Un turneu în nordul Europei (Partea a II-a)

TIPĂREȘTE

O nouă zi (11 iunie 2012), o nouă destinație. Plecăm cu noaptea în cap din Varșovia pentru a ajunge într-o primă etapă la Gdansk. De aici, la ora 18.00, urmează să plecăm mai departe cu un ferry-boat. Întrucât până la Gdansk sunt vreo 340 km, avem timp suficient pentru o nouă „șușanea”. Alți bani, altă distracție. Partea interesantă este că merită. Oare de ce nu sunt incluse de la început în program? Ni se propun două variante: un tur al orașului Olsztyn, reședință a cavalerilor teutoni, sau un tur al orașului Gdansk. Până la urmă, tot ghidul alege orașul Gdansk. Celălalt nu era pe drumul direct și nu trebuia să riscăm depărtarea de ferry-boat. Oare de ce a mai oferit variante?

Astăzi nu plouă și ne bucurăm de o zi însorită. Drumul continuă prin ”Marea câmpie Poloneză”, teritoriu relativ plat, cu foarte ușoare denivelări, dar cu foarte multe păduri. Sunt sigur că aici nu sunt probleme cu inundațiile. Drumul nu este chiar foarte monoton. Alternăm șoselele cu 2 benzi cu autostrăzile și autostrăzile în construcție și în jurul prânzului ajungem la Gdansk. La ferry-boat, ca la aeroport, trebuie să fim cu 2 ore înainte de plecare. Deci, să începem „șușaneaua”. Pentru început trebuie să ne separăm, întrucât sunt câțiva turiști care au ales să se distreze pe cont propriu, și să ne dăm întâlnire la ora 15.30 pentru a ajunge la timp în port.

Turul orașului Gdansk începe la ”Poarta de Aur”. Parte a fortificațiilor orașului vechi, a fost construită în 1612 – 1614 în locul unei alte vechi porți gotice. A fost refăcută în 1878 datorită deteriorărilor în timp și reconstruită în 1957 după distrugerea ei în al II-lea război mondial.

Gdansk, ca și Varșovia, a fost distrus în mare parte în timpul războiului, majoritatea clădirilor distruse fiind reconstruite până la sfârșitul anilor 60, iar ceea ce vedem azi sunt de fapt copii ale vechilor edificii.

Revenind la poartă, aceasta, amplasată la capătul vestic al străzii Długa (Lungă), are pe atic o serie de statui ce înfățișează calități umane (pietate, dreptate, prudență, înțelegere), dar și stări de fapt (pace, libertate, bogăție). Imediat în spatele porții dăm de ”Vechea închisoare și Camera de tortură”, de asemenea parte componentă a vechilor fortificații. Construite în perioada 1593 – 1604, pot fi vizitate, dar bineînțeles, nu aven timp. Ne continuăm turul orașului parcurgând în toată „lungimea” ei strada Długa. Prima parte, cu un lung șir de mingi de fotbal supradimensionate, ne reamintește că toată Polonia trăiește febra Campionatului European. Trecem pe lângă fosta primărie, cu un turn vizibil de departe. Construită între 1587 și 1595, ea astăzi găzduiește centrul cultural Gdansk. Urmează, în mijlocul străzii, fântâna și inclusiv statuia lui Neptun, ce pare a fi unul din simbolurile orașului. Pe ambele laturi ale străzii sunt clădiri cu o arhitectură aparte. Voi afla mai târziu, în cursul excursiei, că este specifică orașelor ce au aparținut de Liga Hanseatică. Strada se termină în ”Poarta Verde”, pe malul râului Motława. Aceasta, construită între anii 1568 și 1571 după planurile unui arhitect olandez, de fapt seamănă puternic cu primăria din Antwerp, a fost o lungă perioadă de timp reședința oficială a regilor polonezi.

Continuăm plimbarea în lungul râului Motława. Remarc pe malul opus, pe „Insula Depozitelor” că nu toate clădirile afectate de război au fost refăcute. Trecem pe sub o clădire ciudată, cu partea superioară în consolă, deasupra râului. Voi afla ulterior că adăpostea o macara pentru încărcarea sau descărcarea vapoarelor acostate sub ea.

Reintrăm în orașul vechi și facem o oprire mai substanțială la biserica Sfânta Maria. Începând a fi construită în 1343, finalizată într-o primă fază în 1360 și apoi dezvoltată în mai multe faze succesive, din zidărie de cărămidă, până în 1502, astăzi poate primi până la 25000 de credincioși. Reconstruită după al doilea război mondial, are integrată în ea părți ale bisericii originale, dar și elemente de beton armat mascate de zidăria de cărămidă. Estet de admirat în interior Ceasul Astronomic care datează de la 1464. Cadranele complexe arată ora şi data, fazele lunii, poziția lunii și a soarelui în legătură cu semnele zodiacale și calendarul sfinţilor. Reconstruit și el după 1945, înglobează circa 80% din piesele originale. Tot aici se remarcă altarul, dar copie a sculpturii lui Memling (1510) a cărei original se află la Muzeul National din Varșovia. Personal am mai fost impresionat de un imens crucifix, de peste 4 metrii înălțime, aflat exact în mijloc, sub turla bisericii.

După biserică mai trecem prin fața clădirii arsenalului, după care avem liber circa o oră până la momentul reîntâlnirii. Bineînțeles că sunt câțiva turiști care întârzie la întâlnire, dar ajungem la timp în port. Îmbarcarea decurge simplu. Surpriza pentru mine este că pentru îmbarcare se face urcând întâi cu liftul într-o construcție pe uscat cam la nivelul unui bloc de 4 etaje. Recepția pe vapor este pe puntea nr. 6, și accesul se face direct la acest nivel. Tot aici sunt și câteva magazine. Sunt pe cel mai mare vapor de până acum din viața mea. Nu am date geometrice relevante, nu cunosc tipul și marca, dar ce știu este că are 10 punți, plus o covertă deasupra. Două punți (3 și 4) sunt pentru autovehicule, puntea 5 cred că este pentru personalul de bord, iar puntea 10 pentru restaurante și baruri. Tot aici sunt și câteva fotolii, așezate pe rânduri ca într-un autobuz, pe care cred că fac traversarea cei ce au cumpărat bilet „fără loc”. Punțile 7 – 9 sunt cele de clasa I-a, cu cabine cu două locuri, cu vedere spre exterior, iar punțile 1 și 2, nu știu dacă nu cumva sub nivelul apei, sunt pentru muritorii de rând ca noi, cu cabine cu 4 paturi, fără vedere spre exterior. Noroc că nu sufăr de claustrofobie. Nu numai că este cel mai mare vas, dar am parte și de cea mai lungă călătorie pe mare din viață. Până la destinație vom face 19 ore.

Chiar de la ieșirea din port îmi atrage atenția monumentul închinat eroilor de la Westerplatte, locul unde practic a început Al Doilea Război Mondial la data de 1 septembrie 1939, prin atacarea Poloniei de Germania nazistă. Imediat după aceea întâlnim unul dintre cele mai frumoase faruri de Europa de Nord. Structură de circa 30 de metri înălțime, a fost construit în 1893 și pus în funcțiune în 1984. Potrivit unei legende, este frate geamăn cu unul dintre cele mai frumoase far ale Americii, executat după niște planuri furate de la acesta, farul din Cleveland, Ohio. A fost primul far de la Marea Baltică cu funcționare cu energie electrică.

Traversarea spre Suedia decurge fără probleme. O parte din seară o petrec în unul din baruri unde am ocupat din timp un loc să văd la televizor cele două meciuri de fotbal ale Campionatului European. Nu mai rețin exact prețul berii, dar știu că nu era chiar ieftină. În una din pauze ies pe terasa de deasupra. Rămân impresionat de claritatea atmosferei. Poluarea terestră probabil nu ajunge până aici. În plus, am parte de un apus de soare extraordinar, așa cum numai în Santorini am mai văzut.

A doua zi, conform programului, fix la ora 13.00 acostăm în Suedia, la Nynäshamn. Debarcarea se face tot de la nivelul punții a 6-a. Regăsim autocarul și ne îndreptăm spre Stockholm, până unde mai avem circa 60 km. În apropiere de Stockholm intrăm într-un tunel pe soare și ieșim pe o ploaie puternică de nu se văd bine clădirile de la marginea străzilor. Primul drum îl facem direct la hotel. Acesta este tot din rețeaua Ibis, aproape identic cu cel din Varșovia. Diferă puțin nuanțele culorilor mochetei, draperiilor și a celorlalte textile din cameră. În rest, nici o diferență. Poate doar în impresia mea, cu un plus aici, datorat unui plus de amabilitate din partea personalului. Este bine, pentru că aici, prima dată în această excursie, vom dormi 2 nopți la rând. Odată ajunși la hotel se oprește și ploaia.

Avem încă o bună parte de după amiază la dispoziție, așa că după cazare, putem începe programul stabilit pentru Stockholm. Ziua de azi este dedicată vizitei în parcul Skansen. Pentru aceasta, luăm din nou autocarul, hotelul fiind la circa 8 – 10 km de centrul orașului și obiectivele turistice. Parcul este amenajat pe un deal în estul zonei centrale a orașului. Se spune că este cel mai vechi muzeu în aer liber din lume, Înființarea lui, datorată lui Artur Hazelius, fiind datată 1891. Sunt surse care spun că începuturile sunt însă pe la 1810 când, pe vârful dealului a apărut, în vârful dealului, o casă de vacanță cu o grădină deosebită. Prima impresie este că avem de a face cu un „muzeul satului” de-al nostru, dublat de o grădină zoologică. Ulterior am aflat că muzeul cuprinde 9 zone, fiecare cu un specific aparte. Prima zonă parcursă de noi, bineînțeles în fugă, din lipsă de timp, de ajung la concluzia că scopul nostru este să vedem câți kilometrii putem parcurge în ora destinată vizitei, este zona de „muzeul satului”. Sunt case, biserici, clopotnițe, hanuri, sau alte tipuri de construcții, numai din lemn, de diverse mărimi, unele chiar cu etaj, din diferite zone ale Suediei. Mă șochează o, să-i zicem, casă de vacanță, din lemn, sub forma unui cort, sau aproape de un iglu, cu un geam termopan. Motivul grabei a fost să ajungem în zona grădinii zoologice. Se pot admira aici atât animale specifice zonei nordice (foci, reni, elani, etc.), cât și alte animale comun europene (vulpi, linx, urși, bouri, păuni, bufnițe, etc.). După o scurtă oprire la un magazin de suveniruri trecem printr-o zonă a muzeului care reconstituie atmosfera rurală suedeză cândva la începutul secolului trecut. Case ce par locuite, păsări și animale domestice libere în jurul acestora, explicații cu câte persoane poate hrăni o grădină de circa 500 m2. La un moment dat, chiar o persoană în haine de epocă apare pe alee și își face de drum dus și întors printre noi. Părăsim parcul prin poarta care are numele și bustul fondatorului și revenim cu autocarul în centrul orașului.

Avem aici 2 ore liber, pentru orice dorim să facem. Prima preocupare este să schimb cava bani în moneda locală. Ghidul îmi recomandă să mă duc la casa de schimb de la gară. Gara o găsesc repede, dar în gară, pe 2 nivele, nimeni nu știe unde este casa de schimb. Deși sunt sute de călători, zeci de magazine și fast food-uri, nimeni nu ne dă o informație utilă. În cele din urmă, din întâmplare, o găsim la nivelul inferior, ]n colțul cel mai depărtat de intrare. Are 4 ghișee deschise, noi suntem 3, ne așezăm fiecare la un ghișeu, și urmează surpriza. Știam că o coroană suedeză este cam la jumătatea valorii leului față de euro, și îmi fac socoteala că nu am nevoie să schimb mai mult de 50 de euro. Când număr banii primiți, aceștia corespund cam la 35 euro. Pe chitanță remarc că restul sunt comision. Și ceilalți colegi ai mei pățesc la fel, cu cam aceeași sumă reținută indiferent de suma schimbată. Abia în Norvegia, unde pățesc același lucru, ghidul ne recomandă să ne unim mai mulți turiști pe aceiași operațiune de schimbare, urmând a împărți la toți un același comision, pe care altfel, îl plătește numai unul. Personal cred că cei mai avantajați au fost cei care au venit cu bani schimbați din România. La ora 20.30 ne întâlnim la autocar și revenim la hotel.

A șasea zi a excursiei este una foarte plină, dedicată în totalitate Stockholmului. La ora 8.00 dimineață suntem în fața primăriei, așteptând să se deschidă pentru public. Primim un ghid de limba engleză, dar care ne înmânează o fițuică A4 cu explicații (e drept ceva mai sumare) în limba română. Clădirea a fost construită între 1911 și 1923 de către arhitectul Ragnar Östberg. Numai pentru fațade au fost folosite 8 milioane de cărămizi. Prima încăpere vizitată este Salonul Albastru. Numele i-a rămas doar conform proiectului, pentru că în realitate ea este roșie, arhitectul oprind finisajele după ce a văzut cum arată decorată cu cărămizi. Este cea mai mare încăpere din clădire și adăpostește în fiecare an, pe 10 decembrie, banchetul de decernare a premiilor Nobel. Îmi atrage atenția o scară monumentală pe care coboară la banchet atât laureații, cât și familia regală. Noi o urcăm. Următoarea sală în care ne oprim este Sala de Consiliu. Rămân surprins că Stockholm are 2 primari simultan, fiecare cu biroul lui în această sală. Dacă am înțeles bine, unul este onorific, iar celălalt, executiv. Un nou obiectiv îmi atrage atenția: plafonul sălii, despre care aflu că este cu o arhitectură de influență vikingă. Următoarea cameră este Camera Prințului, cu o formă mult alungită. Un perete, pe fațada clădirii, cu multe ferestre, dă o imagine panoramică asupra orașului. Pe peretele opus, o frescă pictată de Prințul Eugen ilustrează imaginea din ferestre. Se spune că aici se retrage familia regală pentru a dansa în timpul banchetului de decernare a premiilor Nobel, această postură fiind interzisă privirilor muritorilor de rând. Ultima cameră importantă vizitată este Salonul Auriu. Aproape la fel de mare ca și salonul albastru, se remarcă prin cele 18 milioane de plăcuțe placate cu aur care realizează un mozaic complet al tuturor pereților. Ni se atrage atenția asupra peretelui nordic care o înfățișează pe Zeița Stockholm. La aceasta apare un prim reproș la adresa arhitectului: ”Zeița este prea urâtă! ” Părerea mea este că reproșul este întemeiat. Pe peretele opus, ce ilustrează scene din istoria Suediei, apar condițiile a noi reproșuri. Capul Sfântului Eric, ocrotitorul Stockholmului, nu a mai avut loc la partea superioară a peretelui. Răspunsul arhitectului a fost că oricum ”sfântul a fost decapitat”. Totodată se pare că undeva pe perete apare drapelul Suediei numai cu 2 coroane aurii în loc de 3. Eu nu am avut timp să-l identific. Finisajele au fost acceptate ca atare numai datorită necesității respectării termenului de recepție.

Revenim la autocar și apoi parcăm în vecinătatea Palatului Regal. De aici începem un tur al „orașului vechi”. Trecem pe rând pe lângă cea mai mică statuie din Stockholm (are numai câțiva centimetrii înălțime), statuia Sfântului Gheorghe omorând balaurul sub privirile Zeiței Stockholm, într-o variantă mai reușită decât cea din primărie. Grupul statuar în sine este o alegorie, reprezentându-l pe Charles al X-lea al Suediei înfrângând în 1658 balaurul danez. Urmează „Piața fierului”, loc de întâlnire în trecut a negustorilor în domeniu, și biserica germană. Ajungem apoi la limita vestică a insulei pe care este situat orașul vechi și admirăm ”Casa Nobililor”. Inițial fiind ceva de genul ”Camera Lorzilor”, reconstruită în 1866, în prezent este o instituție privată, care ține evidența și acționează ca un grup de interese din partea nobilimii suedeze, cu scopul principal de a menține tradițiile și cultura vechie. Tot de aici se zărește foarte bine turla cea zveltă a bisericii franciscane. Pe drumul de întoarcere ne este prezentată ca obiectiv turistic o piatră cu scriere runică (din perioada vikingă) încastrată în zidul unei case din orașul vechi, trecem prin piațeta ce marchează kilometrul 0 al șoselelor suedeze, și apoi prin fața Academiei. Facem o oprire ceva mai lungă la Catedrală, având și posibilitatea de a o vizita. Menționată pentru prima dată în 1279, a fost peste 4 secole singura biserică din oraș. Amplasată în imediata vecinătate a palatului regal, a fost frecvent locul unor evenimente majore din istoria suedeză, cum ar fi încoronări, nunți și înmormântări regale. În interior sunt de admirat un tablou de pe la 1550 cu imaginea orașului din acea perioadă, sub un soare în halou, precum și originalul statuii Sfântului Gheorghe întâlnită mai devreme în oraș. Ne grăbim însă, pentru că la ora 12.15 trebuie să prindem schimbarea gărzii la palatul regal. Din nefericire, ajungem cam târziu și într-o aglomerare teribilă nu mai găsim locuri favorabile. În plus, mi se termină bateria de la aparatul foto. Restul pozelor zilei la voi face cu camera de filmat, la o calitate mai slabă. Dar spectacolul merită atenția. Acesta se derulează în curtea semicirculară din spatele (zic eu) palatului, dar operațiunea în sine are loc pe tot conturul acestuia. Sunt foarte mulți militari implicați, dintre care unii călare, diferite culori de uniforme, muzică militară, pas de defilare, în fine, tot tacâmul. Dar spectacolul durează prea mult, și din nou nu mai avem timp. Trebuie să ne întoarcem la autocar și să ajungem urgent în port, pentru a pleca în croaziera printre insulele pe care e așezat orașul.

Portul este în vecinătatea primăriei. Vaporul nu este prea mare, chiar ceva mai mic decât navele noastre de pasageri de pe Dunăre. Pe puntea inferioară este amenajat un restaurant. Aș fi putut lua prânzul acolo, dar nu prea mi-au plăcut prețurile. Puntea următoare este salonul pasagerilor. Noi preferăm locurile de pe covertă. Ne va bate nițel vântul, dar merită pentru că putem privi în toate părțile. Pornim spre vest. Clădirile cu evident aspect istoric sunt încet, încet înlocuite cu blocuri de locuințe cu aspect modern. Urmează o zonă de vile și apoi păduri. Croaziera noastră are și o destinație: după circa o oră ajungem la Palatul Dorttningholm. Începuturile construirii palatului datează de pe la 1580. Distrus de un incendiu în 1661, este reconstruit, începând cu anul următor, de arhitectul Nicodemus Tessin cel Bătrân. Reconstrucția este finalizată după moartea acestuia în 1681 de către fiul lui, Nicodemus Tessin cel Tânăr. Este și în prezent reședință regală, ca urmare, accesul vizitatorilor este permis numai într-o aripă a palatului. Spre deosebire de alte palate vizitate, mă impresionează scara: nu foarte monumentală în dimensiuni, este bogat ornamentată cu statui, picturi și lucrări în lemn. Este de altfel singurul lucru pe care îl pot filma, ajungând la primul etaj, unde este și recepția, aflu că în palat sunt interzise filmatul și fotografiatul. În rest, un lung șir de încăperi cu diverse destinații și implicit diverse tipuri de mobilier, cu mai multe sau mai puține tablouri. Trecem prin camerale corpului de gardă, dormitoare, cabinete (birouri), bibliotecă, și altele, că până la sfârșit am uitat ce a fost la început. Noroc că la intrare mi-am cumpărat o broșură ghid. Rămas puțin în urmă, urc și la etajul II. Un nou șir de camere, asemănătoare celor dinainte, dar mai sobre, mai puțin decorate. Se cunoaște o altă mână de arhitect. Cu ocazia asta mă pierd de restul grupului, care a preferat grădina. În final ajung și eu în grădină. Rămân puțin dezamăgit. Deși i se spune Versailles suedez, grădina nu are nici un luciu de apă. În plus, înțeleg și din broșură că fațada principală a palatului este spre grădină. Deci noi am intrat prin spate, acolo unde este și luciul de apă pe care am venit din Stockholm. Nici grădina nu mă impresionează. Un același tip banal de copaci, nu am recunoscut specia, fără o cosmetizare deosebită, și alei de piatră ce pare a fi terasament de cale ferată. Drumul înapoi la Stockholm nu a mai fost la fel de plăcut. Vasul a fost mult mai mic, fără covertă, și foarte aglomerat. Am stat în picioare, înghesuit de alți călători, în fața unor bănci așezate în lungul vaporului. Am remarcat însă cu surprindere o plachetă pe un perete care certifica construcția vasului în 1894.

Întorși în Stockholm, avem o surpriză neplăcută: datorită unor oarece regulamente, autocarul nu ne mai poate fi la dispoziție și trebuie să staționeze până la revenirea la hotel. Ca urmare, restul programului trebuie să îl facem pe jos, sau cu transportul în comun. Alegem varianta „pe jos” și parcurgem circa 3 km până la Muzeul Vasa. Vasa, construită în anii 1626 – 1628 a fost câteva zeci de minute nava amiral a flotei suedeze. La terminarea construcției, în 10 august 1628, părăsește șantierul naval și după circa 1300 m de navigație, la prima schimbare de direcție, se înclină foarte tare și se scufundă. Motivele par a fi multiple, atât de ordin tehnic cât și politic: pentru greutatea sa, a avut prea puțin balast, deși încă din port a dovedit instabilitate, regele Gustavus Adolphus a insistat ca nava să se alăture flotei în „Războiul de 30 de ani” în care se antrenase și Suedia, sau rafala de vânt a fost mult prea puternică. Ancheta deschisă după dezastru nu a găsit nici un vinovat. După peste 300 de ani de stat într-un mâl protector, este identificată la sfârșitul anilor 50 și recuperată intactă în 1961. Acum este adăpostită într-un muzeu propriu, o hală imensă aflată în semi-obscuritate, cu o temperatură și umiditate strict controlate. Vasul, în principal din lemn, este impresionant iar detaliile construcției incredibil de bine păstrate. În muzeu, in afara vasului în totalitate, se mai găsește o machetă la scară redusă și se mai pot vedea câteva diorame cu etapele construirii sale, sau etapele recuperării. Totodată sunt expuse o parte din obiectele de pe vas și sunt reconstituite corpurile a câtorva din cei 15 marinari a căror rămășite au fost identificate. Rămân surprins de talia relativ mică (1.65 – 1.68 m) a acestora. Într-un colț al halei muzeului este reconstruit la scara 1:1 un cartier, cu toate detaliile, al Stockholmului secolului al XVII-lea. Nu știu când a trecut ora destinată muzeului

Deoarece mai avem ceva timp până la întâlnirea cu autocarul, ne întoarcem tot pe jos. Am ocazia să trec pe lângă statuia lui, Berzelius, cel care a inventat paharele ce-i poartă numele, din laboratoare de chimie, sau să văd, în curtea sinagogii, cel mai mare sfeșnic cu 7 brațe (menorah), simbol al iudaismului și al statului Israel, pe care l-am văzut vreodată. Mai avem ocazia să aruncăm o privire asupra clădirii operei, sau asupra parlamentului. Când ajung la hotel, pedometrul pe care îl port la curea îmi spune că în ziua aceea am făcut peste 24000 de pași. Este un fel de record personal.

---

VIZUALIZĂRI: 2879 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI