ARTICOL ÎNCĂRCAT ÎN: 11.05.2013
--- M ---
GR. VÂRSTĂ: 40-50 ani
DIN: Bucureşti
ÎNSCRIS: 09.05.11
STATUS: PRETOR
DATE SEJUR
JUN-2008
DURATA: 3 zile
familie cu copii
2 AD. + 2 COPII -- v: 12 şi 18

GRAD SATISFACȚIE
SERVICII:
95.00%
Mulțumit, aproape încântat
BUCĂTĂRIE ŞI MASĂ:
100.00%
Încântat, fără reproș
CADRUL NATURAL:
100.00%
Încântat, fără reproș
DISTRACŢ. / RELAXARE:
100.00%
Încântat, fără reproș

NOTARE MEDIE REZULTATĂ
98.75%

AUTORUL ar RECOMANDA
această destinaţie unui prieten sau cunoscut
TIMP CITIRE: 5 MIN

Drumul spre Elveţia

TIPĂREȘTE

Anul acesta, in iunie se împlinesc 5 ani de la cel mai frumos circuit extern pe care l-am făcut până acum şi anume participarea la Campionatul European de Fotbal din Austria si Elveţia din 2008 , campionat la care a participat si ţara noastră fiind repartizată in grupa C din care mai făceau parte puternicele naţionale ale Franţei (vicecampioana mondială), Italiei (campioana mondiala en-titre) şi Olandei (câştigătoarea grupei noastre din preliminarii) si urmând sa-şi dispute meciurile in oraşele Zurich si Berna din Elveţia.

Mai fusesem intr-un asemenea circuit, foarte frumos dealtfel, in 1998 cu ocazia Campionatului Mondial de Fotbal din Franţa, dar pe acela l-am făcut cu autocarul, împreună cu alte 48 de persoane ale căror opinii asupra traseului nu convergeau întotdeauna, cu doi şoferi puşi pe făcut economie la motorină în detrimentul turiştilor (nu-mi face plăcere să-mi mai aduc aminte despre asta!), cu un traseu mai lung şi o durată de timp mai mare, lucruri care ne-au creat un anume disconfort în timpul transportului si care ne-au făcut sa renunţăm definitiv la varianta circuitelor in grup, în special cu autocarul.

Revenind la circuitul din 2008, pe care l-am facut aşadar cu maşina personală împreună cu soţia, cei doi băieţi mai mici dar şi alte doua familii din Alba Iulia (cu una dintre ele ne cunoşteam din circuitul din Franţa), l-am început în ziua de 6 iunie şi, după un drum de circa 350 km, ne-am oprit în localitatea Lancrăm, înainte de Alba Iulia, unde am servit cina împreună cu prietenii noştri la pensiunea Boema (se manca bine atunci!) loc unde noi am şi dormit în noaptea aceea după ce am pus la punct detaliile pentru traseul de a doua zi.

A doua zi dimineaţa am mers pe mâna prietenilor noştri si am plecat spre Ungaria prin Cluj-Oradea (unde am oprit la OMV-ul de la ieşire pentru alimentare şi o gustare) -vama Borş-Berettyoujfalu loc în care, din neatenţie, noi am mers înainte spre Budapesta pe E60 iar apoi am intrat pe M5 (autostradă pe care ne întorsesem cu două luni în urmă de la Stuttgart şi pe care am vrut să mergem iniţial prin Szeged), iar ei au virat la dreapta spre Debrecen pentru a intra pe autostrada M3 dată in folosinţă de curând.

Varianta noastră s-a dovedit mai bună deoarece am ajuns la ieşire din Ungaria, la restaurantul Paprika, unde am mâncat, cu vreo oră şi jumătate înaintea lor deoarece ei au traversat Budapesta pierzând foarte mult timp; de fapt am spus greşit restaurantul Paprika deoarece aici este un complex care mai cuprinde pe lângă restaurant şi un hotel, minimarket, terasă, o excelentă variantă de tranzit spre Vest pe care v-o recomand fără rezerve.

Trecerea la vama cu Austria şi drumul prin aceasta din urmă a decurs fără probleme astfel că în jurul orelor 19.00 eram la hotelul Kerschbaumer din Sank Valentin o localitate din apropiere de Linz foarte frecventată de românii care sunt în tranzit spre Vest, după cum am observat, aşa cum era şi cazul prietenilor noştri care făcuseră rezervarea la acest hotel.

Despre locaţia unde ne-am cazat numai cuvinte de laudă atât în ceea ce priveşte poziţia (lânga gară), mâncarea cât şi confortul camerei cu un singur amendament – cada de baie amplasată in interiorul camerei, concept cu care nu prea suntem de acord!

Ne-am simţit foarte bine în acea seara deoarece hotelul are un restaurant-pizzerie pe doua nivele foarte solicitat, cu produse şi servicii de calitate iar faptul ca începuse Campionatul European ne-a introdus mai devreme in febra primului meci, de peste doua zile.

Dimineaţa, dupa micul dejun şi câteva poze în faţa gării din St. Valentin am pornit la drum mai departe dar numai pentru o scurtă bucată de drum am avut acelaşi traseu deoarece noi aveam cazarea in Elveţia iar prietenii noştri în Germania astfel că, după ce am trecut de oraşul lui Mozart, Salzburg, am mers o porţiune de drum prin Germania iar în dreptul localitaţii Rosenheim noi am virat la stânga spre Innsbruck iar ei au mers înainte spre Munchen, urmând sa ne întâlnim la meciul de a doua zi, cu Franţa.

În mod sigur noi am fost cei mai rasfăţaţi în privinţa peisajelor deoarece în urma cu două luni tocmai făcusem traseul prietenilor noştri, până în zona lacului Bodensee, unde ei aveau cazare acum, astfel că aveam termen de comparaţie cu traseul pe care-l faceam noi, prin oraşul Innsbruck din superba regiune Tirol, mai departe prin Liechtenstein, micuţa ţară dintre Austria şi Elveţia şi mai departe pe teritoriul ,,Ţării Cantoanelor’’ până în Brunnen, pe malul lacului Luzern unde ne-am cazat.

Singurul regret al acestui traseu a fost că nu am putut zăbovi mai mult decât am făcut-o, adică puţin pe centura Innsbruck-ului, pentru a admira celebra trambulină Bergisel, unde la fiecare început de an se desfăşoară o etapă din ,,Turneul celor patru trambuline’’, o pauză de masă la un popas tirolez extraordinar, cu ospătarii şi ospătăriţele îmbrăcaţi în costume tradiţionale, căruia din păcate nu i-am reţinut numele şi o oprire la un OMV din apropierea localitaţii Bludenz pentru care a trebuit sa părasesc autostrada.

Contrar aşteptărilor nici măcar nu ni s-a cerut paşapoartele la vama cu Liechtenstein şi nici la vama cu Elveţia unde am fost doar ,,scanaţi’’ cu privirea şi am trecut foarte repede, spre deosebire de prietenii noştri care, a doua zi au fost verificaţi la ,,sânge’’ la graniţa dintre Germania şi Elveţia, li s-a confiscat aparatul antiradar (am uitat sa-i avertizez!), au plătit 100 euro amenda şi au pierdut vreo oră şi jumătate cu povestea asta.

Odată intraţi în Elveţia relieful devine mai blând, dispar crestele muntoase înzăpezite atât de spectaculoase din Tirol, în schimb, în drumul nostru apar lacurile elveţiene din ce în ce mai frumoase începând cu lacul Walensee, apoi lacul Zurich aflat la întâlnirea a trei cantoane (Schwyz, Zurich şi St. Gallen), acestea doua fiind pe autostrada Vaduz-Zurich pe care o părăsim după localitatea Pfaffikon iar după un drum foarte frumos printre munţi şi mai trecând pe lângă un lac micuţ-Lauerz-ajungem în staţiunea Brunnen situată pe malul lacului Luzern, cel mai frumos lac întâlnit în Elveţia, gazda noastră pentru vreo săptamână şi jumătate.

Citește și CONTINUAREA aici

[fb]
---
Trimis de marocanu21 in 11.05.13 13:35:18
Validat / Publicat: 11.05.13 15:15:27
NOTĂ: Articol ARHIVAT (nu intră în calculul mediei acestei destinaţii)

VIZUALIZĂRI: 4422 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURISAU ARTICOL fără ECOURI
SESIZEAZĂ
conținut, limbaj

2 ecouri scrise, până acum, la acest articol

NOTĂ: Părerile și recomandările din articol aparțin integral autorului (marocanu21); în lipsa unor alte precizări explicite, ele nu pot fi considerate recomandări sau contrarecomandări din partea site-ului AmFostAcolo.ro („AFA”) sau ale administratorilor.
Poze atașate (se deschid în pg nouă)
P01 popas la Paprika-Ungaria
EVIDENTIAȚI ARTICOLELE CU ADEVĂRAT UTILE!
Dacă impresiile de mai sus v-au impresionat prin utilitate, calitate etc folosiți linkurile de mai jos, prin care puteți acorda articolului un BONUS în Puncte de Mulțumire-Apreciere (PMA) articolului.
Puteți VOTA acest articol:
PUNCTAJ CRT: 1000 PMA (std) PLUS 18200 PMA (din 20 voturi)
NOTĂ: Mulțumită numărului de voturi primit, articolului i-a fost alocat automat un SUPERBONUS în valoare de 2000 PMA.

ECOURI la acest articol

2 ecouri scrise, până acum

adryana
[17.05.13 07:17:46]
»

Dimineaţa, dupa micul dejun şi câteva poze în faţa gării din St. Valentin am pornit la drum mai departe dar numai pentru o scurtă bucată de drum am avut acelaşi traseu deoarece noi aveam cazarea in Elveţia iar prietenii noştri în Germania astfel că, după ce am trecut de oraşul lui Mozart, Salzburg, am mers o porţiune de drum prin Germania iar în dreptul localitaţii Rosenheim noi am virat la stânga spre Innsbruck

-@marocanu21, iti multumesc pt poze, ( 9 si 10 ) am revazut cu drag in pozele tale drumul parcurs si de mine spre Zillertal, cand am intrat si noi pe o mica distanta in Germania exact pe acolo.

RĂSPUNDEVOTAȚI ECOUL [300] [150][0 vot]
marocanu21AUTOR REVIEW
[17.05.13 08:17:17]
»

@adryana: O zi buna!

Sfârșit SECȚIUNE Listă ECOURI scrise la articol

ROG REȚINEȚI:
  • Folosiți rubrica de mai jos (SCRIE ECOU) pentru a solicita informații suplimentare sau pentru a discuta cele postate de autorul review-ului de mai sus
  • Dacă ați fost acolo și doriți să ne povestiți experiența dvs, folosiți mai bine butonul de mai jos ADAUGĂ IMPRESII NOI
  • Dacă doriți să adresați o întrebare tuturor celor care au scris impresii din această destinație: in loc de a scrie un (același) Ecou în "n" rubrici, mai bine inițiati o ÎNTREBARE NOUĂ
    (întrebarea va fi trimisă *automat* tuturor celor care au scris impresii din această destinație)
SCRIE UN ECOU LA ACEST REVIEW
NOTĂ: Puteți folosi ptr formatarea ecoului: [b]...[/b], [i]...[/i], [q]...[/q]
EMOTICOANE ce pot fi folosite SHOW/HIDE
Sfârșit SECȚIUNE SCRIE ECOU

NOTĂ: Rubrica de mai jos vă permite să vă abonați (sau să vă dezabonați) la / de la notificări (înștiințări prin email) atunci când cineva răspunde unui text scris ca ecou mai sus.
Status Abonament Ecouri la acest review - abonament INACTIV [NU primiți înștiințări atunci când se scriu ecouri la acest review]
VREAU înștiințări pe mail când se postează ecouri la acest review
2 utilizatori sunt abonaţi la urmărirea acestui fir de discuţie (primesc instiinţări la adăugarea unui ecou):
adryana, marocanu21
Alte impresii din această RUBRICĂCircuit Austria-Germania-Elvetia-Franța-Italia:


    SOCIALs
Alătură-te comunității noastre

AGENȚIA DE TURISM AmFostAcolo.Travel:
SC Alacarte SRL | R.C.: J35/417/24.02.09 | RO 25182218 | Licența de turism 218 / 28.11.2018

 
[C] Copyright 2008-2024 AmFostAcolo.ro // Reproducerea integrală sau parţială a conţinutului este interzisă
AmFostAcolo® este marcă înregistrată
  • la final = [utf8mb4]; bMustChange=[]
  • pagină generată în 0.6982319355011 sec
    ecranul dvs: 1 x 1