Cu copiii în concediu – Thassos, nice to meet you, green island!

TIPĂREȘTE

Gata, s-a terminat prima parte a concediului nostru din acest an. Aduc poveşti frumoase de pe unde am fost şi, sper eu, informaţii utile pentru membrii site-ului. Mulţumesc tuturor celor care au scris despre Thassos. Traseul şi punctele de vizitare au fost alese în cea mai mare parte după ce am citit aproape tot ce se putea citi pe AFA. La rândul meu, sper că review-urile scrise să fie pe placul şi în folosul celor ce le vor citi. Trebuie să menţionez încă de la început că pentru fiecare locaţie bătută în acest concediu va exista un review pe destinaţie şi unul pe cazare. Nu voi sparge review-urile pe destinaţie în mai multe părţi pentru a nu ştirbi farmecul şi cursivitatea povestirii. Sper să am timp să scriu despre tot cât încă am proaspete în minte detaliile. Aşa că voi trage tare şi sper să nu omit prea multe.

În data de 27 mai 2013 începea aventura noastră de 10 zile în Grecia. Insula Thassos avea să fie primul nostru contact cu pamântul elen, eram curioşi, nerăbdători si poate puţin sceptici. Ştiţi zicala “la pomul lăudat…”, tare ne era teamă de asta. Din fericire nu s-a aplicat în cazul nostru.

Traseul ales a fost Bucureşti – Ruse – Veliko Târnovo – Gurkovo – Nova Zagora – Svilengrad – Ormenio – Orestiada - Alexandropoulis – Keramoti – Thassos. La dus, 12 ore în cap până în Keramoti. La întors, văzând că nu-i poliţie, am plecat la 11.00 din Keramoti, la 17.30 eram in Veliko unde am făcut pauză de masă vreo 2 ore, iar la 22.00 eram în faţa blocului în parcare. Parfum! Totalul: aproximativ 1900 km (din care vreo 500 km făcuţi pe insulă încoace şi încolo) şi un consum mediu de 6,4l/100 km. Automobil: Dacia Logan 1,6 16V.

S-o luăm însă cu începutul…

Am plecat la 1:30 noaptea din parcare cu destinaţia Thassos. Emoţii, nu vă zic. Primul drum atât de lung cu copiii. Au dormit însă nestingheriţi toată noaptea, mai exact vreo 7 ore jumate. Restul de 4-5 ore s-au uitat la desene animate, au râs şi s-au distrat. Cred că a fost mult mai puţin stresant pentru ei decât pentru noi. Ajunşi în Keramoti pe la 13:20, am luat ferry-ul de 14:00 şi la ora 14:45 eram în poarta Studiourilor Filio, reşedinţa noastră pentru următoarele 10 zile. Costul traversării: 23,50 euro, o maşină, doi adulţi şi doi copii dintre care unul neplătitor.

Tare multe mi se păreau cele 10 zile la plecare, dar într-un final s-au dovedit a fi tare puţine. Parcă ar mai fi mers măcar încă patru. Dar asta este, poate data viitoare voi antama un sejur de două săptămâni. Să revenim însă la Thassos.

Am plecat în această excursie cu ideea “la relanti, că suntem cu copii“, aşa că nu săriţi pe mine, ştiu că erau foarte multe de făcut în Thassos în 10 zile, ştiu că am ratat multe, dar principalul a fost confortul şi distracţia piticaniilor, noi urmând a ne lua porţia de vacanţă la întoarcere când urma să plecăm doar noi doi la Praga.

Totuşi, în aceste zile cred eu că am reuşit să prind şi să înteleg măcar o bucăţică de Thassos, iar în privinţa microbului, clar mi-a intrat în sânge. Deja mă gândesc cum facem să mai ajungem măcar câteva zile în septembrie acolo.

Of, iar am deviat de la subiect…

Thassos, aşa cum l-am văzut eu, aşa cum l-am simţit, atât cât am putut.

Încerc să nu repet ce s-a scris anterior, dar este foarte greu. Voi încerca, de asemenea să actualizez preţurile şi sper că va fi cuiva de folos acest review. Nu cred că a rămas vreun colţişor al Thassos-ului neexplorat de AFA. Dar nici nu pot să nu scriu câteva cuvinte despre această insulă. Îi sunt datoare…

Voi încerca să structurez review-ul să zicem cartografic deoarece pe zile mi-ar fi imposibil având în vedere cât de haotic am bântuit zona.

Limenas, Panagia, Skala Potamia

Limenas a fost primul nostru contact cu insula. În drum spre cazare, în prima zi, ne uitam după indicatoare ce este şi ce se poate vizita acolo. Bineînţeles că în câteva zile ne-am întors pentru cercetare. Am trecut şi am văzut ruinele templelor lui Zeus şi Hera, am petrecut vreo oră în curtea care adăposteşte ruinele Agorei antice şi am vizitat Biserica Sf. Nicolae. Toate acestea sunt cu acces liber. Încântaţi am hotărât să luăm copiii la spinare şi să urcăm până la Teatrul Antic. La capătul pantei care se termină la baza treptelor ce duc până la vestigii era un mare panou care ne anunţa că ruinele sunt închise accesului publicului până la sfârşitul anului 2013 din motive de restaurare. Of, dar măcar dacă ajungem până sus, poate reuşim să vedem ceva de la intrare, ne-am gândit noi. Ţeapăăăăă!!! La intrare era un mare buldozer sau excavator sau cum s-o numi care obtura absolut toată priveliştea. Ne-am consolat cu panorama asupra portului de pe treptele care duc la teatrul antic şi am coborât cu promisiunea că la anu’ ne întoarcem.

Tot în Limenas în aceeaşi zi am mâncat la o terasă situată între portul nou şi cel vechi („Simi” îi spunea) decorată în culorile alb-albastru exact în dreptul vaselor care organizează excursii în jurul insulei. Ce să vă spun, doar ştiţi cu toţii cum se mănâncă la greci (noi abia anul ăsta am aflat şi ne-a costat 3 kg în plus pe mine şi tot vreo 3-4 pe fericitul tată al copiilor mei…). Ideea e că masa de trei adulţi şi doi copii care a constat în 2 porţii de tzatziki, 2 porţii de vinete prăjite, o doradă cu garnitură, o musaca, o porţie de spaghete, 2 porţii de bulete de caşcaval, o porţie de cartofi prăjiţi, sucuri, metaxa şi două sufleuri de ciocolată absolut delicioase ne-a dus la vreo 50 de euro. Nouă ni s-a părut ok. Tot în Limenas am văzut în supermarket că preţul unui bax de 6 sticle de apă plată de 1,5 l era 1,30 euro. Şi noi ne cărasem cu bidoanele din Bucureşti…

La benzinărie, preţul carburantului era de 1,69-1,72 benzina şi 1,38 motorina parcă. De motorină nu sunt sigură pentru că noi avem una bucată benzinară aşa că, e posibil să mă înşel cu vreo 5 cenţi.

Panagia, acest sătuc-orăşel atât de lăudat îşi merită cu prisosinţă renumele. Mai puţin centrul care pe mine m-a cam bulversat deoarece este foarte circulat iar vizibilitatea la traversare este aproape nulă, în rest… este de poveste. Pare desprins din basme cu toate casele acelea albe cu flori la ferestre, cu oamenii care îţi zâmbesc deşi nu te cunosc, cu magazinele de suveniruri şi cele de antichităţi. Este o adevărată încântare pentru ochi şi suflet. Am vizitat celebra fabrica de ulei de măsline Sotirelis de unde bineînţeles că am plecat burduşiţi chiar dacă era abia a doua noastră zi pe insulă. Normal că am revenit într-una din zilele următoare pentru că ne-am făcut noi calculul că nu luasem suficiente cadouri. Trebuie să vă spun că preţurile sunt aceleaşi pe care le ştiam noi, adică 20 euro “canistra” de 5 l de ulei şi 13 euro cea de 3 l, 2 euro sticla de 250 ml, 1 euro săpunul, 2 euro magnetul şi 5 euro pachetul-cadou care conţine o sticlă de 250 ml de ulei, o punguţă cu măsline de Thassos şi un săpun din acelaşi ulei (excelent suvenir pentru rude şi prieteni).

Am luat-o apoi în sus pe străduţe, am admirat casele, am păzit copiii până am ajuns la platanii cu scorburile-inimioare şi la izvoarele de legendă. Am făcut poze, am băut apă din izvor şi ne-am bucurat de linişte şi răcoare. Da, fiind extrasezon chiar am prins minute bune de linişte. Singurul zgomot era râsul copiilor noştri şi ai prietenilor care au fost cu noi care se alergau unii pe alţii pe podeţ şi se stropeau cu apă. Când a început să se adune lume ne-am ridicat de pe băncuţe şi am luat-o uşor la pas spre locul unde lăsasem maşinile, adică parcarea fabricii de ulei, pentru a ajunge la Golden Beach.

În Panagia am mâncat la taverna din centru (exact cea din intersecţie) într-una din ultimele zile, dar nu pot spune că am fost foarte încântaţi. Mâncarea nu a fost extraordinară plus că a lipsit cu desăvârşirea pâinea cu ulei de măsline şi oregano ceea ce pentru noi a fost echivalentul unei mese ratate.

Skala Potamia şi a sa Golden Beach au fost binevenite după prima jumătate de zi petrecută în Panagia.

Cum am ieşit din drumul principal în stânga spre plajă am început să întrebăm în stânga şi-n dreapta “Korali tavern, do you know where it is? ”. Ştiam de pe AFA că această tavernă nu trebuie ratată. Pentru noi a fost ca un obiectiv turistic. Ne-a întâmpinat Sakis. Apa rece şi pâinea prăjită au venit imediat. Inutil să vă spun ce am mâncat, cât am mâncat şi cât este de bună mâncarea la această tavernă. Sunt review-uri întregi pe AFA dedicate aceste locaţii. Vă zic doar că i-am spus lui Sakis, atunci cand ne-a întrebat de unde suntem, că venim din România şi că am aflat despre restaurantul lui de pe internet. Sakis când a auzit, a zâmbit şi a spus doar atât: “amfostacolo”. A fost atât de tare!!!

După o masă copioasă la Korali am mers să lăsăm puţin soarele să ne răsfeţe pe Golden Beach. Frumos, într-adevăr. Plaja mare, lată, frumoasă, cu nisip fin şi intrare lină în mare. Am putut liniştiţi lăsa copiii să se joace pe malul mării, să intre în apă. Fiică-mea chiar a exclamat încântată: “Mami, uite, sunt peştişori în apă! Ce mulţi suuuunt! ”. Ce s-o mai lungesc. Este o plajă la superlativ. Nu ştiu cum e în sezon, noi însă am prins-o şi liberă şi cu apa caldă. Din păcate însă în zilele următoare paşii (şi maşina) ne-au purtat prin alte locuri, aşa că nu ne-am mai întors în zonă.

Marble Beach, Aliki, Paradise Beach

Cum mergi dinspre Limenas spre Golden Beach, pe partea stângă a drumului există un indicator cu “Makryammos Hotel”. Se face în dreptul acestui indicator un drum asfaltat pe care mergi până ajungi în dreptul unei taverne care poartă numele “Romantica”. Aici drumul se bifurcă iar în partea dreaptă dacă o iei, după aproximativ 3 km de drum neasfaltat ajungi să zăreşti printre copacii de pe partea stângă parcă frânturi dintr-un peisaj paradisiac. Apa albastră se deschide în turcoaz spre mal iar apoi se contopeşte cu alb strălucitor, totul fiind încadrat ca într-o ramă de verdele copacilor. Când asta ţi se dezvăluie privirii, ştii că mai ai puţin, vreo 200 de metri până la acea minune care este Plaja de Marmură, cunoscută ca şi Marble Beach. Din păcate fotografiile nu pot surprinde senzaţia aceea de sublim pe care o simţi când vezi întâia dată aşa ceva.

Plaja de Marmură pe care noi am văzut-o a fost una mai puţin aglomerată, mai puţin comercială. Sezonul nu începuse încă. Erau câţiva turişti cu propriile umbrele, câţiva cu prosoape, câţiva în apă. Lumina de apus mângâia blând pietrele albe dându-le o strălucire aparte. Nu era nimic orbitor, nimic deranjant. Poate doar pentru tălpi. Şi apa aceea colorată ireal te chema parcă să o încerci. Brrrr. Rece, a fost verdictul final! Copii, aruncaţi cu pietre în apă şi lăsaţi-ne să ne bucurăm de peisaj! Să nu vă udaţi că jar mâncaţi! Şi ne-au lăsat. Am plecat de acolo cu sufletul strâns că ştiam că nu vom reveni prea curând şi cu o mare plasă cu pietre pe care le-am luat cu gândul să le pun într-un bol transparent să am şi eu acasă o părticică din Plaja de Marmură. Dar nu-i chiar aşa. Pe drum pietrele parcă şi-au pierdut strălucirea, parcă s-au mătuit şi s-au supărat. Acum îmi pare rău că le-am luat de acolo. Unele lucruri sunt făcute să rămână la locul lor. Poate le duc înapoi data viitoare.

Am ajuns la Aliki într-o zi după prânz cu ideea clară în cap de a vedea vechea carieră de marmură. Am lăsat maşinile sus pe marginea şoselei în parcarea semi-amenajată în dreptul indicatorului spre plaja Aliki, şi am coborât încet până unde încep tavernele. Am întrebat de carieră şi ni s-a arătat un drum în dreapta. Unde naiba în dreapta că noi nu vedeam decât stâncă acolo? Of, de ce n-am studiat mai mult AFA, mi-a trecut prin cap... Părându-ni-se suspect am intrat în stânga la ruine. De acolo am văzut o potecă şerpuind printre copaci. “Hai să mergem pe drumul ăsta că sigur ajunge în capăt la carieră! ”, a venit cineva din grup cu ideea. Trebuie să fac o paranteză să vă spun că grupul nostru era format din cinci adulţi şi patru copii cu vârste de 6 ani (fata noastră), 5 ani jumate, 3 ani jumate şi respectiv, 2 ani jumate (băiatul nostru). Am mers cu toţii pe acolo până când s-a îngroşat treaba în sensul că am ieşit din pădure pe nişte stânci pe unde era greu şi adult să înaintezi dar cu copii după tine… Gata, ăsta clar nu e drum pentru copii, eu mă întorc, am decis. Ceilalţi au hotărât să meargă înainte dacă tot ajunseseră până acolo, iar noi cu copiii noştri ne-am întors până la ruine. Am ieşit în faţa tavernelor şi am luat-o pe drumul care ni-l arătaseră oamenii iniţial şi pe care noi nu-l văzusem. Şiiiii, surpriză, chiar era un drum acolo. Şiiiiii, şi mai mare surpriză, chiar am ajuns pe el la vechea carieră. Acolo ne-am întâlnit cu prietenii noştri care ajunseseră pe drumul pe care o luasem şi noi iniţial. Într-adevăr pare imagine de film ce e acolo. Este chiar Poarta Stelară, ca să-l citez pe @dorgo din review-ul căruia am aflat de existenţa acestui loc. Am lăsat copiii să se caţere pe pietre, să facă turnuleţe, să se joace. Noi ne-am odihnit şi ne-am bucurat de peisaj. Acum, gândindu-mă în urmă, pot spune cu mâna pe inimă că nu aş mai face acest drum cu copiii. De la capătul tavernelor şi până la cariera de piatră este doar stâncă acoperită de pădure, drumul îngust (fiecare copil era ţinut de mână de un adult înspre partea interioară a drumului) iar în jos marea se izbeşte furios de stânci. E frumos, dar clar nu e de mers cu copiii, mai ales cand sunt mici.

La Paradise Beach am ajuns într-o seară, când soarele abia se mai vedea pe cer. Plaja este superbă. Am intrat chiar şi în apă pentru a-i testa nivelul şi am decis că era ideală pentru cei ca mine (adică cei care nu ştiu să înoate). Din păcate însă, nici aici nu am mai revenit preferând pentru plajă zona locaţiei de cazare, adică plaja Pachis (plaja va fi prezentată pe larg în cadrul rw-ului de cazare).

Lacul Maries, Potos, Mânăstirea Sfântului Arhanghel Mihail

Într-o zi, sătui de plajă şi de mare, am decis să luăm o pauză şi să mergem puţin la munte. Doar în Thassos se poate, nu? Aşa că ne-am urcat în maşină şi am pornit-o spre Lacul Maries pentru o porţie de vânt şi o gură de aer de munte. Fiind cu copiii nu ne-am încumetat la o drumeţie pe Ypsarion, aveam însă Maries la dispoziţie… Zis şi făcut. Ne-am urcat în maşină şi cap-compas Skala Marion de unde se face drumul spre lacul de munte. Inutil să vă povestesc frumuseţea peisajului şi senzaţia pe care ţi-o dă “Sunt la mare, ups acum sunt la munte! ”. De-a stânga şi de-a dreapta drumului numai livezi de măslini cu crengile spre pământ. Am observat cu interes sistemele de irigare pe care grecii le folosesc probabil în perioadele de secetă. Drumul e foarte frumos şi bun… până la un moment dat… când asfaltul se termină şi începe urcarea propriu-zisă spre lac. Acum nu înţelegeţi că drumul e de-a dreptul rupt, e chiar mai bun decât cel spre Marble Beach, dar totuşi. Am observat că mulţi îşi lăsaseră maşinile la capătul drumului asfaltat şi o luaseră pe jos spre lac. Indicatorul arăta 3 sau 4 km până la lac, nu mai ţin minte exact. Oricum, ni s-a părut mult mai lung şi parcă nici nu era prea lat, sau poate eram eu prea panicată să nu cădem în prăpastie cu copiii. Am avut noroc. În afară de două maşini, nu ne-am intersectat cu nimeni. Şi am ajuns cu bine la lac. În capătul potecii care coboară spre lac există o tarabă cu produse tradiţionale cum ar fi: miere de pin, miere cu fructe, dulceţuri, propolis şi altele. Preţul era de 5 euro borcanul de orice fel. Am luat şi eu vreo două borcane după ce doamna de acolo mi-a dat să gust aproape din toate şi am pornit-o să vedem şi noi lacul. Nu pot spune că am fost impresionată. E frumos dar nu într-un mod care te face să exclami “Wow!!! ”. Şi doar Thassos-ul cu asta mă obişnuise. În concluzie, e un loc drăguţ în care poţi simţi muntele pe insulă. Fiică-mea a fost împreună cu unchiul ei “într-o aventură”, cum spune ea, de vreo 15 minute şi au văzut şi cascada Maries, ceea ce mă face să cred că e aproape de lac. Eu însă nu m-am dus deoarece am considerat că nu ar fi prea ok pentru pitic care e ca un titirez ambulant şi n-aveam chef să îşi scrântească ceva pe acolo. Jumătatea-mi a decis să rămână alături de mine, aşa că poze cu cascada Maries nu avem…

Potos este poate cea mai animată staţiune de pe insulă, din câte am observat noi. Taverne la tot pasul iar drumul spre plajă este ticsit cu magazine de suveniruri de-o parte şi de alta. Preţurile, mai mult decât ok. Am luat şapcă turistică cu 2 euro, ceea ce pentru noi a fost incredibil.

Fac iarăşi o paranteză. Maestrul emerit are obiceiul să-şi ia câte o şapcă inscripţionată turistic cam de peste tot pe unde mergem. Până acum nu am gasit şapcă sub 7 euro, iar de pe Coasta de Azur nici măcar nu şi-a luat. Astfel, când am văzut 2 euro, am crezut că e o greşeală şi ne uitam cam cu ce altceva ar fi putut încurca ăia preţurile.

Revenind la Potos… Am văzut foarte mulţi români care lucrau la tavernele din zona plajei şi te invitau să iei un loc la masă. Frumoasă staţiune seara când e luminată feeric. De pe plajă şi pe pe dig se vede ca o mare de culori. Forfota însă nu a fost ceea ce noi căutam în acest sejur aşa că am petrecut destul de puţin timp aici.

A fost însă suficient să fac o vizită magazinului Elixirion care se află în Potos pe partea dreaptă a drumului care duce spre Theologos. Odată intrată aici mi-am anunţat frumos soţul că pentru următorul sfert de oră sunt pe offline aşa că ar fi bine să se uite după piticanii, iar eu m-am pierdut printre rafturile pline din magazin. Ce să vă spun… Dulciuri, şerbet (grozav), dulceţuri, obiecte artizanale lucrate în lemn de măslin, cosmetice, săpunuri, ulei, măsline şi câte şi mai câte. Există un review dedicat acestui magazin la rubrica “La pas prin Potos şi împrejurimi”, aşa că nu voi zăbovi prea mult asupra acestui loc. Oricum nu am ce să spun mai mult decât a spus @almona datorită căreia am ajuns să caut respectivul loc. Poate doar ceva preţuri: uleiul de măsline – 20 euro/ 5 litri, obiectele din lemn de măslin între 4 şi 300 de euro, 4 fiind furculiţele de măsline iar 300 ceasuri de perete şi jocuri de şah, 4 euro borcanul de şerbet, parcă 5-6 euro cel de dulceaţă, vreo 3 euro cutia de rahat grecesc (delicios) şi tot aşa. Ca şi idee, merită să-i faceţi o vizită pentru un cadou şi nu numai. Veţi găsi cu siguranţă calitate înainte de toate…

Ca şi picanterie... fratele colegului meu de cameră, în speţă cumnăţelul meu, curios nevoie mare şi colecţionar de obiecte vintage, s-a interesat dacă este de vânzare un ceainic din alamă care semăna un pic cu lampa lui Aladin dar nu avea preţ afişat. Fază la care proprietarul, un nene foarte simpatic la vreo 60 de ierni, a zis: “Numai eu şi nevastă-mea nu suntem de vânzare în magazinul ăsta…Ăsta este 35 de euro” :)

Mânăstirea Arhanghelului Mihail este cu neputinţă să nu-ţi atragă atenţia când mergi cu maşina dinspre Potos spre Aliki. Apare la un moment dat pe dreapta în depărtare ca o siluetă albă pe fondul verde al pădurii. Este cu adevărat maiestuoasă.

Odată ce ai ajuns ţi se dau la intrare fuste (pentru femei) sau pantaloni lungi (pentru bărbaţi) şi apoi te poţi bucura de liniştea care domneşte acolo şi de panorama care ţi se dezvăluie în faţa ochilor de pe terasa mânăstirii. Am fost şi am văzut-o, aşa, pe grabă, pentru că agitaţia şi glasurile copiilor parcă deranjau acest loc. Am aprins lumânări, am luat iconiţe de la magazinaşul mânăstirii şi am plecat cu regretul că nu am putut petrece mai mult timp într-un loc atât de minunat. Nu o ocoliţi dacă ajungeţi pe acolo. Intraţi şi nu vă va părea rău. Pentru mine, faptul că ştiu că am aprins o lumânare pentru cei dragi care a ars o vreme în acel loc divin mi-a adus o linişte în suflet pe care nu o pot explica.

Fabrica de bijuterii Iris Gold şi seara grecească

Pe drumul dintre Limenaria şi Skala Marion, pe partea dreaptă, se află clădirea fabricii de bijuterii din aur Iris Gold. De curiozitate, într-o zi ne-am încumetat să urcăm maşina pe panta abruptă care duce în parcarea aceste fabrici şi i-am făcut o vizită. Bijuteriile expuse sunt foarte frumos lucrate, de o fineţe deosebita. Preţurile pleacă de la 38 euro/gramul de aur până la 80 euro în funcţie de numărul de carate şi pietrele lucrate. Au de asemenea şi argint şi argint placat cu aur, iar ce mi s-a părut interesant este că întotdeauna au oferte de reducere între 20 şi 50% la unele bijuterii expuse. Dacă sunteţi pasionat de bijuterii, merită o vizită, dacă nu, oricum panorama din curtea fabricii este superbă.

Eh, şi am ajuns şi la seara noastră grecească. Încă de când am ajuns pe insulă toţi cei din grup au decis: în astea 10 zile măcar o seară grecească trebuie să facem. Buuunn, şi am început să ne interesăm. Am fost în port în Limenas unde am întrebat la o agenţie. Ni s-a spus că nu se ştie exact dacă se organizează, că e început de sezon şi încă nu s-au aşezat lucrurile corespunzător. Oricum, preţul ar fi undeva în jur 35-40 euro de adult şi vreo 10 euro de copil. Că se ţine undeva în Prinos, că în Theologos (unde noi aveam informaţii că se desfăşoară de obicei) nu se mai face că s-a suspendat, etc. Mă rog, abureală de agenţie. Apropo…discuţia a avut loc undeva joi şi era vorba de seara de sâmbătă 1 iunie. Rămăsese că ne sună de la agenţie să ne spună ce şi cum. Între timp (adică vineri) noi însă am ajuns la lacul Maries, la acea tarabă cu produse tradiţionale. Am zis că nu strică să punem oamenilor o întrebare dacă ştiu ceva de vreo seară grecească. Oamenii nu numai că ştiau, dar ne-au dat şi un fluturaş de 15% reducere la seara grecească la taverna Orizontes din Theologos.

În acea zi când am plecat de la Maries ne-am dus fix în Theologos la taverna cu pricina să cercetăm situaţia. Am ajuns destul de uşor având în vedere că taverna era situată fix la intrarea în sătuc. Ne-a întâmpinat un tip la vreo 30 şi ceva de ani, solid, cu plete de rocker şi cu o mutră amuzantă. Nu era nimeni acolo în afară de noi. Observă imediat fluturaşul. “De unde, Dumnezeului, aţi putut face rost de aşa ceva? ”, ar fi traducerea în română, şi îl bufneşte râsul. Ne invită să luăm loc la o masă şi ne întreabă cu ce să ne servească. Nu înainte însă de a ne spune că e prima zi din acest sezon, nici nu a deschis oficial şi încă nu are totul pregătit. Aha, deci de asta era aşa gol! “Aş vrea o Metaxa în deschidere”, sare cumnatul meu cu gura. “Hmmm, aş putea să vă dau ceva ce seamănă cu Metaxa, zice că e Metaxa, dar nu e Metaxa aşa că nu v-o recomand. Altceva? ”, veni răspunsul prompt al grecului. Stupoare! Chiar e pe bune tipul ăsta? Am lăsat la latitudinea lui ce tărie să aducă şi bine am făcut. S-a prezentat cu o mini-carafă de tsipuro parcă se numea, şi care ne-a explicat că e un fel de ouzo de cursă lungă.

De asemenea, fresh-ul de portocale adus copiilor a fost într-adevăr fresh, iar mâncarea delicioasă. Am încercat mai multe din meniul tavernei având în vedere că deja ne hotărâsem să petrecem seara grecească aici. Am luat vinete pane, dovlecei pane, tzatziki, brânză feta la cuptor, souvlaki, şniţel cu garnitură, bulete de caşcaval, etc. Din partea casei am avut bineînţeles, pâinea prăjită, apa şi un platou cu fructe la desert.

În timp ce luam masa proprietarul a venit şi ne-a întrebat dacă poate să se aşeze alături de noi şi să bem împreună un vin Retsina la carafă. Şi acolo a rămas până am terminat. Bine, nici nu avea alţi clienţi, aşa că... I-am spus că suntem din România şi ne-a zis că şi-a dat seama încă de cum am intrat. Cum aşa? “Păi voi românii aveţi ceva special, nu ştiu cum să explic. Sunteţi cam nebuni, într-un cuvânt. Nebuni în sensul bun al cuvântului, adică”. Ne-a întrebat de unde anume suntem şi i-am zis că din Bucureşti. La afirmaţia lui că Bucureştiul este undeva în centrul ţării l-am contrazis şi ne-am apucat să-i explicăm cam pe unde vine capitala noastră la care el ne-a spus că pentru el geografia României este neinteresantă, singurul punct de interes de aici fiind Vama Veche. Râsete şi iar râsete.

Într-un final am ajuns şi la motivul pentru care noi eram acolo, seara grecească. L-am întrebat dacă organizează aşa ceva sâmbătă, adică a doua zi, şi ne-a răspuns că da, cu siguranţă. Este seara de deschidere oficială a sezonului. În privinţa preţului de persoană ne-a răspuns clar. “Ce preţ? Cât consumaţi atâta plătiţi. Staţi la masă şi vă bucuraţi de spectacol”. Genial!

Ajunşi la locul de cazare ne-am anunţat prietenii care nu ne însoţiseră despre seara grecească şi am fost cu toţii de acord că sâmbătă la ora 20.00 ne înfiinţăm toată gaşca la taverna Orizontes.

Zis şi făcut. A doua zi cu mic cu mare eram prezenţi la ora stabilită. Ni se rezervase o masă de vreo 10 persoane şi am observat că mai era un grup organizat acolo, cred că de nemţi. Încă nu începuse spectacolul. Mie mi se părea cam dubioasă atmosfera. Oamenii stăteau la masă, a venit şi la noi ne-a luat comanda. Am luat platouri la comun urmând ca la final să împărţim nota în mod egal.

Şi totuşi, arăta ciudat. Instrumentiştii îşi acordau instrumentele, oamenii păreau cam plictisiţi iar, colac peste pupăză, mai era şi un homeless bărbos care se plimba când pe terasă când prin faţa ei. “Ce naiba îl lasă pe ăsta să circule pe aici? Nu vede că nu dă bine la business? ”, mi-am zis în gând.

Mamă şi la un moment dat se aprind luminile din faţa scenei şi începe homeless-ul meu să cânte. Era, aşa cum probabil v-aţi prins, chiar solistul formaţiei. Şi ce voce, şi cu câtă pasiune cânta că la un moment dat m-am simţit taaare prost despre ce gândisem la început. Au apărut şi dansatorii, patru la număr, care au dansat dansuri tradiţionale din zona Theologos fiind îmbrăcaţi în porturi populare. Şi apoi s-a dezlănţuit petrecerea. Dansatorii s-au dus şi s-au schimbat în blugi şi bluze albe şi ţin-te bine. Au scos lumea la dans şi timp de două ore am avut parte de un spectacol cu tot ce înseamnă tradiţional grecesc. Şi cercul de foc din jurul dansatorului şi spartul farfuriilor, şi Zorba, şi hore, şi, şi, şi… Nu ştiu dacă a lipsit ceva, nu sunt expertă în cultura şi tradiţia greacă, dar mie mi-a plăcut maxim ce am văzut. Am trăit însă şi un moment de nelinişte la spartul farfuriilor. Pfffff cioburi, copii, aglomeraţie şi băutură (că lumea deja începuse să se abţiguiască). Ăsta nu e un mix prea fericit şi de obicei se lasă cu victime. Nu a durat însă prea mult neliniştea mea. Farfuriile oferite pentru spart erau din ghips iar aşa-zisele cioburi, complet inofensive. Luaţi, mamă, şi spargeţi câte vreţi numai să nu ţintiţi în capul cuiva. E inutil să descriu fericirea care se poate citi în ochii unor copii care au voie oficial să spargă farfurii. Ce să mai, toată lumea s-a distrat copios.

În ceea ce priveşte mâncarea, în afara platourilor mari cu ce gustasem cu o zi înainte am mai luat nişte souvlaki de pui pentru copii, salată grecească, un platou cu carne de miel la proţap şi un platou cu organe de miel în crustă gătite tradiţional. Nu pot să zic că m-am omorât după niciun fel de miel, dar eu nu prea sunt mâncătoare de carne de miel. Oricum mă săturasem cu platourile şi salatele de dinainte. Ceilalţi din grup au decretat însă că organele de miel au fost o adevărată delicatesă culinară. Or ştii ei ce-or ştii…

La sfârşit nota de plată cu tot cu reducerea de 15% aferentă flyer-ului a fost de 105 euro pentru tot grupul de 5 adulţi şi 4 copii. Mai mult decât rezonabil...

Pe la ora 00.30 ne-am adunat uşor gaşca şi ne-am îndreptat cătinel spre maşini pentru a ajunge la casa noastră temporară. Kostas, căci ăsta este numele patronului rocker, ne-a mulţumit pentru prezenţă şi şi-a cerut scuze spunându-ne că de obicei e mult mai multă distracţie. Nu ştiu cum e de obicei, nu ştiu ce înseamnă mai multă distracţie, eu pot spune doar că ne-am simţit foarte bine, atât noi, adulţii, cât şi piticaniile de pe lângă noi. Fetiţele s-au simţit minunat când homeless-ul le-a luat la dans şi au început apoi să se rupă în figuri pe acolo, băieţeii au fost foarte fericiţi când au aruncat cu farfurii şi cioburi, într-un cuvânt, toată lumea s-a distrat pe cinste. Dacă mai vreau vreodată o seară grecească în Thassos nici nu se mai pune problema să iau în calcul şi altceva în afară de taverna Orizontes a rockerului Kostas.

Concluzii şi generalităţi

Acum, la o săptămână şi ceva de cand ne-am întors din Thassos şi la câteva zile după Praga - Bergamo, pot trage linie şi pot afirma cu tărie că am avut un concediu de milioane din toate punctele de vedere. Cred că alegerea Thassos-ului ca prim contact cu Grecia a fost una inspirată, de asemenea alegerea perioadei a cântărit şi ea foarte mult. Cred că nu m-aş fi putut bucura în linişte de frumuseţile insulei dacă aş fi plecat de exemplu în iulie sau în august când fluxul de turişti este maxim. Aşa, am avut momentele noastre de noi şi insula, noi şi apusul, noi şi marea, noi şi albastrul de Thassos. Dacă plănuiesc să revin? Cu siguranţă, da. Odată intrat microbul, măcar o dată pe an tot va trebui să ajung în Grecia de acum încolo, iar în Thassos, hmmmm, aş pleca şi mâine dacă aş putea. În rest, las pozele să vorbească despre frumuseţile văzute chiar dacă sunt doar o copie palidă a realităţii.

Celor care urmează să plece în Thassos le urez drum bun şi sper că aşteptările le vor fi împlinite aşa cum au fost şi ale noastre.

---

VIZUALIZĂRI: 7478 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI