Hervás: evreii de pe valea raului Ambroz

TIPĂREȘTE

Acum, dupa ce am vazut serialul “Isabel”, care reda, in capitole, v-aduceti aminte, nu? , viata reginei Isabel Cea Catolica, acum, ziceam, cand ma gandesc la Hervás, imi vine in minte scena cu evreii alungati din Castilia. Coloane de barbati, femei, copii, batrani, cu o desaga la spinare si, cel mult, o droaga incarcata cu cate ceva de prin casa, cu fete triste si lacrimi pe obraji, cu capul plecat si jale in suflet, plecau de pe pamanturile natale pentru ca Roma cea catolica nu-i voia amestecati cu crestinii. Alungati ca niste caini, of, ce trista e istoria cateodata...

Va spun cu mana pe inima ca Hervás este unul dintre cele mai frumoase sate pe care le-am vazut in Spania pana acum. In drumul spre Valea Raului Jerte din luna aprilie, am facut primul popas aici, pentru mi s-a tot recomandat sa il vizitez, atunci cand am vorbit despre destinatia din ziua respectiva.

Este un sat parca rupt din istorie, ca multe altele, de fapt, si unde doar hainele locuitorilor si masinile de pe strazi te aduc la realitate. Micuta localitate s-a format in sec. XII, in jurul unei troite construite langa raul Santihervás (una din variante spune ca de aici si-a luat si numele, alte ca de la Patronii Sf. Gervasio si Sf. Protasio, si alta ca de la radacina latina a cuvantului “hierba” care inseamna “iarba”), de catre templari. Acestia au fost posterior expulzati (la inceputul sec. XIII) si s-a construit un castel cu o biserica in interior. In jurul castelului s-au asezat oameni care au repopulat teritoriul.

In sec. XV s-a stabilit, langa raul Ambroz, comunitatea evreiasca. Era alcatuita din 45 de familii din care 14 au fost exiliate in 1492 (de catre regina mea preferata... asta fiind unul din lucrurile cu care nu ma mandresc, dar hai sa zicem ca ii gasesc o scuza in ordinele date de Roma la vremea respectiva, cand se voia purificarea lumii de alte religii decat cea crestina), desi cateva s-au intors doi ani mai tarziu. Hervás a apartinut ducatului Béjar din 1936, si a obtinut titul de “villa” in 1816. Din aceasta epoca medievala s-a pastrat pana in zilele noastre cartierul evreiesc, o frumusete de zona, declarata Ansmablu istorico-artistic inca din 1969. Zona evreiasca, situata in nord-estul localitatii, este un amestec de case de lut si lemn de castan, de stradute labirintice, inguste si intortocheate, pietruite si invaluite de cantecele raului Ambroz, care trece pe acolo. Nu e de mirare ca Hervás apartine Retelei de Zone Evreiesti (“Juderías”) din Spania numita “Caminos de Sefarad” (“Drumurile Sefaradului”), impreuna cu alte orase precum Cáceres, Toledo, Córdoba, León sau Barcelona.

Dar s-o luam cu inceputul. Am ajuns in Hervás intr-o splendida dimineata de sfarsit de aprilie. 23 aprilie, adica Sfantul Gheroghe, unul din putinii sfinti care coincid in calendarul catolic si in cel ortodox. Fiind ziua comunitatii Castilla si León, dar si cea a Extremadurei (Hervás se afla in aceasta ultima), erau destui turisti, chiar daca pica in cursul saptamanii. Hervás se afla la 113 km de Cáceres si la 98 de Salamanca, noi venind de la Valladolid – Salamanca. Am lasat masina la intrare, intr-o parcare gratuita, si am si cautat repede Biroul de Turism. Inarmati cu harta corespunzatoare si cele cateva explicatii date de amabila doamna de la birou, am purces la vizitarea satului, nu foarte mare de altfel (are 4.000 locuitori). In doua ore, mergand linistit, la pas usor, de plimbare, l-am vazut in intregime.

Am ajuns imediat in cartierul evreiesc si am purces la urcusul spre fostul castel din ordinal templarilor, de foarte mare importanta in timpul Reconquistei Regilor Catolici. Acolo se afla Biserica Santa María, sau Santa María de la Asunción de Aguas Vivas. Este punctul cel mai inalt al localitatii, iar ruinele care inconjoara biserica, precum si partea cea mai veche a turnului, sunt ramasitele fostului castel. Noi nu am putut s-o vizitam pe interior; era inchisa la vremea aceea. Insa am explorat toate coltisoarele posibile, datorita flacaului meu, care intra, ca orice copil curios, si-n gaura de sarpe;) Ca sa nu mai vorbim de superbele privelisti cu care ne-am bucurat ochii si sufletul din orice coltisor al locului. Se vedeau deja ciresii infloriti, care colorau in alb dealurile din imprejurimi. O splendoare.

Am continuat sa strabatem, cu o maaaare placere, cartierul evreiesc. Acesta constituie, de fapt, zona care a contruibuit cel mai mult la faima localitatii pe plan national. Plimbarea pe strazile ei este o adevarata calatorie in timp, intr-o epoca trecuta, desi vie si cat se poate de reala. Stradutele inguste, cu pante abrupte si cate un “tunel” pe ici pe colo, formeaza grupuri de case mari si fara o ordine anume… Toate coltisoarele acestui cartier, veti vedea in fotografii, sunt unice, iar ansamblul nu are comparatie… Ne aflam intr-una din zonele evreiesti cel mai bine conservate din intreaga Spanie.

Nu ne mai saturam sa ne pierdem printre casele de un pitoresc deosebit, multe din ele pline de flori colorate si frumoase, spre incantarea mamei, care ar fi... rupt/furat cate un lastar din fiecare, pe premiza ca “florile numai asa se prind”. Bineinteles ca trebuia sa stau cu ochii pe ea. Mai am eu un prieten care face de-astea, si nu e roman;). Nu stiam ce sa imortalizam mai intai si mai intai, vedi vedea in poza cat de frumos este.

De acolo am ajuns in Piata Primariei. Sediul actual al acesteia ocupa fosta infirmerie a Manastirii Franciscane de la Bien Parada. Este vorba de o constructie din sec. XVII-XVIII, foarte frumoasa.

In imediata apropiere se afla Biserica San Juan Bautista (Sf. Ioan Botezatorul), care apartine si ea fostei manastiri de los Padres Trinitarios, fondat de Don Juan López Hontineros si de Doña María López Burgalés, in 1664. Surpriza a fost ca fatada este o replica foarte fidela a Bisericii San Nicolás din Valladolid, de asemenea apartinand fostului ordin al Padres Trinitarios Descalzos, si a carei constructie fusese terminata in 1640.

Palatul familia Dávila este construit in stil baroc din sec. XVIII si in zilele noastre adaposteste muzeul sculptorului Enrique Pérez Comendador. In salile acestuia se poate admira buna parte din opera lui (sculpturi si picturi), si a sotiei sale, pictorita francesa medeleine Leroux (1902-1984). Cladirea poarta numele familiei careia a apartinut pana la transformarea sa in muzeu, fiind rezidenta Doñei (sic) María Dávila García-Cañas pana in 1959.

Despre gastronomía locala va pot da cateva informatii culese de pe net. Noi nu am degustat (din pacate ) nimic… Am citit ca are importante influente, asa cum este si normal, ale culturilor din care se trage, evreiasca si musulmana, dar si ale vietii pastorale... Se foloseste mult carnea de porc, de vita si de miel, uleiul si piperul, vinul, branza, ciresile si mierea. Ca sa va dau cateva nume de mancaruri tipice locale…: “la chanfaina”, “las migas extremeñas” (de care poate va aduceti aminte de la Posada de la Villa de Candelario de anul trecut;), “la caldereta extremeña”…

Ce mi-a placut foarte tare este ca pe multe din portile caselor erau lipite afise scrise la mana cu: “Se vinde lichior de cirese facut in casa”, sau tuica, sau miere, sau dulceata de cirese, sau sapun de casa… Ba mai si erau, din loc in loc, masute asezate in strada, in dreptul ferestrei sau usii, cu cateva produse expuse. De la unul din ele a cumparat si María sapun de casa, la un euro bucatica, spre revolta mamei, care si ea face sapun la tara (inca) si careia i s-a parut foarte scump;))) Ne-a parut rau ca nu am cumparat vin local, varsat. Ne-am conformat cu sticla de lichior de cirese (opt euro) pe care am spart-o in garaj, la intoarcere……

Fieste locale. Cum nu pot sa nu vorbesc de fiestele locale… acestea sunt urmatoarele:

-San Antón, pe 17 ianuarie. Are loc la troita sfantului, unde lumea merge sa binecuvanteze animalele dupa slujba. Dupa care este tipic “el bollo de San Antón”, adica o paine rotunda in care se baga o omleta cu carnati.

-In Saptamana Mare este tipic (luni si marti) “hornazo”, ca si in zona Salamancai, de altfel.

-Los Conversos. Din 1997, are loc in fiecare an, un weekend din luna iulie, are loc evenimentul “Conversos: Hervás en busca de raíces” (in cautarea radacinilor). In cartierul Evreiesc se produce o recreere istorica ce rememoreaza o zi de “Mercado”, piata medieval, cu toleranta reciproca intre evreii si crestinii din Hervásul anterior Edictului de Explusare a primilor, ordonat de catre Regii Catolici in 1492. In aceste zile, un grup de actori amatory din localitate interpreteaza piesa de teatru “Los Conversos”, de Solly Wolodarsky, care dezvolta drama expluzarii evreilor din aceste tinuturi. Aceasta piesa de teatro a primit un premiu la nivel european nu demult. Anul asta s-a interpretat “La Calumnia”, de Miguel Murillo, bazata pe un fapt documentat in Archivo General de Simancas, satul de care ma leaga multe amintiri, aflat la o aruncatura de bat de Valladolid, despre un furt al dumicatului de impartasit, comis de catre noii crestini din Aldeanueva del Camino.

-Feria de Hervás, 14-17 august. Au loc activitati ludice de tot felul, precum si activitati sportive si taurine. In trecut avea loc un prestigios targ de vite, care insa a disparut odata cu dezvoltarea comunicatiilor.

-Fiestele patronale Cristo de la Salud, 14-17 septembrie. Sunt fiestele cele mai indragite de catre locuitorii Hervásului. Festivitatile se realizeaza in troita din afara localitatii, langa Plaza de Toros, in mijlocul padurii de castani. Dupa slujba, se mananca cod, inainte de a continua “ruta de vinuri” prin Hervás. Chiar imi pare rau ca nu am vizitat acest coltisor al satului…

-Vaca sau Taurul de foc: atat in august cat si in septembrie, este tipic, ca in multe alte locuri din Spania de altfel, sa i se lege torte aprinse de coarne unei vaci sau unui taur, ace (a) sta alergand prin Plaza de la Corredera, spre deliciul participantilor…

Puteti imbina, asa cum am facut-o si noi, valea imbracata in alb, precum o mireasa care asteapta in fiecare primavara un mire care nu mai ajunge..., cu acest sat splendid ce va va incanta ochiul si sufletul. Puteti schimba, in masura posibilitatilor, ruta Spaniei clasice, si incercati sa ajungeti si in coltisoare precum acestea. Altele mai pitoresti – greu, greu de tot…

Plimbari frumoase!

---

VIZUALIZĂRI: 1362 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI