Milano, oraşul Domului și nu numai

TIPĂREȘTE

Milano este cel mai mare și mai puternic oraș al Italiei de Nord, capitala Lombardiei dar și al operei lirice, al modei și al schoping-ului.

Înainte de a ajunge aici aveam o reprezentare a orașului ce era asociată Domul-ui, Scalei, modei și a celor două echipe de fotbal, AC Milan și Inter Milano.

Din punct de vedere geografic orașul este situat Nordul Italiei, capitală a regiunii Lombardia, denumirea sa având fără îndoială legătură cu așezarea:(din latinescul “mediolanum”, care înseamnă “în mijlocul câmpului”). Este un practic al doilea oraș al Italiei după Roma dar probabil cel mai bogat și mai puternic din punct de vedere economic și industrial.

Este posesorul celei mai complexe și mai eficiente rețele de transport intern și internațional din Italia:

La 45 km de oraș, la Bergamo, veţi găsi Aeroportul Internaţional Orio al Serio (BGY). Acesta este primul aeroport low-cost din Italia aeroport pe care l-am folosit și eu personal de mai multe ori. De la aeroport sunt 30 de curse zilnice cu autocarul spre gara centrală din Milano şi furnizate de către Autostradale şi Locatelli Pullman Air.

Milano deține accesul la cel mai mare sistem de autostrăzi din țară. Tangențialele Est și Ovest ale oraşului sunt punctul final al:

oA1, conexiunea spre Bologna (216 Km), Florenţa (306 Km) şi Roma (578 Km);

oA4 ce vine de la Torino din vest (144 Km) şi de la Veneţia (277 Km) şi Verona din est (160 Km);

o A7 de la Genova (148 Km) şi Liguria (199 Km);

oA8/A9 care merg spre Elveţia (80 Km până la Lacul Lugano) şi la lacul Como (51 Km) şi Maggiore (67 Km).

Personal am circulat pe toate aceste căi de acces și, exceptând prețul, cca. 1 euro la 100 km, și ușoare cozi la orele de vârf în special pe ieșirile din nord, totul este perfect.

ATENȚIE: centrul orașului are restricții la accesul auto. pentru a putea face acest lucru e nevoie să achiziționați un pass special ce costă 10 euro pentru autoturismele non rezidente. Cum sistemul de supraveghere este foarte eficient iar scuza că ”nu am știut” nu ține la polițiștii italieni, eu personal am plătit 72 euro amendă pentru a distracție de 10 minute prin fața Scala.

Pentru a circula în interiorul orașului apelați cu încredere Metropolitana Milanese (linia de metrou) are trei linii ce acoperă întreg orașul inclusiv suburbiile. Închide porțile la miezul nopţii (la 1,00 în nopţile de sâmbătă). Biletele pentru o călătorie costă 1,5 euro dar puteţi achiziționa unele pentru 4 călătorii (6 euro), 10 călătorii (13,80 euro), călătorii de o zi (4,5 euro) sau pentru 2 zile (8,25 euro). Biletele se găsesc la toate staţiile de metrou şi la chioşcurile de ziare.

Utile sunt de asemenea tramvaiele şi autobuzele ce fac deplasarea prin Milano foarte uşoară având avantajul că circulă toată noaptea.

Dacă reușești să treci sau să faci abstracție de cerșetori, cei mai mulți români, mulți din ei agresivi în demersul lor, ajutat de hărțile din mijloacele auto (dacă nu ai chiar tu una) ajungi la orice destinație vrei într-un timp foarte scurt.

Deși atestat documentar cu 400 de ani înainte de Hristos, desele schimbări de putere, adeseori precedate sau urmate de distrugeri masive ca în cazul cuceririlor vizigote sau ostrogote, au făcut ca vestigiile istorice întâlnite la tot pasul în Italia să fie mai rare aici.

De aceea sunt și puține obiectivele istorice (raportate la dimensiunea şi importanţa oraşului) care să-ți atragă pașii:

•Domul din Milano, a doua biserică ca mărime din Italia și a treia din întreaga lume;

•Biserica Romanesque a Sant' Ambrogio (a Sfântului Ambrozie, patronul spiritual al orașului);

•Biserica Santa Maria delle Grazie (unde se află celebra frescă Cina cea de Taină a lui Leonardo da Vinci);

•Castelul Sforzesco;

•Bazilica San Lorenzo;

•Biblioteca Ambroziană, ce conține desene și notițe ale celebrului Leonardo Da Vinci;

•Palazzo di Brera (pinacoteca);

• Pinacoteca Ambroziana;

• muzeele Poldi-Pezzoli și Bagatti Valsecchi;

•galeriile Muzei del Castello;

•Gara Centrală;

•Teatro alla Scala (Teatrul La Scala).

•Porta Ticinesse;

•Porta Venezia;

•Arco della pace;

•Grattacielo Pirelli;

•Parco Sempione;

•Stadio San Sirro;

Am fost în Milano de mai multe ori și de fiecare dată am încercat să descopăr romantismul clasic italian peste tot pe unde îmi plimbam fizicul.

Deși regăsești la tot pasul clădiri, spații sau locații ce încântă ochiul și probabil inima unui artist sau ale unui arhitect, eu personal, ca muți alții, am fost impresionat de Piazza Duomo.

Clădirea ce domină piața este bineînțeles Domul din Milano.

Pe numele său real și complet Duomo di Santa Maria Nascente este a doua biserică ca mărime din Italia (după Basilica San Pietro- Vatican) dar deține și alte superlative:

•A 8-a catedrală după înălțime, 108,5 metri fiind până în 1959 cea mai înaltă clădire din oraș;

•Își dispută locul doi în topul celor mai mari biserici din lume cu Catedrala Sfânta Maria din Sevilla ocupând o suprafață de 12000 metri pătrați (cam un teren și jumătate de fotbal);

•Găzduiește 3159 de statui diferite două treimi din acestea la exteriorul său, mai exact 2245;

•Este străjuită de 135 turle, păzită de 96 de gargui iar în cel mai înalt punct la său de statuia Fecioarei Maria, Madonnina. Aceasta, înaltă de 4,16 metri este confecționată din cupru și acoperită cu 3900 de straturi de aur;

•Termenii "ornat" și "design" sunt prea simpli pentru a vorbi despre Domul din Milano.

Perimetrul exterior, terasele de pe acoperiș și cel 135 de turle sunt pline de mii și mii de ornamente, toate diferite unele de altele. Printre acestea sunt mai mult de opt sute de console cu trei lobi, gabioane, contraforturi, piramide, arcuri și o multitudine de reprezentări zoomorfe, medalioane, nișe etc.

•Se spune că dacă statuile ar fi așezate una peste alta ar atinge o înălțime de 3,3 Km;

În afară de aceste superlative putem menționa că datează din anul 1386 fiind construit la inițiativa unui important lider religios italian al vremurilor sale. Deși în mare parte elementele principale au fost puse la locul lor încă de la 1391 au fost necesari peste 4 secole de eforturi pentru a fi considerat finalizat. Chiar și în prezent sunt în derulare lucrări de întreținere și renovare ce asigură perenitatea clădirii și garanția vizitării sale în siguranță.

De la construirea sa Domul a fost martorul tăcut la multe evenimente istorice cea mai semnificativă dintre faptele la care a asistat fiind încoronarea lui Napoleon ca rege al Italiei în 1805.

Când ajungi în piață, indiferent de unde (eu de exemplu am ieșit din gura de metrou) rămâi fără respirație când dai cu ochii de strălucitoarea și magnifica clădire ce întunecă dintr-o dată spațiul. Grandoarea dar și pioșenia, maiestuozitatea dar și minuțiozitatea, mărimea dar și detaliile inspiră sentimente contradictorii iar eu efectiv am rămas fără aer.

Măreția asta de piatră, marmură și granit permite accesul în interior prin cele cinci intrări, cu cinci portaluri de bronz, toate decorate cu basoreliefuri reprezentând scene şi eroi biblici. La toate intrările îți vei da seama de importanța pe care italienii o acordă acestui simbol pentru că nu vei putea să nu remarci paza realizată de militari înarmați până în dinți.

Pentru intrarea în catedrala propriu-zisă programul de vizitare este de la 07,00 la 19,00, ultima intrare la 18,45.

Nu se percep taxe dar e nevoie să respecți mai multe reguli între care cele mai importante se referă la ținuta decentă și interdicția de fotografiere dacă nu achitați taxa de 2 euro cu condiția de a nu utiliza blitz-ul și de a respecta următorul program:

•De luni până sâmbătă 8.30 - 18.00;

•Duminica și de sărbători: 13.30-17.00;

•În afara acestor perioade de timp este strict interzis să faceți fotografii. Această interdicție este extinsă în toate sărbătorile religioase.

Ajuns în interior nu poți să nu remarci diferența uriașă de lumină dintre exteriorul luminos și misterul ce domnește aici datorat luminii reduse, filtrate de vitralii și tulburate de umbrele aruncate de lumânările aprinse în capele.

Cei 52 de stâlpi ce sprijină întreaga construcție reprezintă simbolic fiecare săptămână a anului iar interiorul este împărțit în cinci ”nave”, conform tradiției italiene de construcție a bisericilor.

Domul trebuie vizitat pe îndelete pentru a avea timp să admiri statuetele, picturile şi vitraliile numeroase dar și firide şi nişe împodobite cu icoane, statui sau cu sicrie din sticla în care se păstrează osemintele unor cardinali canonizaţi.

După ce admiri imensitatea spațiului ce adăpostește în timpul slujbelor până la 40.000 de oameni poți vizita, contra cost (2 euro doar numerar) Tezaurul. Acesta conține piese de artă medievală și este un bonus pentru cei care vor să vadă ceva mai mult decât catedrala în sine.

Pentru a putea urca pe acoperișul Domului e nevoie să utilizați fie liftul amplasat în spațiile din spatele acestuia, la una din cele cinci intrări, fie scările în spirală ce pleacă din același loc. Indiferent de soluția aleasă trebuie să plătiți: 12 euro liftul (6 euro pentru Copii 6-12 ani, seniori peste 65 ani, grupuri de elevi și grupurile de parohie) și 7 euro scara (3,5 euro reducere pentru aceleași categorii enumerate mai devreme).

Ghidul audio, existent doar pentru terase, poate fi achiziționat de la aceiași casă pentru 2 euro.

Personal am ales varianta urcării cu liftul și am numărat treptele scării la coborâre (apropo sunt 268).

Programul de funcționare al liftului este (indiferent de sezon) de la 9,00 la 19,00, ultima urcare la 18,10, ultimul bilet 18,00 (fiind controlat de calculator vă garantez că nimic nu mai mișcă după aceste ore).

Sus aveți ocazia să admirați o întreagă pădure de turle, arcade, contraforturi, statui și alte ornamente ale căror cifre le-am pomenit mai sus. Răul de înălțime sau spaima pe care o inspiră distanța până la sol poate fi un impediment în vizitare. Altfel este un moment unic, o activitate pe care nu am ocazia să o fac în altă parte.

În afară de detaliile structurale sau arhitecturală ai ocazia să admiri orașul până în zare și Piazza în amănunt.

Odată coborât vă sfătuiesc să vă reveniți cu respirația servind o cafea, apă sau castane coapte la una din nenumăratele terase din zonă.

Aici poți să observi că Piazza Duomo este fără doar și poate inima orașului, căci aici vin și pleacă drumurile ce sunt coloana vertebrală rutieră a urbei, fiind locul de întâlnire al milanezilor și al turiștilor, dar și cel în care au loc manifestările legate de sărbătorile religioase, culturale naționale și tradiționale.

Piața este un patrulater, mărginit pe trei laturi de palatele cu arhitectură veche și aproape umplută de clădirea măreață a Domului.

În mijlocul pieței se află monumentul statuii ecvestre a regelui Victor Emanuelle II, ridicat în 1896 soclul său fiind locul de odihnă a turiști rupți de ”muncă” și a stolurilor neobosite și neastâmpărate de porumbei. Apropo de păsăret: nu fiți naivi și nu întindeți mâna pentru a primi grăunțe de la ”localnicii” colorați ce umplu piața: nu mai scăpați mai apoi de insistențele lor agresive de a primi pentru cele câteva grăunțe sume mari de bani. Aceiași atitudine evazivă și distantă trebuie să o aveți de toți cei ce vă îndeamnă ambulant să cumpărați ceva. nimic din ceea ce sunteți tentat la prima sosire nu e de negăsit în magazinele de suvenire din jur.

Fiind punctul de plecare pentru toate drumurile turiștilor ce vin la Milano, Piața are și de un Punct Turistic de Informații, care pune la dispoziția celor doritori informații și materiale turistice (hărți, pliante, broșuri).

Atât din piață cât și de pe acoperișul Domului nu puteți rata clădirea impozantă a Palazzo Reale. Este amplasat chiar în Piazza pe latura nord-estică, între catedrală și Palatul dell'Arengario. Un corp al palatului e foarte aproape lipit de Dom și este gazda Muzeului Catedralei (Museo del Duomo).

Palatul, o clădire neoclasică, început în sec. 16 și înscris în istorie prin aceea că a fost sediul Guvernului, reședință regală în perioada Regatului lui Napoleon și palat ducal pentru familiile Torriani, Visconti și Sforza, dar și reședință temporară pentru vizitele capetelor încoronate ale Europei: Maria Tereza, Napoleon, Ferdinand I al Austriei, Wilhelm I al Germaniei.

Palatul a suferit multe distrugeri, ultima dată după bombardamentele britanice de la sfârșitul celui de-al doilea Război Mondial. În anul 2000 palatul a fost finalizat de renovat și reintrodus în circuitul turistic, ca parte a Centrului Cultural Milano.

Astăzi, Palazzo Reale adăpostește Museo della Reggia, dar este și cel mai mare centru expozițional din Milano găzduind expoziții culturale și nu numai.

Nu am vizitat Palatul și nici una din expozițiile sau muzeele găzduite lăsând pe altă dată conform unui obicei mai vechi al meu.

Asta nu m-a împiedicat că-mi continui plimbarea în jurul pieței și să descopăr Galeriile Vittorio Emmanuele II – construite în secolul XIX, după unificarea Italiei, ca o cerință de a completa centrul orașului.

Ansamblul minunat realizat a fost printre primele galerii comerciale ale lumii și model pentru clădiri similare construite mai târziu la Florența, Bruxelles sau chiar Oradea (Galeria Vulturul Negru, vezi postarea mea, Oradea, oraşul de care te îndrăgosteşti uşor).

La inaugurarea sa aici se găseau doar magazine de lux. Parte din ele sunt prezente și acum (Prada, L. Vuiton, Ferrari) cu tot cu prețurile lor greu de citit dar mai găsești și restaurante, chiar localuri fast-food (inclusiv McDonald’s!), ce fac locul extrem de animat, pe bună dreptate ”sufrageria” pentru Milano.

Construcția rămâne elegantă, ridicată pe patru etaje de o parte și alta a celor două artere pietonale ce se intersectează în mijlocul galeriei. Întreaga zonă pietonală este acoperită de arcade din sticlă pe suport de elemente forjate, iar pardoseala este un covor mozaicat, cu elemente florale și geometrice.

După ce străbatem întreaga alee pietonală din Galerie, la capătul opus Piazza Duomo, ajungem în altă piață, mai mică, dar atrăgătoare din punct de vedere turistic. Este Piazza della Scala.

Prima oară remarcăm Palazzo Marino, imediat în dreapta ieșirii din galerii. Construită în secolul XVI pentru un negustor milanez bogat (Thomas Marino) aceasta este proprietatea și sediul Primăriei orașului.

Apoi, inevitabil, ajungi în fața Teatro alla Scala ce nu mai are nevoie de prezentare. Clădirea teatrului nu e nici remarcabilă, nici frumoasă, chiar sobră, dar asta nu are a face cu fala de care se bucură.

În final te poți odihni pe o bancă și să admiri în mijlocul pieței Statuia lui Leonardo da Vinci, un monument din 1872 ce omagiază prezența, chiar și pentru puțin timp la Milano a marelui artist. Acesta a realizat aici una dintre cele mai cunoscute opere ale sale, Cina cea de taină, care decorează fosta sală de mese a bisericii Santa Maria delle Grazie.

Pentru că nu puteam sta atâta timp fără să mâncăm vă spun că am intrat în multe localuri de diferite tipuri și tradiții. Am învățat să nu facem acest lucru între orele 12,00 – 14,00 că atunci e plin de italieni ce servesc la rândul lor masa de prânz.

Deși se spune că bucătăria milaneză a dispărut din peisajul celor tradiționale italiene încă din anii 1980 (dovadă și multitudinea de fast food-uri, kebab-ării și alte drăcii de genul acesta), cu puțină atenție nu se poate să nu găsești ceva specific zonei în care te afli, Lombardia.

Am mâncat cu plăcere pizza, fructe de mare și paste, salame di Milano (din carne tocată de porc şi carne de vită la care se adaugă mai multe tipuri de brânză), am încercat mai multe specialități de brânză (Grana Padano, Mascarpone, Gorgonzola şi Crescenza sau Stracchino) nu am ratat ossobuco alla milanese (mușchi de vițel cu legume, vin alb și supa de pui), cotoletta alla milanese (un fel de șnițel vienez, dar gătit cu tot cu os), risotto alla milanese (orez cu sofran) cassoeula (varză cu carne de porc) și binențeles desert constituit fie din prăjitura cu migdale fie din panettone (un fel de cozonac de Crăciun).

Și ca să nu uit, la un restaurant chinezesc am mâncat pentru prima dată în viață piciorușe de broască sau pui de baltă cum se mai numesc la noi.

În afară de mesele servite acasă cu amabilitate de prietenii mei nu am plătit nicăieri mai mult de 25 euro de persoană. La final, bacșișul este opțional (nu este trecut în nota de plată ca în alte locuri din Italia, Veneția de exemplu) și se încadrează cam în aceleași proporții ca la noi, 5-10%.

Așa cum am spus am lăsat multe lucruri nevizitate. Asta pentru că îmi doresc și știu sigur că voi ajunge din nou aici.

---

VIZUALIZĂRI: 8019 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI