Pe urmele muzicanţilor din Bremen

TIPĂREȘTE

Probabil nu există om să nu fi auzit de povestea scrisă de Fraţii Grimm şi numită “Muzicanţii din Bremen”. Este vorba de un câine, o pisică, un măgar şi un cocoş. „Măgarul se aşeză cu picioarele din faţă pe fereastră, câinele sări pe spatele măgarului, pisica se căţără pe câine şi, la sfârşit, cocoşul zbură peste ei şi se aşeză pe capul pisicii. Când terminară, începură la un semn să cânte muzica lor. “ …cam aşa sună o parte din frumoasa poveste a Fraţilor Grimm.

Este o poveste pe care eu am îndrăgit-o foarte mult, o poveste pe care am citit-o de atât de multe ori, încât am hotărât ca într-o bună zi să mergem acolo şi să vedem dacă năzdrăvanii din poveste chiar au existat…Motiv pentru care am inclus în circuitul nostru din anul 2011 şi acest oraş “de poveste”, Bremen.

Am ajuns în Bremen într-o zi de sâmbătă, după un drum de aproximativ 150 km. La străzile existente în Germania, aceştia au fost parcurşi aproape fără să realizăm acest lucru. Primul lucru a fost să căutam un loc de parcare, pe care l-am găsit cu uşurinţă. Deşi era o parcare cu plată, fiind sâmbătă, nu a trebuit să plătim nimic. Deci, maşina era în siguranţă, nu eram stresaţi de timp că expiră talonul de parcare şi astfel am plecat pe jos în căutarea muzicanţilor (adică a statuii lor).

Prima clădire mai deosebită pe lângă care am trecut a fost Domul din Bremen. Această clădire mai este cunoscută şi sub numele de „Catedrala St. Peter şi necăsătoriţii” sau „Catedrala din Bremen”. Se află în piaţa centrală a oraşului şi aparţine Bisericii Evanghelice. Este construită din piatră şi are două turnuri gemene, înălţimea lor fiind de 99 de metri.

În primă fază am vrut să vizităm catedrala în interior însă, nerăbdarea de a găsi muzicanţii ne-a tăiat orice intenţie pe care o aveam...

Mi s-a părut ciudată denumirea acestei catedrale „Sf. Peter şi necăsătoriţii” dar, după ce am citit mai multe despre ea, am aflat că această denumire vine de la o legendă despre oamenii necăsătoriţi: se spune că, dacă un bărbat implineşte vârsta de 30 de ani şi nu este căsătorit, trebuie să măture scările catedralei până când vine la el o fată şi îl sărută... La fel şi pentru femei, însă acestea trebuie să cureţe mânerele uşilor până vine un tânăr şi le sărută...

M-am amuzat auzind această legendă şi m-am întrebat dacă de aia stau nemţii atât de bine la capitolul curăţenie... că nu vine nimeni să îi sărute...

Lăsând gluma, în plimbarea noastră am admirat arhitectura deosebită a clădirilor din Bremen. Cel puţin pe unde am umblat noi, mare parte din ele erau înnegrite de vreme dar, cu toate astea, arătau foarte bine. Erau îngrijite, parcă din fiecare „răsuna” câte o poveste pe care tare mult mi-aş fi dorit să o aud...

Chiar în faţa catedralei „Sf. Peter şi necăsătoriţii” se afla un grup de protestatari. Nu ştiu de ce erau acolo, erau paşnici oamenii însă eu nu ştiam cum să plecăm mai repede de acolo. Am întâlnit şi cu alte ocazii, prin alte oraşe din alte ţări, astfel de „manifestaţii paşnice”, dar întotdeauna am preferat să nu stăm în preajma lor.

Am trecut pe lângă o statuie care îl reprezenta pe Cancelarul Bismarck. Nu ştiu prea multe detalii, probabil este vorba de Otto von Bismarck care era numit „cancelarul de fier” al Germaniei şi care şi-ar fi dorit să fie legat într-un copac după moartea sa (pentru a fi bătut de vânt şi încălzit de soare), şi nu îngropat între 4 scânduri în pământ, aşa cum se face de obicei după ce un om moare.

În căutarea celor 4 animale am trecut de mai multe ori pe lângă Clădirea primăriei din Bremen. A fost construită cu foarte mulţi ani în urmă, între 1405 şi 1408. Este considerată singura primărie din Germania care a fost construită în evul mediu şi care a rămas intactă. Nu am ce spune, clădirea este intr-adevăr deosebită ca arhitectură: ferestrele cu fel de fel de ornamente, multe statuiete aşezate pe pereţii exteriori şi pe la balcoane, acoperişul verde contrastând puternic cu faţada de culoare roşu-închis spre maro. Mi-ar fi plăcut să o vizităm, pentru că am înţeles că se poate face turul clădirii contra unei mici taxe de intrare, dar nu am intrat nici aici.

Foarte mulţi turişti se învârteau în zona din jurul primăriei, mare parte a acestora ca şi noi, căutând statuia muzicanţilor. Până să îi găsim pe năzdrăvani, am văzut Statuia lui Roland , un alt obiectiv important al oraşului. Aceasta se află tot în faţa primăriei. Este o statuie înaltă de 5,5 metri şi, împreună cu primăria, au fost declarate patrimoniu mondial UNESCO, începând cu anul 2004. Acest Ronald, un personaj important se pare al nemţilor, a devenit în timp simbolul independenţei locuitorilor oraşelor.

Pentru că simţeam că ne învârtim aiurea fără să găsim statuia muzicanţilor, am întrebat până la urmă cum să ajungem la ea. S-a dovedit că era foarte aproape de locul unde ne tot plimbam noi, dar pe o altă latură. În sfârşit, am reuşit să vedem celebra statuie, motivul principal al vizitei noastre în Bremen. Bucurie mare dar... când să ne apropiem să facem nişte poze, ne-am dat seama că avem muuuult de aşteptat. Era puhoi de oameni acolo, adulţi şi copii grămadă să facă poze cu nazdrăvanii din poveste. Aşa că le-am urmat exemplul şi am aşteptat cuminţi la rând, apoi am făcut şi noi poze.

Mă gândeam în timp ce aşteptam să putem face poze cum o poveste se poate transforma într-o adevărată reclamă şi cum poate atrage turiştii din lumea întreagă, care vin şi lasă aici bani...

În sfârşit eram fericiţi că am scăpat de „stresul” găsirii muzicanţilor şi că vom putea vizita în linişte oraşul. Eu ştiam că acest oraş este vestit (în afară de celebra statuie) pentru bere, cafea şi ciocolată. Nu puteam să concep că plecăm de acolo fără să gust şi eu o cafea şi fără să luăm nişte ciocolată, măcar să vedem cum este şi de ce e atât de renumită. Cum berea nu mă interesa în acel moment, şofer fiind, ne-am mulţumit cu două cafele servite la o terasă intimă şi cu 4 feluri de bomboane de ciocolată cumpărate de la un magazin (în care absolut totul era „ciocolăţos”). Noroc că preţurile la ei sunt foarte acceptabile.

Erau aproape pline terasele din zonă, foarte mulţi turişti se plimbau şi se simţeau bine. La fel şi noi!

Am mai stat în jur de 2 ore prin Bremen după ce am plecat de la terasă. A fost un oraş de care nu ne-a putut bucura în adevăratul sens al cuvântului, parcă nimic din ce am văzut nu era destul de important, în comparaţie cu statuia muzicanţilor, motivul principal al vizitei noastre acolo. Dar, având în vedere că în acea zi am fost şi noi copii, ni se poate ierta acest lucru, nu-i aşa?

Da, pentru câteva ore am fost copii, am alergat după personaje din poveste, am simţit bucurie mare atunci când le-am găsit şi ne-am îndulcit cu o super-gustoasă ciocolată, calitate nemţească. Să ştiţi, e chiar frumos să fii, din când în când, copil din nou iar Bremen este oraşul perfect pentru asta!

---

VIZUALIZĂRI: 4192 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI