GRAD SATISFACȚIE
NOTARE MEDIE REZULTATĂ
În memoria lui Liviu Babeş
TIPĂREȘTECunoaştem foarte puţin despre eroii luptei anticomuniste dinainte de 89, sau despre martirii din anii 40 – 50. Ştim şi mai puţin despre rarele acte de eroism din ultima perioadă a dictaturii, anii 80. Poate ne-au ajuns pe la ureche nume ca Elisabeta Rizea, Ogoranu, Gafencu, Radu Filipescu... Plus cazurile celebre de dizidenţi, ca Doina Cornea sau Mircea Dinescu, a căror unică vină fusese că vorbiseră liber. Nici atunci nu le cunoştea multă lume, numai dacă se vorbea la Europa Liberă despre ele, sau dacă se auzeau din gură în gură. Aşa că, după 90, nici nu a avut cine să le transimtă mai departe.
În plus, nu am făcut mare lucru pentru a păstra memoria victimelor la nivel de mase. S-a publicat mult, s-au făcut reportaje, dar monumente sau muzee mai deloc. O excepţie fericită este Memorialul de la Sighet, care este foarte apreciat inclusiv în review-urile de pe AFA.
În Poiana Braşov, un nume asociat cu distracţia, cu vacanţa, o staţiune destul de pestriţă, de cosmopolită, de gălăgioasă, de la care ultimul lucru la care te aştepţi este să fi fost decor al unor fapte de eroism, într-un loc foarte populat şi popular, Pîrtia Bradu, se găseşte un monument în memoria lui Liviu Babeş, braşoveanul care şi-a dat foc în semn de protest chiar acolo, printre schiori, pe 2 martie 1989. Întîmplarea a fost istorisită în occident de 2 turişti străini, care au fost martori, altminteri ar fi rămas probabil cunoscută doar local. Liviu Babeş a recurs la un gest extrem pentru a mişca, pentru a zgudui. A lăsat un afiş, pe care scria Opriţi crimele, Braşov = Auschwitz. Imediat a fost calificat drept nebun de către autorităţi.
Cît de mare să fie neputinţa şi disperarea pentru a ajunge să te sacrifici de bunăvoie? O fi reuşit oare să schimbe ceva gestul său? Să nu uităm că dezamăgirea cruntă a făcut victime şi după 89, Călin Nemeş luîndu-şi viaţa în 1993. Cel mai trist ar fi ca vieţile lor să fi fost sacrificate în van.
La acel moment am auzit întîmplarea în Bran, dar denaturată: fără să îi cunoaştem numele, dar cu precizarea că era un tînăr student. De fapt, avea peste 40 de ani. Iar numele său cred că nu l-am aflat decît tîrziu, după ce s-a răspîndit internetul ca mijloc de informare. Cred că mai degrabă ştiam cine a fost Jan Palach, decît Liviu Babeş.
Din păcate, dacă tot am adus vorba, trebuie să constat că, în vreme ce în memoria lui Jan Palach au avut loc manifestări care au declanşat inclusiv Revoluţia de Catifea, s-a botezat o piaţă din Praga, s-a construit un monument cum se cuvine, s-au scris cărţi, cîntece, s-a botezat un asteroid şi HBO Cehia a făcut, anul ăsta, un miniserial excelent despre caz (imdb.com/title/tt2280344 - a fost difuzat şi la noi, dacă se mai dă, nu îl pierdeţi), Liviu Babeş a fost comemorat de o mînă de oameni, nu a inspirat pe nimeni în a porni niciun fel de revoltă, este aproape necunoscut în ţară, iar crucea ridicată în 1990 în memoria sa a trebuit mutată peste cîţiva ani de la locul original spre liziera pădurii, pentru că se construise lîngă ea o cîrciumă, iar grătarul sfîrîia la cîţiva paşi de memorial.
Între timp, în afară de crucea metalică, s-a ridicat şi un monument mai vizibil, o placă memorială, în curtea noii biserici de lemn de lîngă pîrtia de săniuş din Poiană, foarte aproape de cruce şi de locul sacrificiului, iar o stradă din Braşov a fost botezată cu numele lui Liviu Corneliu Babeş.
Importantă este totuşi nu grandoarea monumentului, ci conştiinţa publică a faptei lui Babeş şi modul în care îl onorăm. La jumătatea lui aprilie am găsit crucea acoperită de coroane şi cetină, probabil depuse cu o lună în urmă, la comemorarea de 24 de ani. E bine că cineva îşi mai aduce aminte de el şi că nu s-a repezit nimeni să jefuiască jerbele.
În amintirea sa a fost realizat şi un site liviubabes.ro
În 1997 a fost declarat erou-martir. În Braşov încă se aşteaptă un monument mai vizibil, eventual o statuie, în cinstea sa.
Cînd vă plimbaţi prin Poiana Braşov, nu uitaţi să treceţi şi şi să vă reculegeţi o clipă pe la crucea de la baza pîrtiei Bradu, sau pe la monumentul din curtea bisericii, pentru a vă aminti gestul unui om care a apelat la o metodă teribilă, convins că era singura şansă de a atrage atenţia asupra situaţiei din ţară, în particular asupra abuzurilor la care erau supuşi braşovenii participanţi la mişcările din noiembrie 1987.
Notă: a trebuit să dau o notă la un aspect, aşa că am ales să punctez cadrul natural. Deşi Poiana nu e de nota 10, review-ul are alt scop, aşa că am punctat maxim. Fotografii nu am decît de la cruce; de la placa din curtea bisericii aştept contribuţia altor pelerini.
Trimis de abancor in 04.06.13 19:04:17
10 ecouri scrise, până acum, la acest articol
NOTĂ: Părerile și recomandările din articol aparțin integral autorului (abancor); în lipsa unor alte precizări explicite, ele nu pot fi considerate recomandări sau contrarecomandări din partea site-ului AmFostAcolo.ro („AFA”) sau ale administratorilor.
ECOURI la acest articol
10 ecouri scrise, până acum, la acest articol
@abancor:
„"În plus, nu am făcut mare lucru pentru a păstra memoria victimelor la nivel de mase. S-a publicat mult, s-au făcut reportaje, dar monumente sau muzee mai deloc. "”
Mai exista, la Aiud, un astfel de monument ridicat in memoria vitimelor anilor de tortura 1947 - 1964, un monument extraordinar, insa de loc promovat, in oras nu exista nici macar un indicator spre acest loc, ajung aici doar cei ce au aflat de existenta lui din alte surse... Este vorba despre Rapa Robilor, despre care eu am scris aici
Din punctul meu de vedere, merita ajuns in astfel de locuri pentru reculegere, aducere-aminte si de ce nu... pentru imbogatire sufleteasca...
Va felicit pentru acest review extraordinar!
Rog așteptați...
Mulţumesc pentru mesaj!
E binevenită trimiterea la reportajul de la Aiud. Monumentul îl cunosc doar din poze, nu am ajuns acolo. E bine că s-a construit în primii ani după 90, ca şi Memorialul de la Sighet, pentru că iată, cu cît trece vremea, acele vremuri cad în uitare, şi nu se mai face nimic pentru victimele acelui regim criminal.
@abancor - foarte frumos articolul si instructiv. inca exista speranta pentru normalitate... intr-o lume tot mai comerciala!
Ar trebui să fim mai atenți cu trecutul, cu eroii (cît de puțini or fi fost), cu cei care au încercat să miște ceva, să semnaleze o stare anormală, chiar dacă nu le-a fost nimeni alături.
Știu că pare o fixație, dar de cînd am scris cele de mai sus, am fost de 2 ori la Praga, dintre care o dată în ianuarie, chiar cînd se comemora gestul lui Jan Palach. Figura lui e încă vie în conștiința praghezilor. Sînt flori și lumînări la placa comemorativă. În diverse locuri, inclusiv biserici, în ianuarie rulau documentare despre Palach, se împărțeau broșuri, totul într-un firesc fără ostentație, fără false populisme, fără senzația că ar fi vorba de o chestiune deja fumată, inactuală, ce mai interesează pe cîțiva bătrîni.
Noi părem să tratăm totul mult mai lejer. La noi nu a existat o dezbatere adevărată despre accidentul istoric trăit între 45 și 89.
@abancor - Aha, daca inteleg bine, era ceausista, in perceptia ta, a fost un accident istoric?! Un accident care a durat peste 40 de ani. Interesant punct de vedere.
Un accident, dupa cum vad eu lucrurile, este o intimplare scurta, de moment, neasteptata si inprevizibila si in cele mai multe cazuri, din fericire, de durata scurta.
Ca si cand ai sofa masina cu 250 kmh la ora si cauciucul unei roti iti explodeaza... - 
Ți se pare prea blînd cuvîntul? Puteam găsi altul mai potrivit, deși nu am timp să șlefuiesc fiecare mesaj pe care îl scriu aici, dar o nenorocire care ne-a deraiat de pe traiectoria normală și ale cărei consecințe le simțim și astăzi poate fi numită „accident”. Dacă nu prin amploarea evenimentului, măcar prin a consecințelor. Ca în cazul cu explozia de cauciuc...
@Michaell - E un accident! Intamplarea a fost foarte scurta... insa urmarile au durat 50 de ani si nu s-au oprit. Mentalitatea se schimba mai greu, inca se vad urmele comunismului, chiar si eu privindu-ma ma consider un produs comunist. 
in ce priveste exceptia de la regula, pentru Romania normalitatea o reprezenta capitalismul incipient corespunzator perioadei interbelice cand tineretul roman se scolea la Paris (destul de putini, ca era cam scump) si venind acasa adoptau moda frantuzeasca sau germana (Viena alt pol al educatiei). Vizitati si voi Bucurestiul vechi sa va convingeti daca nu ma credeti pe cuvant!
@Mihaela G. - Ba chiar te cred pe cuvint... -:-)
In privinta scolilor la Paris si a stilului de viata vienez... raportat la populatia tarii ba chiar si doar a Bucuresti-ului, nu cred ca era inghesuiala mare in aceasta pivinta. Am mai spus-o si in alta ordine de idei, unei colege aici pe site, care, daca-mi amintesc bine, lauda vremea in care Romania a fost monarchie - omul de rand in acea vreme, mai ales cei de la tara, umbla descult iar cei de la oras erau si ei vai de capul lor. Deci scolile pariziene si fitele franzusesti sau vieneze, erau o raritate rezervata doar unei paturi extrem de mici a societatii de atunci. Ca defapt si in zilele noastre. Nu e nici-o diferenta. Cine avea bani atunci si cine are azi? Poate vei spune ca azi toti sunt hoti. O fi... crezi ca atunci era altfel? Omul de rand era exploatat si atunci fara pic de scrupule. Deci...
@Michaell - Revenind la oile noastre... e de admirat postarea in memoriam, e o incercare de "culturalizare".
Asa se scrie istoria, mesaj cu ecou dupa ecou... iata cum scriem noi istoria si invatam despre Liviu BABES. Celebru nume si poate candva in viitorul apropiat si celebru prenume.
@Michaell -
„omul de rand in acea vreme, mai ales cei de la tara, umbla descult iar cei de la oras erau si ei vai de capul lor. ”
Scuză-mă, dar această frază arată clar unde și mai ales când ai învățat despre lucrurile astea... Parcă revăd titlul romanului lui Zaharia Stancu - Desculț
Ei bine, o fi fost, prin unele sate sărace, sau de țigani dezrobiți lăsați de boieri să se descurce cum or putea fără să le dea măcar vreo palmă de pământ pe care să-l lucreze.
Dar părinții mei au trăit în acea epocă și mi-au povestit cum stăteau lucrurile. Tatăl meu era fiu de țăran, și a fost și el, și frații săi, bine educat și - cu excepția copilăriei - nu a mai umblat desculț decât pe la ștrand sau la mare. Familia mamei era de la oraș și din câte știu nu au avut probleme de vreun fel, dimpotrivă.
Dacă am ști să cernem informațiile primite de la propaganda comunistă prin sita celor oferite de cei apropiați nouă (părinți, bunici) vom vedea că lucrurile chiar erau OK (în măsura vremurilor) până să vină „accidentul” despre care vorbim aici.
- Folosiți rubrica de mai jos (SCRIE ECOU) pentru a solicita informații suplimentare sau pentru a discuta cele postate de autorul review-ului de mai sus
- Dacă ați fost acolo și doriți să ne povestiți experiența dvs, folosiți mai bine butonul de mai jos ADAUGĂ IMPRESII NOI
- Dacă doriți să adresați o întrebare tuturor celor care au scris impresii din această destinație:
in loc de a scrie un (același) Ecou în "n" rubrici, mai bine inițiati o
ÎNTREBARE NOUĂ
(întrebarea va fi trimisă *automat* tuturor celor care au scris impresii din această destinație)
- Oct.2018 Spre Poiana Brasov, toamna — scris în 15.01.19 de dorgo din TâRGU MUREș - RECOMANDĂ
- Jan.2017 Weekend de iarnă în Poiană — scris în 23.01.17 de Floryn81 din RâMNICU SăRAT - RECOMANDĂ
- Nov.2016 Poiana Brasov — scris în 24.11.16 de zlatna din RâMNICU VâLCEA - RECOMANDĂ
- Mar.2015 Cu drag de copăcei prin Poiana Braşov — scris în 09.03.16 de Maya_C din CLUJ-NAPOCA - RECOMANDĂ
- Oct.2014 Parerea mea despre Poiana Brasov — scris în 11.10.14 de vega06 din BUCURESTI - nu recomandă
- Jul.2014 Sfârșit de săptămână în Poiana Brașov și prin împrejurimi — scris în 28.07.14 de Floryn81 din RâMNICU SăRAT - RECOMANDĂ
- May.2014 Poiana Brasov 2014 — scris în 27.05.14 de adybyt din ISRAEL - RECOMANDĂ
- SOCIALs
AmFostAcolo® este marcă înregistrată