Ogradena - Lozul norocos la sfârşit de vară

TIPĂREȘTE

Dezamăgiţi maxim de experienţa Domino din luna iulie (vezi impresii), şi constrânşi de împrejurări să renunţăm la mini-circuitul antamat la începutul lui septembrie în Normandia, am decis să împăcăm şi capra şi varza şi să pornim întreaga familie într-un circuit lejer de 8 zile cu puncte de oprire: Clisura Dunării – Belgrad – Nis – Sofia şi într-un final acasă.

Pentru prima parte a aventurii noastre am ales trei nopţi de cazare în zona Cazanelor Dunării, mai exact în Eşelniţa la Cabana Ogradena.

Motivele pentru care am dorit această pensiune neapărat şi nu alta, sunt lesne de înţeles pentru cineva care pleacă în vacanţă împreună cu copiii. După cum probabil se ştie, în zona Cazanelor se poartă pensiunile cu ieşire directă la Dunăre, cu ponton şi piscină mare, cu şezlonguri şi umbreluţe, ce să mai, un răsfăţ total pentru adulţi şi copii mari. Daaaarrrr... ce faci când în schemă intră o piticanie de 6 ani, una de 3 ani şi un tătic venerabil care nu visează decât linişte, neglomeraţie şi hamace? Nimic mai simplu... alegi Ogradena.

Pensiunea are cinci camere şi se află situată în Eşelniţa, la vreo 6 km de Orşova, pe malul Dunării. Spre deosebire de suratele ei din zonă, în faţa mea a avut un mare plus: curtea măricică, cu gazon, total împrejmuită de gard, astfel încât copiii să se poată juca în voie fără teamă din partea părinţilor că aceştia ar putea lua apă la bord în Dunăre. Deci... zarurile erau aruncate. După o consultare rapidă a domnului meu, adică: uite pozele, uite preţul, uite hamacul, acolo mergem, rămăsese doar să sun pentru rezervare.

Primul contact cu proprietarul

Din păcate însă, între momentul în care noi ne-am hotărât şi cel în care am sunat au mai trecut câteva zile bune dacă nu chiar mai mult de o săptămână. Aşa că, undeva în jur de 10 august am luat frumos numărul de telefon şi am sunat. “Bună ziua. Am găsit pensiunea dumneavoastră pe internet şi aş dori să rezerv şi eu camera triplă pentru 3 nopţi în perioada 29 august – 1 septembrie! ”, eu cu voce foarte veselă la telefon. ”Bună ziua, îmi pare rău, dar în acea perioadă camera triplă este rezervată deja. Mai am libere doar camerele 2 şi 3 care sunt camere duble şi împart aceiaşi baie. Preţul este de 90 lei/cameră/noapte...” Moamă, la asta chiar nu m-am aşteptat. I-am mulţumit frumos proprietarului şi i-am spus că voi reveni cu un telefon după ce mă consult cu soţul, adică maxim 20 de minute.

”Maestre, am pus-o de mămăligă! Nu mai au decât două camere duble libere, alea cu baie comună. Ce papuci facem? Căutăm în altă parte? Că să ne chinuim trei nopţi cu doi copii într-o cameră dublă, e peste puterile mele ”, mi-am informat imediat jumătatea după ce am închis telefonul. ”Ariciule, are you cu capu’? Nu m-ai bâzâit la creier că nu ai unde să te duci în altă parte safe în zonă că oriunde altundeva ori e lipsă peisaj ori pică Mermelică (piciul nostru de 3 ani) în Dunăre sau în piscină? Nu, exclus, plus că n-am mai văzut hamace nicăieri. Asta e, rezervă ambele camere, că banii ie făcuţi să circule, ‘om scoate noi de undeva. Să nu-ţi pară rău. Vor avea camera lor exact ca acasă. Dai un ban, da’ stai în faţă. Numai vezi să fie una lângă alta să nu-i pierdem pe ăştia prin pensiune ”. Şi cu asta m-a convins. Am făcut rapid recalcularea bugetului şi am ajuns la concluzia că dacă gătesc, ieşim ok la costuri, aşa că… merita efortul.

Am sunat înapoi la proprietar şi i-am comunicat decizia, el asigurându-mă că cele două camere sunt practic lipite. Îmi aduc aminte că era o zi de joi. A rămas să plătim avansul, constând în prima noapte de cazare, luni prin transfer bancar în contul pe care ni l-a trimis prin sms. Nimic mai simplu. Banii îi aveam, trebuia doar să ne facem drum la bancă pentru operaţiune.

Eheee, da’ minte scurtă cine să aibă dacă nu noi? Obişnuiţi cu rezervările prin buching şi haotici din cauza programului încărcat de la serviciu ne-a ieşit complet din cap. Marţi dimineaţă sună telefonul. Era domnul George de la Pensiunea Ogradena care mă întrebă de avans. Pffffff, ce era să-i spun? Că sunt cu capu’? Ce vină avea omu’ că eu nu mai ştiam de mine? Îmi cer scuze şi încerc s-o dreg că fac tot posibilul până spre seară să ajung la bancă. “Doamnă, vă rog, am şi alţi clienţi care aşteaptă. Dacă nu se rezolvă azi, dau altcuiva…”. Şi mi s-a pus pata şi simţeam cum îmi ies ţepii. “Adică încercaţi să-mi spuneţi că îmi anulaţi rezervarea???”, aproape m-am răstit la telefon. “Nu doamnă, dar vă rog înţelegeţi, nu pot risca să rămân cu camerele neocupate. Mă sună lumea…”. I-am răspuns că rezolv cât mai curând şi revin cu telefon. Nu vă zic ce motoraş a prins domnul meu când i-am zis despre ce e vorba. În 10 minute ieşea pe uşă spre bancă. A făcut transferul, l-am sunat pe domnul George şi i-am comunicat că plata fusese efectuată şi a rămas că ne vedem în aproximativ două săptămâni. Eu însă aveam un cui. Eram convinsă că ajung acolo şi găsesc un om ţâfnos pe care cu greu aveam să-l diger patru zile. Dar asta era, siguranţa copiilor mai presus de orice.

Ogradena – lozul norocos

Da, acum, la mai bine de o săptămână de la mini-sejurul nostru în Clisura Dunării, pot spune că am tras lozul norocos. La Ogradena am găsit tot ce căutam pentru noi, pentru copii, pentru toată lumea. Of, iar am luat-o înainte…

Pe partea stângă a drumului cum vii dinspre Orşova, la vreo… câteva mai multe pensiuni :))) după pensiunea Ancora, se află Ogradena. Noi după ce am trecut de Ancora ne panicasem puţin că ni se părea că se termină Eşelniţa şi nu am găsit pensiunea încă. Aşa că am pus mâna pe telefon şi l-am sunat pe domnul George. Nici bine n-a răspuns că noi şi ajunsesem în faţa pensiunii. Din stradă se intră într-o curte special amenajată pentru parcarea maşinilor şi abia apoi se intră în curtea propriu-zisă a pensiunii. Ne-am dat jos din maşină, eu cu faţa botoasă pregătită special pentru o mutră acră şi scorţoasă care îmi închipuiam eu că ar fi a proprietarului. Aiurea, deja ajuns lângă maşină ne-a întâmpinat un tip cam de vârsta noastră cu o privire caldă şi cu o puternică strângere de mână însoţită de un “Bine aţi venit!” spus din suflet. “Bună, eu sunt George!”, le-a spus copiilor şi a dat mâna cu ei. Apoi ne-a ajutat la căratul bagajelor până sus, căci ambele camere se aflau la etaj. În timp ce el urca scările cu câteva din bagajele noastre, maestrul se întoarse dojenitor la mine: “Na, chitră de om ce eşti! Ţi-am zis să nu mai pui etichete bazate pe prima impresie!”. Ce să-i mai răspund, avea dreptate…

Am dus sus bagajele, ne-au fost arătate camerele, baia şi am fost lăsaţi să ne acomodăm. Camerele - Hmmm, ce să vă spun… fiecare cameră are dimensiunea unui dormitor mare al unui apartament confort 1. Există în fiecare cameră câte un pat dublu format din două single, dar saltelele se îmbină perfect aşa că n-am mai întâmpinat problemele de la Karvuna. Pentru camera copiilor am decis că nu e bine să separăm paturile aşa că am lipit patul de peretele comun cu camera noastră şi i-am lăsat să doarmă împreună. Nu vă spun ce fericire fost pe capul lor… Am mai avut la dispoziţie câte două pilote şi două pături în caz de frigorniţă peste noapte, noi însă am folosit doar pilotele subţiri. Atenţionez amatorii că nu vorbim de lux, vorbim de o cazare decentă la preţ rezonabil. Având în vedere că în zonă preţul unei camere duble se învârte undeva la 120-170 lei/noapte, această pensiune chiar are un preţ super ok. Noi nu am fost atât de interesaţi de camere cât de dotările curţii. Pentru camere ne-am uitat doar să fie curat (şi era foarte curat), să fie paturile comode (şi erau foarte comode) şi să aibă televizor ca să mai păcălim piticii seara. Şi chiar aveau şi Disney Jr şi Minimax. Nu vă spun cât de plăcut era seara, după ce se făcea friguţ să băgăm piticii la pijamale în cameră, să le dăm drumul la Minimax şi noi să stăm pe terasa din faţa camerelor, pe băncuţe, la etaj, să privim Dunărea, să savurăm o cafea slabă de seară şi să facem planul de atac pentru zilele următoare.

Baia şi bucătăria - Trebuie să menţionez de la început că nu se pun la dispoziţie prosoape, noi însă n-am avut probleme pentru că tot timpul iau de acasă. Baia însă a fost dotată cu hârtie igienică şi săpun lichid. Cabina de duş perfect funcţională (am avut mari belele la cazările ulterioare la hoteluri cu pretenţii şi am rămas cu pitici pe creier…), apă caldă am avut non-stop atât la baie cât şi jos la bucătărie. Chiar merită amintit că apa caldă nu poate fi folosită decât în combinaţie cu cea rece pentru că este de-a dreptul fiartă. Curăţenia a fost ireproşabilă la primire, iar noi am făcut tot posibilul s-o întreţinem pe parcursul şederii noastre aici.

Bucătăria este dotată cu absolut orice. Cât am gătit nu s-a întâmplat să am nevoie de ceva şi să nu găsesc. Toate dimensiunile de oale şi ulcele, cum le zic eu, spumieră, presă de usturoi, tot-tot. Farfurii erau suficiente pentru toată lumea. La dispoziţia turiştilor există două frigidere mari pentru depozitarea alimentelor aşa că nu cred să existe situaţii de genul: “eu unde-mi pun salamul?”. Vă spun pe drept că nu am întâlnit până acum bucătărie mai bine dotată ca aici. Nici acasă n-am oale de atâtea dimensiuni încât să-mi aleg în ce gătesc…

Grătarul de afară nu l-am folosit dar am observat că lumea îşi făcea seara mici şi fripturi şi am înţeles că nu-şi procuraseră decât carnea. În rest totul le fusese pus la dispoziţie de către gazde.

Curtea – Punctul forte al acestei pensiuni este curtea. “Am încercat să amenajez tot ce mi-aş fi dorit eu pentru mine”, ne-a spus într-o seară George, proprietarul. Şi încă nu le-a făcut pe toate, aşa cum am înteles dintr-o discuţie ulterioară. S-a pus suflet în amenajarea locului şi asta se vede. Te bucuri de linişte şi intimitate chiar dacă pensiunea e ocupată la capacitate maximă. De exemplu, noi când am ajuns era plină, dar asta nu s-a simţit. E adevărat că erau şi oameni liniştiţi, de calitate, dar oricum… Când stăteam în curte, copiii se jucau în spaţiul special amenajat, iar noi îi supravegheam din hamace. Dacă erau hamacele ocupate, ne trăgeam două şezlonguri astfel încât să-i putem vedea în permanenţă ce fac.

Spaţiul de joacă are atât groapă cu nisip cât şi trambulină. De jucării nu vă mai zic. De la forme de nisip până la maşinuţe şi triciclete. Are şi balansoar şi căsuţă de lemn asemănătoare unei căsuţe în copac dar pe pământ. Bineînţeles că atracţia principală pentru ai noştri a fost trambulina. Când îi căutai ei se descălţau ca să sară în trambulină. S-au împrietenit cu copiii proprietarilor şi dacă ar fi fost după ei, n-ar fi trebuit să mai plecăm nicăieri, ar fi trebuit să rămânem de dimineaţă până seara în acea curte care i-a cucerit.

Tot în curte mai există un mini-teren de badminton, o masă de ping-pong şi am văzut în stradă un indicator cu “Paintball Ogradena”. Nu ştiu însă ce era cu el că noi nu aveam cum să beneficiem :))...

Piscina, măricică şi gonflabilă, este mai mult pentru copii şi pentru răcoreală. La noi însă n-a fost cazul. Nopţile reci şi-au spus cuvântul, dimineaţa apa era rece, iar după-amiaza deja începea vântul, aşa că n-am încercat-o. Oricum şezlonguri sunt suficiente oricâte persoane ar veni să se cazeze la pensiune.

Există, de asemenea, şi un foişor dotat cu băncuţe şi mese unde se poate servi masa sau se poate sta la un pahar de vorbă. Tot aici este şi o vitrină frigorifică cu băuturi de vânzare, însă nu ne-au interesat preţurile pentru că noi venisem blindaţi.

Accesul la Dunăre - Curtea are două intrări, una sus înspre şosea din parcare, şi una în lateral care dă într-un drum. La aproximativ 10-20 de metri se află pontonul pensiunii amenajat cred pentru pescari. Priveliştea este de vis, iar cine vrea să dea la peşte are de unde. Ce să mai, e gândită pentru toate gusturile…

Ca şi obiective turistice, în zonă se află Chipul lui Decebal, Mânăstirea Mraconia, Mânăstirea Sfânta Ana din Orşova, dar se pot face şi excursii cu barca prin Cazanele Dunării. În plus peisajul este de poveste.

Minusuri – că nu-i arici dacă n-are ceva de cârcotit...

În prima zi am fost şocată de treptele care duc la etaj. Accesul la camerele de sus se face urcând o scară exterioară din lemn şi toate intrările în camere se fac din balcon. Eh, acum n-ar fi cine ştie ce, ba chiar e plăcut pe timp de vară. Din păcate însă pentru copiii mici e un real pericol, mai ales că pe lângă spaţiul dintre trepte mai există şi două zone de risc maxim, una ”între etaje”, ca să zic aşa, unde nu există balustradă deloc pe una din părţi, e adevărat îngustă, dar totuşi este, şi una sus în capătul treptelor unde spaţiul dintre balustradă şi podea este foarte mare încât poate încăpea cu uşurinţă un adult pe acolo darămite o gâză de copil. Am cam stat cu sufletul în gât până s-a prins juniorul nostru că poate face buba acolo şi oricum se învăţase să ne cheme ori de câte ori voia să urce sau să coboare. Din fericire nu se întâmpla foarte des. Oricum, am speranţa că George se va gândi în viitor la o soluţie pentru această scară şi totul va deveni mult mai sigur decât este acum. În rest, chiar n-am ce să reproşez…

Concluzii

Moamă, iar m-am întins cu un review de cazare de m-a cântat cucul…

Mă simt datoare cu o precizare. Spunea @lacrimalove în review-ul ei că “Gazdele sunt in general amabile, dar mai au si ei unele lucruri de invatat despre turism.”… Nu pot s-o contrazic, nu ştiu ce experienţe a avut în timpul sejurului, spun doar că pentru noi gazdele au fost exact cum ar trebui să fie o gazdă într-o pensiune de acest gen. Şi ţineţi cont că am pornit întoarsă pe dos după discuţia din momentul rezervării... Întotdeauna prezenţa lor în zonă a fost foarte discretă, atunci când am avut nevoie de ajutor pentru croazieră (am avut ceva solicitări legate de siguranţa ambarcaţiunii), imediat George a sunat şi într-o oră am avut rezervare făcută pentru o croazieră cu un om deosebit de simpatic şi de bine informat cu privire la istoria şi topografia Cazanelor, cu o ambarcaţiune super ok comparativ cu ruginăturile pe care le-am văzut “parcate” la Chipul lui Decebal. Am fost întrebaţi în fiecare dimineaţă dacă am dormit bine, dacă totul este în regulă, dacă avem nevoie de ceva, etc. Nu ştiu ce ar fi putut face mai mult decât au făcut, repet, pentru noi. Dacă aş recomanda această unitate de cazare? Cu siguranţă DA. AmFostAcolo şi m-am simţit tare bine. Aş reveni în fiecare weekend dacă n-ar fi atât de mare distanţa din Bucureşti.

Vacanţe frumoase vă doresc şi nu ocoliţi Ogradena dacă sunteţi prin Clisură! Noi n-o vom face :))))...

---

VIZUALIZĂRI: 3722 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI