ARTICOL ÎNCĂRCAT ÎN: 17.09.2013
DE unq
--- M ---
GR. VÂRSTĂ: 40-50 ani
DIN: BOTOȘANI
ÎNSCRIS: 31.07.12
STATUS: SENIOR
DATE SEJUR
JUL-2013
DURATA: 2 zile
familie cu copii
2 AD. + 1 COPII -- v: 12

GRAD SATISFACȚIE
SERVICII:
100.00%
Încântat, fără reproș
CAZARE [camere etc]:
50.00%
Nici nemulțumit, nici mulțumit
BUCĂTĂRIE ŞI MASĂ:
100.00%
Încântat, fără reproș
CADRUL NATURAL:
100.00%
Încântat, fără reproș
DISTRACŢ. / RELAXARE:
100.00%
Încântat, fără reproș

NOTARE MEDIE REZULTATĂ
90.00%

AUTORUL ar RECOMANDA
această destinaţie unui prieten sau cunoscut
AFA RECOMANDĂ: Pentru transfer Aeroport - Hotel (Roma) și/sau tururi turistice ale Romei / Vaticanului - recomandăm ghidroma.eu
  • Informatii sau rezervări: pe sait sau tel. +39 324 981 3672
  • TIMP CITIRE: 8 MIN

    Verona îndrăgostiților & îndrăgostiții de Verona

    TIPĂREȘTE

    Am fost prima oară, în fugă, în Verona, în 2008 venind dinspre Roma. Am rămas cu inima aici tânjind să descopăr îndeaproape un loc ce s-a născut cu peste 2000 de ani în urmă devenit celebru prin Romeo și Julieta. O să vedeți că anii nu au fost cruzi cu orașul păstrându-i vestigii ce provin din acei ani care, îmbinate fericit cu cele ale secolelor ce le-au urmat, au clădit orașul așa cum îl vedem noi astăzi.

    Este imposibil să nu vrei să vizitezi un loc ce atrage anual peste 10 milioane de turiști și care a fost declarat de UNESCO World Heritage Site.

    După ani, cu nostalgia asta rămasă în suflet, am profitat de oportunitate și am negociat cu fetele mele un târg: mergem la Gardaland cu condiția să vizităm Verona.

    Așa se face că am stat cazați în Verona două nopți iar timpul l-am alocat ruperii de pingele.

    Deci. Am venit la Verona dinspre Slovenia unde vizitasem Peștera Postoina (vezi impresii) și Castelul Predjama (vezi impresii).

    De acolo la Verona drumul urmează A1 în Slovenia pentru vreo 30 Km și 250 km pe A4 în Italia, pe traseul Trieste, Veneția, Milano.

    Noi am fost cazați la Hotel Alliance Verona fapt ce ne-a obligat să ne deplasăm spre centru cu mașina proprie (vezi impresii, excepție într-o țară iubitoare de turiști).

    Oricum drumul nu a durat mult, cam 10 minute. Venind dinspre Tagentiale Est obligatoriu ajungi în centru trecând pe lângă Porta Vittoria iar apoi traversând Podul Aleardi.

    Pentru a parca decent treci pe lângă zidurile (transformate în grădini publice sau birouri) și urmezi indicatoarele pentru Parcheggio Cittadela. Practic după ce treci podul mergi până la Piața Bra, faci stânga la porțile orașului și apoi, la cca. 50, metri, pe a doua străduță la dreapta ce te duce direct la intrarea subterană a parcării. Dacă îmi aduc aminte e 3 euro ora dar mașina stă în siguranță, la umbră.

    Dacă nu vrei să plătești parcarea poți încerca parcările gratuite: Stadion (Stadio), Piazza Guardini și Viale Collonnnello Galliano.

    Atenție la traficul limitat cu mașina din centrul istoric. Acesta se face după program:

    de luni până vineri între orele 10,00 – 13,30,16,00 – 18,00 și 20,00 – 22,00 în timp ce sâmbătă, duminică și sărbătorile legale accesul se face doar între orele 10,00 – 13,00.

    Nerespectarea limitării atrage o amendă usturătoare, 70 euro.

    Ieșim afară din parcare și refacem traseul pe jos până la poarta orașului, Portoni dela Bra flancată de Tore Pentagona și intrăm în Piazza Bra. Am ajuns în inima orașului și, aruncând o privire circulară observi o grămadă de obiective concentrate în jurul acestei Piețe: Primăria, Arena etc.

    Nu încercați să vizitați orașul fără a avea o idee despre ce vreți să faceți pentru că la urmă o să ajungeți la concluzia că mare brânză nu ați reușit. Și oricum trebuie să aveți motive să vă mai întoarceți, nu?

    Pentru a vă ușura sarcina vă spun că puteți grupa obiectivele turistice veroneze pe patru trasee principale cam așa:

    Traseul 1: Piazza Bra, Castelvecchio (sec. XIV), Ponte di Castelvecchio (sec. XIV), Piazza Arsenale (sec. XIX), Biserica S. Procolo (sec. V), Biserica Sf. Zeno (sec. IX), Bastionul S. Bernardino și Bastionul S. Zeno (sec. XIV), Biserica S. Bernardino (sec. XV);

    Traseul 2: Piazza Bra, Arena (sec. I), Castelvecchio (sec. XIV), Arco dei Gavi (sec. I), Biserica S. Lorenzo (sec. VIII), Biserica S. Apostoli (sec. V), Porta dei Borsari (sec. I), Piazza dele Erbe, Piazza dei Signori, Biserica S. Maria Antica (sec. VIII), Casa di Giulietta (sec. XIII), Porta Leoni (sec. I), Biserica S. Fermo (sec. VIII), Tomba di Giulietta.

    Traseul 3: Piazza delle Erbe, Cattedrale S. Maria Matricolare (sec. VIII), Biserica S. Georgio (sec. XVI), Biserica S. Steano (sec. V), Teatro Romano (sec. I), Ponte Pietra (sec. I), Chiesa S. Anastasia (sec. IX).

    Traseul 4: Biserica S. Tommaso (sec. XIV), Plazzo și grădinile Giusti (sec. XVI), Biserica S. Giovani in Valle (sec. XVIII), Castelul S. Pietro (sec. XIX), Teatro Romano (sec. I Î. C.), Biserica S. Maria in Organo (sec. XVIII), Museo Africano.

    Multe din obiective au taxă de intrare așa că este de recomandat să vă achiziționați (neapărat de la Tabacherie) Card Verona o șmecherie care îți permite contra sumei de 10 euro pe zi sau 15 euro pe 3 zile să intri într-o grămadă de locuri unde altfel ar trebui să lași substanțial mai mari: Arena (preț de intrare 6 euro adulți, 1 euro copii între 8-14 ani), Muzeul di Castelvecchio (6/1), Casa di Giulietta (6/1), Biserica di San Fermo (2,5/1), Complexul del Duomo (2,5/1), Teatrul roman și muzeul arheologic (4,5/1), Biserica San Zeno (2,5/1), Grădinile Giusti (6/3), Mormântul Giuletei (4,5/1), Muzeul African (3/1), Turnul Lamberti (6/1) etc.

    Nu în ultimul rând cardul îţi permite accesul nelimitat la mijloacele de transport în comun din Verona (Azienda Trasporti Verona – ATV).

    Important: În prima duminică din lună toate preţurile sunt reduse la 1 euro de persoană.

    Nu uitați că toate aceste obiective sunt închise lunea sau își încep activitatea după ora 13,30. În rest, de regulă, programul este de la 08,30 la 19,30.

    Dacă nu doriţi să vă rupeţi picioarele pentru a vedea toate aceste obiective aveţi opţiunea autobuzelor Hop On – Hop off, descoperite, ce au două trasee. Poţi coborî şi urca la oricare din staţiile din drum iar biletele sunt valabile 24 de ore. În plus beneficiază de audio-ghid în limbile italiană, engleză, franceză, germană, spaniolă, arabă, japoneză şi rusă.

    Autobuzele pleacă din Piazza Bra cu o frecvenţă de 1 la o oră după programul 09,00 - 19,00 în intervalul 01 mai – 30 septembrie în timp ce restul anului programul este de la 10,00 la 18,00.

    Un bilet pentru adulţi costă 18,00 euro în timp ce copii între 5 şi 15 ani plătesc 9,00 euro.

    Mai mult sau mai puțin eu am făcut traseul 1 și 2 și o să vă obosesc în continuare, în foileton, cu impresiile mele.

    Am vrut tare mult să văd rădăcinile orașului Verona și pentru asta am ținut să văd catedrala pe care oamenii locului au ridicat-o pentru a cinsti patronul orașului, Sfântul Zeno mort în anul 380.

    Locația face parte din Traseul 1 dar eu am improvizat puțin mergând mai întâi ață la Porta Palio fostă și actuală intrare/ieșire din oraș.

    De aici am urcat pe tumulul de pământ ce reprezintă ruina Bastionului S. Bernardino admirând rigoarea inginerească prin care oamenii secolului XIV au creat o zonă de apărare a vechiului oraș.

    Am coborât de pe tumul aproape de Bastionul S. Zeno și strecurându-mă pe străduțe mici și liniștite am ajuns în Piazza S. Zeno. În părculețul pieței am avut neplăcerea de a mă face că nu înțeleg manifestările gălăgioase și lipsite de educație a unor conaționali de-ai noștri ce se pare că locuiau sau munceau în zonă.

    Am admirat Basilica S. Zeno, renumită pentru rozul pietrei poroase de Verona din care este construită, pentru rozariul ce ornamentează partea frontală (Ruota della Fortuna - Roata norocului) dar și pentru arhitectura atipică acestui colți de Europa, una bizantină. Biserica este flancată de turnul majestuos al unei clopotnițe ce este menționată de Dante în Divina Comedie. În rest, sobrietate și liniște deplină așa cum te aștepți la un locaș de cult ce venerează patronul spiritual al unui oraș.

    Alături, la mică distanță găsim Biserica S. Procolo un vestigiu al credinței creștine din secolul V remarcabil de bine conservată.

    Pe străzi curate, liniștite în lipsa conaționalilor rămași în parc continui drumul până la cheiul râului Adige ce curge tumultuos și sinuos prin toată zona centrală a Veronei.

    Digul frumos aranjat, plin de pomi și de flori ne conduce către Castelvecchio.

    Pe malul râului descoperim un castel ce seamănă ușor cu cele pe care le vedeam cu ochii minții atunci când, copil fiind, citeam povești cu cavaleri și domnițe. Turnuri, creneluri, cupole ascuțite, cărămizi și olane de țiglă, nu ai cum să încadrezi apariția altfel.

    Ocolim zidul pe trotuarul opus pentru a putea fotografia impresionanta clădire din cărămidă roșie. Ajunși în Corso Castelvechio putem intra prin porțile medievale și ajungem la Ponte di Castelvecchio sau Ponte Scaligero. Podul păstrează materialul de construcție (cărămida roșie) și arhitectura castelului făcând legătura cu malul celalalt ajutat de picioare intermediare spectaculos înfipte în apele râului.

    Castelul a fost una din reședințele familiei Scaligeri conceput să fie o fortăreață care să apere una din intrările orașului.

    În interiorul castelului, în încăperile princiare, a fost amenajat un muzeu ce expune picturi, sculpturi, ceramică, arme și alte minunății.

    Vis – a – vis este clădirea Arsenalului, construită mult mai târziu (sec. XIX) dar care se integrează în ansamblul urbanistic general.

    Am mai întârziat făcând zeci de poze ansamblului ocazie cu care am descoperit în apropiere Arco dei Gavi, un alt reper al istoriei romane, construit în sec. I. Acesta marca intrarea în oraș a vechiului drum roman, Cavour Corso.

    De aici, pe via Roma înapoi la Piazza Bra. Nu-i așa că e ușor! Vă garantez că mi-am rupt picioarele și am făcut câteva mii de poze.

    Și pentru că o lectură lungă obosește, iar un traseu e mai mult decât suficient pentru o zi vă spun că VA URMA.

    Citește și CONTINUAREA aici

    [fb]
    ---
    Trimis de unq in 17.09.13 18:20:54
    Validat / Publicat: 17.09.13 19:41:56
    INFO ADIȚIONALE
    • Nu a fost singura vizită/vacanţă în ITALIA. A mai fost în/la: Roma, Torino, Milano, Veneția, Bologna
    NOTĂ: Articol ARHIVAT (nu intră în calculul mediei acestei destinaţii)

    VIZUALIZĂRI: 3870 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURISAU ARTICOL fără ECOURI
    selectat ca MiniGhid AmFostAcolo
    SESIZEAZĂ
    conținut, limbaj

    8 ecouri scrise, până acum, la acest articol

    NOTĂ: Părerile și recomandările din articol aparțin integral autorului (unq); în lipsa unor alte precizări explicite, ele nu pot fi considerate recomandări sau contrarecomandări din partea site-ului AmFostAcolo.ro („AFA”) sau ale administratorilor.
    Poze atașate (se deschid în pg nouă)
    P01 Verona, vedere din Turnul Lamberti cu Arena undeva, în planul 2
    EVIDENTIAȚI ARTICOLELE CU ADEVĂRAT UTILE!
    Dacă impresiile de mai sus v-au impresionat prin utilitate, calitate etc folosiți linkurile de mai jos, prin care puteți acorda articolului un BONUS în Puncte de Mulțumire-Apreciere (PMA) articolului.
    Puteți VOTA acest articol:
    [900 PMA] [450 PMA]
    PUNCTAJ CRT: 1000 PMA (std) PLUS 19550 PMA (din 20 voturi)
    NOTĂ: Mulțumită numărului de voturi primit, articolului i-a fost alocat automat un SUPERBONUS în valoare de 2000 PMA.

    ECOURI la acest articol

    8 ecouri scrise, până acum

    diana-camelia* [17.09.13 20:50:36] »

    Foarte frumos... felicitari!

    unq [18.09.13 07:04:01] »

    @diana-camelia: mulțumesc. așa cum am promis, VA URMA.

    webmaster87 [18.09.13 19:51:03] »

    Articolul a fost selectat ca MiniGhid AmFostAcolo pentru această destinaţie.

    unq [18.09.13 20:24:27] »

    @webmaster87: mulțumesc.

    ariciu [18.09.13 23:56:44] »

    Hop şi eu cu superbonusul pentru un super review. Sunt cu ochii pe continuări pentru că am fost şi eu anul trecut în Verona şi mi-a plăcut la nebunie oraşul. În afară de vestigii are şi nişte puncte de belvedere magistrale. Ponte Castelvecchio m-a impresionat cel mai mult. După părerea mea Verona e un oraş care înseamnă mult mai mult decât Romeo şi Julieta, aşa cum e perceput de majoritatea.

    Traseele indicate de tine sunt extrem de bine alcătuite. Felicitări!

    RĂSPUNDEVOTAȚI ECOUL [300] [150][0 vot]
    unq [19.09.13 06:59:54] »

    @ariciu: Mulțumesc pentru cuvintele frumoase. Pentru mine Verona chiar nu înseamnă Romeo și Julieta decât ca trimitere sau referință. Verona este istorie și frumusețe în stadiu pur.

    essential1975 [22.04.14 01:01:42] »

    Nu reusesc sa gasesc nicaieri, decat aici despre aceasta reducere.

    Citez: ... Important: În prima duminică din lună toate preţurile sunt reduse la 1 euro de persoană...

    Sunteti sigur de acest lucru?

    ***

    .... intre timp am gasit ceva, nu este valabil pentru toate obiectivele si in orice caz nu pentru luna mai cand ma duc eu, ci doar pentru lunile iunie pana la septembrie.

    verona card este de baza!

    multumesc pentru review! de mare ajutor!

    RĂSPUNDEVOTAȚI ECOUL [300] [150][0 vot]
    unq [14.06.14 19:40:22] »

    @essential1975: multumesc. ma straduiesc de fiecare data.

    Sfârșit SECȚIUNE Listă ECOURI scrise la articol

    ROG REȚINEȚI:
    • Folosiți rubrica de mai jos (SCRIE ECOU) pentru a solicita informații suplimentare sau pentru a discuta cele postate de autorul review-ului de mai sus
    • Dacă ați fost acolo și doriți să ne povestiți experiența dvs, folosiți mai bine butonul de mai jos ADAUGĂ IMPRESII NOI
    • Dacă doriți să adresați o întrebare tuturor celor care au scris impresii din această destinație: in loc de a scrie un (același) Ecou în "n" rubrici, mai bine inițiati o ÎNTREBARE NOUĂ
      (întrebarea va fi trimisă *automat* tuturor celor care au scris impresii din această destinație)
    SCRIE UN ECOU LA ACEST REVIEW
    NOTĂ: Puteți folosi ptr formatarea ecoului: [b]...[/b], [i]...[/i], [q]...[/q]
    EMOTICOANE ce pot fi folosite SHOW/HIDE
    Sfârșit SECȚIUNE SCRIE ECOU

    NOTĂ: Rubrica de mai jos vă permite să vă abonați (sau să vă dezabonați) la / de la notificări (înștiințări prin email) atunci când cineva răspunde unui text scris ca ecou mai sus.
    Status Abonament Ecouri la acest review - abonament INACTIV [NU primiți înștiințări atunci când se scriu ecouri la acest review]
    VREAU înștiințări pe mail când se postează ecouri la acest review
    4 utilizatori sunt abonaţi la urmărirea acestui fir de discuţie (primesc instiinţări la adăugarea unui ecou):
    ariciu, diana-camelia*, essential1975, unq
    Alte impresii din această RUBRICĂDescoperă Verona și împrejurimile:


      SOCIALs
    Alătură-te comunității noastre

    AGENȚIA DE TURISM AmFostAcolo.Travel:
    SC Alacarte SRL | R.C.: J35/417/24.02.09 | RO 25182218 | Licența de turism 218 / 28.11.2018

     
    [C] Copyright 2008-2024 AmFostAcolo.ro // Reproducerea integrală sau parţială a conţinutului este interzisă
    AmFostAcolo® este marcă înregistrată
  • la final = [utf8mb4]; bMustChange=[]
  • pagină generată în 0.056812047958374 sec
    ecranul dvs: 1 x 1