ARTICOL ÎNCĂRCAT ÎN: 21.02.2014
--- M ---
GR. VÂRSTĂ: 40-50 ani
DIN: Bucuresti
ÎNSCRIS: 16.10.09
STATUS: PREMIUM
DATE SEJUR
FEB-2014
DURATA: 4 zile
single

GRAD SATISFACȚIE
CADRUL NATURAL:
100.00%
Încântat, fără reproș
DISTRACŢ. / RELAXARE:
95.00%
Mulțumit, aproape încântat

NOTARE MEDIE REZULTATĂ
97.50%

AUTORUL ar RECOMANDA
această destinaţie unui prieten sau cunoscut
TIMP CITIRE: 5 MIN

Aiud - un oraş liniştit, care merită vizitat

Ilustrație video-muzicală
Lewitova-Durme durme


TIPĂREȘTE

Întrucât în februarie 2014 am avut o parte din concediul de odihnă, am decis să petrec câteva zile în Ardeal (ca o continuare a incursiunii din decembrie 2013).

Chiar dacă pe parcursul celor patru zile am călătorit şi în alte oraşe (Cluj-Napoca, Alba Iulia), mi-am făcut timp pentru a vizita şi fotografia şi Municipiul Aiud. Ar fi fost penibil să nu fac acest lucru, odată ce m-am cazat aici...

Sincer să fiu, de ce are statut de municipiu, nu prea am înţeles, deoarece nu are nici 23000 locuitori (populaţia fiind în scădere faţă de recensământul din 2002, când avea aproape 29000 locuitori). Normal, un municipiu trebuie să aibă cel puţin 40000 locuitori.

Aiudul (Nagyenyed, Strassburg am Mieresch), situat în culoarul depresionar Alba Iulia-Turda, atestat documentar la 1293, mi s-a părut un orăşel frumos, chiar dacă, în privinţa curăţeniei şi a dotărilor edilitare, ar putea fi şi mai îngrijit! Este drenat de pârâul Aiud, ce se varsă în Mureş. Se poate ajunge în el cu trenul sau cu maşina.

Important e că în acest oraş ai ce vizita. Să vedem ce anume:

Cetatea Aiudului este obiectivul turistic cel mai impresionant. În perioada în care am fost eu, tocmai se făceau lucrări de restaurare, ceea ce nu a suprimat totuşi posibilitatea de a intra în cetate şi a face poze.

Cetatea datează din sec. XIII-XVI, are un plan poligonal neregulat, cu o suprafaţă de 3500 mp, cu ziduri construite din piatră brută, cu o grosime de 1,2 m. Cetatea este străjuită de mai multe turnuri: Turnul măcelarilor, Turnul croitorilor, Turnul cizmarilor, Turnul blănarilor, Turnul dogarilor, Turnul olarilor, Turnul Kalendas, Turnul lăcătușilor-fierarilor și Turnul Porții.

Turnul cel mai impozant este, însă, cel al Bisericii Reformate Calvine, ridicate în stil gotic târziu la sfîrșitul sec. XV, fiind o biserică-hală cu trei nave, cu absida poligonală, cu interiorul modificat baroc, turnul fiind spre vest.

Lângă această biserică, se află şi o biserică mai mică, evanghelică-lutherană (de confesiune augustană), ridicată pe locul unei capele datând din sec. XIV.

Menţionăm că, iniţial, oraşul era format în majoritate din populaţie de etnie germană (sasă), până la reforma protestantă din sec. XVI, fiind de religie catolică. În urma Reformei, a pătruns mai ales calvinismul (protestantismul de confesiune helvetică), populaţia fiind maghiarizată şi convertită la această nouă religie. Aiudul a devenit, astfel, principalul centru al calvinismului ardelean.

Şi în prezent, în clădirea în care funcţionează Colegiul Naţional Bethlen Gabor, Eparhia Reformată din Ardeal deţine o importantă Bibliotecă documentară.

Tot în această clădire este amenajat Muzeul de Ştiinţe ale Naturii.

În partea de nord a cetăţii, în fostul Palat Voievodal (aparţinând principelui Gabriel Bethlen), funcţionează Muzeul de Istorie.

Un important lăcaş de cultură din Aiud este Biblioteca Municipală "Liviu Rebreanu". Totodată, printr-o Hotărâre a Consiliului Local din anul 2000, la iniţiativa Fundaţiei "Inter-Art" şi a Primarului Municipiului, Aiudul este declarat "Oraş al Artelor".

Un alt obiectiv important în Aiud este Catedrala Ortodoxă, construită în 1927, fiind un edificiu bizantin de o rară frumuseţe, ce are drept patroni spirituali pe Sfinţii Trei Ierarhi (Vasile cel Mare, Grigore din Nyssa şi Ioan Gură de Aur). Credincioşii ortodocşi (majoritari în prezent, cu peste 72% din totalul populaţiei oraşului) au, însă, la dispoziţie, şi alte biserici de această confesiune.

O altă construcţie impozantă este Biserica Romano-Catolică "Sfânta Elisabeta", monument de arhitectură barocă, amplasat în Piaţa Cuza Vodă, care înconjoară cetatea medievală. Edificiul a fost construit din piatră şi cărămidă de către călugari ai Ordinului Minorit, care, în anii 1726 si 1727, au obţinut permisiunea Consiliului Local de a se stabili în oraş, dupa ce în 1564 prelaţii romano-catolici fuseseră alungaţi, în urma pătrunderii protestantismului, fără dreptul de a mai reveni în Aiud. Construcţia a fost ridicată într-o perioadă de câteva decenii (între 1728 şi mijlocul secolului al XVIII-lea). Turnul, construit iniţial până la nivelul acoperişului, a fost supraînălţat la sfârşitul secolului al XIX-lea.

Oraşul dispune şi de o Biserică Greco-Catolică nouă, construită în stil modern, în 1998, purtând hramul "Înălţarea Sfintei Cruci", ca o reparaţie pentru nedreptatea făcută în 1948, când Biserica Greco-Catolică din România a fost desfiinţată, fiind încorporată în mod abuziv Bisericii Ortodoxe.

Clădiri impresionante ca arhitectură sunt Colegiul Tehnic Aiud şi Şcoala Gimnazială "Ovidiu Hulea".

De asemeni, impozantă este şi clădirea Penitenciarului Aiud, în care, la sfîrşitul anilor '40 şi începutul anilor '50 ai secolului XX, au fost închişi numeroşi opozanţi ai regimului comunist.

Oraşul dispune şi de un parc (numit "Parcul municipal Aiud"), ce este un loc de relaxare, care are şi aparate de fitness. În jurul său, se găsesc case foarte cochete, adevărate vile, specifice arhitecturii ardelene.

Pentru cazare, recomand cu drag Hotelul Victoria, situat chiar în inima oraşului, foarte aproape de Centrul istoric. Oferă condiţii excelente şi are tarife moderate (110 lei camera pentru două persoane şi 90 lei în regim single, cu mic dejun inclus). Hotelul dispune şi de un restaurant, la care se pot servi meniuri variate, mai ales din tradiţionala bucătărie ardelenească, inclusiv "meniul zilei", la preţul de numai 10 lei.

Pe ansamblu, Aiudul este un oraş minunat, pe care vă invit să îl vizitaţi.


[fb]
---
Trimis de Neptunus in 21.02.14 17:08:34
Validat / Publicat: 21.02.14 18:44:11
INFO ADIȚIONALE
  • Nu a fost singura vizită/vacanţă în AIUD & TEIUȘ.

VIZUALIZĂRI: 3646 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURISAU ARTICOL fără ECOURI
SESIZEAZĂ
conținut, limbaj

1 ecouri scrise, până acum, la acest articol

NOTĂ: Părerile și recomandările din articol aparțin integral autorului (Neptunus); în lipsa unor alte precizări explicite, ele nu pot fi considerate recomandări sau contrarecomandări din partea site-ului AmFostAcolo.ro („AFA”) sau ale administratorilor.
Poze atașate (se deschid în pg nouă)
P01 Cetatea Aiudului.
EVIDENTIAȚI ARTICOLELE CU ADEVĂRAT UTILE!
Dacă impresiile de mai sus v-au impresionat prin utilitate, calitate etc folosiți linkurile de mai jos, prin care puteți acorda articolului un BONUS în Puncte de Mulțumire-Apreciere (PMA) articolului.
Puteți VOTA acest articol:
PUNCTAJ CRT: 1000 PMA (std) PLUS 13250 PMA (din 17 voturi)
NOTĂ: Mulțumită numărului de voturi primit, articolului i-a fost alocat automat un SUPERBONUS în valoare de 2000 PMA.

ECOURI la acest articol

1 ecouri scrise, până acum

webmaster13
[21.02.14 22:52:58]
»

Articolul a "primit" o ilustraţie muzicală sau video-muzicală - vezi mai sus, imediat sub titlu.

Daca autorul preferă o altă melodie sau un alt videoclip, este rugat să ne scrie (aici, ca ecou, ori pe PM)

Sfârșit SECȚIUNE Listă ECOURI scrise la articol

ROG REȚINEȚI:
  • Folosiți rubrica de mai jos (SCRIE ECOU) pentru a solicita informații suplimentare sau pentru a discuta cele postate de autorul review-ului de mai sus
  • Dacă ați fost acolo și doriți să ne povestiți experiența dvs, folosiți mai bine butonul de mai jos ADAUGĂ IMPRESII NOI
  • Dacă doriți să adresați o întrebare tuturor celor care au scris impresii din această destinație: in loc de a scrie un (același) Ecou în "n" rubrici, mai bine inițiati o ÎNTREBARE NOUĂ
    (întrebarea va fi trimisă *automat* tuturor celor care au scris impresii din această destinație)
SCRIE UN ECOU LA ACEST REVIEW
NOTĂ: Puteți folosi ptr formatarea ecoului: [b]...[/b], [i]...[/i], [q]...[/q]
EMOTICOANE ce pot fi folosite SHOW/HIDE
Sfârșit SECȚIUNE SCRIE ECOU

NOTĂ: Rubrica de mai jos vă permite să vă abonați (sau să vă dezabonați) la / de la notificări (înștiințări prin email) atunci când cineva răspunde unui text scris ca ecou mai sus.
Status Abonament Ecouri la acest review - abonament INACTIV [NU primiți înștiințări atunci când se scriu ecouri la acest review]
VREAU înștiințări pe mail când se postează ecouri la acest review
  • Niciun abonat la acest review, încă...
  • Alte impresii din această RUBRICĂDescoperă zona Aiud-Teiuș:


      SOCIALs
    Alătură-te comunității noastre

    AGENȚIA DE TURISM AmFostAcolo.Travel:
    SC Alacarte SRL | R.C.: J35/417/24.02.09 | RO 25182218 | Licența de turism 218 / 28.11.2018

     
    [C] Copyright 2008-2024 AmFostAcolo.ro // Reproducerea integrală sau parţială a conţinutului este interzisă
    AmFostAcolo® este marcă înregistrată
  • la final = [utf8mb4]; bMustChange=[]
  • pagină generată în 0.088199853897095 sec
    ecranul dvs: 1 x 1