Muzeul 'K. H. Zambaccian' - muzeul unui armean cu suflet de roman

TIPĂREȘTE

In afara de programul pe care il vedeti in fotografie, in prima miercuri a fiecarei luni, intrarea este libera. (in rest un bilet costa 7 lei)

"Am daruit poporului colectia mea de arta, deoarece si talentele pe care le-am intrunit sunt ale poporului; ele fac mandria lui, altfel as fi tradat poporul si pe artistii carorea le-am cules rodul"

spunea Krikor Zambaccian in ultimul capitol al cartii sale "Insemnarile unui amator de arta".

Dar cine a fost acest colectionar? Ce viata plina de pasiune pentru frumos a dus si cum a lasat ceva miilor de necunoscuti care ii sunt astazi recunoscatori?

Krikor H. Zambaccian s-a nascut la Constanta, intr-o familie instarita de armeni, in anul 1889. Parintii sai s-au stabilit in Romania, dar el a fost roman (de nationalitate armeana) si s-a daruit cu totul neamului romanesc. A lasat acestui popor toata averea sa... si este una cu totul deosebita prin unicitatea ei, prin valoarea ei si prin frumusetea ei. Peste 300 de lucrai de arta, adunate intr-o viata de om, pot fi admirate astazi de toata lumea.

Cum familia sa era una de negustori priceputi, tanarul Krikor, a fost trimis la Paris si Anvers sa urmeze cursurile facultatilor de comert. In perioada studentiei, in Parisul ce era casa de suflet a multor artisti din Franta si din intreaga Europa, a prins gustul pentru frumos, pentru arta. S-a intors in tara dupa terminarea studiilor si si-a dus viata intr-un ritm plin de pasiune pentru opere de arta si de intelegere pentru artistii saraci sau in devenire. Dorinta lui cea mare era sa isi faca o cultura atistica solida, sa stie ce si de ce trebuie apreciat, sa stie sa recunoasca un tablou autentic si sa simta un viitor talent. Stia sa faca bani... si cu banii cumpara arta. Aceste doua lucruri i-au fost crez in viata. Prima sa achizitie, o lucrarea autentica, originala realizata de un pictor consacrat, a fost un peisaj a lui Verona. Cu ea a inceput frumosa si valoroasa colectie.

De un real folos i-au fost prieteniile cu pictorii vremii din care cele mai stanse au fost cu Pallady si cu Petrascu. Desi de Pallady il deosebeau multe lucruri (unul era de origine greaca altul armeana, unul mai tanat cu 18 ani decat celalalt, unul din neam de boier altul afacerist) prietenia lor a fost sincera si de lunga durata.

Pallady a fost cel care i-a facut lui Krikor Zambaccian a doua intrare in lumea artistica a Parisului. Asa a ajuns sa fie prieten cu Picasso, cu Matisse cu Derain si cu multi altii. Krikor H. Zambaccian avea un simt al esteticului care impletit cu arta negocierii, l-au ajutat sa achizitioneze picturi ale marilor maestii francezi, la jumatate de pret. Cum? Ii convingea ca el cumpara pentru popor (roman); ca nu este un egoist care isi va incuia operele in spatele unor ziduri inalte si porti ferecate si ca nu se va uita doar el zile si nopti, singur, la acele tablouri. Si nu mintea. Le explica ca romanii sunt francofoni si ca au dreptul si dorinta sa se bucure alaturi de francezi, de rodul muncii acelor pictori.

Era un om instarit dar strans la punga dupa cum decalara singur; "decat sa merg să joc la Casino, la Monte Carlo sau la Nisa, prefer sa stau intr-un hotel de mana a doua dar sa cumpar un tablou sau doua, care toată viata imi ramane la suflet."

Calatoriile sale in strainatate, erau tot atatea ocazii de a colinda muzeele, de a studia si de a invata despre tehnici de lucru, despre viata artistilor si despre valoarea lor. Nu restaurantele sau salile de spectacol il atrageau ca un magnet; ci colectiile particulare, magazinele de arta si atelierele pictorilor.

La inceputul veacului trecut Zambaccian avea doua case in Bucuresti; una pe str. Vasile Lascar si alta pe str. Matei Millo, si peretii ambelor, erau pline cu tablouri. Lucrari de Delacroix, Matisse, Renoir si Cezanne faceau deja parte din colectia sa.

In anii '30 - '40 era considerat binefacatorul artistilor talentati dar saraci din Bucuresti; ii ajuta cu bani cand acestia erau la ananghie si le cumpara tablouri la preturi mici, tot ca o forma de ajutorare. Aceste prietenii, l-au ajutat sa stranga o colectie impresionanata de tablori la care a mai adaugat si desene, grafica si sculpturi. El declara mai tarziu ca; "nu o data am cumparat tablouri de la tineri pe care nu-i cunostea nimeni si care mai tarziu au ajuns celebri".

Devenit nu doar un colectionar impatimit ci si un bun cunoscator a vietilor si operelor atator maestri, nu i-a fost greu sa scrie cateva monografii; a lui Nicolae Toniza, a lui Nicolae Grigorescu, a lui Gheorghe Petrascu, la care a mai adaugat si alte lucrari in proza despre arta; "Insemnarile unui amator de arta " si "Pagini de arta ".

La inceputul anilor '40, cand cele doua case ale sale au devenit neincapatoare si nepotrivite expunerii atator opere de arta, Krikor H. Zambaccian, i-a cerut arhitectului C. D. Galin, sa ii faca o casa, in care sa poata functiona o expozitie de arta si sa poata locui impreuna cu familia sa. Si acesta i-a facut-o pe strada care acum poarta numele colectionarului. In 1942 Zambaccian s-a mutat in ea si o zi pe saptamana, casa era deschisa vizitatorilor. Nu arata ca acum; era un pic mai mica, nu avea etaj.

In 1947, (urmand exemplul ing. Dumitru Minovici care a donat casa si colectia de arta medievala) Zambaccian a donat casa si o parte a colectiei, statului roman. In actul de donatie; se specifica clar care este destinatia imobilului; adica muzeu, si care sunt lucrarile donate. Cu acea ocazie, in discursul inaugural al muzeului el a spus; "Nu trebuie sa se risipeasca nimic. Dimpotriva, ma rog lui Dumnezeu sa pot intregi, sa pot desavarsi darul meu, asa incat colectia aceasta sa fie o adevarata scoala pentru artistii si cercetatorii romani". Asta numesc eu o mare dovada de patriotism. A lasat casa si in trei etape colectia de arta, poporului roman. Pentru acest act, Regele Mihai l-a decorat si i-a multumit pentru aportul sau la imbogatirea artistica a poporului roman.

Cu un fler de mare comerciant, de afacerist, a inventat dupa cel de Al Doilea Razboi Mondial conceptul de consignatie de arta si a deschis primul magazin de acest fel pe Cal. Victoriei – Magazinul Romarta (un joc de cuvinte; rom + arta). Asa cum spunea odata ultimul sau descendent, dl. Marcel Zambaccian (ce a dus mai departe tot ce a invatat de la unchiul sau) acest magazin, unicul de acest fel deschis pe vremea comunistilor, primea in consignatie covoare orientale, picturi, arta decorativa si mobilier de valoare de la vechii boieri si de la cei care vroiau sa emigreze si le vindea noilor imbogatiti.

In 1957 a urmat o a doua donatie sub forma de opere de arta, dupa ce casa a fost extinsa in acest scop (aceasta extindere facea parte din conditiile primei donatii). Ce mai ramasese in posesia sa, a donat in 1962, anul in care a si murit. In total au fost 310 opere de arta.

Pana in 1977 statul roman a respectat intelegerea, dar in acel an, sub pretextul avarierii imobilului in urma cutremurului, colectia a fost mutata la Muzeului National de Arta. In 1992 intreaga colectie a fost readusa in casa careia i-a fost dedicata si de atunci cu o mica pauza din 2008 pentru renovare, poate fi vazuta de oricine trece pragul Muzeului Zambaccian.

Este usor de ajuns la acest muzeu. Este in zona Pietei Dorobanti, pe strada cu acelasi nume, la nr. 21A. Este o cladire sobra, ce poarta amprenta arhitecturii anilor'30, semnalizata cu trei steaguri, cu doua panouri de informare si cu o placheta pe care este scris numele muzeului, inconjurata de un gard scund dar solid din caramida.

Casa asa cum imi imaginez ca a fost la inceput, nu era spectaculoasa avand doar parter, dar asa cum este acum este solida si impunatoare; asezata la o intersectie de strazi are o vedere buna asupra zonei. Casa este inconjurata de trei micute (inguste) gradini cu flori. In doua dintre ele sunt expuse lucrari in bronz; una a lui Cornel Medrea (Capul lui Michelangelo) si restul ale lui Oscar Han. Acesta a fost un sculptor roman de origine germana, pe care armata romana l-a trimis in 1917 pe front, alaturi de alti 29 de artisti, pentru a face lucrari inspirate din lupte. A fost profesor la Scoala de Arte Frumoase din Bucuresti din 1927 – 1946.

Intrarea in muzeu se face acum pe o usa mica, de serviciu, nu pe usa principala, cea folosita pe vremea cat a trait Zambaccian.

Am intrat in muzeu, mi-am lasat haina la garderoba (fosta camera de serviciu) si am trecut in fostul birou al colectionarului. Ca piese de mobilier, sunt si acum acolo, o biblioteca cu carti legate in piele, un birou si scaunul aferent. Aceasta este acum camera lui Pallady. Sunt expuse doua autoportrete ale pictorului, trei desene ("Pe malul Senei", "Femeie in verde scriind" si un "Peisaj") si cateva picturi; "Nud pe sezlong", "Portocale si lamai ", "Palaria si umbrela artistului" "Nud de femeie pe fotoliu albastru", "Femeie in galben citind" si inca vreo cateva. In total sunt 19 tablouri si doua statuete; una in marmura si una in bronz semnata de Medrea.

De acolo am trecut in holul mare, acolo unde erau primiti musafirii si unde erau expuse la inceput cele mai multe piese din colectie. Acum acolo stau la loc de cinste trei lucrari de Andreescu ("Baiat costumat", "Granar" si "Natura statica"), un autoportret a lui Amann si vreo cinci panze semnate de Grigorescu pe un perete (celebra "Taranca torcand", "Baiat cu armonica", "Portretul unui evreu", "Taranca culcata in iarba" si "Cireada iesind din apa”). Deasupra semineului sunt alte trei lucrari ale lui Nicolae Grigorescu ("Peisaj de toamna – Posada", "Autoportret" si "Trandafiri") iar de o parte si de alta a lui (a semineului) sunt doua scaune Savonarola, din Italia, datand din sec. XVIII. (din lemn sculptat si piele batuta in tinte mari).

Tot in acest salon Tonitza se prezinta cu sase lucrari ("Femeie in interior", "Copil in rosu citind", Katiusa lipoveanca", "Nina in verde" si doua nuduri). Camil Ressu participa si el cu cateva lucrari ("La arat", "Peisaj", „Portret de fetita" "Taranci din Vlaici-Olt").

In alta sala de la parter sunt xpuse lucrari de Luchian ("Moara", „Tufanele in ulcica", "Lautul", "Crizanteme", "Maci"si "Trandafiri"). In centrul acestei sali este o masa Sheraton, mare, din lemn de mahon, o masa ce provine din Anglia (din sec XVIII). Tot la parter sunt doua statuete din bronz semnate de Oscar Han; un nud si "Arcasul".

Din lucrarile expuse pe peretele scarii, mi-a placut "Arlechin-ul" lui Lucian Grigorescu.

La etaj o sala ingusta si lunga, un hol de trecere mai exact este tapetat cu desene de Tonitza, de Iosif Iser si de Nicolae Grigorescu.

La etaj una din sali este dedicata colectiei franceze. Piesa de rezistenta este un Cezanne ("Portret de fetita"), singurul de la noi din tara, langa care stau elegante cele doua tablouri ale lui Renoir ("Doua femei la scaldat" si "Nud in peisaj"), doua ale lui a lui Matisse ("Nud in interior"si "Nud in atelier").

In total sunt 18 lucrari ale marilor maestri. O alta piesa de rezistenta a colectiei este "Corida" lui Picasso.

In alta camera zece lucrari ale lui Gheorghe Petrascu se alatura "Portret-ului lui Zambaccian".

Dupa ce m-am delecat cu aceste minunatii, am iesit in micuta curte din fata intrarii principale (cea care era folosita de Zambaccian) si am admirat in curte un bust din bronz a lui Iorga, bustul lui Michelangelo realizat (in bronz) de Cornel Medrea, "Omul primitiv" a lui Oscar Han (tot o lucrare in bronz) si inca vreo 4 -5 lucrari.

Vizita la acest muzeu a fost o incantare; eram singura, puteam sa stau oricat in fata unei lucrari, sau sa revin daca asa simteam nevoia, fara sa deranjez pe nimeni. Faptul ca eram supravegheata nu doar de sistemul video ci si de trei doamne, nu ma deranja. Pretul mare pentru taxa de fotografiere (50 lei) si cel pentru un eventual ghidaj (care oricum trebuie solicitat cu cel putin trei zile inainte) de 70 de lei, nu mi-au placut. Cum nu mi-a placut nici posterul de pe panoul de la intrare, poster din 2002 (desi muzeul a fort renovat in 2008).

In rest... a fost o placere sa calc in casa colectionarului Krikor Zambaccian si sa ma bucur ca ne-a lasat cea mai mare si mai valoroasa colectie particulara de arta.

---

VIZUALIZĂRI: 3567 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI