatere etimologică.

    Unii spun că numele-i provine din scottish gaelic-ul Àrd-na-Said, care ar însemna "vârful/culmea săgeţilor", englezit în Archer's Seat, transformat apoi în Arthur's Seat.

    Interesante sunt aceste dezbateri, susţinute de multe ori cu argumente istorice şi lingvistice, spun multe despre istoria unor locuri speciale...

    Scottish pounds sunt printate în Scoţia şi sunt, teoretic, acceptate pe tot teritoriul Marii Britanii, iar invers lirele englezeşti se pot folosi fără probleme în Scotland. Totuşi, au fost raportate cazuri, vezi aici, în care magazine din Anglia au refuzat primirea bancnotelor scoţiene (deh, vechi rivalităţi), astfel încât este de preferat ca turistul să schimbe în lire "normale" atunci când pleacă spre Anglia - just in case .

    Dealul cu Observatorul se numeşte Calton Hill şi, într-adevăr, panorama e magnifică!

    Gata! Termin aici mica digresiune şi concluzionez: te aştept şi cu alte impresii dedicate Scoţiei/oraşului ce păstrează în castelu-i însemnele regalităţii scoţiene.

    P. S. Ceva foto nu ai?

    MotherofthreeAUTOR REVIEW
    [10.07.14 10:33:09]
    »

    @le_maitre: Salut! Multumesc pentru "ecou". Trebuie sa spun ca dupa ce l-am citit m-am gandit sa ma duc acasa, cum se zice.

    Explicatiile tale mi-au completat imaginea cu datele tehnice necesare si am realizat ca povestirea mea a fost mai degraba scrisa "lautareste". Tu ai adaugat partitura.

    Ceea ce ma face, insa, sa ma consolez este ca, din ceea ce spui, transpare preocuparea de a sti mai mult despre acele locuri si, probabil, o sedere mai lunga in zona. Eu am mers la un training care incepea la 9 dimineata si se termina la 6 seara. Ceea ce am vazut/scris sunt chestii "furate" in putinul timp ramas dupa ce se consuma scopul principal al sederii mele acolo. Am fost chiar, un pic frustrata ca nu m-am putut bucura mai mult, dar, dupa cum spuneam, intentionez sa ma intorc in scop pur turistic. M-am repezit sa scriu pentru ca au fost oarece dificultati pe care le-am intampinat din cauza banilor si programului de lucru "nedrept" al scotienilor. Si m-am gandit ca informatiile mele ar putea fi utile pentru novicii ca mine care calatoresc in zona.

    Am niste poze facute cu un iphone, de o calitate modesta, asa ca nu le-as posta.

    Multumesc pentru lamuriri si sa ne auzim cu bine!

    MotherofthreeAUTOR REVIEW
    [10.07.14 10:35:38]
    »

    @webmaster24: Salut!

    Multumesc pentru raspuns si observatii!

    Da, locatia este exacta!

    Data viitoare o sa fiu mai organizata.

    le_maitre CONS. ONORIFIC AFA / MAREA BRITANIE
    [10.07.14 23:16:22]
    »

    @Motherofthree: Te contrazic maxim! Să nu te duci "acasă", ci în noi călătorii pe care - dacă ai timp şi chef - să le împarţi cu noi )

    Stilul mi-a plăcut, făcând abstracţie de tema dezbătută/afinitatea-mi care îmi poate perturba un pic simţul critic.

    Vei râde cu lacrimi, sunt sigur: deşi am fost cazaţi în Edinburgh 3 nopţi, "me", "myself" şi jumătatea-mi, practic am văzut oraşul într-o seară, iar apoi am mai dedicat o jumătate de zi vizitării unor obiective "less normally". Dar nu aberez aici ci te invit să lecturezi impresiile consoartei aici şi aici, ca şi pe ale subsemnatului aici şi aici.

    Am studiat împreună cu multe luni înainte ce şi cum, punctual, am citit şi impresiile colegului nostru @TraianS aici şi apoi am făcut un traseu în Edinburgh pe ore, astfel încât a ieşit toată polologhia postată pe AFA.

    Aşa că partitura de care elegant spuneai putea fi realizată doar prin două modalităţi:

    1. stat în Edinburgh vreo 3-4 nopţi şi luat la pas în fiecare zi alte trasee/obiective

    2. stat efectiv în oraş puţin daaaar... pus cu burtica pe carte înainte, pentru a fi totul extrem de clar: ce vrem, cât putem acoperi în puţinul timp până să ne rupem picioarele, ajuns târziu la hotel pe jos... venind de la ultima vizită.

    Finalmente, având în vedere extrem de puţinul tău timp liber şi fără preparaţiuni anterioare, zic că ai acoperit destul de mult, ai prezentat foarte ok ceea ce ai văzut şi... este evident că ţi-ai deschis apetitul spre acest "altceva" reprezentat de capitala scoţiană.

    La final urarea de care trebuie musai să ştii când te vei întoarce: Sláinte!

    RĂSPUNDEVOTAȚI ECOUL [300] [150][1 vot]
    Sfârșit SECȚIUNE Listă ECOURI scrise la articol

    ROG REȚINEȚI:
    • Folosiți rubrica de mai jos (SCRIE ECOU) pentru a solicita informații suplimentare sau pentru a discuta cele postate de autorul review-ului de mai sus
    • Dacă ați fost acolo și doriți să ne povestiți experiența dvs, folosiți mai bine butonul de mai jos ADAUGĂ IMPRESII NOI
    • Dacă doriți să adresați o întrebare tuturor celor care au scris impresii din această destinație: in loc de a scrie un (același) Ecou în "n" rubrici, mai bine inițiati o ÎNTREBARE NOUĂ
      (întrebarea va fi trimisă *automat* tuturor celor care au scris impresii din această destinație)
    SCRIE UN ECOU LA ACEST REVIEW
    NOTĂ: Puteți folosi ptr formatarea ecoului: [b]...[/b], [i]...[/i], [q]...[/q]
    EMOTICOANE ce pot fi folosite SHOW/HIDE
    Sfârșit SECȚIUNE SCRIE ECOU

    NOTĂ: Rubrica de mai jos vă permite să vă abonați (sau să vă dezabonați) la / de la notificări (înștiințări prin email) atunci când cineva răspunde unui text scris ca ecou mai sus.
    Status Abonament Ecouri la acest review - abonament INACTIV [NU primiți înștiințări atunci când se scriu ecouri la acest review]
    VREAU înștiințări pe mail când se postează ecouri la acest review
    1 utilizatori sunt abonaţi la urmărirea acestui fir de discuţie (primesc instiinţări la adăugarea unui ecou):
    Motherofthree

      SOCIALs
    Alătură-te comunității noastre

    AGENȚIA DE TURISM AmFostAcolo.Travel:
    SC Alacarte SRL | R.C.: J35/417/24.02.09 | RO 25182218 | Licența de turism 218 / 28.11.2018

     
    [C] Copyright 2008-2024 AmFostAcolo.ro // Reproducerea integrală sau parţială a conţinutului este interzisă
    AmFostAcolo® este marcă înregistrată
  • la final = [utf8mb4]; bMustChange=[]
  • pagină generată în 0.050628900527954 sec
    ecranul dvs: 1 x 1