ARTICOL ÎNCĂRCAT ÎN: 22.05.2013
--- M ---
GR. VÂRSTĂ: 30-40 ani
DIN: Bucureşti
ÎNSCRIS: 10.03.08
STATUS: SENATOR
DATE SEJUR
DEC-2012
DURATA: 4 nopți
familie cu copii
2 AD. + 1 COPII -- v: 9

GRAD SATISFACȚIE
SERVICII:
95.00%
Mulțumit, aproape încântat
CAZARE [camere etc]:
90.00%
Mulțumit, mici obiecții
BUCĂTĂRIE ŞI MASĂ:
90.00%
Mulțumit, mici obiecții
CADRUL NATURAL:
80.00%
Mai degrabă mulțumit
DISTRACŢ. / RELAXARE:
100.00%
Încântat, fără reproș

NOTARE MEDIE REZULTATĂ
91.00%

AUTORUL ar RECOMANDA
această destinaţie unui prieten sau cunoscut
la PMM* = 35 EUR
*PMM = Preț Minim MEDIU / Cameră, în cursul anului

TIMP CITIRE: 5 MIN

Un hotel semi-central cu condiții bune de cazare, de preferat pentru evenimente de grup

TIPĂREȘTE

Am petrecut la Hotel Roberts 4 nopți, revelionul de anul ăsta (vezi impresii) În 2 vorbe, petrecerea a fost reușită, Mr. și Mrs. Roberts (familie mixtă, americano-română, care a decis să locuiască în Sibiu), alături de fiicele lor, au fost gazde primitoare și au întreținut atmosfera la karaoke, tombolă, dansuri etc., mîncarea a fost bună și oferită cu generozitate, deci din acest punct de vedere, totul a fost OK.

Dar, nu toată ziua e revelionul, așa că ne interesează aspectele de zi cu zi: camerele, amplasarea, micul dejun etc.

Iau capitolele pe rînd, după cum sînt notate în rubricile din stînga:

Servicii: în regulă, deși se mai întîmplă să nu fie nimeni la recepție, pentru că recepționerul îndeplinește și alte sarcini (normal pentru un hotel de aceste dimensiuni). Din serviciile menționate pe site, nu am încercat nimic, în schimb, deși nemenționat pe site, internetul wireles mergea foarte bine.

Cazare: camerele sînt confortabile și dulapurile destul de încăpătoare. Într-o plimbare prin hotel, uitîndu-mă pe planurile de incendii de la diferite etaje, am constatat că sînt mai multe tipuri de camere. La unele etaje, pe aceeași lățime, sînt 4 camere, la altele - 3, de unde acea clasificare în camere de 3 și 4 stele. Diferența este la lățime, lungimea camerelor fiind aceeași. Noi am avut cameră de 4 stele, recepționerul explicîndu-mi că în cea de 3 stele nu s-ar fi putut pune un pat suplimentar. Camerele fiind la fel ca și lungime, probabil nu era loc de pat pentru că băile au altă dispunere sau pur și simplu pentru că ar fi fost înghesuiala prea mare.

A existat o problemă de așteptări și de comunicare (vina fiind mai mult a mea): de la camera de 4 stele așteptam să aibă cadă, pentru că și pe site-ul hotelului, și pe AFA, pozele din băi arată cadă. La fața locului, aveam doar duș. Nu am întrebat cînd am rezervat pentru că am presupus, de vreme ce pe site-ul oficial nu există și poze cu baie fără cadă, că toate băile au cadă, sau cel puțin cele de 4 stele. Nu era așa.

Unele camere comunică 2 cîte 2, deci pot fi vîndute către familii cu copii. Există și un apartament cu terasă. Din acest punct de vedere, al „versatilități” cu care au fost proiectate camerele, hotelul a fost deștept construit și se adresează tuturor categoriilor de turiști.

Camerele de pe „spate” au vederea către centrul orașului. Nu au balcoane, dar au plasă de insecte la geamuri. Televizorul este încorporat în mobilă, dar se poate mișca (cu tot cu mobilă), dacă doriți să îi conectați un DVD player sau altceva. Există și un minifrigider, din cîte rețin gol, dar tocmai bun să vă țineți la rece o apă, o cafea etc.

Nu știu dacă în mod normal se fumează în restaurant sau camere, dar acum, de revelion, s-a fumat în restaurant și fumul a ajuns pînă în camere. Nu ne-am dat seama dacă prin instalația de ventilație sau direct pe holuri, dar se pare că a fost ceva controlabil pînă la urmă, pentru că într-o noapte s-a simțit numai în camerele de pe față, în altă noapte în toate camerele, și în 2 nu s-a mai simțit deloc.

Bucătărie și masă: mic dejun de nota 9. Lasă puțin de dorit la varietate și la prezentare, dar pentru 3 stele e OK. Nu am mîncat nimic a la carte, numai mic-dejunul și mesele incluse în pachetul de revelion. Restaurantul a fost cam înghesuit la revelion, cu toți oaspeții la masă, dar într-o seară (înainte de revelion) era o agapă colegială sau un botez cu ceva mai puțini oaspeți (din afara hotelului) și spațiul era potrivit. Deci poate fi luat în calcul pentru evenimente de genul mese în familie.

Amplasarea: e ușor de ajuns cu mașina: dinspre București spre Alba Iulia, după ce cobori din centrul vechi, e un giratoriu (unde pînă mai ieri era un semafor). Una din străduțele din giratoriu duce direct la hotel, dar este destul de „vălurită”. E oarecum la marginea centrului, dar suficient de departe încît, cel puțin iarna, să fie nevoie de mașină ca să ajungi în centru. Din acest motiv e un hotel pe care îl voi pune doar pe lista de „rezerve” cînd îmi voi mai căuta cazare la Sibiu. Îl văd ca pe un bun hotel pentru evenimente de grup (gen revelion, weekend corporatist, seminarii și altele de gen), dar pentru turism individual aș căuta mai întîi în perimetrul centrului vechi, pentru că s-au deschis o sumedenie de pensiuni pitorești, hoteluri și apartamente de închiriat în regim hotelier chiar în buricul tîrgului, și ar fi păcat să nu stai, dacă prețul e convenabil, în frumosul centru al Sibiului.

Despre distracție și relaxare am scris chiar la început.

Ultimul capitol este faptul că recomand acest hotel: recomandarea trebuie înțeleasă cu rezerva de mai sus: dacă nu găsiți ceva mai convenabil mai bine plasat și dacă sînteți un grup care eventual are nevoie și de o sală de conferințe și alte facilități de gen. Iar faptul că hotelul e potrivit pentru evenimente de grup mai poate avea un efect: să nimerești singura cameră liberă în perioada unui team-building sau a unei nunți, tot restul hotelului fiind ocupat de un grup. Probabil că nu ar fi o vacanță prea reușită, sigur muzica se va auzi deranjant, deci aș recomanda, dacă vreți să rezervați o cameră, să vă asigurați că în perioada respectivă nu au nici un eveniment special.


[fb]
---
Trimis de abancor in 22.05.13 16:03:36
Validat / Publicat: 22.05.13 17:11:46
INFO ADIȚIONALE
  • Nu a fost singura vizită/vacanţă în SIBIU. A mai fost în/la: Prin toată țara
NOTĂ: Articol ARHIVAT (nu intră în calculul mediei acestei destinaţii)

VIZUALIZĂRI: 2004 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURISAU ARTICOL fără ECOURI
SESIZEAZĂ
conținut, limbaj

NOTĂ: Părerile și recomandările din articol aparțin integral autorului (abancor); în lipsa unor alte precizări explicite, ele nu pot fi considerate recomandări sau contrarecomandări din partea site-ului AmFostAcolo.ro („AFA”) sau ale administratorilor.
Impresiile fiind subiective, AFA nu poate garanta calitatea, relevanța, exactitatea, persistența ori conformitatea impresiilor si recomandărilor (cu asteptările și preferințele fiecarui cititor); deasemenea, responsabilitatea legală pentru afirmațiile făcute in articol revine integral și in mod exclusiv autorului (cf "Termenilor și conditiilor de folosire"); AFA sau administratorii săi neputând fi făcuti răspunzători în privinta corectitudinii ori efectelor de orice natură.
IMPORTANT: Eventualul drept la replică din partea proprietarilor este BINEVENIT, ÎNCURAJAT și SALUTAT, fiind esențial pentru formarea unei opinii în cât mai completă cunoștință de cauză. Proprietarii sau reprezentanții unitătilor de cazare își pot exercita dreptul la replică fie scriind un ECOU la acest articol, fie inițiind un articol nou, cu titlul "Dreptul la replică".
Poze atașate (se deschid în pg nouă)
P04 Aceeași cameră de 4 stele
EVIDENTIAȚI ARTICOLELE CU ADEVĂRAT UTILE!
Dacă impresiile de mai sus v-au impresionat prin utilitate, calitate etc folosiți linkurile de mai jos, prin care puteți acorda articolului un BONUS în Puncte de Mulțumire-Apreciere (PMA) articolului.
Puteți VOTA acest articol:
[900 PMA] [450 PMA]
PUNCTAJ CRT: 1000 PMA (std) PLUS 14600 PMA (din 14 voturi)
NOTĂ: Mulțumită numărului de voturi primit, articolului i-a fost alocat automat un SUPERBONUS în valoare de 2000 PMA.
  • rezervă o cameră la acest hotel, prin booking.com — la un preț mediu (media pe întreg anul) de 35.00 EUR pe cameră

  • ECOURI la acest review

    Sfârșit SECȚIUNE Listă ECOURI scrise la articol

    ROG REȚINEȚI:
    • Folosiți rubrica de mai jos (SCRIE ECOU) pentru a solicita informații suplimentare sau pentru a discuta cele postate de autorul review-ului de mai sus
    • Dacă ați fost acolo și doriți să ne povestiți experiența dvs, folosiți mai bine butonul de mai jos ADAUGĂ IMPRESII NOI
    • Dacă doriți să adresați o întrebare tuturor celor care au scris impresii din această destinație: in loc de a scrie un (același) Ecou în "n" rubrici, mai bine inițiati o ÎNTREBARE NOUĂ
      (întrebarea va fi trimisă *automat* tuturor celor care au scris impresii din această destinație)
    SCRIE UN ECOU LA ACEST REVIEW
    NOTĂ: Puteți folosi ptr formatarea ecoului: [b]...[/b], [i]...[/i], [q]...[/q]
    EMOTICOANE ce pot fi folosite SHOW/HIDE
    Sfârșit SECȚIUNE SCRIE ECOU

    NOTĂ: Rubrica de mai jos vă permite să vă abonați (sau să vă dezabonați) la / de la notificări (înștiințări prin email) atunci când cineva răspunde unui text scris ca ecou mai sus.
    Status Abonament Ecouri la acest review - abonament INACTIV [NU primiți înștiințări atunci când se scriu ecouri la acest review]
    VREAU înștiințări pe mail când se postează ecouri la acest review
  • Niciun abonat la acest review, încă...
  • Alte impresii din această RUBRICĂCarpathian Hotel (ex Roberts) :


      SOCIALs
    Alătură-te comunității noastre

    AGENȚIA DE TURISM AmFostAcolo.Travel:
    SC Alacarte SRL | R.C.: J35/417/24.02.09 | RO 25182218 | Licența de turism 218 / 28.11.2018

     
    [C] Copyright 2008-2024 AmFostAcolo.ro // Reproducerea integrală sau parţială a conţinutului este interzisă
    AmFostAcolo® este marcă înregistrată
  • la final = [utf8mb4]; bMustChange=[]
  • pagină generată în 0.052125930786133 sec
    ecranul dvs: 1 x 1