Copenhaga - o plimbare… în două

TIPĂREȘTE

De la Malmö, ultimul oraş în care am poposit în Suedia, spre Danemarca, traseul continuă pe E20 traversând una dintre cele mai frumoase porţiuni ale sale, o realizare de vârf a tehnicii construcţiilor în domeniu.

Podul Øresund - Øresundsbroen, cum îi spun danezii sau Öresundsbron, cum îi spun suedezii, este cel mai lung pod combinat (rutier şi feroviar) din Europa şi leagă două zone metropolitane importante ale continentului nostru: Copenhaga, capitala daneză şi Malmö, oraşul suedez de pe coasta vestică a ţării.

Traversarea strâmtorii Øresund dintre Suedia şi Danemarca se face pe podul lung de aproape 8 km conectat la insula artificială Peberholm, apoi prin tunelul subacvatic, lung şi el de vreo 4 km, până pe insula daneză Amager.

Din mersul autocarului, am făcut câteva poze pe care le voi ataşa. Pentru că nu Podul Øresund este subiectul principal al povestirii mele, invit pe cei interesaţi de mai multe detalii să acceseze wikipedia sau să vizualizeze o traversare pe pod.

Am aflat că podul deschis circulaţiei publice în anul 2000, a necesitat importante resurse financiare, iar taxele de traversare - destul de consistente - sunt singurele care contribuie la amortizarea cheltuielilor. Pentru o trecere cu autocarul s-a achitat o taxă de 219 euro. Nu ştiu dacă este chiar adevărat (mi se pare enorm), dar pot să vă spun că în legătură cu această taxă s-a iscat o mică discuţie între şoferi şi ghidă. De ce? Nu ştiu! Eu eram doar un turist care, aşezat pe bancheta a doua, a tras involuntar cu urechea.

O dată intraţi în capitala daneză, după puţin, am oprit pe Vester Voldgade, la numărul 89, foarte aproape de centru, acolo unde se află Hotel Danmark, cel care ne-a oferit găzduire în Copenhaga. Nu voi face referiri la această locaţie şi nu mă voi plânge din nou de condiţiile de cazare de la Hotel Danmark pentru că am făcut-o deja. Vreau doar să spun că în contextul dezamăgirii totale pe care o resimţeam în acel moment, una dintre colegele mele de călătorie a venit cu o idee menită să-mi schimbe radical starea de spirit: "Până la urmă tot răul e spre bine! Avem hotel modest, dar este situat ultracentral! Hai, să ne plimbăm! "

Am plecat fără ghid, fără hartă, doar cu aparatele foto şi cu un teribil chef de plimbare şi conversaţie. Nu ne păsa unde mergem sau pe unde mergem pentru că ştiam că mâine, după micul dejun, vom face turul programat în Copenhaga. Palace Hotel cu turnul său înalt, pătratic, rivalizând cu cel de la Rådhus - Primăria şi Piaţa Primăriei înconjurată de clădiri frumoase, cu ziduri de cărămidă roşie, au fost începutul încursiunii noastre în capitala daneză. Mulţimea de biciclete parcate sau circulând pe benzile special trasate pentru ele, a fost o curiozitate pentru noi. Parcă niciunde nu am văzut atât de multe. Fuseserăm averizaţi să fim atenţi la biciclete şi la traversarea acestor benzi pe care doar ele au prioritate.

Coloana cu cei doi trompeţi, precum şi Fântâna Dragonului din faţa Primăriei, decorată cu o sculptură reprezentând un taur în luptă cu un balaur, ne-au făcut să le dăm ocol şi să le fotografiem.

În Piaţa Primăriei, aşezaţi pe jos sau plimbându-se, oamenii îşi petreceau ultimele ceasuri ale zilei în muzica tradiţională a unor "apaşi" pribegiţi pe aici în căutarea unui trai mai bun. Era plăcut să îi asculţi cântând, aveau costumaţie atrăgătoare, instrumente tradiţionale, o staţie de amplificare bine pusă la punct şi chiar încercau să-şi vândă producţia muzicală înregistrată pe CD. Prietena mea a fost atât de încântată încât a pierdut ceva vreme negociind cu ei, timp în care eu studiam pe un panou programul şi traseul trenuleţului turistic.

Pentru un tur de oraş cu acest trenuleţ, adulţii plătesc 50 DKK sau 8 euro, iar copii 30 DKK sau 5 euro. Acelaşi tarif se achită şi pentru un al doilea traseu, pe malul apei, până la Amalienborg, Fântâna Gefion şi Mica Sirenă. Cei care rămân mai mult timp în oraş, pot opta pentru un tichet combinat, incluzând deci ambele trasee, valabil 48 de ore, cu un tarif redus: 80 DKK sau 12 euro/adulţi şi 50 DKK sau 8 euro/copii. Deşi plimbarea cu trenuleţul era o atracţie pentru noi, n-am avut parte de ea deoarece ultima cursă (plecare la 18,45) era deja completă. Ne-am resemnat convinse că a doua zi, cu autocarul şi pietonal, vom vedea toate obiectivele incluse în traseul trenuleţului turistic.

Pentru cei veniţi în Copenhaga pe cont propriu, există şi posibilitatea efectuării unui tur cu autobuzul turistic Hop On - Hop Off. Valabil 24 de ore, tichetul permite oricâte întreruperi la obiectivele de interes. Vremea nefavorabilă nu trebuie să sperie pe nimeni pentru că autobuzul turistic Hop On - Hop Off beneficiază şi de o capotă care poate asigura protecţie la nevoie.

Bulevardul H. C. Andersen este o arteră largă care leagă centrul oraşului de canalul navigabil. Clădirile frumoase care se înalţă de o parte şi de alta sunt pentru turistul aflat pentru prima oară în Copenhaga un îndemn la promenadă. Statuia în bronz a marelui scriitor Hans Christian Andersen - lustruită de copiii (şi nu numai) care i s-au căţărat pe genunchi - priveşte peste drum, acolo unde se află adevărata lume a copiilor, Parcul de distracţie Tivoli.

Cu toate că ne tenta o vizită în parc, am continuat plimbarea pe Bulevardul H. C. Andersen până la canalul navigabil şi marele pod care îl traversează. De o parte şi de alta, nenumărate clădiri mari, din aceeaşi cărămidă roşie, precum şi ambarcaţiunile ancorate, completează peisajul.

Carlsberg Glyptotek - Muzeul de arta din Copenhaga este o clădire care nu poate rămâne neobservată datorită eleganţei arhitecturii sale. Întorcându-ne în centru pe acelaşi Bulevard H. C. Andersen, trecând pe lângă ea, doar am presupus că adăposteşte lucrări de artă. Ulterior am aflat că muzeul care găzduieşte peste 10000 de lucrări de artă a fost înfiinţat în anul 1882 având la bază colecţia personală a lui Carl Jacobsen, fiul marelui proprietar al fabricilor de bere Carlsberg.

N-am vizitat muzeul. Trecuse cu mult de ora 17, oră la care muzeul se închide (program 11.00-17.00, luni închis). Pentru cei interesaţi, care poate vor avea mai mult timp la dispoziţie, informez că taxa de intrare este 75 DKK/adulţi individual şi 50 DKK/adulţi în grup mai mare de 10 persoane. Copii sub 18 ani au intrarea gratuită, de asemenea, duminica intrarea este gratuită pentru toată lumea.

În faţa muzeului, pe scuarul dintre cele două sensuri de circulaţie ale bulevardului, din înălţimea unei coloane, veghează Dante. Un basorelief reprezentându-i profilul împodobit cu frunze de laur, poate fi văzut la baza soclului.

Tivoli, mult apreciatul parc de distracţii, se află pe aceeaşi parte a bulevardului, vis-à-vis de primărie. În faţa intrării, am dat un timp târcoale şi ne-am întrebat una pe cealaltă dacă Tivoli merită sau nu atenţia noastră, nici una dintre noi nefiind pasionată de acest gen de distracţie. Chiar atunci ieşea din parc o altă coleagă de călătorie, o doamnă de o vârstă respectabilă, care ne-a spus că ea chiar s-a "dat" cu maşinuţele alea trăsnite, s-a şi fotografiat cu ele, pentru ca să poată povesti copiilor şi nepoţilor cum este în Parcul de distracţie din Copenhaga. În cele din urmă am intrat şi noi, nu pentru caruselele care mai de care mai sofisticate, ci pentru a vedea măcar puţin din unul dintre cele mai mari parcuri de distracţie din Europa. Dăinuind din 1843, delectând generaţii după generaţii, Parcul Tivoli merită vizitat chiar şi numai pentru terasele şi resturantele sale, pentru muzica pe care o poţi asculta, pentru teatrul de pantomimă atât de frumos decorat în stil chinezesc, dar şi pentru grădinile foarte îngrijite şi florile de aici.

N-am rămas mult nici în Parcul Tivoli. Când am ieşit, luminile de la castel se aprinseseră. Din nou am întâlnit o colegă de călătorie, singuratică, umblând agitată să găsească o casă de schimb valutar. Văzuse ceva care o interesa, voia să cumpere şi nu-i ajungeau coroanele daneze. Abia la gară, nu departe de parc, a rezolvat problema.

Seara se lăsa cu hotărâre, dar nu voiam să ne retragem la hotel fără a vedea şi noi măcar puţin din renumita zonă comercială. Ştiam că totul este scump, nu aveam în plan să cumpărăm ceva, cu toate astea am zorit spre Strøget, strada pietonală cu multe magazine de firmă, cu preţuri pe măsură. Am privit mai multe vitrine şi am încercat să luăm pulsul oraşului în acel loc şi în acel moment.

Din toate părţile îmbiau resturante şi terase cu specific italian, francez, danez, dar - ştiind că ne aflăm într-unul dintre cele mai scumpe oraşe din lume - pentru masa de seară am preferat să ne întoarcem la hotel, la rezervele noastre strategice din geamantane.

---

VIZUALIZĂRI: 5564 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI