Mănăstirea Acoperământul Maicii Domnului, sau triumful vanităţii asupra înţelepciunii - [Dorna Arini]

TIPĂREȘTE

Un reper inconfundabil în peisajul montan înconjurător, la doi paşi de râul Bistriţa, printre arinii care au dat numele locului, se ridica cel mai impunător lăcaş de cult construit în ultimii ani în ţara noastră: Mănăstirea Acoperământul Maicii Domnului.

Aşezământul monahal de maici se află în satul Gheorghiţeni, localitatea Dorna Arini. Am ajuns acolo pentru că în săptămâna 24 am câştigat un premiu (datorită celor care m-au citit şi m-au votat, fapt pentru care le mulţumesc). Traseul este foarte simplu, pe DN17 B, 6 km din Vatra Dornei spre Târgu Neamţ, apoi încă vreo 3 kilometri pe un drum pietruit decent.

GPS: 47°20’41.53”N, 25°24’34.15”E

Istoria lăcaşului actual începe în anul 1999, când arhiepiscopul de Constanţa, ÎPS Teodosie, a primit de la părinţii săi drept moştenire aproape un hectar de teren. Cum călugării şi înalţii ierarhi nu au voie să deţină averi personale, întrucât au depus aşa-numitul jurământ de sărăcie, Teodosie a donat terenul bisericii şi a decis să construiască pe el o mănăstire, care avea să primească hramul „Acoperământul Maicii Domnului".

Lucrările au demarat în anul 2000, pornind cu biserica, stăreţia, chiliile pentru maici şi clopotniţa. Toate acestea au fost ridicate cu ajutorul donaţiilor strânse atât de la localnici, dar şi din arhiepiscopia Tomisului.

Începând cu anul 2003 a fost construit spaţiul de cazare cu cinci etaje, un pavilion administrativ, spaţii de producţie. Totodată, mănăstirea a cumpărat alte terenuri în împrejurimi, însumând aproape 20 de hectare. Se spune că investiţia ar fi costat patru milioane de euro.

”Cu voia Tatălui, cu săvârşirea Fiului şi împreună cu lucrarea Sfântului Duh, s-a ctitorit această Sfântă Mănăstire cu hramul „Acoperământul Maicii Domnului”, „Sfântul Mare Mucenic Procopie” şi „Sfânta Cuvioasă Elisabeta”, de către fiul plaiurilor Ţării de Sus, Înalt Prea Sfinţitul Dr. Teodosie Petrescu, Arhiepiscopul Tomisului, pe locul casei părinteşti, spre cinstirea părinţilor, moşilor şi strămoşilor, spre veşnică pomenire a lui Dumnezeu Cel întru Treime slăvit şi închinat şi a Preasfintei Născătoarei de Dumnezeu, în zilele arhipăstoririi Înalt Preasfinţitului Pimen, Arhiepiscopul Sucevei şi Rădăuţilor. Semn al iubirii şi recunoştinţei, mănăstirea aşează la temelia ei, odată cu acest hrisov, gândurile luminoase ale întemeietorului ei pentru propăşirea Bisericii lui Hristos şi a neamului românesc.

Slujba de sfinţire s-a oficiat de către Sanctitatea Sa Bartolomeu I, Patriarhul Ecumenic al Constantinopolului şi de către Preafericitul Părinte Teoctist, Patriarhul Bisericii Române, în prezenţa unor înalţi ierarhi din ţară şi de peste hotare, autorităţi de stat, reprezentanţi ai administraţiei locale, însemnate personalităţi ale vieţii culturale şi a unui impresionant număr de preoţi, monahi, monahii şi credincioşi.

S-a întocmit acest Hrisov şi Act Ctitoricesc în anul 7512 de la zidirea lumii, iar de la naşterea după trup a lui Dumnezeu Cuvântul, 2004, luna octombrie, ziua 20. „

Astfel grăieşte documentul întocmit la sfinţirea mănăstirii şi aşezat la temelia ei.

Toate clădirile acestui lăcaş unic în România sunt din lemn de stejar şi au elemente arhitectonice sculptate tradiţional, în stil specific…maramureşean.

Clopotniţa, aflată la intrare, are 60 de metri înălţime şi găzduieşte 24 de clopote, dintre care cel mai mare cântăreşte 5 tone. Acestea au fost fabricate în Austria, fiind acţionate printr-un sistem computerizat şi formând un carillon cu telecomandă (!) care se aude până pe culmile din apropiere. Ca un fapt inedit, acoperişul a fost montat cu ajutorul unui elicopter.

Deasupra intrării este o placă mare, din lemn sculptat, care ne informează că în faţa noastră avem Mănăstirea Acoperământul Maicii Domnului Sf. Mc. Procopie Sf. Cuv. Elisabeta. Adică un fel de 3 în 1.

Am trecut de cele două porţi monumentale, din lemn, având sculptate chipurile celor enumeraţi mai sus.

Larga alee de intrare în mănăstire, pavată cu piatră de râu, ne-a condus către mijlocul curţii, unde tronează o fântână arteziană în unghiuri, neterminată, vopsită cu var alb, cu alură veneţiană. Iar au greşit ăştia filmul! De aici pleacă radial alte alei supradimensionate. Una ajungea pe partea dreaptă, la un imobil masiv din lemn, de cinci etaje, cu tâmplărie din termopan, în care se găsesc chiliile şi trapeza, precum şi arhondaricul, numele bisericesc al casei de oaspeţi.

Acesta are 40 de camere, mobilate modern, de o curăţenie perfectă, cu baie (inclusiv cabine de duş cu hidromasaj), grup sanitar comun la două camere. Aici pot rămâne cei dornici de odihnă şi pace sufletească, pelerinii fiind primiţi o noapte fără plată, iar turiştii, au posibilitatea să trăiască împreună cu vieţuitorii sfântului lăcaş în regim de pensiune, 80 de lei de persoană în cameră dublă şi cu pensiune completă, sau 40 de lei de persoană doar cazarea.

În sala de mese am putut admira, pictate pe pereţi, în mărime naturală, portretele înalţilor prelaţi în chip de sfinţi: ”sfântul„ Teoctist – fostul patriarh şi ”sfântul„ Pimen, vajnicul arhiepiscop al Sucevei şi Rădăuţilor. Iar în biserică, pe toţi ierarhii enumeraţi mai sus. În pronaos i-am găsit pe cei doi ”ctitori„ Procopie şi Elisabeta Petrescu, supradimensionaţi, ţinând în mână, la fel ca şi marii domnitori ai neamului, o (surpriză!) altă biserică.

În curtea mănăstirii mai sunt trei acareturi enorme, de 6,5 şi 3 etaje. Aceste anexe găzduiesc ateliere de croitorie bisericească, broderie, pictură de icoane şi sculptură. Produsele se vând atât clerului, cât şi poporului laic, avid de cultură.

Despre toate aceste clădiri, saitul aşezământului spune că ”Numeroasele terase şi cerdacuri, cu ornamente din lemn sculptat, dau clădirii un aspect reconfortant. ” Eu aş apune că dau un aspect aiurior de-a binelea!

Lângă mănăstire există un hotel de 3 stele şi un complex balnear, finalizate în luna martie 2011, despre care voi posta ulterior, ca să nu încurc borcanele. Din punct de vedere arhitectural nu are nimic în comun cu aşezământul monahal, alăturarea lor fiind de un prost gust desăvârşit. Este operat de fundaţia „Sfinţii Procopie şi Elisabeta". A existat un dosar de presă care susţinea că în urma unui act notarial, mănăstirea ar fi rămas cu strictul necesar pentru funcţionare: biserica, chiliile, stăreţia, clopotniţa şi o jumătate de hectar de fâneaţă. În schimb, ÎPS Teodosie ar fi primit hotelul, spaţiile de producţie, o vilă cu etaj, o casă şi terenuri însumând 19 hectare, adică aproape tot ce a achiziţionat mănăstirea în ultimii ani. Toate acestea au constituit activul fundaţiei pe care am amintit-o. Ciudat este că cei doi sfinţi există in calendar, dar la date diferite. Au fost alăturaţi în numele fundaţie pentru că pe părinţii ÎPS îi chema Procopie şi Elisabeta Petrescu…

Dar să revin la elementul central al oricărei mănăstiri. Plecând de la fântâna arteziană din centrul curţii, după ce am urcat zeci de trepte din marmură, am ajuns la bisericuţa mănăstirii, realizată, la rândul său, din lemn sculptat. Are o arhitectură zveltă şi elegantă, care îţi poartă imediat privirea şi mintea spre înălţimile cerului. Are sculpturi minuţios executate şi de o calitate ireproşabilă. Pare însă teleportată direct din Maramureş, neavând nimic în comun cu forma bisericilor din Bucovina sau Moldova.

Am intrat prin pridvorul la care stâlpii susţin o cuşmă ascuţită din şindrilă. Construită după tipicul bisericilor din lemn, pronaosul este despărţit de naos printr-un perete de lemn, naosul nu are abside, iar altarul are o absidă poligonală. După suprafaţă, nu îmi imaginez că ar putea găzdui toţi oaspeţii mănăstirii, chiar dacă ar fi plină la capacitatea maximă.

Pictura este lăudată de poeta de curte, pe saitul obiectivului, ca fiind în stil bizantin. Bizantin dornean, aş spune. De coordonare s-a ocupat o domnişoară Valentina Petrescu, din Vatra Dornei, pe care o cheamă fix ca pe ÎPS. Sigur sunt neamuri, că prea e talentată! Doar a pictat biserica în anul când termina secţia de pictură bisericească a facultăţii de teologie Bucureşti, angajată fiind, bineînţeles la Arhiepiscopia Tomisului, unde şi-a mai “tras” şi un masterat. Ce genii se nasc în familiile astea de ctitori!

Întregul complex monastic, cu şarpante în mai multe ape şi turnuri zvelte, cam prea încărcat, comercial şi destul de kitsch, după gustul meu, aşezat la altitudinea de 1.100 metri, are un aspect de construcţie alpină. Trebuie remarcat că cel care s-a ocupat de concepţia, proiectarea şi execuţia acestui colos din lemn a fost un arhitect, Victor Păştinaru pre numele său, care este lăudat de autorul “letopiseţului” mănăstirii că ar fi autodidact. Vai de capul lui dacă vine Învierea de apoi şi îl prinde Ion Mincu!

Aşezământul monahal are trei hramuri: Acoperământul Maicii Domnului şi, bineînţeles, Sfântul Mare Mucenic Procopie şi Sfânta Cuvioasă Elisabeta.

Hramul ce poartă numele principal al mănăstirii este serbat în fiecare an, cu mult fast la 1 octombrie. Sute de pelerini, din întreaga ţară participă la cuviosul eveniment.

În această zi se sărbătoreşte minunea petrecută în Constantinopol, în timpul împăratului Leon Înţeleptul (886-911). Lui Andrei, stareţul mănăstirii "Maica Domnului" i s-a arătat Maica Domnului acoperind cu un veşmânt preoţesc cetatea şi primind rugăciunile credincioşilor spre a le duce fiului ei, Isus Hristos.

Deci, gândindu-ne mai mult la cele sfinte şi mai puţin la cele lumeşti, această mănăstire, complet diferită de restul lăcaşurilor monastice din Bucovina, aşezată la întâlnirea Munţilor Bistriţei cu Rarăul, într-un cadru natural mirific, merită din plin o vizită, ca o preamărire a evlaviei şi devotamentul celor 35 de măicuţe sau măcar pentru inedit. Oricum, aşa ceva se poate vedea doar o singură dată în viaţă şi pentru asta nu trebuie să mergeţi la Hollywood. Sau la Bollywood.

Webmaster, vă rog ataşaţi: http://www.youtube.com/watch?v=xw6bbTxbTds (multumesc!)

---

VIZUALIZĂRI: 13027 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI