Locuri care te fac mai bogat decât bogații

TIPĂREȘTE

A venit primăvara... sau vara, că-s grade în termometre ca în luna lui Cuptor. Nici n-ai zice că-i luna lui prier când se tund fluturii și se continuă cu însămânțatul oilor. Afară miroase a cuci și au înflorit iepurii, mieii și ,,ciuboțica albinei ,,. Au dat bobocii căprioarei, iar bujorii, narcisele și liliecii înfloriți zburdă printre puii verzi de găină. Și dacă tăt avusei ceva zile de conțed, gândii eu în neuronii mei s-o iau pe undeva pe coclauri, ca să nu rămân acasă admirând pereții camerei și să mă prindă iar melancolia blegoasă. Și ce face omu´ când i se pune de ducă? Păi ia tocătorul ăla de-i zice laptop (laptop se scrie, laptop se citește...), îl despică pe din două și dă un ,,sărci ,,pe goagăl în cătare de locuri unde să-ți potolești toate cele... Și nu-ș cum se făcu că deodat´, deștu´ arătător plesni șoarecu´ laptop-lui peste urechea stângă pe una bucată tabără organizată pentru d-ăia singles. Adicătelea pentru cei cuci și fără de ,,remorcă ,,(scuza-ți cuvântul ,,fără”) așe ca mine, care este. Tabăra avea să țină două zile (trei pen´ mine că mai stătui una-n plus, așe de tare mi-o plăcut acolo) și să se desfășoare undeva prin împrejurimile Sibiului, mai precis în satul Cisnădioara, Mächelsbärch cum îi spun sașii sau Michelsberg cum îi zic germanii. No amu, luați-vă boieri dvs. niscaiva semințe de ludău sau de floarea soarelui căci o să vă plictisesc destul și pe timp îndelungat. Meré și-o pungă cu alune, arahide, ghinde sau ce-or mai mânca veveroii, dar cică astea ar cere și niște bere rece. Amu´așezați-vă mumos pe scaun, fotoliu, zâncălău, laviță, șezlong, dulap, credenț, bibliotecă, chiuvetă, aragaz, covor, mochetă, rogojină, parchet, cățel, motan (atenție la copchil!!!) sau ce știți că vă este mai comod. Trageți-vă o cușmă peste urechi, puneți-vă și-o pereche de căști d-ăle mari ca să n-o auziți pe vecina de sus cum bate șnițelele, sau pe vecinu´ de vis-a-vis cum își găurește pereții.

Bun, stați oleacă să trag ceva aer în pept... Aloo?!... Păi ziceți oameni buni să-l dau și-afară, că uitai și mă făcui la față precum vânăta! No și-amu, urmăriți-mi atent slovele, căci nu vă repet. Deci, s-o luăm cătinel, cătilin, câtiongan și molcom cu începutul, care este.

Păi, călare pe Logan și cu Ioana înfiptă-n parbriz, în ziua de 26 a lui prier, luai în pept "Țara de dincolo de păduri" cum îi mai zice Transilvaniei, către Mărginimea Sibiului. Știți domniile voastre, ținutul cela în care dimineața te trezesc tălăngile vitelor sau huruitul căruțelor trase de cai și în care tradiţionalismul îi considerat drept un stil de viaţă. Aa, uitai să vă zic că deși tabăra viza satul Cisnădioara, cazarea avea să se facă în satul Sibiel, la pensiunea organizatorului taberei.

Și-ntrun târziu, după ce trecui de Sibiu, apoi de localitatea Cristian, undeva înainte de Săcel coborâi de pe E81 spre stânga pe DJ106D urmând indicatorul spre Orlat. Ascultând atent indicațiunile prețioase ale Ioanei, în dreptul unei gări cârmii la dreapta spre satul Sibiel. De cum am intrat în sat am avut impresia că eram într-o altă lume, pe un alt tărâm, unde timpul parcă ar fi stat în loc. Străbătut de cursul inferior al râului Sibiel și adăpostit de munții Cindrel, satul părea a fi clădit pe fundul unei căldări adânci. Am deschis geamurile mașinii lăsându-mă ,,atins” de mireasma îmbietoare a cetinii și de cântecele păsărilor, privind acele case tipic ardelenești, îngrijite, ordonate de-a lungul drumului după rânduiala săsească și dominate de o biserică veche, impunătoare. Priveam și la oamenii satului, care îmi păreau extraordinar de calmi parcă ascunzându-și atât de bine greutățile și grijile de zi cu zi.

Lăsând în urmă ultimele case ale satului, urmai cursul pârâului Sibiel tot uitându-mă pe partea stângă după un pod ce trebuia să-l traversez (după indicațiunile organizatorului) pentru a ajunge la pensiunea unde aveam să ne întâlnim cei zece și cu mândru-mi unșce înscriși la această tabără. Asfaltul se terminase, drumul devenind acum din cel cu pământ bătătorit și ceva pietriș din ăl mare aruncat peste dânsul pentru a preveni nămolirea pe timpul ploilor. Și în curând drumul mă introduse într-o pădure mare, răcoroasă, de-un verde crud ireal. Deodată, fusei trezit brusc la realitate de glăsciorul inconfundabil al Ioanei:

,,- În 300 de metri ajungeți la destinație! ”.

,,- Hai, pe cuvântul tău? ”... veni și replica-mi prietenoasă către ´mneaei.

Mai mersei oleacă, intrai întro curbă și zări-i un pod. ,,- Aha, deci ăsta-i podul de peste râu de care-mi zise organizatorul că trebe să-l trec! ” Învârt covrigul spre stânga ca să cârmesc Loganul pe pod și... mă urc cu tărie pe pedala de frână. A pod arăta el săracu´ dar parcă nu de-ăla să țină 36 de tone de cum mă asigură propretaru´ pensiunii. Mă uitai lung și deșirat la pod, el la mine, eu la botul Loganului, el la pod și podul la noi. Otovehicolul parcă ar fi încăput pe trecătoare dar nu știu dacă îi ținea kilele... kilelele. Și asta-mi mai lipsea, să mă văz scufundat în apa Sibielului cu tot cu Logan precum Titanicul cu Capra Leonardului, pardon... Leonardu a Caprei, mă rog. Mă mai uitai odată profund în adâncimea podului și văzui că nu ducea decât într-o curte micuță, nicidecum în complexul ăla turistic unde aveam să mă cazez. Deodată se deșteptă și Ioana pe care probabil o luă somnul sau se-nfierbântă de la atâta stat în soare înfiptă-n parbriz:

,, - În 100 de metri ajungeți la destinație! ”

,, - Aha, păi zi-i bolundo că mai am de mers oleacă! ”.

Și într-adevăr în 100 de metri, printre copaci zării clădirea complexului și podul ce urma să-l traversez. Dar ce pod... Ce rezistență la 36 de tone frățioare, că pe podul ăsta trecea batalionul 814 de tancuri din Turda și nu´ș dacă intra în vibrații. Se vede varecasăzică... casăvarezică... ptiu!...carevasăzică (hai că mi-o ieșit) că aista fu făcut de om gospodar și cu simț de răspundere. Și trecui eu podul mândru și fălos precum armia română în noaptea de 21-22 iunie ´41 peste Prut, priponindu-mi Loganul în parcarea pensiunii Sibiel, o locație foarte frumoasă, curată, bine îngrijită, plasată într-un cadru natural mirific. Privii și la Ioana ca să văz coordonatele unde ajunsei și să vi le împărtășesc și dvs: 45.759969,23.896556 - aistea fiind exact pe locu-mi de parcare din spatele restorantului pensiunii Sibiel (www.sibiel. eu).

Îmi dezlipesc corpul din jilțul mașinii și mă-ndrept spre intrarea în pensiune. Numa´ oleacă să vă zic și de pensiune. Păi este o clădire în forma numărului ,,U” de la ,,cartof". În corpul din stânga îs dispuse pe 3 nivele camerele, pi șentru îi dispusă o sală de conferințe și-o saună, iar în cealaltă parte stângă, adică dreapta, se află dispus pe două nivele restorantul și barul. Curtea pensiunii: imensă, placată pi șentru cu pavele, iar în rest, gazon tuns, ras și frezat la milimetru, flori de toate culorile plantate în buturugi, una bucată hintă, huțuluș, scrânciob, leagăn sau cum i-o mai zice pentru 3 persoane, făcută din trunchiuri de copaci despicați și două mese imense cu bănci lucrate tăt din lemn unde să fumezi o cafea sau o bere și să bei o țigară.

Deci, după ce-mi cobor eu body-ul din habitaclul Loganului, o iau spre corpul din stânga unde văzui eu scris pe-o ușă: Recepție. Deschid ușa, intru la recepție, nimeni. Văz ușa deschisă a corpului din dreapta, acolo unde era restorantul. Pășesc înăuntru și întreb pe o domnișorică aflată de după barul restorantului, de proprietarul pensiunii. ´Mneaei, îmi spune că propretarul o plecat cu alți participanți la tabără, undeva prin împrejurimi către nu-ș ce schit. Ei las, că până or veni ei de pe coclauri mă cazez. Donșoara luă o cheie și-mi zise s-o urmez în cameră... Ca să mi-o arate... camera (numai la prostii vă gândiți...). Mă-ntreabă dacă-mi place (ba bine că nu...). Camera. Și mi-o înmânează...cheia...cheia de la cameră. Așe că, după ce-o iau în primire, pe ea, camera, cobor să-mi iau papornița și zongora din mașină. Deblochez închiderea centralizată, deschid portbagajul fierătaniei, arunc cheile în portbagaj, scot papornița, las zongora că zisei s-o iau când o fi de zongorit, și... trântesc capota portbagajului.

,,- Ptiu!... Bravos, deșteapta satului, încuiași cheile în portbagaj! Amu să te văz cum mai ajungi acasă!... ”

Ce-a urmat? ... Mărunțele mărunțele din buze, scrâșnete de dinți, palme peste frunte și câteva vorbe de ,,bine ,,zise lu´ ăl negru de-și băgă coada ,,arză-l-ar focu´! ”. După ce-mi dusei papornița-n cameră, coborâi iar în parcare și începui a privi lung și deșirat precum curca la crăci, portbagajul închis. Amu´ na, doar doar mi-o veni vreo idee că vorba ceea: omu´cu idei multe se cheamă idiot. Și cum stam eu contemplându-mi culoarea mașinii, iaca doi bărbați trecând pe lângă mine. Îi întrebai eu dacă-s de prin partea locului și-mi spuseră că lucrează chiar pentru pensiunea Sibiel, ca oameni buni la de toate.

,,- Aha, păi atunci ceva unelte, scule, cinii sau alte instrumente de tortură nu găsesc pe la dvs. ? Că mi-o trebui mie o cheie tubulară de opșce ca să desfac cele două șuruburi care-mi țin priponit spătarul banchetei dinspre portbagaj îi o dorință prea mare. Dar poate fi și-o cheie fixă, un patent, o cheie franceză sau un mops. Dacă nu, merge și-un baros, o rangă, un polizor unghiular de-i zice flex sau o cutie cu dinamită. Și ce dacă-mi fac Loganu´decapotabil, totu-i să ajung la chei ca să-i pornesc motorul. ”

Îmi ziseră oamenii să aștept oleacă că au ei ceva întro căruță aflată în țarcul de dincolo de parcarea pensiunii. Și stătui eu și așteptai, privindu-i pe oamenii binevoitori cum începură a scotoci prin paiele din căruță, că și calul înhămat la atelaj privea la cei doi parcă cu uimire. Și-ntr-un final, dădu Ăl de Sus de-mi aduse unul dintre băieți două scule ruginite ce fuseseră odată la origini în vremuri de demult, un mops și-o cheie franceză. Și-acu´? Păi dă-i și luptă și luptă și dă-i... și... reușesc să-mi zdrelesc deștele și să scot șuroabele buclucașe. Îndepărtez spătarul banchetei, îmi lungesc membrele printre bările de ramforsare ale portbagajului precum nevăstuica corpul, iau cheile hardughiei, le pun între dinți ca măsură de siguranță, pun bancheta la loc, nu mai deschid portbagajul, închid mașina, mă pup pentru reușită, mulțumesc tuturor sfinților trecuți în calendarul creștin și mă îndrept către cameră. Ajung astfel victorios în camera de la etajul 3 al pensiunii, târând după mine papornița și aproape fără suflare, mai mai cu limba prelingându-mi-se pe jos (... mama lor de țigări!...). Apuc să-mi fac un duș, ies pe balcon să-mi aprind o țigară că deh, era aerul prea rarefiat, când, văz că apare poporul venit din plimbarea de prin împrejurimi. Așe că mă scursei jos la restorant alăturându-mă celorlalți participanți la tabără unde urmară prezentările. Eu mă prezentai lor, ei mie, ei lor și eu mie. Și dacă nu pupai la mâini de crezui că-mi pică buzele pe jos, că abia atunci băgai eu de zeamă că toată gașca era formată din 7 FMI și 3 masculi. Urmă aghezmuirea de către propretar a invitaților cu pălinco-horincă (mai puțin pe mine că nu pun botu´ pe lichide inflamabile), după care se puse de-o cină cu produse eco-bio-tradiționale de prin partea locului, până târziu în noapte sau mai spre cântatu´ cocoșului pentru cine-o putut duce.

Ehe... și-acu´să le iau cătinel, molcom și pe rând toate ce le văzui și-mi bucurară ochii și sufletul. Dar asta în episodul următor...

---

VIZUALIZĂRI: 2004 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI