ARTICOL ÎNCĂRCAT ÎN: 27.12.2013
--- F ---
GR. VÂRSTĂ: 50-60 ani
DIN: Bucuresti
ÎNSCRIS: 24.05.11
STATUS: APOLLO
LUNA
JUN-2013
familie cu copii

GRAD SATISFACȚIE
SERVICII:
100.00%
Încântat, fără reproș
BUCĂTĂRIE ŞI MASĂ:
100.00%
Încântat, fără reproș
CADRUL NATURAL:
NU SUNT ÎN MĂSURĂ SĂ MĂ PRONUNȚ

NOTARE MEDIE REZULTATĂ
100.00%

AUTORUL ar RECOMANDA
această destinaţie unui prieten sau cunoscut
TIMP CITIRE: 4 MIN

Cină la Ionion Restaurant - Nydri

TIPĂREȘTE

O vizită în oraşul Nydri, pitoresc aşezat pe coasta estică a insulei Lefkada, apoi o plimbare pe faleză, privind insulele şi ambarcaţiunile ancorate în port, nu se pot încheia decât cu o cină aici, la malul mării. Dar unde mai exact?

Tavernele, restaurantele şi pizzeriile se înşiruie una lângă alta pe toată faleza îmbiind care mai de care cu ofertele lor amplasate la vedere, pe trotuar. În faţa unor taverne aşteaptă zâmbitoare, în costumaţie specială, tinere care invită politicos să le treci pragul.

Dacă în legătură cu plajele Lefkadei nepotul meu - comandantul expediţiei noastre în cinci pe mirificele ţărmuri greceşti - era o enciclopedie, la capitolul "locuri de servit masa în Nydri" era mai puţin pregătit. Veniserăm la Nydri pentru Cascada Dimosari şi în special pentru informaţii privind închirierea unei bărci cu motor în scopul vizitării pe cont propriu a insulelor estice.

Cât priveşte masa... Nu ne rămânea decât s-o luăm la pas pe faleză privind toate restaurantele şi să intrăm acolo unde ne va duce inspiraţia. El Greco, Catamaran, Basilico, Il Sapore şi câte şi mai câte, până când... Ionion Restaurant - retras la capătul sudic al şirului principal de restaurante de pe faleză - o tavernă liniştită, de loc aglomerată, ne-a îmbiat irezistibil.

Seara se lăsase peste Nydri, luminiţele pe vaporaşe şi pe faleză se aprinseseră, iar foamea începuse să ne dea ghes.

Ionion Restaurant, fără pretenţii de lux, cu terasa lui semiacoperită, ne-a primit fără larma altor taverne, cu o muzică în surdină. Mesele de patru sau şase persoane nu erau ocupate în totalitate. Poate că mai mult decât altceva, liniştea şi muzica plăcută de aici au fost cele care ne-au atras.

De îndată ce ne-am aşezat, au sosit şi listele cu preparatele culinare destul de diversificate, cu deserturile şi băuturile care puteau fi comandate în acea seară, bineînţeles, toate cu preţurile aferente. Preţurile sunt normale pentru Lefkada şi apreciez eu, pentru toate buzunarele. Ataşez câteva dintre ele pentru a vă face singuri o părere.

La o ofertă atât de diversificată - normal - am ales şi noi tot diversificat: peşte spadă cu cartofi şi legume la cuptor (vinete, dovlecei, fasole verde, roşii), calamari cu cartofi prăjiţi, caracatiţă friptă, costiţe de miel la grătar cu cartofi şi legume, toate însoţite de câte un sfert de lămâie. Pentru fetiţă s-a comandat o porţie de Pastitsio asezonat cu legume proaspete (castraveţi şi roşii). Separat, a fost adus tzatziki în porţii generoase, ornamentate cu măsline.

Începutul a fost făcut cu pâine şi unt nesărat, câte o cutiuţă pentru fiecare. Nu mai reţin dacă acesta a fost comandat sau a fost oferit din partea casei.

Ca băuturi am comandat şi ne-au fost aduse reci, trei sticle cu bere (Mythos, fireşte!) şi două sucuri de portocale pentru copil şi pentru conducătorul auto. Am regretat că tocmai şeful nostru, cel care întocmea planul zilei şi ne plimba peste tot, a fost condamnat la abstinenţă. Nici măcar paharul cu Ouzo oferit la final - din partea casei - nu a fost onorat de el. Această consumaţie, pentru cinci persoane, a costat exact 58,30 euro. E mult? Eu cred că nu!

Ionion Restaurant a fost singura locaţie în care am luat masa în Nydri. O prezint doar ca pe o alternativă, pentru că am fost şi eu acolo. Cu siguranţă în Nydri sunt şi alte locuri unde se mănâncă bine, la preţuri decente şi unde eşti servit civilizat, de un personal agreabil.

Un atu este şi amplasarea acestui restaurant cu faţa către port, oferind consumatorului, ziua, frumoase imagini către insulele Madouri şi Skorpios, către golf şi către munţii care îl înconjoară, iar seara impresionându-l cu luminiţele ambarcaţiunilor ancorate în port.

Ne-am întors la Vasiliki târziu, iar pe terasa de la Iliaxtida Studios am continuat petrecerea până târziu, în noapte, oferind şi şoferului nostru posibilitatea de a se îndestula cu renumita, mult apreciata bere locală Mythos.

Pentru cei care încă nu ştiu, aş vrea să menţionez că drumul pe coasta estică, de la Nydri spre sud, la Vasiliki, este frumos şi noaptea. Nu atât pentru reflectorizantele care conturează toate curbele, cât mai ales pentru surprizele pe care ţi le oferă. O vulpe ieşită la plimbarea nocturnă împreună cu puiul ei, aproape că ne-au tăiat calea. Mai târziu, vrând să iasă dintre arbuştii de pe margine, un bursuc speriat de farurile maşinii a făcut iute cale întoarsă. Bineînţeles, totul a decurs foarte repede, fără putinţa de a fotografia ceva. Este motivul pentru care aceste momente îmi vor rămâne multă vreme adânc întipărite în memorie.


[fb]
---
Trimis de iulianic in 27.12.13 19:18:35
Validat / Publicat: 29.12.13 18:02:15
INFO ADIȚIONALE
  • Nu a fost singura vizită/vacanţă în GRECIA.
NOTĂ: Articol ARHIVAT (nu intră în calculul mediei acestei destinaţii)

VIZUALIZĂRI: 4057 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURISAU ARTICOL fără ECOURI
SESIZEAZĂ
conținut, limbaj

NOTĂ: Părerile și recomandările din articol aparțin integral autorului (iulianic); în lipsa unor alte precizări explicite, ele nu pot fi considerate recomandări sau contrarecomandări din partea site-ului AmFostAcolo.ro („AFA”) sau ale administratorilor.
Poze atașate (se deschid în pg nouă)
P01 Nydri - Ionion Restaurant la ora primirii oaspeţilor pentru cină.
EVIDENTIAȚI ARTICOLELE CU ADEVĂRAT UTILE!
Dacă impresiile de mai sus v-au impresionat prin utilitate, calitate etc folosiți linkurile de mai jos, prin care puteți acorda articolului un BONUS în Puncte de Mulțumire-Apreciere (PMA) articolului.
Puteți VOTA acest articol:
PUNCTAJ CRT: 1000 PMA (std) PLUS 20000 PMA (din 22 voturi)
NOTĂ: Mulțumită numărului de voturi primit, articolului i-a fost alocat automat un SUPERBONUS în valoare de 2000 PMA.

ECOURI la acest articol

Sfârșit SECȚIUNE Listă ECOURI scrise la articol

ROG REȚINEȚI:
  • Folosiți rubrica de mai jos (SCRIE ECOU) pentru a solicita informații suplimentare sau pentru a discuta cele postate de autorul review-ului de mai sus
  • Dacă ați fost acolo și doriți să ne povestiți experiența dvs, folosiți mai bine butonul de mai jos ADAUGĂ IMPRESII NOI
  • Dacă doriți să adresați o întrebare tuturor celor care au scris impresii din această destinație: in loc de a scrie un (același) Ecou în "n" rubrici, mai bine inițiati o ÎNTREBARE NOUĂ
    (întrebarea va fi trimisă *automat* tuturor celor care au scris impresii din această destinație)
SCRIE UN ECOU LA ACEST REVIEW
NOTĂ: Puteți folosi ptr formatarea ecoului: [b]...[/b], [i]...[/i], [q]...[/q]
EMOTICOANE ce pot fi folosite SHOW/HIDE
Sfârșit SECȚIUNE SCRIE ECOU

NOTĂ: Rubrica de mai jos vă permite să vă abonați (sau să vă dezabonați) la / de la notificări (înștiințări prin email) atunci când cineva răspunde unui text scris ca ecou mai sus.
Status Abonament Ecouri la acest review - abonament INACTIV [NU primiți înștiințări atunci când se scriu ecouri la acest review]
VREAU înștiințări pe mail când se postează ecouri la acest review
  • Niciun abonat la acest review, încă...
  • Alte impresii din această RUBRICĂUnde mâncăm? Taverne în Nidri:


      SOCIALs
    Alătură-te comunității noastre

    AGENȚIA DE TURISM AmFostAcolo.Travel:
    SC Alacarte SRL | R.C.: J35/417/24.02.09 | RO 25182218 | Licența de turism 218 / 28.11.2018

     
    [C] Copyright 2008-2024 AmFostAcolo.ro // Reproducerea integrală sau parţială a conţinutului este interzisă
    AmFostAcolo® este marcă înregistrată
  • la final = [utf8mb4]; bMustChange=[]
  • pagină generată în 0.041957855224609 sec
    ecranul dvs: 1 x 1