4 zile - 4 anotimpuri

TIPĂREȘTE

O zi frumoasa de sfarsit de vara, + 21 grade, soare pur.

Intrarea in oras venind dinspre aeroport te surprinde placut. Periferia orasului Edinburgh cu casutele ei mici (vazute de sus din autobusl cu etaj tipic englezesc pareau si mai mici) cu veranda si o mica gradina verde jur-imrejur dadeau impresia unei culise de poveste.

Dar apropiindu-ne tot mai mult de centrul orasului, zonele verzi deveneau din ce in ce mai rare si casele de piatra netencuite din ce in ce mai inalte, iar strazile pavate cu piatra grie din ce in ce mai inguste. Da, exact asa imi imaginasem Edinburgh – grii, sumbru si putin melancolic…ca in urmatorul moment intrand pe strada principala Pricess Street sa descopar dealungul ei un parc de o verdeata vie, plin de boscheti in floare si fantani arteziene.

Orasul Edinburgh este impartit de acest parc numit Princess Street Gardens in doua – orasul vechi istoric aflat cocotat sus pe un deal in mijlocul caruia troneaza cetatea Edinburgh Castle si orasul nou pe de alta parte cu bulevarde late si zeci de magazine si buticuri printre care se afla si cel mai vechi magazin universal din lume: Jenners.

Hotelul “ Ten Hills” unde aveam sa inoptam in prima zi, se afla precum ii spune si numele in zona veche a orasului sus pe “hill”. Nu stiu daca sa va recomand sa luati un hotel in aceasta regiune – zeci de trepte, strazi abrupte si intortocheate - poate doar daca doriti sa faceti zilnic fitness gratuit. Dupa ce urcasem pana la hotel am lasat bagajele in camera si am iesit imediat inapoi in oras. De pe o colina pe alta am traversat intregul centru istoric in circa doua ore ca pe urma sa coboram la vale si sa urcam, din nou pe partea opusa pe dealul care se numeste Calton…HILL.

Aici dupa ce am admirat monumentul lui Nelson si monumeltul national care arata ca o relicva a unui templu greco-romanic…ne-am asezat pe o banca la un pahar de vin sa admiram unul dintre cele mai frumoase apusuri de soare pe care l-am vazut vreodata. Pe de o parte o panorama fantastica peste orasul istoric in tonuri de grii pe de alta dealuri acoperite de o verdeata de nedescris si in spate apele albastre ale marii.

Si tot de aici de sus de pe Carlton Hill daca privesti la vale descoperi cu surpindere un palat ca din povesti: Place of Holyroodhouse.

Era insa prea tarziu sa mai intram in Palat asa ca am aminat pentru a doua zi.

A doua zi venise toamna.

Ploua marunt cand m-am trezit si am privit pe fereastra. O ploaie ciudata cand nu stii daca sa deschizi sau nu umbrela, cu stropi de apa minusculi si un vant care sufla de jos in sus astfel incat oricum te uda chair daca ai sau nu umbrela deschisa. Micul dejun pe care l-am servit intr-una dintre nenumaratele cafenelele de pe Royal Mile Street – strada principala a orasului istoric - se poate numii defapt un “mare dejun” cu 2 oua prajute, 2 carnaciori, 2 felii de sunca prajita, ciupeci saute, rosii coapte si bineinteles si fasole boabe…tipic englezesc…oh, pardon bineintels si tipic scotian.

Si pentru ca ploaia devenise intre timp si mai abundenta am hotarat “spontan” sa facem o zi a muzeelor care in toata Scotia sunt cu intrare gratuita. Am inceput cu muzeul national care se afla in imediata apropiere de hotel si pe care credeam ca il vom parcurge in cateva minute…insa surpriza. Muzeul este imens: Incepand cu antichitati si terminand cu exponate de technica moderna interactive, nemaivorbind de exponate geologice, biologice (exista si mai multe perechi de ochelari prin care poti privi sa vezi si tu cum vad insectele) si etnologice care mi-e mi-au placut cel mai mult.

Am parasit muzeul dupa cateva ore (puteam insa sa petrecem o intreaga zi in interiorul sau fara sa ne plictisim) deoarece zarisem printr-un geam ca afara iesise soarele. Repede, repede spre palat…Daca o iei pe Royal Mile la vale ajungi la palatul Holyrood in circa 20 de minute. Intrarea costa 11 lire inclusiv un ghid “artificial” in forma de telefon mobil care te ajuta sa parcurgi castelul si sa aflii cat mai multe despre istoria lui. Din pacate este interzisa fotografierea, de aceea poze cu interiorul castelului lipsesc cu desavarsire. Camerele mai sunt si acum mobilate si cateva dintre ele se mai folosesc si acum – de ex. in sala tronului mai sunt organizate si acum festivitati – aici a fost Sean Connery facut “Sir”.

Pe la mijlocul zilei am schimbat hotelul – mutandu-ne in zona noua a orasului intr-unul dintre asa zise “aparthotels” care au camera de zi cu dormitor separat si bucatarie completa. Chiar si o spalatorie cu masina de spalat si uscat rufe iti statea la dispozite gratuit. Ce noroc! Am folosiit imediat uscatorul de rufe - hainele pe care le imbracasem dimineata erau si acum inca ude!

Asteptand sa se usuce hainele de strada am coborat imbracati lejer (in pantaloni de training) in curtea interioara a hotelului - o usa masiva de fier forjat dadea spre un parc – imi aduceam aminte ca citisem despre acest Aparthotel (Blue Rainbow) ca are o intrare privata spre parcul reginei: Queens Parc. Usa era deschisa asa ca am intrat curiosi. Parcul in stil englezesc foarte ingrijit si curat era gol…ne-am plimbat vre-o jumate de ora neintilnind nici o alta persoana. Cand insa am dorit sa ne intoarcem in hotel porta noastra de intrare era incuiata…nici o problema ne gandim noi – am mai vazut si alte porti pe partea cealalta a parcului care dadeau spre strada. Chiar daca eram imbracati lejer vom incojura parcul in graba si vom intra din nou in camera pe la receptie. Ati vazut filmul „ Nothing Hill“ cu Hugh Grand? Cand o pofteste pe Julia Roberts intr-unul dintre parcurile private catarandu-se peste un gard destul de inalt. Ei bine, acest parc era unul dintre aceste parcuri private unde nu poti intra doar daca ai cheie – problema era ca fara cheie nu poti nici iesi! Toate celelalte porti erau incuiate. Gardul cam de 1,50 m inconjura intregul parc si vârfurile de metal ascutite faceau aproape imposibila o catarare fara sa te ranesti. Dupa ce asteptasem inca vre-o jumatate de ora in fata portii incuiate in speranta ca poate, poate va venii cineva sa ne deschida am hotarat ca cateva zgaraieturi sunt acceptabile avand in vedere ca niciunul dintre noi nu avea intentia sa petreaca noaptea pe o banca in parc. Norocul nostru ca nu ne-a vazut nimeni... imi imaginam zambetul ironic al politistilor care vor raporta cum au prins niste turisti incercand nu sa intre ci sa iasa ilegal dintr-un parc privat.

In noaptea aceea venise iarna in Edinburgh.

Ne-am trezit a doua zi pe la ora 5 dimineata dardaind din dinti cu plapuma de puf trasa pana sus sub nas. Aveam in fiecare camera calorifere insa toate erau reci ca gheata. Cladirea data probabil din secolul trecut cu geamuri simple care lasau sa treaca vantul cu usurinta prin ele. Am sunat imediat la receptie: What can I do for you? imi raspunde o voce morocanoasa – sau poate doar somnoroasa. I would like to have some... HEAT! raspund eu la fel de morocanos. But you have to switch the heat on by yourself. Imi raspunde el... I already done it... raspund eu nervoasa... but it still doesn´t work. Cateva minute mai tarziu bate la usa. Eu in camasa de noapte deschid usa si il poftesc inauntru. El deschide un dulapior de perete (care il descoperisem si eu deja) si unde butonul de clima arata spre soare si caldura. El intoarce butonul spre fulgul de zapada si ma priveste mirat. Now is OK!... but... raspund eu la fel de mirata... it is cold enough in the room... why should I turn it to make more coolness? Mai vazusem multe dintre aceste aparate de clima combinate si in alte tari cand e prea cald il pui pe rece si cand e prea rece pe cald... asa este normal... insa nu in Marea Britanie! Aici totul e intors pe dos! Nu doar ca se circula pe partea gresita a soselei ci si robinetele cu apa rece si calda sint exact invers pozitionate. Asta am observant abia dupa ce m-am oparit cu apa fierbinte. Si acum si aparatul de clima. Daca e frig il pui pe rece ca doar ti-e frig si daca e cald pe soare ca doar ti-e cald... ati inteles sensul? daca nu, atunci ganditi sau mai binezis nu ganditi ci reactionati exact INVERS decat ati face-o, atata timp cat va aflati pe pamant englezesc.

Ne-am infofolit cu fular si am imbracat toate hainele pe care le aveam in geamantan (luasem cu noi doar bagaj de mana deci nu aveam asa de multe haine la noi) si am pornit la drum. Cred ca erau vre-o 5 – 6 grade afara insa soarele ne zambea promitator. Mai bine asa frig dar sa nu ploua ne-am gandit noi. Am luat-o pe jos spre gradina botanica – una dintre cele mai vechi gradini botanice ale Marii Britanii cu zeci de plante exotice si cactusi ce cresc sub cupole imense de sticla. Drumul este insa cam lung din cetru asa ca luati mai bine autobusul de la inceput – un bilet pentru o zi intreaga costa 3.6 lire. Intrarea in parc este gratuita si daca doresti sa vizitezi si serele platesti 5 lire. Pentru noi s-a meritat pe deplin – inauntru era cald si bine. Ne-am intors in oras trecand prin cartierul Leith pe malul raului cu aceasi nume descoperind inca o zona extrem de frumoasa a orasului. Tot in aceasta zona am vizitat si Muzeul de arta moderna- bineinteles cu intrare gratuita!

Dintre atracțiile principale ale orasului ne ramasese doar Castelul Edinburgh de vizitat. La castel se urca pe jos ca ajungand sus cu ultimele puteri sa nu stii daca ti s-a taiat rasuflarea din cauza urcusului greu sau iti este cauzată de maretia castelului. Orarul de deschidere: aprilie-septembrie 9:30 – 18:00 si octombrie-martie 9:30 - 17:00. Pret circa 20,00 EUR. Timp necesar de vizita circa 2 ore. Nu voi descrie acest castel – e mai bine daca mergeti sa-l vizitati si voi.

De la castel am coborat pe nenumarate trepte spre “Grassmarket” piata unde in evul mediu aveau loc execuțiile publice... dar despre aceasta nu am sa va mai povestesc... vreau sa va las o impresie pozitiva despre oras, asa cum l-am cunoscut si experimentat eu.

A patra zi mai facusem niste cumparaturi – hegges la doza – ca nu reusisem sa mancam la restaurant si o umbrela de ploaie... primavara va venii cu siguranta.

---

VIZUALIZĂRI: 2771 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI