Căldură mare mon cher!

TIPĂREȘTE

Căldură mare mon cher, vorba lui Caragiale, că tare sfătos era la cuvinte şi le dădea drumul pe toţi robineţii. Daʼ oricum, căldură mare sau nu, trebuia cumva să-mi mai pun trupul în mișcare ca nu cumva să mă ofilesc de tot. Și-acu na, doar n-ajunsei în Elada ca să stau numai la soare ca puiuʼ la rotisor și să înot precum gâsca-n baltă, de dimineață până seara.

Bașca unde mai pui, că dacă am soră, cumnat, nepot și nepoată, trebuia să fac și ceva șoping că cică așa-i mumos când te-aduni de pe alte meleaguri.

Așa că, no... hai să vizitez și eu orașuʼ-ăl mare de-i zice Salonic.

Îl întrebai eu pe nea Vasilidis ăl de mi-o dărâmat juma de cameră căutând prin pereți țiuitul ce-mi făcea nopțile albe (vezi impresii) cum e în uichend în Salonic din punct de vedere al numărului populației pe metru pătrat. Și mi-o zis că-i lejer, grecoteii părăsind orașul în aceste zile și luând-o spre ,,baltă ,,să se răcorească.

Așa că în ultima duminică a lui Metageitnion (Gustar de-i zicem noi lunii august), după ce-mi luai micul dejun, hop în Logan și dă-i bice, pedale și benzină-n pistoane, nerăbdător de a face cunoștință cu ,,Mireasa lui Thermaikos ,,sau ,,Orașul Sfântului Dumitru ,,cum mai este numit Salonicul. Ehe, ... și-acu´ țineți-vă bine!...

Venind dinspre Possidi, am pătruns în Salonic pe bulevardul Konstantinou Karamanli, urmând ca la prima bifurcație, să fac stânga pe strada Papanastasiou Alexandrou trecând prin spatele Spitalului Ippokrateio & Agia Sofia. Am mers tot înainte, am intrat pe strada Leoforos Stratou și din Platia Chanth am ținut-o drept pe strada Tsimiski. La prima intersecție am cârmit-o la stânga pe strada Ethnikis Amynis coborând către mare. Imediat după colț, pe partea stângă zăresc o parcare și un loc liber lângă o vechitură de mașină avînd legată de dânsa o remorcă. Dau semnal și proptesc Loganul pe locul liber. Nu opresc bine motorul când, un cap de grecotei se ridică de după remorca mașinii lângă care parcasem. Capul cu tot cu corpul unui grec de vreo 60 de ani, se îndreaptă către mine încruntat și începe a urla de ziceai că-i Ahile când atacă Teba. Tot încerca urmașul lui Alexandru Macedon să-mi zică pe dulcele grai al lui Homer, cum că nu am voie să parchez acolo. Nici eu nu mă las mai prejos, iau fața lui Dromihete când l-o luat la fezandat pe Lysimach și-i explic omului în limba lui Shakespeare cum că nu văz de ce nu-mi pot priponi acolo Loganul că doar îi parcare liberă. Omuʼ dând din mâini precum dirijorul, nu și nu, că-i locul lui.

,,- Ei hai! . Unde-i scris fratele meu, că nu văz niciun semn, nicio restricție? ”.

Se mai îndulcește grecuʼ oleacă, că văzu că mă ia cu transpirație (mamă ce pui rău de trac îs...) și încearcă să-mi explice că de fapt, el vrea să-și ,,dezlege ,,remorca de mașină și s-o pună alături că-i prea lungă, iese prea mult în uliță și-ncurcă circulația.

,,- Aha, păi nu puteai frate să dai din mâini în alt mod și să-mi desenezi de la-nceput? ”.

Las omu' să-și facă de lucru cu remorca, ies din parcare, cobor strada mai jos și imediat după clădirea Societății pentru Studii Macedonene fac stânga pe strada Nikolaou Germanou. Pe partea stângă, chiar în fața clădirii Y. M. C. A, 5 locuri de parcare libere. De fapt 4, pentru că un ,,gipan” era proptit pe două locuri, de unde trag repede concluzia că au și ei șmecherii lor.

O smulg pe Ioana din parbriz că aveam s-o pun din nou la treabă, mă extrag din Logan și ies afară în soarele năucitor. Mă uit eu la parcul de vis-a-vis precum uliul la puiul de cloță, și-mi zic că dacă-i parc, apăi trebe să aibe el prin-ntrânsul o dugheană ceva unde să-mi pot alina setea și căldura din trup. Așe că traversez strada, intru în parc, trec pe lângă două bănci pe care sforăiau întinși la orizontală fără nicio reținere doi grecotei, urmez aleea, ca în circa 50 de metri, să-mi apară în fața ,,farurilor ,,terasa ,,Ksarhako Cafe”. O terasă drăguță, cu băncuțe tapițate în piele și măsuțe de ratan, așezate sub umbra copacilor și a umbrelelor.

Mă așez la o masă și cer un fresh de portocale rece și-o cafea expresso, dar mi se aduce... un fresh de portocale cu gheață, o cafea expresso bună rău cu un biscuite și-o ciucalată mică lângă dânsa, dar și un pahar sondă cu apă plată și cuburi de gheață, cică din partea casei.

Total de plătit donșoarei de-mi aduse comanda, 4 euro! Și-mi aduc aminte că anul trecut la o terasă din Parcul Herăstrău, am dat aproape echivalentul a 3 euro doar pe un pahar de fresh plin trei sferturi cu gheață și un sfert cu zeamă de portocală... Aa, plus un pai colorat...

Nu apuc bine să sorb din cafea, că hop lângă mine un grecotei cu o geantă diplomat plină cu ceasuri de mână. Eu îi arăt că am un ceas, el deschide o mapă și-mi arată că are mai multe ceasuri. Eu dau din cap că nu, el îmi bagă ceasurile-n felinare și-mi spune că e cu ,,gold ,,.

Ei hai! Îi bag și eu ceasul meu în ochi arătându-i ce scrie pe el. El ia poziția mutului, pune botul, face stânga împrejur și pleacă.

După ce-mi termin biscuitele, cafeaua, fresh-ul, ciucalata, apa și gheața exact în această ordine, trec în revistă obiectivele de pe harta Ioanei ce le aveam de vizitat, ies din parcul Y. M. C. A., mă opresc aici oleacă ca să admir și să pozez statuia lui Filip al II-lea al Macedoniei (tatăl lui Alexandru cel Mare), după care traversez intersecția îndreptându-mă către primul obiectiv.

Turnul Alb (GPS: N 40º37'34.6"- E 22º56'55.6") sau Lefkos Pirgos cum îi zic grecii, a fost construit în secolul XII de către turci fiind denumit pe vremuri și Turnul Însângerat din cauză că fusese folosit drept închisoare și loc pentru execuții a criminalilor. Zicăse că la începutul secolului XIX, un condamnat ar fi zugrăvit turnul în alb în schimbul libertății sale, de aici probabil și denumirea actuală a obiectivului.

Plătesc intrarea 3 euro (fotografiatul fiind inclus în preț) și urcând scările spiralate ale turnului, pășesc parcă într-o altă lume. Aici se află Muzeul de istorie și artă al orașului Salonic a cărui istorie este prezentat vizitatorilor într-un mod aparte. Afișajele tematice și informațiile erau furnizate prin aplicații touch screen multimedia precum și prin impresionante proiecții de imagini cu sunet aflate în fiecare secțiune a celor șase etaje din cadrul turnului. După vizitarea tuturor cămăruțelor, am urcat până sus la ultimul nivel, am ieșit pe ,,terasa ,,turnului admirând orașul, portul și Marea Egee. Dar mai multe despre acest obiectiv găsiți aici: lpth.gr/en.

Acuʼ, coborând din turn, aveam s-o pun pe Ioana în mod pietonal și să iau în piept și/sau la picior Salonicul către următorul obiectiv.

Impozanta statuie a lui Alexandru cel Mare zis și Alexandru Macedon sau Alexandros al III-lea Philippou Makedonon, călare pe-al său Bucifal ( ,,cap de bou”) nărăvașul armasar cu un ochi albastru (Coordonate GPS: N 40º37'26.661" – E 22º56'59.840").

Deci ieșind din turn, traversez parcul Turnului Alb și fac dreapta pe lângă Teatrul Vassiliko către țărmul mării. Când s-o iau la stânga pe lângă țărm... drum închis, șantier în lucru, îngrădit și protejat de un gard înalt de tablă. Aha, las că-s băiatuʼ luʼ băiat deștept și-o iau prin învăluire... O iau înapoi, ies în strada Leoforos Megalou Alexandrou, trec prin fața clădirii ,,Cafe de l'arte” și a teatrului Vassiliko și apoi fac brusc la dreapta pe străduța care ducea către faleză, mai mai lipindu-mi fața de gardul din tablă ce-mi apăru în drum. Na, belea! Și aici blocat...

Pe trotuar o tonetă, în care un grec își aranja ziarele, sucurile, apa, țigările și suvenirurile ce le avea spre vânzare. Îl întreb pe unde se poate ajunge la statuia lui Alexander The Great arătând către capul lui Alexandru ce abia se zărea de după înaltul gard de tablă. El foarte ocupat și flegmatic îmi răspunde că pe nicăieri, că-i drumul blocat și că se lucrează.

Așa că dau să plec, când un alt nene grecotei ce auzi conversația, mă oprește și mă întreabă de unde sunt. Îi răspund frumos, la care el zice zâmbind: ,,- Romanians... my friends!” și-și băgă mâna într-o pungă de plastic scoțând la iveală o cutie cu un smartphone, iphone sau mai știu eu ce era, ca să mi-l vândă. Refuz frumos zicându-i că mai am vreo 3 pe-acasă și dau să plec. El se ia după mine și țintuindu-mi aparatul foto, îmi spune că dacă vreau să fac poze statuii lui Alexander, să mă urc în copac.

,,- Băi frate, luʼ ăsta i s-a încins rău procesoruʼ de la căldură!... ”, zic în gândul meu.

Asta-mi lipsea acum, să fac pe Tarzan sau Mowgli și să mă trezesc cu polițaii grecotei vânându-mă ca pe veverițe.

Lasʼ, zic grecoteiului că mă descurc eu, și-o iau înainte.

Dar chiar vis-a-vis de fântâna din parcul Y. M. C. A., între doi copaci plantați de-alungul străzii, văz doi pari groși de metal înfipți în pământ, cam de vreo 50cm înălțime și având circa 60cm distanță între ei, probabil țintuiți acolo cam ca la noi, să nu se urce vreun șmecher cu mașina pe trotuar. Ce a urmat, e simplu de bănuit:

,,- Doamnelor și domnilor, la parii-nfipți dintre copaci urmează... Sanda Izbașaaaa!!!... ”

Adicătelea eu, executând statuʼn echilibru pe cei doi pari precum statuia lui Prometeu de pe Muntele Pleașa ce se poate admira de la Barajul Vidraru. Numai că în loc de fulger eu aveam deasupra capului aparatul foto, pe care-l pusesem pe zoom, reușind să fac câteva cadre cu statuia lui Alexandru Macedon.

După ce țopăi jos din pari, mă pup că am reușit să imortalizez statuia și-o iau la pas tot înainte pe strada Leoforos Megalou Alexandrou, dând ocol gardului ce împrejmuia șantierul, curios să văz ce-i dincolo de tablele gardului. Și această împrejmuire, ținea cam până vis-a-vis de Piața Cercetașilor, unde la un moment dat gardul de tablă se termina, fiind înlocuit de un gard înalt de sârmă prin care am putut zări cam ce se-ntâmpla de fapt acolo. Lucrau frate grecoteii la pavarea falezei, punând dală lângă dală, piatră lângă piatră, de ziceai că-s roboți.

Cum stam eu și mă holbam prin gardul de sârmă, de parcă eram la țară când mă uitam la orătăniile din curtea vecinilor prin gardul de uluci, vrând să prind în poze și-oleacă din Monumentul Rezistenței Naționale, iacă-tă că vine un nene grecotei și fără să-l întreb nimic, începe să-mi explice întro engleză aproape perfectă, cum că acolo, dincolo de gard, va fi în curând un frumos parc ce se va numi ,,Grădina lui Alexandru”. Aha..., bun, frumos, notat, băgat la cutiuță, că poate mai venim să facem o plimbare pe faleză și prin aceste grădini când or fi gata.

Ehe, mulțumesc omului frumos, o scot pe Ioana și... hai fata tatii mai departe să-mi arăți Salonicul...

Și plecai astfel în circuitul propus, către alt obiectiv.

Biserica Sfinții Constantin și Elena, aflată la intersecția străzilor Manousagiannaki cu Ippodromiou, coordonate N 40º37'45.4" – E 22º57'1.1".

Când am ajuns aici aveam să realizez ce mare greșeală făcui, plecând eu duminica să vizitez Salonicul. Păi ce face omuʼ duminica? Botează, cunună, nășește și-alte de-alea de se țin în sfânta biserică. Și cam pe la toate bisericile ce trecui, aveam să găsesc alaiuri și popor participând la câte-o sfântă taină, că de-aș fi aruncat o monedă-n sus, sigur nu atingea solul.

Acuʼ pe undeva era bine, că toată lumea ignora semnul cu ,,Interzis trasu-n poză ,,putând să faci poze în biserică câte vrei. Asta dacă reușeai să-ți faci loc cu coatele printre participanți, îi puneai piedică mirelui, călcai pe trena miresei, sau îi dădeai vânt nașei peste cristelniță.

Așe că fac și eu poze, admir icoanele și picturile, ies din curtea bisericii, fac dreapta pe strada Ippodromiou și apoi prima la stânga pe Navarinou, ajungând la...

Ruinele Palatului împăratului roman Gaius Galerius Valerius Maximianus, construcție ce a făcut parte cândva dintr-un mare complex ce includea Hipodromul, Arcul de Triumf și Rotonda. (coordonate GPS: N 40°37'48" E 22º56'57").

Următorul obiectiv vizitat, Biserica și Catacombele Sfântului Ioan Botezătorul, (coordonate N 40°37'56" – E 22°56'48") aflate vis-a-vis de biserica Aghia Sofia, la intersecția străzilor Makenzi King și Pavlou Mela.

Aici, coborând câteva trepte chiar pe lângă strada Makenzi King, se ajunge într-un mic ,,parc” pavat cu pietre în care se află o coloană din timpul romanilor. Din acest parc pătrunzi în interiorul unei mici biserici iar sub aceasta, printr-un tunel, în catacombele în care se află și un izvor tămăduitor.

De aici, am mers vis-a-vis la Biserica Aghia Sofia (GPS: N 40°37'58" – E 22°56'48"), intrarea pe domeniul bisericii făcându-se din strada Agias Sofias.

Biserica Aghia Sophia (numele complet în limba greacă însemnând Sfânta Biserică a Înțelepciunii lui Dumnezeu) a fost construită la sfârșitul secolului al VII-lea, pentru a înlocui o bazilică creștină de dimensiuni imense, distrusă de un cutremur în jurul anului 620.

Biserica mai păstrează încă o parte din decorurile cu mozaicuri ale vechii bazilici, cel mai important fiind mozaicul din cupola bisericii, o compoziție maiestuoasă înfățișând Înălțarea Domnului și aparținând sfârșitului secolului al IX-lea.

De la Biserica Agias Sofia, am făcut dreapta pe strada cu același nume ca al bisericii, am traversat bulevardul Egnatia, urmând ca vis-a-vis de piața Makedonomachon, pe partea dreaptă, să mă opresc la...

Biserica Panagia Acheiropoietos (Maica Precistă cea Nefăcută de mâini) referință la o icoană vindecătoare a Maicii Domnului apărută aici în chip minunat și inexplicabil.

Construită în anii 450-470 d. Hr., este una dintre cele mai importante monumente paleocreștine din Salonic și una dintre cele mai vechi biserici din Grecia.

În timpul Imperiului Bizantin această biserică era cunoscută sub denumirea de Panagia Theotokos (Maica lui Dumnezeu).

Întorcându-mă înapoi, am luat-o la stânga pe bulevardul Egnatia cu direcția Rotonda. La intersecția cu strada Socratous am zărit însă Biserica Sf. Atanasie, biserică construită precum scrie și pe inscripția de deasupra intrării, la 15 noiembrie 1212.

Mergând mai departe, am urcat pe strada Leonida Iasonidou către...

Biserica Sf. Pantelimon, o construcție cu o arhitectură deosebită în formă de cruce, formată dintr-un pronaos acoperit de o cupolă mică, un dom central așezat pe patru arcade deasupra căruia se ridică o cupolă mare și un sanctuar format din naos și altar flancate la extremitățile dinspre nord și sud de două capele. Este o biserică catolică bizantină construită la sfârșitul sec. XIII și începutul sec. XIV, cunoscută și sub numele de Mânăstirea Domnului Isaac, nume provenit de la fondatorul acesteia, mitropolitul James al Salonicului între anii 1295-1314, devenit mai apoi călugărul Isaac.

De aici, o iau în dreapta pe strada Leonida Iasonidou, ies în Egnatia și zăresc pe partea stângă Kamara, impozantul Arc al lui Gaius Galerius Valerius Maximianus Augustus, edificiu monumental ridicat întru cinstirea victoriei cezarului asupra perșilor. Îl pozez, mă holbez la metopele ce înfățișau scene de luptă, mai ales la cele în care Galeriu apare încadrat de soldaţi cu căciuli dacice şi steaguri în formă de balaur, cea ce trimite la originea sa traco-dacică (Se pare că tatăl lui era trac, iar mama sa purta numele de Romula și era de origine dacică).

Și-apoi mândrus și triumfătorus ca un pui de dacus ce sunt, trec pe sub arc, îndreptându-mă către scările Bisericii Panagias Dexias (Biserica Sfânta Maria cea Dreaptă) una dintre cele mai frumoase biserici pe care le-am văzut în Salonic. Aici, în fața unui impresionant altar din lemn se află Icoana Miraculoasă a Maica Domnului ținându-l pe Isus Hristos pe mâna dreaptă! .

De aici mai trecui odată pe sub Arcul lui Galerius, tot mândru și fălos admirând încă odată scenele de luptă dăltuite-n piatră de pe laturile arcului ca să le vizez și noaptea-n somn, și luând-o la dreapta în susul străzii Sf. Apostol Pavel, m-am îndreptat către impunătoarea... Rotonda, cunoscută și ca Biserica Sfântul Gheorghe, numele aparținând de fapt micii bisericuțe adiacente de pe strada Agiou Georgiou.

Cu un diametru de 24,5m și o înălțime de 30m, această construcție sobră și masivă, a fost ridicată numai din cărămidă și piatră, având o structură circulară, pereți groși de 6 metri și o cupolă cât toată incinta. La exterior este străjuită de un minaret înalt, singurul rămas din cele peste 40 demolate odată cu ,,Schimburile de populație dintre Grecia și Turcia din 1923”.

Despre Rotonda se spune că inițial ar fi fost un loc de închinare misterios adresat cabirilor (un grup asociat fiilor lui Hefaistos și al zeiței Cabiro) și având la bază Misterele Samothrace. Alte surse spun că împăratul Galerius ar fi conceput în anul 306 această construcție ca un mausoleu destinat să-i fie mormânt, dar se pare că niciodată nu a fost folosită ca atare.

Spre sfârșitul secolului al IV-lea sau undeva la mijlocul secolului al V-lea (data neștiindu-se cu siguranță datorită lipsei dovezilor scrise), împăratul bizantin Teodosie cel Mare transformă Rotonda în ,,Ayios Yioryos” (Biserica Sf. Gheorghe). Astfel, pereții sunt ornamentați cu mozaicuri strălucitoare și rafinate, nișa dinspre sud-est este transformată într-un arc, sunt adăugate un sanctuar și un pronaos, iar intrarea principală de la sud-vest este mutată spre partea de nord-vest. Calitatea și complexitatea acestor lucrări, le-au sugerat cercetătorilor că această transformare s-ar fi realizat cu muncitori de la Constantinopol, trimiși chiar de împărat.

Când turcii au cucerit Salonicul în secolul XV, biserica a fost convertită în moschee primind numele de Moscheea lui Suleyman Hortaji Effendi, mare parte din mozaicurile ce-i înfrumusețau pereții fiind distruse și adăugându-i-se minaretul ce străjuiește și acum structura.

Și în curtea Rotondei, de jur împrejurul construcției se pot observa diverse blocuri de piatră, vase imense de pământ sau bucăți din coloane, multe având inscripții arabe, o amplă amprentă a turcilor lăsată asupra acestei realizări a lui Galerius.

Rotonda și-a păstrat statutul de moschee până în anul 1912, când grecii au eliberat orașul în timpul Războiului din Balcani și au resfințit impozanta clădire drept biserică.

După ce am pozat schelele, resturile de mozaicuri și micul altar din interiorul Rotondei, zic hai să mă îndrept și către biserica Sf. Gheorghe de lângă Rotonda, o mică construcție având un frumos... lacăt... închis pe ușile sale.

Bun, deci... mai departe. Ora stelară 13:20, afară soarele dogorea încingând asfaltul ce deja îl simțeam prin talpa încălțămintei, că ajunsesem să pășesc legănat precum gâsca, când pe-un picior când pe altul. Deh, dacă mă mâncă... și rău de tot...

Mă uit la ecranul Ioanei, următorul punct... coordonate GPS: 40°38'19"N 22°56'52"E.

Deci, din fața bisericuței Sf. Gheorghe, dreapta pe strada Filipou, a treia la dreapta pe Leonida Iasonidou și apoi lunga până la intersecția cu marele bulevard Agiou Dimitriou. Aici viraj stânga și după 190m, pe partea dreaptă zăresc edificiul închinat ocrotitorului și patronului spiritual al orașului Salonic, Biserica Sf. Mare Mucenic Dimitrie – Izvorătorul de Mir.

În biserică se putea intra pe 3 intrări, sau cel puțin așa mi se păru mie la început, că apoi mă dumiri-i că de fapt intrarea principală era cea din mijloc. Prin cea din partea dreaptă se intra mai întâi într-un magazin de obiecte religioase și apoi în biserică, iar cea din stânga era folosită mai mult ca ieșire din sfântul lăcaș.

Chiar în fața acestei ieșiri, lucrate în marmură albă, se află mormântul și statuia lui Panteleimon al II-lea, mitropolit al Tesalonicului între anii 1974-2003.

În acest sfânt lăcaș se află racla cu moaștele Sf. Dimitrie așezată într-o biserică în miniatură cu acoperiş de argint și o copie a icoanei Făcătoare de Minuni a Maicii Domnului.

Deasemenea, tot în această biserică, puse într-o raclă frumos lucrată, se găsesc și moaștele Sfintei Mucenițe Anisia, o fecioară provenită dintr-o familie înstărită din Salonic, care după moartea părinților săi și-a donat întreaga avere moștenire dobândită săracilor, retrăgându-se întru cele creștine alături de rugăciunile și cugetările dumnezeiești.

În partea stângă a intrării din biserică, printr-un culoar subteran, se poate ajunge la cripta unde ar fi fost martirizat Sf. Dimitrie și unde s-ar afla o fântână în care se spune că ar fi fost aruncat trupul Sfântului. La acea dată când vizitam acest lăcaș, accesul către acel loc era interzis.

Și aici, avusei noroc să fac ceva poze, ajutat fiind de faptul că în Sfânta Biserică tocmai se săvârșea acea primă taină a Bisericii Ortodoxe de-i zice botez, și mai toată lumea dădea cu flash-uri ba pe popă, ba pe cristelniță, ba pe nașă, ba pe copchilul ce urma a fi afundat de trei ori în apa sfințită.

Așe că terminai de pozat și de admirat interiorul bisericii, după care ies afară, îi dau ocol prin partea stângă, văz și rămășițele primei biserici construite aici, ies în strada Agiou Nikolaou, fac stânga și apoi prima la dreapta pe Strada Kassandrou, unde, pe partea stângă zăresc... Moscheea Aladja Imaret (Coordonate: 40°38'21"N 22°56'58"E). Este un lăcaș de cult construit în anul 1484 de către Ishak Pasha (general otoman de origine sârbă ajuns Mare Vizir mai întâi în timpul domniei lui Mehmet al II-lea Cuceritorul și apoi în timpul lui Beyazit al II-lea) cu scopul principal de a hrăni și adăposti ordinele monastice. Moscheea și-ar fi luat numele de la pietrele multicolore care odată decorau minaretul care astăzi nu mai există.

Este o clădire ce de multă vreme nu a mai cunoscut vreo renovare. Geamurile sparte, pereții cojiți sau mai bine zis necojiți ferind de ochii vizitatorului picturile sau gravurile ce erau odată. Se pare că acum, în spatele ușilor ce le-am găsit ferecate, s-ar afla o galerie de artă, zicăse...

Ei, și de-aci, cum îi stă bine călătorului leșinat de căldură, hai mai departe... Offf!...

Ora 14:20, afară ,,răcoare ,,circa 35 de grade la umbră cum citi-i eu pe-un afișaj electronic ce făcea de ziceai că-i posedat. Ba arăta 35 de grade, ba 11 grade, ba zero, ba 38, după care intra într-o licărire precum girofarurile de pe ambulanțe. Se vede săracu´ că nu mai știa de el din cauza toropelii... De parcă eu mai știam de mine...

Ies pe strada Soflokeous din dreapta minaretului, urc în sus, fac dreapta pe Olimpiados și apoi pe a doua stradă la stânga (Theotokopoulou) tot în ascensiune după indicațiunile Ioanei.

La un moment dat, după circa 11 minute de marș pioneresc, zăresc pe partea dreaptă un alt lăcaș de cult frumos renovat și întreținut, vopsit în acel alb binecunoscut grecilor, și conturat în jurul ferestrelor cu maron: Biserica Taxiarches (Biserica Îngerilor), o biserică bizantină construită în secolul 14 ce zicăse că ar fi făcut parte dintr-o mănăstire necunoscută, cripta de la nivelul inferior fiind folosită ca o capela de înmormântare pentru călugări.

Cum porțile de la intrare erau închise, am purces mai departe către cele mai înalte culmi ale Salonicului, în același mândru și pioneresc marș pe șerpuitoarea stradă Acropoleos.

Ehe!... și iată-mă la orele 14:36 ale amiezii trecute fix, cocoșat și cocârjat de-atâta urcuș, cocoțat în colțul de nord-est al Salonicului, mai precis la 40°38'29" latitudine nordică și 22°57'26" longitudine estică. Ajunsesem în sfârșit în fața zidurilor imense de nord ale Salonicului, la granița dintre Orașul de Sus și Acropolis, Cetatea bizantină Eptapyrgion.

Zidurile restaurate ale cetății ocrotesc Turnul Trigonion, un turn de artilerie construit la sfârșitul sec. 15 începutul sec 16. Turcii l-ar fi numit ,,Turnul Lanț ,,sau "Turnul centură", probabil din cauza centurii decorative care înconjoară partea sa inferioară.

Construcția zidurilor a început prin regele Kassander în cursul perioadei elenistice și a luat aranjamentul actual în secolele 3-4 după Hristos. Apoi s-au adăugat mai multe părți ce au fost reconstruite în timpul erei bizantine și otomane.

Lungimea zidurilor ar fi fost de aproximativ 8000 de metri din care 4300 au fost conservate. Au avut o medie de 10-12 de metri înălțime și au fost construite cu pietre, plinte și piese de marmură luate de la monumentele romane ale orașului. O mare parte (pe latura de est) a fost demolată de către autoritățile otomane în anii 1873-1911 pentru extinderea orașului.

Toate porțile cetății au fost demolate, cu excepția celor din partea de nord. Din fericire, două turnuri foarte importante pentru fortificarea orașului, au fost conservate:

Turnul Alb pe sud-est și Turnul Trigonion (sau Alyseos cum îi mai zic grecii) pe nord-est. Turnul Trigonion se poate vizita, eu neavând această șansă, deoarece în Sfânta Duminică este deschis doar până la orele 13:00.

Așa că doar am admirat și pozat tot ce se putea de deasupra Salonicului, permițându-mi apoi să stau la răcoarea unui bar, cârciumă, local, sau cum i-o spune, preț de vreo juma de oră, răcorindu-mi trupul cu 3 fresh-uri cu gheață. Bine... și-o cafea... mă rog... Total 6 euro.

După această pauză, a urmat șo-ping-pong-ul la unul din cele două magazine de suveniruri aflate lângă crâșma unde mă răcorisem.

Aici avusei parte de o surpriză... Magazinul, compus din două camere burdușite cu diverse lucruri: de la stegulețe, magneți, cărți poștale, hărți și măști, la prosoape, fețe de masă, tricouri, bluze, vaze, statuete, pahare, căni, farfurii, oale și-alte cele de dat cu ele de podea în timpul unui dans sirtaki. Vânzătoare: două doamne la vreo 60 de ani, vorbitoare de engleză, foarte amabile și care nu stăteau pe capul tău încercând ,,să-ți bage pe gât ,,una sau alta.

În schimb ajutându-te cu mare plăcere dacă aveai nevoie de vreun sfat, cum mi s-a întâmplat mie care a trebuit să apelez la ele pentru alegerea unei bluze.

Și-acu´scoatem bonul și citim: OMV MaxxMotion 100 – 46 litri ori... Aoleu, stați oleacă că ăsta-i din alt film...

Gata, găsii peipărul adevărat:

- 1 săpun de măsline verzi ce avea spânzurat de dânsul și-un magnet pt. frigider =2,5€ Înmulțit cu 3 câte luasem eu = 6 €

- 1 bucată statuetă portcandelă din marmură reprezentându-l pe Zeus = 6 euro (preț raft = 7 euro)

- 1 bluză din ie = 24 €

- 4 tricouri x 9 € buc. = 35€ (reducere 1€)

Și la ieșire, mă conduse una dintre doamne și-mi mai dădu un magnet de frigider de pe panoplia din fața magazinului.

Și-uite așa, bucuros nevoie mare că ținu Zeus cu mine la cumpărături, trag un oftat gândindu-mă la drumul de întoarcere.

Dar cât de cât îmi mai veni inima la loc atunci când îi dădui Ioanei ca destinație strada Nikolaou Germanou unde-mi parcasem Loganul și văzui că traseul era mult mai scurt și nu așa întortocheat ca la venire.

Deci, coborând treptele de piatră pe lângă zidurile de est bizantine ale Salonicului, am ieșit în strada Elenis Zografou. De aici tot înainte, lăsând pe partea stângă spitalul Sf. Dimitrios și apoi cimitirul istoric Evangelistria, am ajuns la intersecția cu strada Agiou Dimitriou. Așteptat mumos la semafor că era roșu, mașini ioc, așteptat și așteptat, apoi se făcu verde prăzuliu timp de vreo 2 secunde după care iar roșu, probabil o luase razna și semaforul din cauza căldurării. Mă holbez în stânga, în dreapta, în spate, în față, în sus și-n jos, îmi iau avânt și traversez zebra (că nu aveau girafe și nici elefanți), pe malul celălalt. Fericit și cu corpul întreg, o iau tot înainte pe strada Ethnikis Aminis cea care duce drept la Turnul Alb. Las pe partea dreaptă spitalul Gennimatas, apoi parcul Melenikou în spatele căruia se află Rotonda și Arcul lui Galeriu, traversez și marele bulevard Egnatia apoi Tsimiski, ajungând victorios la Turnul Alb.

Dau să intru pe strada Germanou unde-mi parcasem Loganul, trecând pe lângă o tarabă mică de după care o domnișorică ,,mă plesnește” peste ochi cu un pliant întrebându-mă dacă nu vreau să fac turul Salonicului cu autobuzul că nu costă decât 9 euro.

,,- Cu autobuzul? Ce, care, când, unde autobuz? Păi eu ce naiba căutai la 40 de grade, să-l străbat la picior aproape ștergându-i praful cu limba de-un cot de pe tot caldarâmul?

Mai că mă luă cu leșin când auzii și-mi veni să-mi dau pumni în cap și palme peste mutră de nervi. Bravos Bogdane, deșteapta satului!...

Acu´ să vă luminez despre ce era vorba. :

De la 1 a lui Mărțișor și pân´la 30 a lui Brumar, se poate face turul Salonicului cu un autobuz verde-prăzuliu cu puntea deschisă, fără acoperiș deasupra creștetului, adicătelea decapotabil, pe care scrie ,,Sightseeing Thessaloniki”. Este acel transport numit și ,,Hop on - Hop off”, sau mai pe limba noastră cea dulce... ,,Țop sus! - Țop jos! ,,. Adicătelea, sari mata în el când vrei, când poți, sau dacă mai ai loc (dacă nu, împingi jos șoferul...) și te scobori sau te arunci din el cu elan, cerb, ren sau căprioară (dacă nu aveți pisică sau cățel) așijderea ca și la urcare, când vor mușchii voștri și peste cine vreți, dar astea atențiune, numai la cele 8 stații pe care le face magaoaia verde-prăzulie.

Turul orașului se face având ca punct de plecare Turnul Alb (Lefkos Pyrgos) după următorul program:

- 1 martie-31 aprilie: Luni-Vineri: 09:30-18:30 la interval de 80 de minute.

- 1 iunie-30 septembrie: Luni-Vineri: 09:30-20:10 la interval de 40 de minute

- 1 octombrie-30 nov. : Luni-Vineri: 09:30-16:10 la interval de 80 de minute

- Sâmbăta și duminica: 09:30-18:30 la interval de 40 de minute.

Traseul cu cele 8 stații este următorul:

- Turnul Alb (Lefkos Pyrgos) = punctul de decolare, de plecare, de urcare

- Muzeul de Arheologie. Vis-a-vis, peste strada 3is Septemvriou, se află Muzeul Culturii Bizantin (program de vizitare: zilnic între orele 08:00-15:00)

- Biserica Agia Sofia (în dreapta sa, traversând str. Makenzi King, se află Biserica Sf. Ioannis (Nymphaion) și Catacombele (program vizitare 07:30-12:30 și 17:00-19:00)

- Biserica Sf. Dimitrie (Agios Dimitrios)

- Castelul Bizantin (Eptapyrgio Castle = Castelul celor 7 turnuri). Coborând de la castel se ajunge la Biserica Agioi Anargyroi, zidurile de nord ale orașului și Turnul Trigonion

Arcul lui Galeriu (Kamara) – cu a sa Rotonda, Biserica Panagias Dexias, Biserica Agios Georgios și în apropiere Biserica Sf. Pantelimon.

- Aristotelous Square – de fapt stația este pe bd. Egnatia, chiar de unde începe și coboară spre mare principala arteră pietonală a Salonicului pe care se găsește Plateia Mall și alte de-alea unde să-ți ,,donezi ,,euroii.

- Portul Salonic – asta-i ultima ,,stațiune ,,unde, ori coborâți s-o luați la pas de-alungul mării pe strada Leof. Nikis și/sau vizitați Mitropolia (din str. Leof. Nikis faceți stânga pe str. Agias Sofias, traversați prima stradă de-i zice Consulul Koromila și la intersecția cu str. Mitropoleos veți zări clădirea Mitropoliei), ori, dacă nu vă aruncă jos șoferul, rămâneți în vehicul până ajungeți de unde ați plecat, adicătelea Turnul Alb (stația cu nr. 8).

Aaa, stați că uitai să vă zic că toată astă îmbârligătură cu magaoaia verde pe străzile Salonicului durează 70 de minute, bașca există și un comentariu al traseului redat în 8 limbi străine: greacă, engleză, germană, rusă, franceză, sârbă, română și spaniolă.

Prețul unui bilet: 9 euro pentru adulți, 3 euro pentru copchiii între 5-14 ani, gratis pentru cei sub 5 ani. Bilet pentru 2 zile: 12 euro adulții și 5 euro copchiii.

Gata, eu terminai să vă luminez, donșoara să-mi facă capul calendar explicându-mi cam tot ce vă relatai și eu, ascultai calm, strângând din dinți, refuzai mumos oferta și mă îndreptai spre Loganul meu încins ca plita de sobă pe timp de iarnă geroasă când crapă pietrele de supărare.

Era undeva în jurul orelor 17:20 când aveam să mă îndrept spre Possidi, lăsând în urmă un oraș care, ca majoritatea orașelor ale lumii, nu se poate vizita în totalitate într-o singură zi, bașca și aceea îngrozitor de fierbinte.

Priveam în oglinda retrovizoare mulțumit totuși că am vizitat măcar partea mai importantă a unui oraș cu o istorie deosebită, un adevărat muzeu bizantin în aer liber, care are foarte multe de arătat celor ce vor să-l descopere și la final să poată spune ca și mine...

Am Fost Acolo.

---

VIZUALIZĂRI: 6434 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI