ARTICOL ÎNCĂRCAT ÎN: 12.07.2013
--- F ---
GR. VÂRSTĂ: > 60 ani
DIN: Bucuresti
ÎNSCRIS: 15.04.10
STATUS: TITAN
DATE SEJUR
JUN-2013
DURATA: 7 zile
cuplu fara copii
2 ADULȚI

GRAD SATISFACȚIE
SERVICII:
100.00%
Încântat, fără reproș
CADRUL NATURAL:
100.00%
Încântat, fără reproș
DISTRACŢ. / RELAXARE:
100.00%
Încântat, fără reproș

NOTARE MEDIE REZULTATĂ
100.00%

AUTORUL ar RECOMANDA
această destinaţie unui prieten sau cunoscut
TIMP CITIRE: 5 MIN

Instantanee din Istanbul: alte obiective

TIPĂREȘTE

Mai puţine cuvinte, mai multe fotografii.

- Bazilica cisternă, Yerebatan Sarnici sau Palatul scufundat este o construcţie sub pământ (se coboară 50 trepte) în care se află un bazin enorm de apă cu o capacitate de 100000 mc. A fost construită de Justinian în sec. VI prin munca a 7000 sclavi şi avea rolul de rezervor tampon a apei aduse pe apeduct de la o distanţă de 20 km de Constantinopole. Cisterna are 140 m lungime, 70 m lăţime şi e prevăzută cu 336 coloane de 9 m. înălţime dispuse în 12 rânduri paralele. Pereţii au o grosime de 4 m şi sunt îmbrăcaţi într-un mortar hidrofug. La capătul cisternei ultimele coloane se sprijină pe capetele unor Meduze, (personaj mitologic) una cu capul în jos, altul culcat pe obraz a căror provenienţă e necunoscută. A fost restaurată de mai multe ori, ultima dată în 1985 când au fost scoşi 50000 t. nămol şi a fost populată cu peşti.

-Marele Bazar (Kapali Carşi) este cea mai mare piaţă acoperita din lume şi cuprinde 60 de străzi în care funţionează 4000 de magazine. Originile lui coboară în anii 1500 în care funcţiona ca piaţă de sclavi şi ca loc de odihnă şi negoţ pentru comercianţii veniţi pe drumul mătăsii Este vizitat zilnic de câteva sute de mii de potenţiali clienţi iar în plin sezon se depăşeşte o jumătate de milion de oameni. Sunt cartiere specializate cu covoare, aur, haine de piele, mătăsuri, ceramică, suveniruri. Deşi poţi negocia la sânge şi cumpăra chiar la jumătate din preţul cerut iniţial, în bazar lucrurile sunt mai scumpe decât în micile magazine din oraş. Vânzătorii mizează pe psihologia cumpărătorului novice, neiniţiat. Să vă dau exemplul meu. Îmi căutam o poşetă de piele micuţă (ceva depăşind cu puţin un format A4), cu multe compartimente şi multe buzunare şi fermoare, s-o am în excursii. Am făcut imprudenţa să mă arăt interesată, n-am mai scăpat de vânzătorii care ca la turnul Babel vorbeau toate limbile pământului, deci şi româneşte. După ce mi-au arătat cel puţin zece genţi, spunându-mi ce frumoasă mamy sunt, să-mi trăiască nepoţii, m-au tratat cu ceai că nu mai suportam a patra ceaşcă de cafea, i-au spus soţului că sunt o gazelă (gazeloaie zic eu), am cedat psihicşi am luat ce nu-mi trebuia. Deci, cei care nu au cultura bazarului, nu vă arătaţi interesaţi, făceţi-vă că plecaţi, nu vorbiţi româneşte între voi şi în general, cumpăraţi din altă parte Şi la jumătate de preţ să cumperi şi tot comerciantul e în câştig mai ales că nu se dă factură. Bazarul funcţionează de luni până sâmbătă de la 9 la 19, duminica închis. Duminica sunt deschise magazinele de pe străduţele adiacente cam cu aceeaşi marfă dar fără farmecul bazarului. Este preferabil să-l vizitaţi la primele ore ale dimineţii când nu e aglomerat. Puteţi accesa harta bazarului. http://www.tripadvisor.com/ShowTopic-g293974-i368-k4534523-Grand_Bazaar_map-Istanbul. html Marele bazar este inclus în patrimoniul UNESCO.

-Moscheea Nouă (Yeni Camii) a fost construită în anul 1600 de sultana Safiye, mama lui Mehmet al III lea. Construcţia a fost abandonată după moartea sultanului şi terminată după 70 de ani de sultana Turhan Hattuce, mama lui Mehmet al Ivlea. Domină piaţa Eminonu la capătul podului Galata şi oferă o pespectivă unică asupra Bosforului şi Cornului de Aur. Are proporţii desăvârşite date de cupola (înaltă de 36 m şi cu un diametru de 18m), de cele două minarete şi de cupolele mici care măresc spaţiul de rugăciune. Faţă de piaţă este situată la înălţime pe o platformă artificială astfel că poate fi văzută din depărtare. Curtea exterioară are pereţi foarte înalţi spre exterior. În interiorul curţii se află tradiţionala fântână pentru purificare dar spălarea picioarelor se face dealungul pereţilor prevăzuţi cu robinete de apă. Piatra de construcţie a fost adusă din Rodos. Pereţii interiori ai moscheii sunt placaţi cu faianţă de Iznik de culoare albastru, verde şi alb. În moschee au funcţionat aşezăminte sociale: un spital, o şcoală, două fântâni, o bibliotecă şi o piaţă- bazarul egiptean de mirodenii.

-Bazarul egiptean , (Misir Carşisi) cunoscut de turişti sub numele de Spice bazaar a fost construit în 1663 la ordinul sultanei Turhan Fattuce din dorinţa de a asigura cu taxele percepute comercianţilor funcţionarea moscheii. Este amplasat în imediata apropiere a Moscheii Noi, funcţionează într-o clădire acoperită sub formă de L şi standurile sale, prin colorit şi arome sunt mult mai atractive decât cele din Marele Bazar. Are şase porţi de intrare iar în interior 88 de bolţi definesc tot atâtea camere. Se numeşte bazarul egiptean pentru că iniţial mirodeniile erau aduse din Egipt (chiar cele din Asia făceau o escală în Egipt) Aici poţi găsi toate speciile de mirodenii din lume dar excelenţa e dată de lokum (diverse tipuri de rahat), baclavale, prăjiturele cu alune sau cu nuci expuse în tăvi mari. Produsele ambalate nu au acelaş gust ca cele în vrac. Înafara bazarului pe străduţe se face negoţ cu orice pornind de la lămpi pentru televizoare vechi şi ajungând la tablete în serie. Interesante sunt serviciile manufacturate de cafea sau de ceai din tombac roşcat sau din alte aliaje care sugerează patina timpului.

Penultima zi a sejurului nostru l-am dedicat catedralei-moschee Aya Sofia şi Moscheii Albastre, embleme ale Istanbulului. Datorită mulţimii pozelor pe care aş vrea să le postez, despre ele voi scrie în ultimul review din această serie.


[fb]
---
Trimis de Michi in 12.07.13 22:47:00
Validat / Publicat: 13.07.13 08:00:24

VIZUALIZĂRI: 2729 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURISAU ARTICOL fără ECOURI
SESIZEAZĂ
conținut, limbaj

1 ecouri scrise, până acum, la acest articol

NOTĂ: Părerile și recomandările din articol aparțin integral autorului (Michi); în lipsa unor alte precizări explicite, ele nu pot fi considerate recomandări sau contrarecomandări din partea site-ului AmFostAcolo.ro („AFA”) sau ale administratorilor.
Poze atașate (se deschid în pg nouă)
P01 Intrarea în Cisterna Scufundată
EVIDENTIAȚI ARTICOLELE CU ADEVĂRAT UTILE!
Dacă impresiile de mai sus v-au impresionat prin utilitate, calitate etc folosiți linkurile de mai jos, prin care puteți acorda articolului un BONUS în Puncte de Mulțumire-Apreciere (PMA) articolului.
Puteți VOTA acest articol:
PUNCTAJ CRT: 1000 PMA (std) PLUS 9450 PMA (din 11 voturi)

ECOURI la acest articol

1 ecouri scrise, până acum

yns99
[15.07.13 17:40:50]
»

Multumim pentru rewieu, a deschis cutia cu amintirile calatoriilor din ani trecuti.

Am o singura problema, citita si in alte rewiuri referitor la ce a-ti scris mai sus (Şi la jumătate de preţ să cumperi şi tot comerciantul e în câştig mai ales că nu se dă factură.) - in Turcia sunt doua sisteme financiare, unul tip european cu casa de marcat si factura si altul prin declaratia ta in suma stabilita data statului si este foarte veche, asta fiind una din cauzele nepreaderare la ue.

RĂSPUNDEVOTAȚI ECOUL [300] [150][0 vot]
Sfârșit SECȚIUNE Listă ECOURI scrise la articol

ROG REȚINEȚI:
  • Folosiți rubrica de mai jos (SCRIE ECOU) pentru a solicita informații suplimentare sau pentru a discuta cele postate de autorul review-ului de mai sus
  • Dacă ați fost acolo și doriți să ne povestiți experiența dvs, folosiți mai bine butonul de mai jos ADAUGĂ IMPRESII NOI
  • Dacă doriți să adresați o întrebare tuturor celor care au scris impresii din această destinație: in loc de a scrie un (același) Ecou în "n" rubrici, mai bine inițiati o ÎNTREBARE NOUĂ
    (întrebarea va fi trimisă *automat* tuturor celor care au scris impresii din această destinație)
SCRIE UN ECOU LA ACEST REVIEW
NOTĂ: Puteți folosi ptr formatarea ecoului: [b]...[/b], [i]...[/i], [q]...[/q]
EMOTICOANE ce pot fi folosite SHOW/HIDE
Sfârșit SECȚIUNE SCRIE ECOU

NOTĂ: Rubrica de mai jos vă permite să vă abonați (sau să vă dezabonați) la / de la notificări (înștiințări prin email) atunci când cineva răspunde unui text scris ca ecou mai sus.
Status Abonament Ecouri la acest review - abonament INACTIV [NU primiți înștiințări atunci când se scriu ecouri la acest review]
VREAU înștiințări pe mail când se postează ecouri la acest review
1 utilizatori sunt abonaţi la urmărirea acestui fir de discuţie (primesc instiinţări la adăugarea unui ecou):
yns99
Alte impresii din această RUBRICĂ'Must See' în Istanbul:


    SOCIALs
Alătură-te comunității noastre

AGENȚIA DE TURISM AmFostAcolo.Travel:
SC Alacarte SRL | R.C.: J35/417/24.02.09 | RO 25182218 | Licența de turism 218 / 28.11.2018

 
[C] Copyright 2008-2024 AmFostAcolo.ro // Reproducerea integrală sau parţială a conţinutului este interzisă
AmFostAcolo® este marcă înregistrată
  • la final = [utf8mb4]; bMustChange=[]
  • pagină generată în 0.060393810272217 sec
    ecranul dvs: 1 x 1