Culele, locuinţele fortificate din Măldăreşti

TIPĂREȘTE

Culele, locuinţele fortificate ale unor boiernaşi de ţară au fost construite la nordul Dunării cu precădere în jud. Vâlcea, Mehedinţi şi Gorj. Ele se mai găsesc şi în Bulgaria, Albania şi Serbia fiind menite să apere pe proprietarii lor de atacurile tâlharilor şi ale haiducilor. Cuvântul culă provine din turcescul kule şi înseamnă turn. Întra-devăr culele, au omogenitatea unui turn şi prezintă următoarele caracteristici: sunt amplasate într-un spaţiu liber de vegetaţie pentru a putea fi supraveghiate împrejurimile, sunt văruite în alb strălucitor, au pereţi groşi de un metru, au parter înalt accesibil printr-o singură scară îngustă terminată cu o uşă masivă, au puţine ferestre dar multe deschideri speciale pentru tras cu flinta, au o pivniţă în care se află şi sursa de apă dar care servea şi de capcană fiind despărţită de restul casei cu o trapă, au o tainiţă de refugiu cu scară mobilă în caz de atac. Pentru că erau totuşi locuinţe, dealungul etajului era un ceardac cu arcade care lăsa să pătrundă lumina zilei dar nu şi arşiţa zilelor de vară. Au existat mai multe cule în regiune dar delăsarea, neştiinţa şi furtul a făcut ca azi să supravieţuiască numai cula Greceanu, cula şi casa Duca grupate în Complexul Muzeal din Măldăreşti. Măldăreşti este o comună vâlceană situată la 50 km de Râmnicu Vâlcea. Se merge pe DN64 cca. 20 km până ce se depăşeşte localitatea Băbeni şi apoi pe drumuri judeţene asfaltate, cotite dar cu indicatoare până la Măldăreşti.

Cula Greceanu este cea mai veche construcţie de acest gen, atestată documentar din 1650. Cu un secol şi jumătate înainte, Nan Paharnicul a ridicat pe aceste locuri un turn de apărare pentru a înfrunta desele atacuri ale tâlharilor. Nepotul său Tudor Maldăr este cel care a ridicat pe lângă turn construcţia fortificată. Într-o luptă cu tătarii a fost prins dar fiica hanului îndrăgostindu-se de el a obţinut clemenţa tatălui. Tinerii au fugit şi ca să scape de furia hanului s-au ascuns la cula care-i va purta numele. În cursul timpului au fost multe atacuri asupra construcţiei fortificate pentru că prin 1600 moşia se întindea din munţi până la Dunăre. Cel mai de temut tâlhar era Pazvantoglu, numit în Tara Românească Pazvante Chiorul, un fost soldat otoman rebel care cucerise Vidinul de unde făcea incursiuni în Ţara Românească. Ultimul atac s-a lăsat cu omorârea jupâniţei Eva în 1830 care fugind cu bijuteriile familiei a fost prinsă de tâlhari şi căsăpită. Această întâmplare mi-a adus aminte de o poveste pe care mi-a spus-o de mai multe ori mama în copilărie. Bunicii ei au fost nişte oameni înstăriţi care ca să se apere de hoţi şi-au zidit o casă cu ziduri groase şi din care se putea trage cu puşca. Nu am reţinut locaţia. Numai că robul (deci, se întâmpla înainte de 1856 când a fost emis decretul de dezrobire a ţiganilor) a lăsat într-o noapte anume poarta deschisă. Tâlharii s-au strecurat în casă şi au ajuns în camera în care dormea toată familia. Fiind iarnă erau îngrămădiţi cu toţii în acelaş pat, dormind deacurmezişul, părinţii la margini şi copiii la mijloc. Pe întuneric tâlharii au despicat cu topoarele capetele părinţilor. Fiica cea mare care avea vreo 14 ani nu a putut decât să acopere cu mâinile gurile frăţiorilor ca să nu ţipe. Rămasă orfană şi fără avere a fost măritată cu un negustor bătrân. Şi-a crescut fraţii şi i-a dat la şcoli înalte. A avut trei copii din care unul a fost străbunica mea. După omorârea jupâniţei Eva, fiica sa măritându-se cu un Greceanu a căpătat ca zestre cula de la Măldăreşti care de atunci se numeşte cula Greceanu. Construcţia culei cuprinde un beci cu mai multe încăperi din care una folosea de ascunzătoare, altele drept cămară de alimente, alta de capcană a hoţilor. Tâlharii credeau că pe acolo se intra în culă dar nu aveau ieşire şi erau seceraţi de gloanţe. Accesul la etaj se făcea printr-o uşă masivă de stejar a cărei cheie veche de 200 de ani se mai păstrează încă. Treptele erau înguste şi în zidurile din casa scării erau guri de tragere. La etaj era o ascunzătoare, o cameră micuţă la care se ajungea cu o scară mobilă şi alte căteva odăi de locuit. Una din ele este amenajată gen capelă şi are pe pereţi picturile Olgăi Greceanu (1880-1978). Aceasta a fost una din cele mai importante figuri feminine româneşti din secolul trecut ca pictoriţă, scriitoare, oratoare, poliglotă şi teolog. A fost singura femeie căreia Patriarhia Română i-a dat în scris dreptul să predice din amvon. A avut expoziţii în Europa şi SUA iar în România a executat picturi murale la biserica Antim, gara Mogoşoaia, institutul N. Iorga, universitatea de Arhitectură, primăria din piaţa Amzei, palatul Patriarhal etc. După instaurarea comunismului i s-a confiscat averea. Pentru că personalitatea ei deranja în special din cauza susţinerii în public a credinţei creştine a intrat într-un con de umbră şi peste picturile de la cula Greceanu la restaurarea din 1967 s-a dat un strat de var. A murit la aproape 100 de ani cu pensula în mână dirijând restaurarea picturii la schitul Darvari din Bucureşti. Al doilea etaj al culei cuprindea camere de locuit şi un cerdac larg cu bolţi. Mobilierul simplu şi sobru era de la sfârşitul sec. XIX. Am reţinut o măsuţă zodiacală, un gramofon cu pâlnie şi o sufragerie din lemn de nuc cât şi sobele înalte cu teracotă cu model floral. În cula Greceanu s-au realizat o seamă de filme istorice ca Drumul oaselor şi Iancu Jianu. În anul 1967, cula Greceanu a fost restaurată şi deschisă publicului. În urma unui proces de retrocedare, cula a fost restituită în 2007 fiicei pictoriţei Olga Greceanu. Aceasta a închirat imobilul Consiliului Judeţean Vâlcea, cu condiţia să se menţină ca muzeu. Din 2012 primăria nu a mai plătit chiria aşa că proprietăreasa a scos-o la vânzare. Ce se va face? E uşor de închipuit, poate un resort cu spa sau motel. Aşa ne distrugem urmele istorice riscând să ajungem un popor fără mărturii ale trecutului.

Cula Duca a fost construită în 1812, la peste 150 de ani distanţă de cula Greceanu de boiernaşul de ţară Gh. Măldărescu. Inscripţia din1827 care se găseşte pe un perete la etaj marchează data la care au fost executate stucaturi, care reprezentau o noutate pentru acele vremuri. Cula Duca mai păstrează zidul de împrejmuire original. Este dreptunghiulară, foarte bine propiorţionată în dimensiuni, are ca şi cula Greceanu parterul înalt, o singură intrare şi două etaje. La ultimul este un ceardac lat pe pervazul căruia sunt ghivece cu flori. În 1910 liberalul I. Gh. Duca, politician în ascensiune a cumpărat terenul şi cula iar în 1912 a construit o casă modestă la care venea uneori să se odihnească vara. Duca a decorat cula cu obiecte simple populare: icoane vechi pe lemn, străchini atârnate pe pereţi, sfeşnice, covoare olteneşti, ştergare de in, etc. Toate acestea au fost furate în timpul în care în culă au fost cazaţi tractorişti ai CAP. La restaurarea din 1967 cula a fost redecorată dar nu s-a mai găsit niciun obiect original.

Casa Duca a fost construită de acesta în 1912 în aceeaşi curte cu cula. I. Gh. Duca începând cu 1914 a deţinut mai multe portofolii ministeriale iar în 1933 funcţia de prim ministru. A luat atitudine tranşantă împotriva mişcării legionare pe care a dizolvat-o şi a început să vâneze membrii Gărzii de Fier. La ordinul Căpitanului (Corneliu Zelea Codreanu) şi cu acordul tacit al regelui Carol al II lea cu care Duca avusese mari divergenţe, în noaptea de 30 dec. 1933 pe când se întorcea dintr-o audienţă la rege a fost asasinat în gara Sinaia de grupul legionar Nicador. Casa Duca este o casă de ţară fără etaj de un alb strălucitor în ceardacul căreia sunt zeci de ghivece cu muşcate. Proporţiile casei sunt desăvârşite. În interior se vizitează camerele în care a locuit şi în care mobilierul modest este cel original. Pe biroul de lucru se odihnesc o pereche de ochelari, câteva ziare de epocă, o pălărie de paie, toc cu peniţă, călimară tampon cu sugativă. Pe un perete este un tablou al politicianului. În dormitoare pe paturi odihnesc macaturi de lână şi pe jos sunt întinse covoare olteneşti. În camera în care se bea cafeaua, pe un scrin se găseşte un radio Telefunken cu lămpi. Aşa cum se obişnuieşte în multe case de la ţară, o aceeaşi sobă încălzeste două camere străpungând peretele despărţitor. În 1962 văduva lui Duca a donat casa şi cula statului român şi moştenitorii nu au mai emis pretenţii de retrocedare. Nu poate fi trecută cu vederea imensa curte cu gazon şi alei pietruite care desparte cele două construcţii. Din loc în loc sunt aranjamente florale iar în mijlocul spaţiului un rond mare cu flori. Ceeace stârneşte uimire şi admiraţie este parcul din spatele casei. Aici sunt amenajate locuri de odihnă, bănci cu mese din trunchiuri de copaci, scrâncioburi, butoaie răsturnate, ciubere cu flori, multe alei- o minunăţie în stil popular- alături de un monument al eroilor locali căzuţi în timpul primului război mondial.

---

VIZUALIZĂRI: 3525 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI