Euralille – puterea imaginaţiei

TIPĂREȘTE

Lille este un oraş de mărime medie. Are 226.000 de locuitori, situându-se, de exemplu, între Ploieşti şi Braşov. Dar zona metropolitană Lille, care include şi două orăşele are 1.091.500 de suflete, este a patra din Franţa după Paris, Lyon şi Marsilia. Iar eurodistrictul Lille- Kortrijk, primul din Europa condus de un Grup local de cooperare transfrontalieră, care include şi oraşele Kortrijk, Tournai, Mouscron şi Ypres, din Belgia, are peste 2 milioane de locuitori.

Universităţile din Lille au peste 110.000 de studenţi, ocupând un loc de top în Franţa.

Decizia din 1987 ca linia de mare viteză care urma să unească Paris, Bruxelles şi Londra să treacă prin Lille a condus la lansarea unui megaproiect – Euralillie, având ca punct de referinţă noua staţie.

Acest complex enorm, construit din fonduri publice, private, şi de la Comunitatea Europeană, inaugurat odată cu linia de mare viteză, în anul 1994, se întinde pe 10 ha şi are 740 000 m2 de suprafaţă construită. Este străjuit spre parte dinspre oraş de 5 turnuri masive de 12 etaje şi 60 de metri înălţime, ca nişte creneluri care par suspendate deasupra străzii. Ultimul a fost dat în folosinţă în anul 2009. Fac parte dintr-un ansamblu care îngobează şi un mall de 66 500 m2, cu un supemagazin Carrefourr imens, cu pereţi din sticlă şi un acoperiş metalic vălurit.

Gara Lille TGV este numită „fereastra TGV”, fiind o galerie de 400 de metri, pe 2 nivele, cu pereţi din sticlă, pentru ca cei din tren să poată admira centrul vechi al oraşului şi este acoperită cu o parabolă numită „covorul zburător”. Peste nodul feroviar care uneşte capitalele Franţei, Belgiei şi Marii Britanii sunt suspendaţi, părând să leviteze, doi zgârie nori - turnul Lille de 120 m înălţime, poreclit de localnici şi flipperul, sau gheata de ski, datorită formei unicat, nici un perete nefiind paralel cu celălalt şi Lille Europe de 110m şi 25 de etaje.

Complexul include 5 hoteluri, între care şi Crowne Plaza, despre care puteţi citi aici, o sală de concerte de 7000 de locuri, o sală de expoziţii, o sală de spectacole, vechea gară centrală Lille Flandres, un colegiu de afaceri, cămine studenţeşti, apartamente, un parc, precum şi birouri ale unor firme foarte puternice, fiind al treilea cartier de afaceri din Franţa, după La Défense din Paris şi La Part-Dieu din Lyon. Există două parcări uriaşe, pe şase nivele, iar fiecare turn are parcare proprie. Cât am stat în oraş nu am văzut nici o maşină parcată pe stradă în zona Euralille.

Arhitectura futuristă este de o calitate excepţională, încântând privirea prin spectaculos, jocul subltil al volumelor, iar unduirea măiastră a liniilor relevă viziunea prodigiosului arhitect olandez Rem Koolhaas, care a creat şi coordonat master planul acestui ansamblu impresionant. Din păcate. materialele ieftine şi o lipsă de unitate stilistică sunt unele mici păcate. Fireşte, creatorul, unul dintre cei mai mari arhitecţi contemporani este şi contestat, unii acuzându-l că ar fi „provocator”, „cinic” sau „designer urban mediocru”.

Din păcate pentru frumuseţea proiectului, se pare că eficienţa economică nu prea străluceşte. Am văzut în ultimii ani cum se înmulţesc afişele „de închiriat” sau „de vânzare”, inclusiv clădiri ocupate pe un sfert, sau pe jumătate.

Acest nod intermodal este legat la reţeaua de de metrou a orşului, care are două linii cu 60 de staţii şi o lungime de 45 de kilometri, cu punctul de intersecţie în vechea gară Lille Flandres.

Dar cea mai spectaculoasă staţie este însă cea situată sub gara Euralille, care subtraversează perpendicular linii trenurilor de mare viteză.

Accesul se face pe poduri care se întretaie şi scări rulante, care coboară 18 metri până la peroane. Deasupra se vede cerul prin acoperişul din sticlă. Dar cel mai mult şochează şi încântă ochiul pictura murală întinsă pe 2.500 de metri pătraţi. Coborând pe scara rulantă am descoperit treptat o viziune idilico-fantastică asupra unor oraşe ca Londra, Paris, Brussels, Amsterdam,

Barcelona, Athens, New York sau Istanbul. Foarte frumos şi impresionant, nu doar prin măreţie.

Dar cel mai mult m-a şocat altceva, prima oară când am călătorit cu metroul la Lille, în urmă cu 10 ani. Am văzut că accesul spre trenuri era închis cu un perete din sticlă, în care, la sosirea garniturii în staţie, culisau nişte panouri, deschizâdu-se exact în dreptul uşilor vagonului. Am urcat în primul vagon, în faţă şi am rămas buşbe, ca să zic aşa. Nu exista nici cabină de conducere şi nici mecanic, ci doar o ferestră prin care vedeam tunelul de parcă eu aş fi fost mecanicul trenului.

Ajuns la hotel, l-am consultat pe domnul Goagăl, care mi-a zis că pe 16 mai 1983 s-a inaugurat la Lille sistemul VAL (Véhicule automatique Léger - vehicul automat uşor), prima linie de metrou automat din lume. Trenurile, la fel ca şi uşile din preţii de protecţie din staţii sunt dirijate prin computer, de la un dispecer central.

Vagoanele au doar 2 metri lăţime și 26 m lungime, rulând pe anvelope de cauciuc şi pot transporta 156 de pasageri. Intervalul minim de circulaţie este de 1 minut.

Între timp, acest sistem inventat de un profesor universitar din Lille s-a răspândit atât în Franţa (Paris, Toulouse, Rennes), cât şi în lume (Chicago, Taipei, Torino).

Desigur, oraşul în care s-a născut Charles de Gaulle are multe de oferit, dar dacă eventual călătoriţi cu trenul între Londra, Paris sau Bruxelles, merită să faceţi o întrerupere de 2-3 ore ca să vedeţi pe îndelete Euralille, un ansamblu arhitectonic unic.

Webmaster, vă rog să ataşati: http://www.youtube.com/watch?v=ttIL4EnqXdU

Mulţumesc.

---

VIZUALIZĂRI: 3970 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI