Prin beciurile de la Cricova, pe urmele lui Bacchus şi ale lui Iuri Gagarin (VII)

TIPĂREȘTE

Încă din România, înainte de a pleca spre Basarabia, am planificat o vizită la Cricova, pentru a vedea celebrele beciuri, care constituie un adevărat oraş subteran. Auzind că este nevoie de programare, am intrat pe internet, aici, apoi am ales cel mai ieftin dintre pachetele oferite, car cuprindea doar o simplă vizită de o oră, fără alte degustări, gustări etc.

Dacă am zis ieftin, ăsta e doar un fel de a spune, pentru că pachetul pentru care am optat noi costa totuşi câte 250 de lei moldoveneşti de căciulă, adică undeva pe la 15 euro de persoană, un preţ mare şi pentru Occident, darămite pentru Republica Moldova.

Celelalte pachete, care includ şi altele, în afară de simpla vizită, au preţuri şi mai mari, care urcă până la 1550 de lei moldoveneşti. Din cauza preţurilor exagerate, puţini dintre basarabeni îşi permit să viziteze aceste beciuri. Totuşi, gândindu-ne că trebuie să vedem ce e şi cu beciurile astea, am sunat la numărul de telefon indicat pe site şi am făcut rezervare pentru a doua zi a excursiei noastre, la ora 11,00. La telefon, mi s-a spus că trebuie să trecem, pentru a plăti şi a lua biletele, la sediul agenţiei, din Strada Puşkin nr. 15.

Strada Puşkin se află în centrul Chişinăului, intersectându-se cu Bulevardul Ştefan cel Mare şi Sfânt chiar în dreptul clădirii Guvernului Republicii Moldova. Am găsit destul de greu sediul agenţiei noastre, întrucât nu toate clădirile erau numerotate, iar cei pe care i-am întrebat nu ştiau despre ce este vorba.

În cele din urmă am găsit clădirea, situată pe aceeaşi parte a străzii cu Guvernul, Muzeul Naţional de Artă al Moldovei şi Ambasada României. La sediul agenţiei, două domnişoare foarte drăguţe ne-au dat biletele, împreună cu două mape ce cuprindeau informaţii despre cultivarea vinului în Republica Moldova. Totodată, ne-au explicat cum să procedăm pentru a ajunge a doua zi la Cricova cu mijloacele de transport în comun.

Conform indicaţiilor lor, a doua zi am luat un autobuz dintr-o staţie situată la intersecţia străzilor Vasile Alecsandri cu Alexandru cel Bun. Întrucât drumul până la Cricova durează cam 40 de minute, a fost nevoie să ajungem la autobuz până la ora 10,00, cu o oră înainte de cea programată pentru vizita noastră. Chiar şi aşa, am avut emoţii că nu ajungem la timp, mai ales că taxatoarea din autobuz, pe care am întrebat-o la ce staţie să coborâm, nu ştia nimic din ceea ce o întrebam noi.

Până la urmă, o fată din autobuz ne-a spus unde e cel mai bine să coborâm, arătându-ne şi direcţia în care să mergem. Presaţi de timp, am coborât la vale cam jumătate de kilometru, având şi îndoieli dacă suntem pe drumul cel bun. Ne-am convins, totuşi, că nu am greşit drumul, atunci când am zărit cele două sticle imense de vin, situate în parcarea din faţa intrării. Am ajuns, în cele din urmă, la vreme, reuşind să intrăm la ora planificată.

În ceea ce priveşte Cricova, aceasta este un mic orăşel, situat la vreo 12 kilometri de Chişinău, spre nord, pe drumul ce duce la Orhei. Locul a devenit celebru după ce, în perioada sovietică, prin exploatarea calcarului de aici, au fost săpate galerii a căror lungime însumată ajunge undeva pe la 80 de kilometri. Întrucât temperatura de aici rămâne constantă, pe parcursul anului, la 12-14 grade, galeriile de la Cricova au fost locul ideal pentru depozitarea unor cantităţi uriaşe de vin. Cu toate acestea, galeriile de aici sunt doar pe locul al doilea în Europa, în privinţa lungimii, deoarece pe locul întâi se situează cele de la Mileştii Mici, aflate tot în apropiere, la vreo 20 de kilometri sud de Chişinău, şi care pot fi şi ele vizitate, la preţuri comparabile cu cele de la Cricova.

Intrarea în beciuri se face cu un trenuleţ, în care am urcat chiar din faţa complexului, împreună cu o doamnă pe post de ghid. Împreună cu noi mai erau doar un cuplu de tineri din România şi vreo patru persoane din Rusia, care optaseră, după cum am văzut mai târziu, pentru un pachet mai cuprinzător.

Galeriile sunt amenajate ca un oraş subteran, cu străzile albe, dotate cu indicatoare de circulaţie şi cu denumiri dintre cele mai apetisante: Chardonnay, Sauvignon, Fetească şi altele din aceeaşi gamă. Pe marginea străzilor, pot fi văzute butoaie imense, pline cu vin, sau care aşteaptă să fie umplute.

Din loc în loc, trenuleţul oprea, iar noi coboram, ascultând explicaţiile ghidului. Astfel, am vizitat secţia de remuaj-degorjaj, unde se face vinul spumant, după reţeta tradiţională franţuzească, descoperită de faimosul călugăr benedictin Dom Pierre Pérignon.

Ghidul ne-a explicat aici ce înseamnă şi cei doi termeni, proveniţi tot din franceză, din denumirea secţiei. Astfel, remuajul este procedeul prin care sticlele de vin sunt aşezate pe un stativ, cu gâtul în jos, în poziţie oblică, pentru a doua fermentaţie. Pe măsură ce vinul fermentează, sticlele sunt aduse într-o poziţie din ce în ce mai verticală. Pe fundul fiecărei sticle se află marcat un semn, iar nişte femei învârt sticlele în fiecare zi cu câteva grade, în sensul acelor de ceasornic. În felul acesta, sedimentele se depun lin pe dopul sticlei.

Urmează degorjajul, care presupune congelarea gâtului sticlelor, prin introducerea lor într-un aparat, iar apoi dopul, împreună cu drojdia depusă pe el, care a îngheţat, sunt înlăturate, avându-se grijă să nu se piardă prea mult din lichidul rămas acum pur.

Am vizitat apoi colecţia impresionantă de vinuri. Pe mai multe rafturi, sticlele sunt aşezate în poziţie orizontală, pline de praf, ca o mărturie suplimentară a vechimii lor. Cea mai veche sticlă expusă aici datează din 1902, fiind vorba de un vin roşu numit "Ierusalim de Paşti". O altă sticlă, la fel de bătrână, poartă numele de "Becherovka", de la producătorul său, cehul Jan Becher. Urmează alte vinuri scumpe, provenite din cele mai diferite zone viticole ale lumii. Printre acestea, se află chiar şi o parte din colecţia de vinuri a lui Hermann Göring, capturată, în timpul războiului, de victorioasa Armată Roşie. Ni s-a spus că unele dintre aceste sticle, cu rafturile însemnate prin diferite steguleţe, aparţin unor personalităţi de seamă ale zilelor noastre, cum ar fi Vladimir Putin sau Angela Merkel.

De altfel, pe câteva panouri se află fotografiile unora dintre personalităţile care au vizitat, de-a lungul timpului, beciurile de la Cricova. I-am recunosscut acolo pe Iuri Gagarin, primul om care a zburat în spaţiu, în 1961, pe Vladimir Putin, fostul patriarh Aleksei al Rusie, Angela Merkel, toţi preşedinţii noştri: Iliescu, Constantinescu şi Băsescu, Mircea Snegur şi Petru Lucinschi, foşti preşedinţi ai Moldovei, Grigore Vieru, Süleyman Demirel, fost preşedinte al Turciei, preşedintele Kazahstanului, Nursultan Nazarbaev şi alţii.

A urmat vizitarea sălilor de protocol, amenajate cu mult gust, în care au loc, de obicei, recepţiile oficiale. Holul este decorat cu motive rustice, iar la loc de cinste stă un car în care se află un butoi şi mai mulţi bostani.

Am intrat mai întâi în Sala Europeană, care a purtat iniţial numele lui Iuri Gagarin, eroul sovietic al spaţiului. De altfel, portretul acestuia se mai află la intrarea în sală. Ghidul ne-a spus că Gagarin ar fi petrecut la Cricova o zi şi o noapte, declarând apoi că mai uşor i-a fost să plece de pe Pământ în spaţiu decât să părăsească beciurile de aici.

Sala Europeană, deosebit de elegantă, este înfrumuseţată de nişte vitralii, iluminate din exterior, ce înfăţişează viţa de vie în toate cele patru anotimpuri.

Următoarea sală, numită Fundul Mării, este decorată cu diferite motive marine, culoarea predominantă fiind albastrul. Pereţii laterali sunt împodobiţi de nişte hublouri, dincolo de care se văd acvarii cu corali şi diferite plante acvatice. Aproape că ai impresia că te afli într-un submarin, plutind pe fundul Mării Sarmatice, care a acoperit pe vremuri acest teritoriu.

Sala Prezidenţială are pereţii împodobiţi cu basoreliefuri înfăţişând scene inspirate de cultivarea viţei de vie în Moldova, iar înăuntru se află o masă lungă şi lucioasă, înconjurată de scaune căptuşite cu pluş vişiniu.

Sala cu şemineu, mai mică, dar la fel de elegantă, are un tavan din sticlă, iar pereţii sunt decoraţi cu frumoase tapiserii.

Ni s-a spus că mai există şi o a cincea sală, decorată în mod rustic şi numită Casa mare, dar ea nu putea fi vizitată în acel moment, întrucât tocmai găzduia nişte degustări, în care erau angrenaţi ruşii ce intraseră împreună cu noi.

După aproximativ o oră, vizita noastră a luat sfârşit, ieşind la suprafaţă cu acelaşi trenuleţ şi întorcându-ne la Chişinău tot cu autobuzul.

---

VIZUALIZĂRI: 6744 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI