Cap Nord / Nordkapp sau “Pământul Soarelui de la Miezul Nopții”

TIPĂREȘTE

Odată trecută granița în Norvegia în direcția Cap Nord, trebuie urmărit drumul european E6, iar în mai puțin de 100 Km se ajunge în Lakselv, iar de aici încă aprox. 200Km până la destinația finală. Acești ultimi 200 Km ne-au pus la grele încercări. După bucuria de a intra în Norvegia, după admirarea soarelui de la miezul nopții și după 1300 Km de condus (doar cu câteva opriri) oboseala începea să câștige teren. De la Lakselv drumul urmează linia fiordului, înconjoară poalele munților când la același nivel cu fiordul, când mai sus oferindu-ți priveliști de neuitat. În afară de câteva autoturisme locale nu mai era nimeni pe drum, deja era trecut de ”miezul nopții”. Doar noi, muntele și marea …. Eram amândoi în mașină, dar nici-unul nu mai spunea nimic … doar admiram frumusețile care se iveau la fiecare șerpuire a drumului: ireal, fantastic și totuși multă singurătate. O să las pozele să vorbească …

Dacă cineva mi-ar fi spus mai demult că o să ajung la Cap Nord i-aș fi spus că nu stă bine cu capul. O prietenă când a auzit unde mergem în concediu mi-a spus: Cap Nord = locul unde a dus mutul iapa = locul unde și-a înțărcat dracul copiii = locul unde și-a pierdut dracul potcoavele = locul unde numai niște nebuni ca voi pot ajunge. Și începeam să-i dau dreptate, pe măsură ce mergeam de ceva timp și drumul părea că nu se mai termină. Oprim din când în când pentru a face poze, iar Oceanul Arctic își făcea simțită prezența: bătea vântul și era destul de frig, temperatura scăzuse sub 10 grade, deși soarele strălucea sus pe cer, iar briza polară ne trimitea de îndată în mașină.

Cap Nord se află pe insula Mageroya, iar legătura între continent și insulă se făcea inițial doar cu ferryboat-ul, dar norvegienii au început în 1999 să construiască un tunel pe sub mare, lung de aprox. 7Km, construcție care a durat 6 ani, la finalul căreia a fost impusă o taxă de traversare a tunelului, care se plătea și la dus și la întors (aprox. 30-35 Eur). Spre norocul nostru în 2012 s-au amortizat cheltuielile cu tunelul, astfel încât traversarea acestuia este de atunci gratuită. Infricoșătoare este senzația pe care o ai la intrarea în tunel, atunci când GPS-ul îți arată drumul prin albastrul mării, apoi mașina își măreste constant viteza (deci coborâm vertiginos până la 200m sub nivelul mării), moment în care am rugat soțul să închidă GPS-ul. Mă gândeam doar la cât de rezistenți sunt pereții tunelului și câtă apă stă deasupra capului nostru: P. După ce am ieșit din tunel parcă și peisajul se schimbă: mai alpin, case pescărești răzlețe și parcă pustii, aproape fiecare având peștele la uscat pe niște ”căpițe”, drumul continuă ca o panglică aruncată când pe ”vârful insulei”, când prin golfulețe mici, care parcă nu se mai termină. Ajungem la Honningsvag, ultima localitate în drumul nostru spre Cap Nord. Este un orășel mai puțin turistic, care are și un mini aeroport, iarna asigurând legătura cu partea continentală. Nici nu știu dacă iarna, când ninge, drumul parcurs de noi este deschis, întrucât pe insulă nu sunt parapeți pe nici-o parte a drumului. Deși, aici la Honningsvag aveam cazare, datorită vremei superbe, care se poate schimba într-un timp foarte scurt și lăsând oboseala deoparte, am hotărât să ne continuăm drumul până la final.

De la aeroportul din Honnigsvag și până la Nordkapp sunt aprox. 30Km, drumul este mai abrupt, se înmulțesc curbele, crește și zăpada de pe margine, am zărit și bariere care stăteau ridicate (cred că iarna acestea interzic trecerea, erau acționate electronic), zărim și Oceanul Atlantic în toată măreția lui și după câteva urcușuri și coborâri (deloc ușoare) …. iată-ne la punctul de intrare, unde ar fi trebuit să plătim o taxă, deloc mică (500 NOK – peste 60 Eur) și surpriză: bariera era ridicată, nimeni nu era în ghișeu … am intrat și am parcat mașina chiar lângă Nordkapphallen.

Acum veo câțiva ani am urmărit filmul ”The bucket list” cu Jack Nicholson și Morgan Freeman, și de atunci am început să-mi să-mi alcătuiesc propria listă a dorințelor… și uite așa mi-a încolțit în suflet dorința de a ajunge la Cap Nord. Asemenea basmelor: A fost odată ca-n poveşti / A fost ca niciodată un vis…. un vis devenit realitate. Deci, DA, AM FOST ACOLO … pe 28 mai, ora 03.30 am ajuns la Nordkapp sau ”Locul unde soarele nu apune niciodată” sau ”Pământul soarelui de la miezul nopții” sau ”CAPĂTUL LUMII” sau ”Locul unde Oceanul Atlantic se întâlnește cu Oceanul Arctic”. Vedeam și totuși parcă nu-mi venea să cred! Stăteam doar noi doi pe un platou de stâncă la capătul lumii la peste 300m deasupra oceanului … acolo am înțeles cât de ”mici” suntem, am înțeles nemărginirea universului, neclintirea stâncilor și imensitatea oceanului și peste toate liniștea deplină care domnea acolo la Cap Nord. Eram singurii turiști: întreaga natură ni se înfățișa numai nouă, în toată splendoarea ei. Undeva lângă Nordkapphallen, am zărit un cort și o motocicletă …. deci există oameni mai ”curajoși” decât noi.

Complexul Nordkapphallen cuprinde un muzeu tematic, o sală unde rulează un filmuleț despre Cap Nord, magazine de suveniruri, un restaurant, care toate însă erau închise. Am admirat statuia regelui Oscar al II-lea, care amintește vizita acestuia la Nordkapp în 1873. În spatele statuii se zărește cel mai nordic punct al Europei, din punct de vedere geografic, Knivskjellodden (se poate ajunge numai mergând pe jos – traseu de 8-9 ore), un platou care pătrunde în apele reci ale Oceanului Arctic. Cap Nord se află la peste 500Km de Cercul polar și la peste 2000kmn de Polul Nord. Deci eram mai aproape de Polul Nord decât de România.

Apoi am fotografiat faimosul Glob pământesc, simbolul reprezentativ pentru Cap Nord. Fiecare dintre cei peste 200.000 de turiști care ajung aici anual are cel puțin o poză cu globul pământesc.

Un alt simbol este ” Children of the World”- Copiii pământului, de fapt statui în bronz ce reprezintă o mamă cu fața spre Polul Nord ce-și ține copilul de mână și arată spre cele 7 monede, toate realizate în iunie 1988, în 7 zile, de către 7 copii cu vârste între 8 și 12 ani, câte unul din Brazilia, Italia, Japonia, Rusia, Tanzania, Thailanda și SUA, ca simbol al prieteniei, speranței, bucuriei.

După ce ne-am plimbat, după ce am fotografiat fiecare colțișor, am pornit-o încetișor înpre Skipsfjorden, Honningsvag, unde aveam cazare la Nordkapp Camping, camera rezervată la prețul de 645 NOK = 87 Eur. Am luat camera în jurul orei 09.00 dimineața, am dormit toată ziua, copleșiți de emoții și obosiți-rupți, iar seara la 18.00 am predat camera și am pornit iarăși la drum: Tromso –Trondheim - Drumul Atlanticului - Drumul trolilor – Geiranger.

---

VIZUALIZĂRI: 11561 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI