ARTICOL ÎNCĂRCAT ÎN: 13.10.2013
--- M ---
GR. VÂRSTĂ: 40-50 ani
DIN: Bucureşti
ÎNSCRIS: 09.05.11
STATUS: PRETOR
DATE SEJUR
AUG-2013
DURATA: 1 zile
familie cu copii
2 AD. + 2 COPII -- v: 3 şi 7 ani

GRAD SATISFACȚIE
BUCĂTĂRIE ŞI MASĂ:
95.00%
Mulțumit, aproape încântat
CADRUL NATURAL:
100.00%
Încântat, fără reproș
DISTRACŢ. / RELAXARE:
90.00%
Mulțumit, mici obiecții

NOTARE MEDIE REZULTATĂ
95.00%

AUTORUL ar RECOMANDA
această destinaţie unui prieten sau cunoscut
TIMP CITIRE: 6 MIN

O zi în Mărginimea Sibiului

Ilustrație video-muzicală
LUCRETIA CIOBANU - Pleaca oile la munte


TIPĂREȘTE URM de aici

DRUMUL REGELUI

După superbul traseu off-road Poarta Raiului-Canciu-Cabana Curmăturii-Tău Bistra, traseu de cca 25 km care ne-a luat cam două ore şi jumătate, am oprit preţ de vreo cinci minute la baraj după care am plecat spre Sibiu în mare grabă, uitând efectiv de ,,Masa Jidovului’’, obiectiv situat la câţiva km aval de lacul Tău iar la intrarea în Şugag am virat dreapta spre satul Dobra, părăsind practic Transalpina (pe care o ,,făcusem’’ la venire!) pt a urma ,,Drumul Regelui’’, şosele care practic se suprapun până în acest punct, venind dinspre Novaci, iar de aici prima merge până la Sebeş iar cea de-a doua la Sălişte.

Aceste două segmente distincte ale celor două drumuri le-am parcurs şi în 2006, când, cazaţi fiind în Sibiu, am plecat spre cabana Oaşa prin Sebeş-Şugag şi ne-am întors prin Dobra-Jina-Sălişte dar nu aveam amintiri foarte plăcute în privinţa drumului, în special pe segmentul Dobra-Jina, unde am întâlnit unul dintre cele mai proaste drumuri pe care le-am parcurs la acea vreme, lucru datorat faptului că pe această bucată de numai 8,5 km avem o diferenţă de nivel de cca 600 de metri iar la vremea aceea nu era întreţinut mai deloc.

Astfel stând lucrurile, m-am bucurat foarte tare în acest an când am aflat că s-a asfaltat această porţiune (o bandă de asfalt de cea mai bună calitate!) şi am profitat de ocazie pt a îmbina utilul cu plăcutul – am scurtat drumul spre Sibiu pe un traseu deosebit (serpentine strânse, cum rar găseşti în România, mărginite de maluri înalte împădurite cu conifere!) până la Jina iar de aici până la Sălişte, pe o şosea mai îngustă şi de mai slabă calitate dar care şerpuieşte printre localităţi de oameni gospodari, majoritatea crescători de animale, de un farmec aparte.

MĂRGINIMEA SIBIULUI

Conform site-urilor de specialitate, Mărginimea Sibiului este o zonă etnografică unică în România, situată în sud-vestul judeţului Sibiu, cuprinde 18 localităţi care ocupă zona nord-carpatică de la Olt până la Sebeş şi având ca limită nordică calea ferată Tălmaciu-Vinţu de Jos. Din enumerarea celor 18 localităţi mă surprinde totuşi absenţa oraşului Cisnădie şi (mai ales!) a localităţii Cisnădioara.

Până în 2008 nu ştiam mare lucru despre această zonă, pe care o tranzitam totuşi destul de des în drumurile noastre spre N-V ţării şi spre Păltiniş (cu cazări în Sibiu şi în staţiunea de ski), numai ce auzeam de la colegii care petreceau sărbătorile de iarnă aici (noi fiind mai conservatori le petrecem, de regulă, acasă!), dar, începând cu acel an (conjuctura a făcut să avem neamuri în Sibiu), ne-am îndreptat mai mult atenţia asupra localităţilor din Mărginime, preferând de-acuma să ne cazăm în acestea – Cisnădioara, Răşinari, Gura Râului, Sibiel, acestea fiind mai apropiate de oraşul reşedinţă de judeţ; singura localitate pe care nu am vizitat-o este Poplaca.

Astfel, am descoperit una dintre cele mai frumoase zone din ţara noastră, o zonă încărcată de istorie, de tradiţii (aproape fiecare sat are un obicei specific, în special de sărbători!), meşteşuguri şi porturi populare unice, obiective turistice şi unităţi de cazare care îmbină modernul cu tradiţionalul, o zonă pe care aş aşeza-o alături de Maramureş şi Bucovina pe primul loc al regiunilor etnografice din România şi care mi-ar lua foarte mult timp ca să o descriu în amănunţime (merită cu prisosinţă!), aşa că vă invit s-o vizitaţi!

Dacă prima parte a intervalului am alocat-o pentru vizitarea părţii de est a Mărginimii Sibiului, respectiv de la Boita la Răşinari (incluzând Cisnădie şi Cisnădioara), în ultimii doi ani ,,explorat’’ partea de vest a zonei, cuprinsă între Gura Râului şi jina; anul trecut ne-am cazat în Gura Râului şi am vizitat lacul şi barajul cu acelaşi nume, Cheile Cibinului, valea Sibielului şi [bb]muzeul icoanelor pictate pe sticlă din Sibiel, vremea potrivnică făcând imposibilă vizitarea cabanei Crăciuneasa situată pe drumul forestier ce leagă Gura Râului de Păltiniş.

Anul acesta am urcat pe Drumul Regelui de la Dobra la Jina, cea mai mare comună de oieri din Mărginime, situată la o altitudine de 1064 metri şi coborând, prin Poiana Sibbiului (852 m), Rod (811m), Tilişca (580m), Galeş (550m), până în Sălişte (542m), orăşel considerat capitala acestei zone etnografice, o vatră spirituală românească care a dat ţării 9 academicieni; în toate aceste localităţi întâlnim o serie de obbiective istorice, monumente, biserici şi gospodării vechi, muzee, colecţii etnografice, case şi stâne tradiţionale, mori de apă, construcţii tradiţionale adaptate locuinţelor cu cadru închis etc. Deoarece copiii erau nerăbdători să ajungem la Grădina Zoologică ne-am mulţumit doar să admirăm peisajele la ducere iar la întoarcere am oprit pt ceva cumpărături, poze dar mai ales să culegem zmeură şi mure, care se găseau din abundenţă.

PARCUL NATURAL ,,DUMBRAVA SIBIULUI’’

Situat în sudul oraşului Sibiu, pe drumul ce duce către Păltiniş, trecând prin Răşinari, parcul sau [bb]Pădurea Dumbrava a fost (încă mai este!) locul preferat de promenadă al sibienilor încă din secolul al XVIII-lea, are o floră şi o faună foarte bogate, este traversat de pârâul Trinkbach, care formează trei lacuri de origine antropică, situate în cele două obiective prezente aici şi anume:

-Muzeul Tehnicii Populare sau Muzeul Civilizaţiei Populare Tradiţionale ASTRA (un corespondent al Muzeului Satului din Bucureşti dacă vreţi!) este un muzeu în aer liber întins pe o suprafaţă de 96 ha, din care expoziţia propriu-zisă ocupă 42 ha, dispune de un lac şi 10 km de alei şi prezintă construcţii tradiţionale din lemn din diferite zone ale ţării precum şi tehnicile de realizare a acestora.

-Grădina Zoologică din Dumbrava Sibiului, prima de acest fel din România, a fost deschisă în 1929 de către Intreprinderea de electricitate la iniţiativa inginerului Szekely (neaoş pui de dac!) care a găsit nişte vulpi pe când lucra la reabilitarea barajului Sadu, se întinde pe 15 ha, dispune de două lacuri printre care se află aleea de intrare străjuită de un stejar de cca 600 de ani şi adăposteşte peste 200 de animale din 52 specii.

Pe două din cele trei lacuri se pot face plimbări cu barca (aici intră şi cel din cadrul Muzeului) iar lacul nr 2 din incinta Grădinii a fost reamenajat şi decolmatat în 2007-2008 iar în mijlocul său a fost amenajatăă o insulă de 350 mp.

Deoarece am ajuns destul de târziu în Dumbravă am început cu masa de prânz, pe care am servit-o ca de obicei când ne aflăm în zonă la ,,Hanul lui Tulgheş’’ (vă recomand supă gulaş şi ciolan cu varză!), după care am purces la vizitarea Grădinii Zoologice, lucru pe care l-am făcut sub ameninţarea unei ploi calde de vară, spre bucuria nepoţeilor.

Citește și CONTINUAREA aici

[fb]
---
Trimis de marocanu21 in 13.10.13 16:18:24
Validat / Publicat: 13.10.13 17:23:53
NOTĂ: Articol ARHIVAT (nu intră în calculul mediei acestei destinaţii)

VIZUALIZĂRI: 3967 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURISAU ARTICOL fără ECOURI
selectat ca MiniGhid AmFostAcolo
SESIZEAZĂ
conținut, limbaj

3 ecouri scrise, până acum, la acest articol

NOTĂ: Părerile și recomandările din articol aparțin integral autorului (marocanu21); în lipsa unor alte precizări explicite, ele nu pot fi considerate recomandări sau contrarecomandări din partea site-ului AmFostAcolo.ro („AFA”) sau ale administratorilor.
Poze atașate (se deschid în pg nouă)
P01 Complex energetic Tău-Bistra
EVIDENTIAȚI ARTICOLELE CU ADEVĂRAT UTILE!
Dacă impresiile de mai sus v-au impresionat prin utilitate, calitate etc folosiți linkurile de mai jos, prin care puteți acorda articolului un BONUS în Puncte de Mulțumire-Apreciere (PMA) articolului.
Puteți VOTA acest articol:
PUNCTAJ CRT: 1000 PMA (std) PLUS 41150 PMA (din 44 voturi)
NOTĂ: Mulțumită numărului de voturi primit, articolului i-a fost alocat automat un SUPERBONUS în valoare de 2000 PMA.

ECOURI la acest articol

3 ecouri scrise, până acum

webmaster
[13.10.13 17:22:55]
»

Articolul a fost selectat ca MiniGhid AmFostAcolo pentru această destinaţie.

webmaster13
[15.10.13 10:15:11]
»

Articolul a "primit" o ilustraţie muzicală sau video-muzicală - vezi mai sus, imediat sub titlu.

Daca autorul preferă o altă melodie sau un alt videoclip, este rugat să ne scrie (aici, ca ecou, ori pe PM)

marocanu21AUTOR REVIEW
[15.10.13 17:43:20]
»

@webmaster13: Este ok! Multam fain!

Sfârșit SECȚIUNE Listă ECOURI scrise la articol

ROG REȚINEȚI:
  • Folosiți rubrica de mai jos (SCRIE ECOU) pentru a solicita informații suplimentare sau pentru a discuta cele postate de autorul review-ului de mai sus
  • Dacă ați fost acolo și doriți să ne povestiți experiența dvs, folosiți mai bine butonul de mai jos ADAUGĂ IMPRESII NOI
  • Dacă doriți să adresați o întrebare tuturor celor care au scris impresii din această destinație: in loc de a scrie un (același) Ecou în "n" rubrici, mai bine inițiati o ÎNTREBARE NOUĂ
    (întrebarea va fi trimisă *automat* tuturor celor care au scris impresii din această destinație)
SCRIE UN ECOU LA ACEST REVIEW
NOTĂ: Puteți folosi ptr formatarea ecoului: [b]...[/b], [i]...[/i], [q]...[/q]
EMOTICOANE ce pot fi folosite SHOW/HIDE
Sfârșit SECȚIUNE SCRIE ECOU

NOTĂ: Rubrica de mai jos vă permite să vă abonați (sau să vă dezabonați) la / de la notificări (înștiințări prin email) atunci când cineva răspunde unui text scris ca ecou mai sus.
Status Abonament Ecouri la acest review - abonament INACTIV [NU primiți înștiințări atunci când se scriu ecouri la acest review]
VREAU înștiințări pe mail când se postează ecouri la acest review
1 utilizatori sunt abonaţi la urmărirea acestui fir de discuţie (primesc instiinţări la adăugarea unui ecou):
marocanu21
Alte impresii din această RUBRICĂDescoperă Mărginimea Sibiului:


    SOCIALs
Alătură-te comunității noastre

AGENȚIA DE TURISM AmFostAcolo.Travel:
SC Alacarte SRL | R.C.: J35/417/24.02.09 | RO 25182218 | Licența de turism 218 / 28.11.2018

 
[C] Copyright 2008-2024 AmFostAcolo.ro // Reproducerea integrală sau parţială a conţinutului este interzisă
AmFostAcolo® este marcă înregistrată
  • la final = [utf8mb4]; bMustChange=[]
  • pagină generată în 0.076978921890259 sec
    ecranul dvs: 1 x 1