O zi plină la Cazanele Dunării

TIPĂREȘTE

Prima “întalnire” cu Dunărea am avut-o în 1986, când am petrecut o saptămână alături de soţul meu (pe atunci doar prieteni), în Delta Dunării, la Crişan pe braţul Sulina. Am descoperit acolo un peisaj mirific.

În anul 2009 am mai înaintat ceva pe Dunăre petrecând câteva zile la Turnu Măgurele. Aici am făcut baie, plajă şi câteva partide de pescuit.

Apoi am început să visăm la Defileul Dunării şi am reuşit să ajungem în mai 2012, alături de o amică. Aceasta organizează anual o excursie la Cazane şi împrejurimi.

Iniţial ne-am dorit o croazieră pe Dunăre, cu masă pescărească, de la Orşova la Moldova Nouă. Costurile erau destul de ridicate, având în vedere lungimea traseului plus drumul de întoarcere al vaporului, aşa că am optat pentru partea cea mai pitorească Orşova - Cazanele Dunării. În compensaţie, organizatoarea acestei excursii ne-a promis o surpriză.

Croaziera era programată pentru ora 15:00 aşa că au fost incluse în programul zilei respective vizitarea Bisericii Catolice din Orşova şi a mânăstirii Sf. Ana. Despre ce surpriză era vorba mi-am dat seama abia când ni s-a comunicat că, ne întâlnim dimineaţă echipaţi de munte.

Din Orşova am plecat pe Defileul Dunării admirând pentru prima oară paradisul acestor locuri. Şoseaua ne poartă printre dealuri stâncoase ce se oglindesc în apele Dunării. Ploaia, ce ne însoţea de când am plecat, făcea ca luciul apei să ia diferite forme iar verdele copacilor să pară şi mai intens. Pe malul Dunării se înşirau pensiuni ale căror pontoane parcă îţi facăceau cu ochiul să rămâi la o partidă de pescuit.

Prima oprire a fost în dreptul golfului Mraconia si a viaductului cu acelaşi nume, pentru a vedea chipul lui Decebal sculptat în stâncă. Statuia, cu o înălţime de peste 40 m, aşezată la vărsarea râului Mraconia în Dunăre, este vizibilă atât de pe şosea cât şi de pe Dunăre. Vizităm apoi Mânăstirea Mraconia din imediata apropiere. Ne aflam între Eşalniţa şi Dubova pe raza Cazanelor Mici, pe care le-am putut admira pentru că DN57 (Orşova - Moldova Nouă) şerpuieşte chiar pe langă firul Dunării. Nu acelaşi lucru îl putem face în cazul Cazanelor Mari care se pot vedea doar de pe apă sau de pe Ciucarul Mare. Construcţia barajului de la Portile de Fier a impus mutarea şoselei prin spatele masivului Ciucarul Mare.

Continuăm călătoria noastră pe malul Dunării spre Dubova. Ajunşi la ieşirea din Dubova spre Moldova Noua, oprim şi ne îndreptăm spre indicatorul ce ne va însoţi spre vârful Ciucarul Mare.

Traseul, la început abrupt, ne urcă prin pădure spre locul de unde aveam să privim Cazanele Mari de la înălţime. Trecem printr-o poieniţă, iar prin pădure ca apoi, după o jumătate de oră, să ajungem pe platoul Ciucarul Mare.

Relieful se schimbă şi trebuie să fim atenţi că aici putem întâlni vipera cu corn. Dar traseul nostru nu ia sfarşit. Acum începe cea mai spectaculoasă parte a lui. Apropiindu-te de marginea platoului, peisajul îţi taie respiraţia. De la 318 m înălţime peretele plonjează vertical în apă. Dunărea îi curge la picioare. Pe malul sârbesc, îi ţine piept Dunării - Stirbatul Mare (Veliki Strbac). Este de două ori mai înalt decât Ciucarul Mare, având înalţimea de 768 m.

După ploaie, nori de ceaţă, ce învăluie zona în mister, se ridică uşor. Avem acum o perspectivă spectaculoasă asupra Cazanelor Mari, sectorul cel mai îngust de pe Dunăre - 150 m lăţime şi până la 53 m adâncime.

Urmăm traseul marcat ce ne poartă pe marginea platoului, paralel cu Dunărea, spre golful Dubova. Din loc in loc avem puncte de belvedere foarte frumoase. Dunărea se îndreaptă lin spre mare. Dacă ar putea vorbi! Câte poveşti ar avea să ne spună!?

Undeva sub noi e Peştera Ponicova unde pe vremuri unii români viseau la libertate, aşteptând aici momentul prielnic pentru a trece Dunărea înot. Privind de sus mă trec sentimente ciudate. Altădată nu aş fi putut ajunge aici. Pe timpul comunismului, funcţiona aici o unitate a securităţii formată din trăgători de elită. De aici erau vânaţi cei ce încercau să treacă Dunărea înot.

Traseul se termină, după altă jumătate de oră, la ieşirea Dunării din Cazanele Mari. Ciucarul Mare coteşte în stânga în golful semicircular Dubova, ce separă Cazanele Mari de Cazanele Mici, de unde avem o amplă vedere asupra golfului şi spre Ciucarul Mic. Din acest ultim punct de belvedere asupra Dunării de la înălţime, ne întoarcem. Coborârea a fost mult mai rapidă.

Întorcându-ne la Orşova am urcat dealul Moşului pentru a vizita mânăstirea Sf. Ana, apoi în centrul oraşului am vizitat Biserica Catolică.

La ora 15 ne îmbarcam pe vasul Flamingo. Am fost poftiţi direct la masă. Cred că în mometul acela toţi ne doream acelaşi lucru, să simţim gustul din adâncuri al Dunării, servind o masă pescărească. Ce să mai, eram morţi de foame.

Am fost surprinsă când am păşit într-un salon elegant, decorat în alb şi albastru, ca de altfel şi exteriorul vasului şi puntea superioară. Am înţeles că aceste culori reprezentau pasărea Flamingo pe apă. Dotat cu aer condiţionat, o plasmă şi instalaţie de proiecţie, salonul poate fi utilizat pentru diferite evenimente. La intrare, pe stânga, se află barul unde se pot servi băuturi alcoolice şi nealcoolice, cafea şi alte produse.

Masa era aranjată ca pentru o petrecere, având în vedere că toţi cei de la bord făceam parte din acelaş grup (35 - 40 de persoane). Scaunele aveau huse albastre. Peste feţele de masă albe, trecea de la un capat la altul, ca un val, o dunga albastră ca de mătase. Farfurii albe, lucioase, tacâmuri cu mânere albastre, şeveţele albastre, pahare cu picior, scrumiere, scobitori, oliviere cu ulei, oţet, sare şi piper, ardei iute, coşuri cu pâine. Totul era curat şi aranjat cu grijă.

Deşi poftă de mancare avea toată lumea, unii colegi s-au gandit că cine stie... şi au venit de acasă cu „poftă de mâncare”: tărie pentru bărbati şi vişinată pentru doamne.

Am fost serviţi cu un borş gustos de peşte. Pentru cine a mai dorit o porţie nu a fost nicio problemă, chiar ni s-a spus de la început să mai cerem. Apoi am servit saramură de şalău cu mămăliguţă şi mujdei de usturoi, alături de un pahar cu vin alb. Desertul a fost o amandină.

Flamingo ş-a luat atât de graţios „zborul” că nici nu ne-am dat seama când am pornit pe Dunăre. Atât prin grija căpitanului cât şi datorită apelor liniştite ale Dunării, am servit masa liniştiţi si ne-am simţit ca într-un adevărat loc relaxant.

Odată satisfăcute papilele gustative, buna dispoziţie, glumele si relaxarea au pus stapânire pe noi. Am urcat pe puntea superioară pentru a savura câte o cafea pe care ne-am cumpărat-o de la bar. De acum atenţia a fost aţintită asupra stâncilor abrupte şi a peisajelor naturale ce se desfăşurau în faţa noastră.

Deşi reluam traseul de dimineaţă Orşova – Cazane, pot spune că nu era deloc plictisitor, chiar mi s-a părut interesant să privesc şi invers.

Apar obiective noi. Vaporul se apropie de malul sârbesc, atât cât este permis, pentru a vedea şi fotografia Tabula Traiana. Această placă, inscripţionată în limba latină, aminteşte faptul că Traian, împăratul romanilor, a construit în apropiere un pod pentru trecerea armatei sale în Dacia.

Intrăm apoi în Cazanele Mici. Acestea se întind pe o lungime de aproximativ 3 km, între masivele Ciucarul Mic (pe malul românesc) şi Mali Strbac (pe malul sârbesc). Vedeam lucrurile din alt unghi: Chipul lui Decebal în ansamblu, Mânăstirea Mraconia “plutind” pe Dunăre, drumul roman pe malul sârbesc, pe unde maşinile şerpuiesc la câţiva metri deasupra Dunării şi apoi dispar în tuneluri….

Din golful Dubova, privind spre Ciucarul Mare, ai pentru o clipă impresia că Dunărea va fi strivită de cele doua masive ce parcă stau să se unească.

Ajunşi în Cazanele Mari, pereţi verticali, ce masoară sute de metri, încadrează Dunărea în cel mai strâmt loc din defileu. Peisajele sunt extraordinare. Dimineaţă pereţii plonjau în apă, acum se înalţă în văzduh. Undeva ascunsă de vegetaţie e intrarea în Grota Veterani. Dacă nu ai vedea pontonul, ai rata-o. Mai sus vedem intrarea în Peştera Penicova.

Grota Veterani şi Peştera Penicova le lăsăm pentru următoarea vizită, oricum mărimea vasului pe care suntem nu ne permite acest lucru. E prea frumos ca să nu ne întoarcem şi e mai tentant dacă au rămas obiective de văzut.

Din Cazanele Mari facem cale întoarsă. Cu lecţia învăţată unii se relaxează servind o bere la bar. Alţii mai au nevoie de recapitulare, de o poză din alt unghi, cu razele soarelui înainte de apus, cu stâncile oglindindu-se în apă…... sau pur şi simplu ne lasăm “purtaţi pe val”.

După 4 ore petrecute cu Flamingo pe valurile Dunării albastre ne întoarcem la Orşova, unde încheiem o zi plină la Cazane.

Este un loc pe care îl recomand din toată inima.

---

VIZUALIZĂRI: 8144 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI