Santorini, romantism „la valiză” și trepte cu măgari ce te duc în Rai

TIPĂREȘTE

Acest rewiew nu este un mini ghid, el se scrie singur din placerea de a va prezenta un film personal numit ,,Extaz si Agonie''si ca raspuns la o afirmatie recenta pe site ca Santorini merita sa-l vezi doar odata in viata.

ROMANTISM FEMININ LA ,,VALIZA ''CU AMINTIRI

Santorini, un nume de insula melodios, ce evoca poezia si meditatia, un loc unic pe planeta, ce a rasarit in largul Greciei acum cateva milenii, e o insula picturala, discreta, un miracol de contraste, cu roci intunecate si cu un alb imaculat al caselor ce triumfa intrun pamant auster.

Verticale albe, case suspendate sus pe stanci, cupole de biserici ca niste palarii, un acordeon de scari, ce urca si coboara ametitor, serpentine albe de lumina, totul dezvaluie insolitul si insula se scalda intr-o pace ce se vrea eterna.

Santorini e pentru mine o bijuterie care nu seamana cu celelalte, o insula ingropata in abisul pamantului, facuta pentru a se renaste, e regina Cicladelor si e fara egal, este exceptionala, e un crin al frumusetii ce mi-a transmis senzatii delicioase. Am iubit si iubesc aceasta insula si daca as mai putea, as mai merge odata.

CROAZIERA CU VASUL ,,GOLDEN PRINCE'', CAM NEGRU LA

CULOARE

Lasand elementul romantic la o parte, dar nu ma pot abtine fetelor, sa revenim la reperele pragmatice si utile unui calator avizat, ce va pleca in croaziera cu un vapor lent, lucru pe care nu l-as mai repeta niciodata.

Am plecat din insula Creta -Hersonissos pe care v-am prezentat-o recent si am platit 90 de euro unei agentii grecesti, biletul incluzand micul dejun, cina si 2 excursii optionale la Oia si Fira. Cu totul intamplator vecinii mei de camera romani de la hotelul PALMERA vezi impresii, au mers cu mine spre marele meu noroc cand veti ajunge la epilogul articolului.

M-am trezit din nou in miorlaituri de pisici cretane sub balcon si la ora 5 a. m eram deja gata de plecare. Imbarcarea s-a facut la ora 6.15 si plecarea a fost la ora 7. Am ajuns in insula visata la ora 11.15 si am ridicat ancora la 17.15

Habar n-aveam ca vom fi circa 800 de turisti de toate natiile pamantului intrun babilon lingvistic extraordinar.

La ora 9 am coborat la restaurantul de pe vas si am stat la o coada infernala, in sir indian, asteptand sa-mi vina randul la masa,si avand senzatia ca sunt ca Cenusareasa cea saraca inchisa intrun dovleac ;nu mai puteam respira de atatea hoarde de pasageri.

In fine dupa 4 ore lungi, in care am cascat de somn am studiat discret grupurile de nordici ce stateau la masa mea pe niste canapele

Traversarea a fost lina si am ajuns la destinatie pe un cer albastru perfect.

Vaporul printului de aur, ce nume de poveste pentru croaziera mea, a intrat semet ca o lebada neagra in rada portului, strigand din goarna... adunarea si cei 800 de turisti invitati sa participe la balul alb de pe Santorini, au iesit din dovleac si cu totii am cascat gura si ochii, la peisajul incredibil, decupat de regizorul numit Natura.

Peretii insulei pareau sa se prabuseasca si deja ma luase dragilor, ameteala, pentru ca eu de 20 de ani am o mica problema in deplasare cu inaltimile, o usoara agrofobie (sper ca un doctor nu va citi aceste randuri) dobandita in prima tinerete in celebrele Twin Towers din New York.

Nu prea imi facusem temele de acasa si plecasem in vacanta intrun moment impulsiv.

Si nimic pe lume nu ma pregatise pentu extraordinara priveliste a calderei si a casutelor ca niste cuburi, de o albeata stralucitoare, cocotate ca berzele fara nici o ordine pe pantele abrupte ale stancilor, asa cum au evoluat ele cu timpul. Apoi culorile, care pun dezordinea in... ordine si stilul neoclasic, care face ca tot ansamblul sa devina calm. Frumusetea insulei de piatra mi-a dat senzatia ca in aer plutea o asteptare turistica incitanta si provocatoare, si nu am gresit.

Cupolele bisericutelor colorate in alb-albastru au facut deja inconjurul lumii si doar un poet consacrat ar putea sa le descrie frumusetea si nu pana mea umila. Puritatea si simplitatea insulei m-a naucit, si la fel si soarele de iunie tarziu ce-mi trimetea sageti de aur in capul protejat de o palarie. Totul era coplesitor, prea mult pentru un om ca sa cuprinda totul in 5 ore

Am ajuns cu masina sus la OIA, paradisul turistilor... cu totii alergam ca niste nebuni frumosi sa facem poze, desi lumina era excelenta. Oia e magnifica, e cum vreti sa zicem, superba... au scris si alti prieteni inaintea mea... case de povesti, scari in trepte, flori, muscate, cactusi intre pietre, un magarus pe strada... Senzatia e formidabila, simt armonia cu elementele inconjuratoare, atata frumusete imi taie respiratia. Am vazut si cateva pisici portocalii, alunecand pe o strada, iar pisici cred ca nu scap de ele nici aici, au devenit deja obsesie, macar nu sunt negre ca cele de la hotel.

Nimeni nu pare sa se grabeasca, ochii mei se odihnesc pe un peisaj de vis. Stau si ma intreb de ce casele sunt albe si domurile bisericilor sunt albastre... Ghidul ne lamureste si aflu ca atunci cand turcii au ocupat Thira, ei au interzis sa se foloseasca culorile nationale ale drapelului Greciei, dar locuitorii nu au tinut cont de ordin. De sus admir vulcanii Palaia si Nea Kameni si micuta insula Thirassa.

Strada principala ce ,,fuge''de-a lungul calderei se cheama Marmara, fiindca e pavata cu marmura, semn al prosperitatii. De aici spre vest ajungi la primarie

Am trecut fugar pe langa Muzeul Maritim ce contine exponate din viata maritima a insulei... Cu regret am plecat din satul de poveste si am realizat foarte necajita ca nu am avut deloc timp sa savuram atata frumusete...

Am ajuns la Fira, condusi de ghidul grec, orasul principal, ce e plin de viata si cam cosmopolit... E putin spatiu si casele ca niste cuburi se strang unele in altele, parca ar vrea sa se sarute si au gatul prea scurt ca sa se atinga. Fira are peisaje unice si e cocotata bineinteles pe o stanca.

Strada principala ne duce spre centru, plin de magazine si bijuterii scumpe si forfota de turisti. Mi-au placut cel mai mult casele ce nu seamana intre ele, sunt tacute si discrete, create parca de un arhitect sofisticat si eu turista le ,,mancam ''din ochi, ca tot era ora mesei si nu stiam unde vom merge la masa.

In concluzie, am avut impresia ca traiesc un film pe viu, insula asta e un challenge, un mister si nu degeaba Jules Verne s-a inspirat de aici pentru cartea lui cu 20 000 de leghe... nu mai insist cu alte descrieri, am ajuns printre secventele excursiei si la TERASA SELENA, un restaurant renumit, asezat scenic pe buza prapastiei, mi-era si frica sa fac poze; am admirat de sus soarele ce ,,curgea''direct in mare, si pentru un pranz de 12 euro eu am servit o salata santorini, din celebrele rosii cherry crescute pe insula, cu castraveti si bucatele de branza de capra feta, dupa care eu nu ma dau in vant si le-am ocolit discret sa nu se supere grecul...

Aventura mea in Santorini a fost o cursa contracronometru, am simtit ca sunt Cenusareasa, la ora 17 trebuia sa ajungem jos in port, ca pleca dovleacul...

UN ACORDEON DE SCARI CU MAGARI CE TE DUC IN RAI

Nu am gasit o rima mai buna pentru ce a insemnat pentru mine coborarea celor 587 de trepte...

Soarele cocea insula si ghidul ne-a anuntat ca avem la dispozitie o ora sa ajungem in rada portului... fie luam telefericul, fie mergem pe trepte cu magarul sau cu piciorusele... O americanca in varsta a inceput sa vocifereze ca nu poate cobori ca e bolnava si trebuia sa i se spuna de la agentie inconvenientele drumului...

La masinaria numita teleferic era o coada de peste 100 de persoane, oricum eu am luat-o la goana ca mi-era rau de inaltime si am hotarat cu amicii romani sa mergem pe ,,sosea ''... Cand am vazut privelistea scarilor in trepte si in zig-zag plus serpentinele, nu am vrut sa fiu in piele de magar... Am ramas nemiscata de atata ,,frumusete'', un acordeon de scari, un peisaj ravisant, un ,,culoar al fericirii'', pigmentat cu trupe de magari, ce faceau curse ,,charter'' ieftine ca braga pentru 4 euro sau 5 biletul, distractia era all -inclusive...

Nu aveam idee ca trupele de magari vor intra si ele in ,,valiza ''romantioasa numita SANTORINI.

Daca as fi stiut ca ei vor fi actorii pricipali din fimul meu si numai al meu cu drept de autor, numit ,,EXTAZ SI AGONIE PE POTECA MAGARILOR'', le-as fi adus de la restaurant ceva acolo, o bucata de telina sau morcov, habar n-am, sau o mana de paie sa ma lase sa trec.

Grecii batrani struneau cu grija turmele si spectacolul oferit parea desprins dintr-o poveste pentru copii, nu pentru mine. Creaturile simpatice foc, purtau la gat niste clopotei si dadeau impresia ca vor sa cante ca intrun cor grecesc, atenti fiind sa mai aduge o nota, lovind cate o musca cu coada... si ca tabloul sa fie complet am observat pe covorul asfaltic de sub picioarele mele de Cenusareasa niste gramajoare mici naturale de balega... desigur am reusit fara probleme sa le lipesc de pantof ca nu puteam rata tinta... e si asta o parte din farmecul frumusetii si chemarii locului...

Filmul coborarii mele are cateva secvente memorabile; acum rad cu pofta, dar va rog sa nu fiti prea carcotasi...

Un magarus are nevoie sa coboare treptele de 15 minutele, dar eu cred ca si Superman daca eram aveam nevoie de 30 '; pentru oricine drumul pare relativ usor, dar eu am avut nevoie de 50 de minute cu ajutor... timpul se dilatase deja in mintea mea.

Traseul e ca o ,,capcana'', un culoar ingust unde grecii striga la tine sa te sui pe magar... e o atmosfera vesela si nebuna rau... dar ce sa faci cu o turista ce are vertigo... incapabila ma uitam ca o curca plouata, la grecul amabil ce m-a invitat sa ma urc pe magar, dar cred ca ma batusera ciocanele soarelui rau in cap ca m-am strambat la el si i-am spus ca am uitat permisul de conducere acasa... O turista inaintea noastra, ce-pierdu-se si papucul, se legana primejdios pe animalul ce ajunsese chiar in buza drumului si ea a inceput sa tipe dupa ajutor... Pentru ca aceste ,,taxiuri ''originale cu marca greceasca au tendinta de a merge repede la galop si nu stau de vorba cu tine, sunt catari si nu negociaza ,,confortul''calatoriei, biletul e de clasa 1 si curbele se iau in viteza...

In ,,jocul''acesta de senzatii si emotii, magarul nu vrea sa intre in somaj, el isi face masinal meseria deprinsa de sute de ani...

Dupa 20 de minute de coborat ma dureau picioarele de incordare si deodata vad o alta turma mica ce astepta clienti... amintirea lor e si olfactiva, iar parfumul natural cu miros de paie e la liber, puteti sa-l testati... intra sigur in haine si nu stiu daca dispare la spalat...

Un magar solo apare la o curba si parea ca teleghidat... vreau sa-l ocolesc dar dumnealui ma loveste tare cu coada dandu-mi botezul... si sarutandu-mi obrazul subtire... spre distractia prietenilor mei, eu ma uitam doar in jos...

Treptele nu se mai terminau si ne uitam la ceas... amicii mei exasperati de ritmul meu m-au luat de mana fiecare si am multumit lui Zeus din Olimp ca mi-a aratat compasiune, si atunci am vazut mai bine haul de sub mine...

In epilogul filmului vad o cucoana ce purta pantaloni albi, santorieni si o gentuta de firma, pariez ca e frantuzoaica si nu gresesc... domna se opreste brusc cu magarul chiar in mijlocul drumului, pentru ca Buro a vrut pur si simplu sa viseze... apoi brusc maria sa a schimbat directia volanului si a luat-o la goana, madame a inceput sa strige, Aidez-moi, si se chinuia sa se tina bine pe sa, nici un grec nu era pe drum... apoi calutul se loveste de un zid si incepe nepasator sa stranute, improscand-o pe femeie cu lichide pe pantalonii albi... am crezut ca se va duce in rai. Evident doamna a coborat ajutata de trei tipi si picioarele mele au intepenit de frica.

Final de film... am ajuns in 50 de minute la dovleacul ce canta din sirena... eram Cenusareasa solitara, rupta de oboseala dar cu ambii pantofi si am mai putut odata sa imi ridic privirile spre insula, unde soarele se pregatea sa dea ultimul spectacol... apusul

Si in finalul croazierei am avut parte de o coada de 200 de turisti, jos pe alte trepte ale vaporului pentru cina... Tavile cu mancare grecesti s-au golit repede cu viteza filmelor de desene animate

Stimate doamne, sa nu mergeti niciodata pe trepte... mergeti cu avionul!

CONCLUZIE... Mintea mi s-a golit si parafrazandu-l pe Byron as zice ca Santorini e un loc unde sa-ti canti cantecul de lebada si sa mori.

.

---

VIZUALIZĂRI: 5062 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI