Et in Ellada ego...

TIPĂREȘTE

De-a lungul anilor, în călătoriile mele, am avut prilejul să ajung în cele mai diferite locuri din Europa. Dacă înainte de ’89 am călătorit în special în estul Europei (cel mai estic loc în care am ajuns a fost Volgograd, iar cel mai nordic Leningrad, devenit între timp Sankt Peter(s)burg, extreme rămase de atunci nedepăşite), după ’89 am călătorit mai mult în zona vestică a Europei (cel mai vestic punct atins, Cabo da Roca, cele mai sudice, Gibraltarul şi Sicilia). Deşi între aceste puncte cardinale este cuprins un spaţiu imens, până acum câteva zile în acest spaţiu rămăsese o zonă albă pe hartă, o ţară în care nu pusesem piciorul deşi, culmea, ea se aflase prima pe lista ţărilor în care ar fi trebuit să ajung cu maşina personală.

Este vorba de Grecia! Cum, tocmai Grecia? veţi spune … Ei bine, da! De ce? Foarte simplu. Prin natura activităţii mele şi a soţiei, singura perioadă când puteam face acest lucru erau lunile iulie şi august, luni când Grecia este un adevărat cuptor. Cum nu ne face plăcere să ne ardă soarele prea mult, am preferat de fiecare dată locuri mai răcoroase.

Anul acesta însă a fost unul de excepţie. S-a întâmplat ca să avem amândoi în luna iunie o fereastră (cam mică) în activitate şi această fereastră să mai se şi suprapună, aşa că am decis că este cazul să intrăm şi noi în rândul lumii şi să mergem în Grecia!

Zis şi făcut! Dar, unde, în Grecia, pentru că oferte tentante se găsesc peste tot? Cum tocmai ne reînnoisem hotărârea de a nu apela la agenţii de turism româneşti, trebuia să ne descurcăm pe cont propriu. În plus, nu doream să încremenim într-un singur loc, zăcând la soare pe o plajă ci, ca de obicei, doream o (mini) vacanţă activă. Şi chiar am avut parte de una de acest fel.

Mai întâi m-am gândit să ne stabilim o bază, de unde să întreprindem scurte călătorii, spre diferite obiective. Şi, m-am gândit eu, aceasta ar trebui să fie undeva în zona Katerini.

După care, am decis să cer părerea unui expert. AFA are mai mulţi, dar unul este universal recunoscut, ionescunic.

După câteva mesaje schimbate pe “privat”, Nicu m-a convins rapid să-mi refac total planul, astfel încât, în final, el arăta astfel:

1. Salonic - 22-23 iunie

2. Meteora - 23-24 iunie

3. Monodendri - 24-25 iunie

4. Parga - 25-26-27 iunie

5. Lefkada - 27-28 iunie

6. Sidirokastro - 28-29 iunie

iar traseul urmat a fost acesta: Google Maps

În final, aşa cum mi-am dorit şi cum ne-a asigurat Nicu, am avut o mini-vacanţă foarte activă, cu de toate: oraş, munte, mare, zone istorice...

Primul "popas" l-am făcut în Salonic, despre care pot spune că e un oraş frumos, cu un farmec aparte. Nu mi s-a părut nici pe departe un oraş atât de aglomerat încât să nu poţi circula în el, nu este mai aglomerat decât Bucureştiul. Aici am avut primul contact cu marea, în Grecia, dar numai pentru o plimbare pe faleză şi cu unul din cele două vaporaşe (poate sunt mai multe, dar când am fost noi, erau doar două ancorate, aşteptându-şi clienţii). Nu am mai întâlnit nicăieri acest sistem, practicat aici. Croaziera pe mare, pentru o jumătate de oră nu costă nimic, sau, mai exact, preţul este inclus în consumaţia obligatorie. De fapt, stai lejer pe punte şi este suficient să iei o bere, care costă, ce-i drept, 4,5 €, adică mai mult decât la un local de pe uscat. Eu am băut însă bere mai scumpă, stând la o terasă pe vreo stradă din vreun oraş din vestul Europei, aşa că merită încercată această croazieră. Nu am reuşit însă să urcăm în Turnul Alb şi nici să vizităm muzeul pe care-l adăposteşte, dar nu-i bai, vor mai fi ocazii.

A doua zi am pornit spre vest, mai întâi pe A1 şi apoi pe A2 (Egnatia Odos) , pe care am parcurs-o aproape în întregime, la dus în mai multe etape. În prima etapă, am părăsit A2 la Grevena şi ne-am îndreptat pe un drum de munte, în stare foarte bună, spre Kalampaka, pentru a vizita celebra aşezare monastică de la Meteora. Dintre cele şase mănăstiri am reuşit să vizităm doar patru, printre care, evident, Marele Meteoron, cea mai importantă şi cea mai mare.

Ziua următoare am pornit mai departe, tot pe A2, până la Ioannina, oraş cunoscut ca fiind unul din puţinele locuri din Grecia, care mai păstrează urme ale stăpânirii otomane. Poate am să dispun de timpul necesar pentru a vă povesti despre obiectivele turistice vizitate aici, în primul rând cetatea şi peştera Perama.

Pentru că nu mai aveam timp, am renunţat la plimbarea cu vaporaşul până pe insula Nissi şi, după-amiază ne-am îndreptat spre Monodendri, la ceva mai puţin de 40 km nord de Ioannina. Acesta este cel mai mare şi mai important sat dintre aşa-numitele sate zagoriene, din Munţii Pindului. Zona este vestită pentru că aici se află Parcul Naţional Vikos–Aoös, cu celebrul canion Vikos. Trebuie să recunosc că acest loc mi-a plăcut cel mai mult din tot circuitul şi nu aş fi ajuns aici fără sfatul lui Nicu.

Ziua următoare am făcut mai întâi o plăcută plimbare (era în drum, ne-am abătut doar câţiva kilometri) prin Kipi, pentru a admira câteva din podurile de piatră şi peisajele formidabile din zonă, după care ne-am îndreptat, tot pe A2, spre următoarea destinaţie: Parga. Aici, am vizitat cele două cetăţi, cea veneţiană, aflată chiar în oraş şi cea otomană, a lui Ali Paşa, din Anthousa şi Muzeul Vechii Fabrici de Ulei de Măsline şi am făcut plajă pe plaja Krioneri.

Ultima etapă a călătoriei noastre a constituit-o insula Lefkada. Aici, am "bântuit" prin ruinele celor două cetăţi, Cetatea lui Alexandros (la ducere) şi Cetatea Aghia Mavra (la plecare) şi am dat ocol întregii insule. Ne-am oprit la Nidri, pentru a merge la Cascada Dimosari, din apropiere (mulţumim, ileanaxperta pentru "pont"), am coborât apoi spre Vliho, unde am admirat splendida panoramă a golfului cu acelaşi nume, după care am continuat până la Vasiliki, unde am fost fermecaţi de turcoazul golfului pe care alunecau lin zeci de ambarcaţiuni uşoare cu velă (iole şi planşe), după care am "urcat" spre nord, prin Kalamitsi până la locul unde aveam rezervarea pentru cazare, în Tsukalades, nu înainte de a admira de la înălţime frumoasa panoramă a plajei Pefkoulia, cu inconfundabila culoare turcoaz a mării în imediata apropiere a ţărmului. Aici am făcut şi plajă, dar mai puţină baie în mare, pentru că marea era foarte agitată (cu toate acestea, nu şi-a pierdut nicio clipă culoarea specială). Şi tot aici, dintr-o parcare la marginea şoselei ce trece câteva zeci de metri mai sus de plajă, am prins un formidabil apus de soare, pentru care am aşteptat până la ora 9 seara... dar a meritat!

Aici s-a sfârşit prima şi scurta noastră vacanţă elenă, pentru că în ziua următoare am început drumul către casă. Cei peste o mie de kilometri i-am parcurs în două etape, cu o oprire de o noapte pe traseu, la Sidirokastro.

La plecare din Lefkada, oprindu-ne să vizităm cetatea Aghia Mavra, am avut ocazia să vedem şi ridicarea şi coborârea podului care uneşte insula cu partea continentală, un spectacol în sine...

A fost frumos, foarte frumos, dar prea scurt. Asta înseamnă că vom reveni, cu siguranţă!

Oricum, încă o dată, mulţumesc Nicu! :)

P. S. Am făcut un clasament al locurilor vizitate. De departe, pe locul I am plasat zona satelor zagoriene, cu canionul Vikos. Pe locul al doilea, Meteora, în ciuda puternicei tente comerciale a locurilor. Locul al treilea îl acord ex equo tuturor celorlalte locuri vizitate în Grecia, cu un plus pentru Lefkada, cu ale ei plaje dominate de culoarea turcoaz.

---

VIZUALIZĂRI: 4397 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI