ARTICOL ÎNCĂRCAT ÎN: 04.05.2013
--- M ---
GR. VÂRSTĂ: 40-50 ani
DIN: Ploiesti
ÎNSCRIS: 12.07.09
STATUS: PREMIUM
DATE SEJUR
MAY-2013
DURATA: 3 nopți
familie cu copii
2 AD. + 1 COPII -- v: 8

GRAD SATISFACȚIE
SERVICII:
70.00%
Satisfăcător
CAZARE [camere etc]:
90.00%
Mulțumit, mici obiecții
BUCĂTĂRIE ŞI MASĂ:
37.50%
Mai degraba nemulțumit
CADRUL NATURAL:
100.00%
Încântat, fără reproș
DISTRACŢ. / RELAXARE:
80.00%
Mai degrabă mulțumit

NOTARE MEDIE REZULTATĂ
75.50%

AUTORUL ar RECOMANDA
această destinaţie unui prieten sau cunoscut
TIMP CITIRE: 8 MIN

Pensiunea Ancora - cu siguranta se poate si mai bine!

TIPĂREȘTE

Am ales sa petrecem cateva zile de 1 Mai anul asta la pensiunea Ancora din Eselnita, la Cazanele Dunarii. Pensiunea Ancora este aşezată pe malul Dunării, pe şoseaua DN 57 care leagă Orşova de Moldova Nouă. Coordonatele GPS exacte sunt: N: 44.68035, E: 22.33600.

Pensiunea este clasificata la 4 stele si am gasit-o pe Net, cautand ceva mai bun in zona respectiva. Mi-a placut foarte mult faptul ca este amplasata chiar pe malul Dunarii, mi-au placut pozele cu camerele si amenajarea lor precum si natura inconjuratoare, asa ca n-am mai ezitat si am decis ca acolo vom merge.

Trebuie sa mentionez ca rezervarea pentru perioada de 1-4 Mai, am facut-o inca din data de 19 Martie, altfel nu am mai fi gasit nici o camera libera in aceasta perioada, pensiunea fiind ocupata integral, mai ales ca anul acesta 1Mai s-a legat si cu sarbatorile de Paste.

De la bun inceput trebuie sa spun ca pretul la cazare nu este unul ieftin: camerele duble costa 220 Ron/noapte iar un junior suite (cu pat dublu matrimonial + o canapea extensibila) 250 Ron/noapte, preturi in care era inclus micul dejun. Noi am fost doua familii, fiecare cu cate un copil si am decis sa rezervam cate un junior suite, la pretul de 250 Ron/camera/noapte.

Am plecat din Ploiesti pe 1 Mai, la ora 8 dimineata si am mers destul de lejer, deh, ca in vacanta, ca doar nu ne grabea nimeni. Am ales traseul Ploiesti - Targoviste - Gaesti - Pitesti (autostrada) - Craiova - Slatina - Drobeta-Turnu Severin - Orsova - Eselnita, un traseu de cca. 390-400 km. In Craiova am oprit in jur de ora 13 si ne-am plimbat vreo 2-3 ore prin centru unde am si luat pranzul, dupa care am plecat mai departe. Am ajuns la pensiune in jurul orei 17, facand deci cam 6-7 ore daca scoatem din calcul si opririle de pe traseu.

Ne-am cazat foarte repede, camerele erau pregatite si ne asteptau. Am sunat cu doua zile inainte pentru a ma asigura ca totul este OK cu rezervarile noastre, deoarece eram oarecum circumspecti din cauza unor comentarii foarte negative cu privire la rezervarile de la aceasta pensiune (vezi [pe internet] ). Din fericire se pare ca lucrurile intr-adevar su remediat in aceasta privinta a rezervarilor. Nu si in alte privinte din pacate, avand in vedere pretentiile (si preturile) de pensiune de 4 stele. Dar, sa nu anticipam… :)

Am parcat masinile vis-à-vis de pensiune, intr-un garaj acoperit deasupra caruia este terenul de fotbal/tenis al pensiunii. Garajul este destul de spatios si cred ca incap masinile celor veniti sa se cazeze in cele 16 camere ale pensiunii. Este supravegheat si cu camera video care transmit imaginile pe un monitor din receptia pensiunii. Pentru oaspetii pensiunii parcarea masinii in acest garaj este gratuita.

Camerele junior suite erau intr-adevar mari, curate, mobilier de buna calitate in camera si in baie. O mica problema a fost la prietenii nostrii care au avut cabina de dus instabila si la sfarsitul perioadei noastre de sedere a iesit din bolturile de fixare si nu mai era practic utilizabila.

Prietenii nostrii au primit camera nr. 3, de la parter si noi am primit camera nr. 14, de la et. 1, situata exact deasupra camerei lor. Camera 3 era mai mare, mai spatioasa, dar avea doar un balconas ingust pe care puteai iesi doar sa stai in picioare. Camera 14 era mai putin spatioasa dar avea o terasa mare cu o masa si 3 scaune, pe care puteai sta si admira Dunarea in toata splendoarea ei, cu Cazanele Mici zarindu-se in partea dreapta, precum si malul sarbesc impadurit si verde.

Pensiunea dispune de o piscina in aer liber, destul de maricica si curata. De fapt este o mini-uzina, dedesubtul ei fiind camera pompelor si a filtrelor, iar apa se filtreaza in permanenta. Cand am ajuns noi, la ora 17, piscina era plina. Ma asteptam la asta dat fiind faptul ca 1 Mai a fost o zi extrem de calduroasa (30 de grade) si mai citisem alte review-uri in care cei cazati mentionau (la capitolul minusuri) faptul ca la piscina pensiunii au acces si alte persoane din afara daca platesc o taxa de intrare de 30 de lei.

De asemenea pensiunea are un restaurant destul de mare (cca. 40-50 de locuri) si o terasa afara, langa piscina. Punctul slab al pensiunii este partea de bucatarie si servire. Daca din punct de vedere al amenajarii camerelor, al locatiei si a investitiei in sine pensiunea se poate considera a fi de 4 stele, din punct de vedere al meniului si mai ales a servirii (nu atat a baietilor care serveau cat a faptului ca nu au personal suficient la bucatarie), pensiunea nu este poate nici de 3 stele. Poate credeti ca exagerez, dar cateva exemple pe care vi le voi da, va vor lamuri.

Primul lucru in neregula observat imediat dupa ce ne-am cazat a fost ca aerul conditionat din camera nu functiona. Ne-am dus la receptie si le-am spus asta, dar un “nene” (nu stiu ce rol/job avea in respectiva pensiune) ne-a spus ca nu se poate da drumul la aerul conditionat pt. ca este centralizat si numai noi am cerut asta. Ceilalti turisti nu. Really?! Adica la 30 de grade afara si in camera fiind extrem de cald (geamurile erau inchise si batuse soarele toata ziua in camera), avem si tupeul sa mai cerem sa se dea drumul la aer? C’mon…

Pana la urma ne-a lamurit d-ra manager de pensiune, Claudia Muru, ca de fapt din cauza ca Dunarea era f. jos in zona respectiva in acel moment (datorita faptului ca barajul de la Portile de Fier era deschis), coolerele care ei le aveau in Dunare nu puteau fi pornite pana cand nivelul apei nu se ridica suficient.

Al doilea lucru care nu a fost in concordanta cu cele 4 stele ale pensiunii: se asteapta fooooaaarte mult sa-ti aduca felurile de mancare comandate. Mai ales ca pensiunea era plina si normal, fiecare comanda mancare si bautura care cand avea chef si pofta, pana cand iti venea randul sa-ti aduca ce comandai, iti trecea pofta de mancare.

In ultima seara, in data de 3 mai, am asteptat cca. o ora si jumatate pana ne-au adus comanda la masa noastra de 6 persoane. Inadmisibil!

Micul dejun: am aflat ca micul dejun (care era inclus in pretul camerelor) era doar pentru doua persoane. Cum noi eram in fiecare familie cate doi adulti si un copil, dimineata a trebuit sa platim un cate un mic dejun. Jenant!

Micul dejun are doar in 4 variante pre-stabilite. Nu aveai de ales. Asta n-ar fi cine stie ce, dar in prima zi in care am servit micul dejun, ne-au adus la unul din varaintele de mic dejun unt din acela in pachetele mici. Ce ne-a venit sa ne uitam pe pachetelul de unt, la data expirarii: 20.01.2013. Era expirat de mai bine de 3 luni! I-am spus chelnerului care ne servea, l-a luat si si-a cerut scuze, dar altul nu ne-a mai adus inapoi… tare, nu? Vorba aia, “si … expirat, si cu banii luati”.

Cand a aparut si d-na manager al pensiunii, i-am sesizat acest lucru si a recunoscut ca a fost informata déjà despre incident si le-a cerut celor de la bucatarie sa arunce tot lotul expirat de unt pe care il aveau. Si-a cerut scuze si a promis ca nu se va mai intampla. OK…

A doua zi dimineata, ce credeti ca au inventat romanii nostrii de la bucatarie (probabil): untul – acelasi- a fost servit dezambalat pe farfuria de mic dejun. Normal, direct pe unt nu se poate vedea data de expirare, nu? Sotia mea a incercat pe o felie de paine si ne-a spus ca avea gust acrisor; asa ca l-am dat de-o parte. Din pacate nu le-am mai facut observatie chelnerilor, cu gandul ca vom discuta direct cu d-ra manager. Am uitat insa de acest lucru si n-am mai facut-o in ziua respectiva.

Dar bomboana de pe … farfurie a fost a treia zi de dimineata: acelasi unt, avand aceeasi forma a pachetelului de unt din prima zi, doar ca din nou, pus dezambalat, ne astepta pe farfurii. Efectiv mi-a sarit tandara si i-am spus baiatului care ne servea sa ne aduca pachetelul de unt ambalat ca sa vedem data expirarii. L-a luat, s-a dus cu el la bucatarie si a venit cu… un ambalaj de pachet normal de unt (din acela de 200 g) spunandu-ne ca bucatareasa ne transmite ca din acel pachet au fost taiate bucatelele de unt de la noi din farfurie. Asta a fost culmea tupeului si a impertinentei: cand bucatica de unt din farfuriile noastre avea colturile si marginile rotunjite si se vedea clar ca era direct desfacuta din acel ambalaj si pus in farurii, vine bucatareasa si ne spune ca de fapt a fost taiat dintr-un pachet mare de unt… Si d-na bucatareasa, zici ca ai stat sa si rotunjesti colturile bucatelei taiate din pachetul mare precum si marginile???!!! “Mea culpa” daca este asa, dar tare ma tem ca nu…

In rest nu am avut a reprosa nimic altceva: ceea ce am comandat a fost gustos si preparat OK. Preturile destul de mari totusi, si la mancare si la bauturi/racoritoare (de 4 stele, deh…).

Gata insa cu comentariile despre servire si bucataria pensiunii!

Peisajul si locurile de acolo sunt minunate si fie si numai pentru asta, merita sa revii si sa (incerci) sa treci cu vederea aceste mici poticniri in activitatea turistica a unei pensiuni.

In prima zi de stat acolo am facut o plimbare cu barca pe dunare, vizitand Cazanele Mici, Cazanele Mari, golful Mraconia, pestera Ponicova si Tabula Traiana. Pretul: 50 Ron/persoana, transport cu o barca cu motor de viteza. Va recomand sa nu mergeti cu asa ceva ci mai bine cu una mai mare si mai inceata, eventual cu o copertina deasupra pentru a va feri de soare. Asta nu pentru ca nu a fost OK, ba dimpotriva, pentru mine a fost super sa simti viteza si adrenalina, dar nu ai timp sa te bucuri pe indelete de peisajul superb. Dupa plimbarea cu barca ziua a fost dedicata piscinei de la pensiune unde copii s-au bucurat din plin de apa si soare.

A doua zi am vizitat Baile Herculane si am facut baie in standul de la 7 Izvoare.

Una peste alta, 3 nopti/4 zile petrecute la pensiunea Ancora au meritat din plin, trecand peste lucrurile care nu au fost la locul lor. Cel putin d-ra manager se vede ca are intentia (cel putin verbal) sa faca ceva pentru a schimba fata si reputatia nu chiar atat de buna pe care pensiunea a avut-o pana acum. Mai conteaza sa si reuseasca…

Si acum las pozele sa vorbeasca de la sine.


[fb]
---
Trimis de Catzus in 04.05.13 22:10:31
Validat / Publicat: 04.05.13 23:22:58
NOTĂ: Articol ARHIVAT (nu intră în calculul mediei acestei destinaţii)

VIZUALIZĂRI: 4762 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURISAU ARTICOL fără ECOURI
SESIZEAZĂ
conținut, limbaj

3 ecouri scrise, până acum, la acest articol

NOTĂ: Părerile și recomandările din articol aparțin integral autorului (Catzus); în lipsa unor alte precizări explicite, ele nu pot fi considerate recomandări sau contrarecomandări din partea site-ului AmFostAcolo.ro („AFA”) sau ale administratorilor.
Impresiile fiind subiective, AFA nu poate garanta calitatea, relevanța, exactitatea, persistența ori conformitatea impresiilor si recomandărilor (cu asteptările și preferințele fiecarui cititor); deasemenea, responsabilitatea legală pentru afirmațiile făcute in articol revine integral și in mod exclusiv autorului (cf "Termenilor și conditiilor de folosire"); AFA sau administratorii săi neputând fi făcuti răspunzători în privinta corectitudinii ori efectelor de orice natură.
IMPORTANT: Eventualul drept la replică din partea proprietarilor este BINEVENIT, ÎNCURAJAT și SALUTAT, fiind esențial pentru formarea unei opinii în cât mai completă cunoștință de cauză. Proprietarii sau reprezentanții unitătilor de cazare își pot exercita dreptul la replică fie scriind un ECOU la acest articol, fie inițiind un articol nou, cu titlul "Dreptul la replică".
Poze atașate (se deschid în pg nouă)
P01 Asa arata din sosea pensiunea Ancora
EVIDENTIAȚI ARTICOLELE CU ADEVĂRAT UTILE!
Dacă impresiile de mai sus v-au impresionat prin utilitate, calitate etc folosiți linkurile de mai jos, prin care puteți acorda articolului un BONUS în Puncte de Mulțumire-Apreciere (PMA) articolului.
Puteți VOTA acest articol:
PUNCTAJ CRT: 1000 PMA (std) PLUS 7200 PMA (din 8 voturi)

ECOURI la acest review

3 ecouri scrise, până acum

traian.leuca †
[04.05.13 23:36:23]
»

Frumoasă descrierea pensiunii. Felicitări!

Cam scump, dar şi condiţii pe măsură. Deh, da-i un ban dar stai în faţă.

Eu am stat acum doi ani la Dubova, într-o pensiune care nu mi-a plăcut. Când o să am timp, o să-i fac o descriere.

CatzusAUTOR REVIEW
[04.05.13 23:53:26]
»

@traian. leuca:

Multumesc Traian!

Da, pensiunea se poate spune ca este scumpa intr-adevar, mai alesc ca serviciile nu se ridica la "inaltimea" preturilor practicate.

CatzusAUTOR REVIEW
[08.05.13 16:26:11]
»

Am uitat sa mentionez in review un lucru util pentru cei care nu se pot desparti (sau chiar au nevoie) de laptop-uri si cand sunt in vacanta/concediu: exista conexiune wireless la Internet, gratis si a fost f. buna, era semnal peste tot in camere si la terasa. Am folosit si VPN-ul si nu am avut probleme cu conexiunea. Un punct in plus pt. management-ul pensiunii din acest punct de vedere.

RĂSPUNDEVOTAȚI ECOUL [300] [150][0 vot]
Sfârșit SECȚIUNE Listă ECOURI scrise la articol

ROG REȚINEȚI:
  • Folosiți rubrica de mai jos (SCRIE ECOU) pentru a solicita informații suplimentare sau pentru a discuta cele postate de autorul review-ului de mai sus
  • Dacă ați fost acolo și doriți să ne povestiți experiența dvs, folosiți mai bine butonul de mai jos ADAUGĂ IMPRESII NOI
  • Dacă doriți să adresați o întrebare tuturor celor care au scris impresii din această destinație: in loc de a scrie un (același) Ecou în "n" rubrici, mai bine inițiati o ÎNTREBARE NOUĂ
    (întrebarea va fi trimisă *automat* tuturor celor care au scris impresii din această destinație)
SCRIE UN ECOU LA ACEST REVIEW
NOTĂ: Puteți folosi ptr formatarea ecoului: [b]...[/b], [i]...[/i], [q]...[/q]
EMOTICOANE ce pot fi folosite SHOW/HIDE
Sfârșit SECȚIUNE SCRIE ECOU

NOTĂ: Rubrica de mai jos vă permite să vă abonați (sau să vă dezabonați) la / de la notificări (înștiințări prin email) atunci când cineva răspunde unui text scris ca ecou mai sus.
Status Abonament Ecouri la acest review - abonament INACTIV [NU primiți înștiințări atunci când se scriu ecouri la acest review]
VREAU înștiințări pe mail când se postează ecouri la acest review
2 utilizatori sunt abonaţi la urmărirea acestui fir de discuţie (primesc instiinţări la adăugarea unui ecou):
Catzus, traian.leuca
Alte impresii din această RUBRICĂPensiunea Ancora:


    SOCIALs
Alătură-te comunității noastre

AGENȚIA DE TURISM AmFostAcolo.Travel:
SC Alacarte SRL | R.C.: J35/417/24.02.09 | RO 25182218 | Licența de turism 218 / 28.11.2018

 
[C] Copyright 2008-2024 AmFostAcolo.ro // Reproducerea integrală sau parţială a conţinutului este interzisă
AmFostAcolo® este marcă înregistrată
  • la final = [utf8mb4]; bMustChange=[]
  • pagină generată în 0.040179014205933 sec
    ecranul dvs: 1 x 1