București-Istanbul-Antalya cu Turkish Airlines

București-Istanbul-Antalya cu Turkish Airlines

M-am întors de câteva zile din Turcia. Pentru prima dată după mulți ani în care am fost în Turcia doar cu mașina, despre ultimele drumuri am povestit pe site (aici și aici), în acest an am ales varianta cu avionul. Motivul principal: timpul. Având doar șapte zile de concediu, nu-mi permiteam să pierd trei zile din acesta doar pe drum, aveam impresia că mă duc în Antalya doar ca să am de unde să mă întorc, fără a apuca să mă și odihnesc între timp. Altfel stau lucrurile în cazul vacanțelor de două sau trei săptămâni, cum eram noi obișnuiți. Pentru a fi sinceră până la capăt, în acest an, în faza planificării vacanței, Turcia cam ieșise din peisaj, în favoarea unor destinații mai occidentale, dar, cum prima dragoste nu se uită niciodată, într-o singură noapte (nu degeaba se spune că noaptea este un sfetnic bun-în cazul meu chiar a fost) am decis ca imediat după Paște (unde de șapte ani consecutivi Bulgaria are exclusivitate) să dăm o fugă în Turcia, evident, cu avionul. Am ales hotelul dorit (că nu a fost să fie acela, ci altul, este o altă poveste), am contactat agenţia solicitând să-mi facă rezervările la hotel, avion şi transfer şi imediat am plătit avansul, fiind chiar ultima zi de reduceri early booking maxime, dar şi ultima zi de promoţie la compania aeriană.

Varianta charterului, mai scumpă, dar şi mai comodă, nu era posibilă, deoarece acesta opera luni, iar eu plecam marţi, luni seara abia întorcându-mă de la bulgari.

Am zburat cu Turkish până în Antalya cu escală pe Istanbul-Ataturk. Orarul de zbor a fost următorul:

Otopeni 6,10 – Istanbul 7,30

Istanbul 8,55 – Antalya 10,10.

Am plecat de acasă la ora 3,50 şi am ajuns la aeroport la 4,15, la fix pentru check in, la care m-am prezentat deşi făcusem înregistrarea online cu o seară înainte mai mult pentru a-mi putea alege singură locurile dorite în avion. Precizez aici că pentru cursele care pleacă din Istanbul este posibilă şi varianta boarding pass-ului pe mobil, pe care am şi folosit-o. Am avut grijă la predarea bagajelor de cală ca acestea să fie transferate la destinaţia finală, respectiv Antalya. Greutatea maximă admisă a acestora este de 20 de kilograme, dar se pare că era o promoţie care oferea un bonus de încă 10 kilograme, de care am profitat la întoarcere. A urmat o perioadă de aşteptare până la momentul îmbarcării, timp în care am mai fumat câteva ţigări, am mai băut o cafea etc. Am trecut de controlul corporal şi al bagajelor de mână fără să mă descalţ şi fără să ţiuie vreun aparat şi de controlul paşapoartelor şi al cărţilor de îmbarcare. Nu m-au interesat magazinele duty free de pe Otopeni, produsele acestora fiind scumpe şi foarte scumpe. Am ajuns la poarta de îmbarcare, apoi în avion.

Zborul a fost scurt şi plăcut, cu decolare şi aterizare fără reproş. Nici nu am apucat bine să mâncăm şi să bem o cafea că au început procedurile pentru aterizare. Nu am înţeles rostul servirii mesei în cazul unui zbor de o oră şi puţin, dar a fost primit. Am ajuns la Istanbul mai devreme de ora stabilită, dar avionul a mai rulat ceva pe pistă prin aeroportul imens.

Am coborât din avion şi ne-am urcat în autobuzele care ne-au dus până în zona de sosiri a terminalului internaţional. Am trecut de controlul pașapoartelor unde ni s-a făcut intrarea în Turcia și ne-am continuat drumul spre terminalul domestic (Iç Hatlar Terminalı) prin zona magazinelor duty free, prin care am aruncat câte un ochi în viteză, făcându-ne planuri pentru ceea ce intenţionam să cumpărăm la întoarcere. Distanța a fost mult mai mare decât anticipasem. Am ieșit din această zonă pentru a intra în zona zborurilor interne unde ni s-a făcut un nou control al persoanelor și bagajelor de mână. Am trecut de ghișeele de check in, noi având-ul făcut online și printat, inclusiv în varianta pentru mobil, (nu este obligatoriu, dar mai câștigi timp și ai și posibilitatea de a-ți alege locul în avion) și am căutat poarta la care am ajuns chiar când începea îmbarcarea. Deplasarea dintr-un terminal în altul este lungă chiar și cu câteva porțiuni de trotuare rulante, dar deloc complicată, existând indicatoare peste tot, inclusiv pe podea, nu ai cum să greșești și nu ai motiv să ceri indicații.

Avionul a decolat la timp, am avut un zbor la fel de plăcut, tot cu mâncare, dar meniul a fost mai subţire decât cel de pe cursa internaţională, încă o cafea şi un suc şi am ajuns cu o întârziere de 15 minute în Antalya pe terminalul pentru zboruri domestice. Ne-am recuperat imediat bagajele de cală în stare bună, le-am trecut printr-un scaner (nu am înţeles rostul aceastei măsuri suplimentare de siguranţă) şi ne-am îndreptat spre ieşire.

Transferul de la aeroport la hotel şi retur ne-a fost rezervat de către agenția din România prin intermediul touroperatorului german la agenția locală parteneră la prețul de 25 de euro de persoană dus întors. Am fost așteptați la ieșirea din aeroport de către un tip cu o pancartă cu numele meu și al unei alte persoane care mergea în altă stațiune aflată în direcție opusă. Respectivul ne-a condus la zona în care ne aşteptau microbuzele. Ne-a fost indicat microbuzul care urma să ne ducă în Kemer. Am plecat imediat ce ne-am urcat în mașină, doar noi doi și șoferul. Traseul urmat a fost în cea mai mare parte identic cu cel urmat de noi cu maşina personală toamna trecută, fără alte opriri, şoferul a condus prudent, chiar dacă nu tocmai cu viteza legală. După un drum de 35 de minute ne-a lăsat chiar în fața recepției de sosiri a hotelului nostru.

La întoarcere, un alt şofer cu un alt microbuz al aceleiaşi firme a venit să ne ia exact la ora stabilită (pick up time: 16,55) și care ne-a fost comunicată la hotel printr-o scrisoare pe care am găsit-o în ușa camerei de hotel cu o seară înainte. Conform precizărilor de pe voucher-ul de transfer la aeroport, eu sunasem în ziua precedentă plecării la un număr de mobil de urgenţă pentru a confirma transferul şi a afla ora plecării, bani daţi aiurea. Traversarea Antalyei a fost mult mai aglomerată ca la dus, astfel că am parcurs acelaşi drum într-o oră şi cinci minute. Au fost mai mulți pasageri în microbuz, dar noi am fost debarcați primii la terminalul domestic cu fix două ore înaintea decolării, ceilalţi urmând să ajungă la terminalul internaţional.

Orarul de zbor a fost următorul:

Antalya 20,00 – Istanbul 21,20

Istanbul 22,55 – Otopeni 00,15.

Chiar la intrarea în terminal am trecut toate bagajele printr-un filtru preliminar, sticlele cu apă şi dozele cu suc fiindu-ne lăsate, apoi ne-am îndreptat spre ghişeele de check in. La fel ca la dus, eu făcusem această operaţiune online pentru a-mi alege locurile în avion, dar nu aveam cartea de îmbarcare pentru zborul domestic, cea pentru zborul internaţional fiind disponibilă şi în varianta pe mobil. Am predat bagajele de cală care urmau să fie transferate la Bucureşti şi am primit boarding pass-urile pentru ambele zboruri, ceea ce ne-a fost de un real folos. Scăpaţi de grija şi greutatea bagajelor de cală am ieşit din aeroport pentru o ţigară şi un suc. La reintrare, am trecut iar prin acel filtru preliminar şi apoi ne-am îndreptat spre zona controlului corporal şi al bagajelor de mână, mult mai strict decât precedentul (ca de obicei, soţul a trebuit să-şi scoată cureaua de la pantaloni, tableta a fost scoasă din gentuţa ei). Încă nu fusese afişat numărul porţii de îmbarcare pentru zborul nostru. Ne-am plimbat prin magazinele din aeroport, cu precizarea că acestea nu sunt în regim duty free, noi aflându-ne în terminalul domestic, preţurile erau mari peste tot, suvenirurile fiind mult mai scumpe decât în bazar. La parfumuri era o promoţie: la două cumpărate al treilea era gratis şi abia aşa se apropiau de preţurile din duty free. În sfârşit este afişat şi zborul nostru cu o întârziere de 15 minute, care a crescut ulterior la 30, în realitate ajungând la 40 de minute. A fost momentul în care am intrat în panică temându-ne că vom pierde legătura spre Bucureşti, ori noi ori bagajele noastre. Alţi români, aflaţi în aceeaşi situaţie, au încercat să ne liniştească (?) povestindu-ne că se înregistrează frecvent întârzieri pe cursele interne, dar că, dacă suntem mai mulţi (şi, din fericire, eram), nu va pleca avionul fără noi. Într-un târziu, a apărut şi avionul întârziat, au coborât pasagerii şi după un timp ni s-a permis şi nouă îmbarcarea. Eram stresată şi permanent cu ochii pe ceas, nu mi-a mai trebuit nici mâncare nici nimic. Pilotul a reuşit să recupereze maxim 10 minute din întârzierea de la plecare, nici nu avea cum mai mult în cazul unui zbor atât de scurt.

Aproape că am alergat spre terminalul internațional (Diș Hatlar) și am ajuns la avion cu doar zece minute înainte de decolare. Am trecut de controlul paşapoartelor unde s-a făcut ieşirea din Turcia, am trecut de ghişeele de check in, deoarece îl aveam deja făcut, am trecut de controlul bagajelor de mână, am pierdut exact 3 minute în magazinele duty free de unde mi-am luat aproape din mers ţigările preferate, lăsând alegerea parfumurilor pentru data viitoare şi am ajuns la poarta de îmbarcare după ultimul anunţ pentru cursa respectivă. Am folosit pentru scanare de pe telefonul mobil pagina cu cartea de îmbarcare salvată anterior și a funcţionat fără probleme. După noi au mai urcat câteva persoane. Avionul a decolat la timp şi am ajuns la timp la Bucureşti. Ne-am recuperat şi bagajele de cală şi am plecat spre casă.

Varianta cu avionul prezentată mai sus a presupus următoarele costuri: 169 de euro de persoană biletele de avion luate din luna ianuarie cu taxele de aeroport incluse şi 25 de euro de persoană transferul la şi de la hotel, mai ieftin decât la un zbor charter şi aproape la acelaşi cost ca şi cu maşina personală pe motorină. Calculul a fost făcut pentru două persoane.

În concluzie, zborul cu escală nu este complicat deloc, deoarece bagajele sunt transferate de către ei dintr-un avion în altul. Teoretic, o oră şi jumătate este timp suficient între zboruri, practic, aș prefera să-mi iau o marjă de încă o oră, pentru a evita emoţiile cauzate de eventualele întârzieri, situaţie frecventă pe cursele interne, și a nu mai fi pusă în situaţia de a alerga de la un terminal la altul. Zborurile au fost scurte și plăcute, am primit mâncare, cafea, sucuri și apă atât pe cursele internaționale, cât și pe cele domestice, nu mi-au fost rătăcite sau deteriorate bagajele și am ajuns la hotel în doar câteva ore (plecare de acasă 3,50- intrare în hotel 11,25), comparativ cu o zi și jumătate cât aș fi făcut dacă mergeam cu mașina.

Când am ajuns la hotel aş fi declarat cu mâna pe inimă că sunt gata să repet experienţa, dar, după emoţiile de la întoarcere, acum pot spune doar că voi lua în considerare ȘI această variantă pentru anul viitor.