ARTICOL ÎNCĂRCAT ÎN: 20.07.2013
--- F ---
GR. VÂRSTĂ: 30-40 ani
DIN: Timisoara
ÎNSCRIS: 18.07.13
STATUS: SENIOR
DATE SEJUR
AUG-2012
DURATA: 3 zile
cuplu fara copii
2 ADULȚI

GRAD SATISFACȚIE
SERVICII:
100.00%
Încântat, fără reproș
BUCĂTĂRIE ŞI MASĂ:
100.00%
Încântat, fără reproș
CADRUL NATURAL:
100.00%
Încântat, fără reproș
DISTRACŢ. / RELAXARE:
90.00%
Mulțumit, mici obiecții

NOTARE MEDIE REZULTATĂ
97.50%

AUTORUL ar RECOMANDA
această destinaţie unui prieten sau cunoscut
TIMP CITIRE: 5 MIN

Un weekend cu prietenii la Bela Crkva

Ilustrație video-muzicală
- Maja Markovic - Tattoo


TIPĂREȘTE

Ne-am decis într-un weekend din august 2012 să mergem și noi la Bela Crkva (Biserica Albă), mai ales că nu era departe de noi (85 km). Zis și făcut: ne-am strâns vreo 13 inși, am luat și cheful de vacanță cu noi și am plecat la drum. Am mers prin Grădinari – Oravița și am trecut granița pe la vama Naidăș. Nu am avut probleme la vamă, am prezentat doar buletinul, am spus unde mergem și am trecut.

Am ajuns imediat în Biserica Albă și ne-am oprit în localitate să cumpărăm dinari. (1 euro era 116 dinari). De acolo, din centru, se virează la dreapta și se merge către lacuri (sunt și indicatoare). Cum nu mai fusesem niciodată, nu știam pe unde să mergem să ne cazăm. Am ajuns pe o parte a lacului unde nu era amenajat pentru plajă, nici tarabe nu erau, însă erau foarte multe vile. Aveam noi un număr de telefon al unui proprietar de vilă care știa și românește, însă acesta nu mai avea locuri libere de cazare. Așa că ne-am mai plimbat noi pe acolo și am început să sunăm la numere de telefon afișate pe porțile vilelor, dar am întâmpinat ceva probleme de comunicare cu sârbii proprietari pentru că nu știau engleză, doar sârbă. Și noi sârba... nici unul, nimic. Căutând noi cazare, ni s-a făcut foame.

Am plecat așadar pe cealaltă parte a lacului (unde am văzut amenajat cu șezlonguri, tarabe, etc) și ne-am oprit la prima terasă pe care am găsit-o. (chiar la intrarea în zona amenajată a lacului). Unii au comandat plescavica, alții au comandat mici. Plescavica era o bucată mare de carne (comandata la farfurie, pâinicile erau separat – o să pun și foto), iar micii erau practic același lucru (aceeași carne), doar că aveau formă de mici. Iar ei îi mănâncă cu ceapă și nu cu muștar.

Cât timp fetele au mai rămas la o cafea la terasă, băieții s-au dus să întrebe de cazare în acea zonă. Au găsit la căsuțe cu 11 euro de persoană pe noapte și au și luat două căsuțe. O căsuță are două camere, un mic hol, baie, un mic balcon în spate și o mică terasă în față. Camera în care am stat noi avea 4 paturi, iar cealaltă parcă 2. Căsuțele sunt curate, terasa, baia și holul au gresie pe jos, în cameră – mochetă pe jos, lambriuri de jur împrejur, calorifer, jaluzele verticale la fereastră, scaune, noptieră, comodă; camere curate, totul ok. Fiind situate chiar în zona amenajată a lacului, ești foarte aproape de lac și de toate terasele de acolo. Bela Crkva nu este o stațiune mare (de fapt, nici nu cred că o pot numi stațiune), însă ceea ce au este exploatat la maxim. Un lac, șezlonguri pentru plajă, terase cu mâncare bună și sănătoasă, căsuțe pentru cazare și multă ospitalitate din partea sârbilor.

Ne-am cazat și am plecat la plajă și la o baie în lac. Apa faină, caldă, singura problemă pe care am avut-o cu apa a fost prezența unui soi de alge (nu prea le observai, nu prea erau vizibile) care înțepau destul de rău. Dar în final m-am obișnuit și cu acestea, nu le mai băgam în seamă. Bineînțeles că băieții nu au rezistat prea mult la soare și s-au dus pe la terase la o ”pivo” (bere). Seara ne-am dus să mâncăm și vreau să vă spun că se mănâncă foarte bine aici. Fac sârbii o mâncare la ceaun... un deliciu. Vă recomand muscalica la ceaun (vezi foto). Este delicioasă! Și niște clătite... un deliciu! Foarte bună mâncarea și de apreciat că ți-o face pe loc.

Ca activități de seară, puteți merge la discoteca în aer liber din zonă (dar aici nu era prea multă lume) sau puteți să vă plimbați pe malul lacului și să faceți astfel un tur al lacului. A doua seară am descoperit o altă terasă cu muzică sârbească nu departe de noi unde era formație ce cânta live și am mers acolo. Aici era foarte mult tineret și ne-am simțit foarte bine.

Am mers a doua zi și prin oraș (în Biserica Albă), dar nu prea aveți ce să vedeți aici. (câteva magazine cu haine, nu mare lucru, terase și magazine de alimente – amintind parcă de fostele noastre alimentare). Dar am mâncat o înghețată excelentă la una din terase. Am fost și în piață la ei. Ce m-a surprins în mod plăcut a fost faptul că ei vând doar ce produc. Toate fructele și legumele sunt din producție proprie (cu gust, deci), iar, în afară de banane, nu am văzut altceva de pe la alții. Bineînțeles că ne-am înarmat cu vegeta și boia – foarte ieftine la ei și nelipsitele ciocolate Cipiripi și Eurocrem – așa, ca să ne aducem aminte de copilărie.

Cum ne-am înțeles cu ei? ... cam greoi la început (ne dureau mâinile de atâta vorbit!) Engleza nu prea funcționează la toți, în schimb, bănățeana noastră are foarte multe cuvinte asemănătoare cu ale lor. Și am mai găsit ulterior la una din terase o tipă care vorbea românește. Până la urmă te înțelegi. Sunt oameni foarte deschiși și primitori.

Postez și ceva prețuri pentru cei interesați: cafea – 100-120 dinari, o bere: 140-160 dinari, plescavica – 200 dinari; clătita uriașă – 100 dinari, 4 mici – 200 dinari; muscalica (la ceaun) – 450 dinari. 116 dinari erau 1 euro; 100 de dinari – 4 lei.

În ultima zi am plecat la 10 km de Bela Crkva - la Stara Palanka (auzise un prieten de-al nostru de un restaurant unde se mănâncă pește proaspăt și bun). Stara Palanka este o localitate mică, cu case puține, dar restaurantul Dunărea (Dunavski Gvet) este extraordinar. Am mâncat o ciorbă de pește și un șalău și proaspete și deosebit de bune!

Am mers apoi (pe lângă restaurant) pe un drum de țară cam 400 m și am ajuns la o limbă de pământ de unde se vede, pe celălalt mal al Dunării, localitatea Baziaș și intrarea Dunării în țara noastră. Este un peisaj foarte frumos!

Ne-am întors acasă (ce-i drept, am stat foarte mult la coadă la vamă – se controlau toate mașinile de țigări sau alcool) cu amintiri placute după un weekend reușit petrecut împreună.

Ca să concluzionez... a fost un weekend frumos, 3 zile în care ne-am distrat, am petrecut timp cu prietenii și ne-am simțit foarte bine!


[fb]
---
Trimis de Alina Roxana in 20.07.13 01:30:38
Validat / Publicat: 20.07.13 09:12:44
NOTĂ: Articol ARHIVAT (nu intră în calculul mediei acestei destinaţii)

VIZUALIZĂRI: 11422 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURISAU ARTICOL fără ECOURI
selectat ca MiniGhid AmFostAcolo
SESIZEAZĂ
conținut, limbaj

6 ecouri scrise, până acum, la acest articol

NOTĂ: Părerile și recomandările din articol aparțin integral autorului (Alina Roxana); în lipsa unor alte precizări explicite, ele nu pot fi considerate recomandări sau contrarecomandări din partea site-ului AmFostAcolo.ro („AFA”) sau ale administratorilor.
Poze atașate (se deschid în pg nouă)
P13 O porție de șalău la Stara Palanka
EVIDENTIAȚI ARTICOLELE CU ADEVĂRAT UTILE!
Dacă impresiile de mai sus v-au impresionat prin utilitate, calitate etc folosiți linkurile de mai jos, prin care puteți acorda articolului un BONUS în Puncte de Mulțumire-Apreciere (PMA) articolului.
Puteți VOTA acest articol:
[900 PMA] [450 PMA]
PUNCTAJ CRT: 1000 PMA (std) PLUS 14600 PMA (din 16 voturi)
NOTĂ: Mulțumită numărului de voturi primit, articolului i-a fost alocat automat un SUPERBONUS în valoare de 2000 PMA.

ECOURI la acest articol

6 ecouri scrise, până acum

webmaster [20.07.13 09:12:25] »

Articolul a fost selectat ca MiniGhid AmFostAcolo pentru această destinaţie.

webmaster13 [20.07.13 09:31:58] »

Articolul a "primit" o ilustraţie muzicală sau video-muzicală - vezi mai sus, imediat sub titlu.

Daca autorul preferă o altă melodie sau un alt videoclip, este rugat să ne scrie (aici, ca ecou, ori pe PM)

roth [20.07.13 21:17:39] »

Uneori ma intreb... cati din vecinii nostri vin asa pentru un week-end la noi?

Aici e vorba de bulgari, unguri, sarbi, ... si cine o mai vrea/putea.

Noi ne bucuram de ospitalitatea lor, de prturi prietenoase de... curatenie... si multe altele insa ce oferim?

traian.leuca † [20.07.13 21:37:00] »

@roth: Cred că sunt şi la noi locuri unde turiştii se simt bine şi unde beneficiază de prietenia şi ospitalitatea noastră.

Acum 3 săptămâni am stat de vorbă cu un cetăţean sărb (vorbea engleza) în oraşul Vrnjacka Banja, care vizitase Bucovina, Maramureşul, castelul Bran şi... Bucureştiul şi a avut numai cuvinte de laudă la adresa acestor locaţii şi a oamenilor pe care i-a întâlnit.

marijuan [31.08.18 20:47:58] »

Am pertecut si noi un weekend acolo, cazati chiar la casutele din pozele tale. As vrea sa le fac o recenzie pe tripadvisor si google, si... surpiza, nu gasesc, pur si simplu nu gasesc cum se numeste unitatea de cazare, e aceeasi cu repectia info din pozele tale.

Stii cum se numesc? Cica au si website, or avea, dar e tare ascuns.

una peste alta, am dormit am si petrecut de minune in zona.

RĂSPUNDEVOTAȚI ECOUL [300] [150][0 vot]
Alina Roxana [20.10.18 23:32:13] »

@mariustipa: Din pacate nu mai stiu cum se numea complexul

Sfârșit SECȚIUNE Listă ECOURI scrise la articol

ROG REȚINEȚI:
  • Folosiți rubrica de mai jos (SCRIE ECOU) pentru a solicita informații suplimentare sau pentru a discuta cele postate de autorul review-ului de mai sus
  • Dacă ați fost acolo și doriți să ne povestiți experiența dvs, folosiți mai bine butonul de mai jos ADAUGĂ IMPRESII NOI
  • Dacă doriți să adresați o întrebare tuturor celor care au scris impresii din această destinație: in loc de a scrie un (același) Ecou în "n" rubrici, mai bine inițiati o ÎNTREBARE NOUĂ
    (întrebarea va fi trimisă *automat* tuturor celor care au scris impresii din această destinație)
SCRIE UN ECOU LA ACEST REVIEW
NOTĂ: Puteți folosi ptr formatarea ecoului: [b]...[/b], [i]...[/i], [q]...[/q]
EMOTICOANE ce pot fi folosite SHOW/HIDE
Sfârșit SECȚIUNE SCRIE ECOU

NOTĂ: Rubrica de mai jos vă permite să vă abonați (sau să vă dezabonați) la / de la notificări (înștiințări prin email) atunci când cineva răspunde unui text scris ca ecou mai sus.
Status Abonament Ecouri la acest review - abonament INACTIV [NU primiți înștiințări atunci când se scriu ecouri la acest review]
VREAU înștiințări pe mail când se postează ecouri la acest review
2 utilizatori sunt abonaţi la urmărirea acestui fir de discuţie (primesc instiinţări la adăugarea unui ecou):
Alina Roxana, roth
Alte impresii din această RUBRICĂDescoperă stațiunea Bela Crkva:

    SOCIALs
Alătură-te comunității noastre

AGENȚIA DE TURISM AmFostAcolo.Travel:
SC Alacarte SRL | R.C.: J35/417/24.02.09 | RO 25182218 | Licența de turism 218 / 28.11.2018

 
[C] Copyright 2008-2024 AmFostAcolo.ro // Reproducerea integrală sau parţială a conţinutului este interzisă
AmFostAcolo® este marcă înregistrată
  • la final = [utf8mb4]; bMustChange=[]
  • pagină generată în 0.044335126876831 sec
    ecranul dvs: 1 x 1