Hai să ne plimbăm prin Paris! (III)

TIPĂREȘTE

Parisul a fost fondat pe malul stâng al Senei de luteţi, un trib galez. Aşa apare el citat pentru prima oară de Julius Cezar în anul 53 i. Hr. Sub ameninţarea triburilor barbare, luteţii s-au refugiat intr-o insuliţă de 23 ha din mijlocul râului, mai uşor de apărat, devenită Ile de la Cite. Cum pământul din jur era mănos, vânat şi peşte din abundenţă, conducătorii locali au început să cucerească teritorii şi bogăţii fondând dinastii regale. Au domnit pe rând regii merovingieni, apoi carolingieni, până ce sub Filip al II-lea August începe marea dezvoltare a insulei şi a malurilor Senei. In această perioadă începe construcţia Luvrului si a catedralei Notre Dame (1100).

Am traversat Sena pe pont Neuf, care în ciuda denumirii e cel mai vechi pod care leagă cele două maluri fiind construit în 1600 în timpul lui Henric al IVlea. Am ajuns în Ile de la Cite considerată leagănul Parisului şi al Franţei. Insula este anunţată încă de pe mal prin construcţia medievală a Conciergeriei, a Palatului de Justiţie şi a Sainte Chapelle. Conciergeria este un edificiu sobru şi puternic construit la sfârşitul sec. XIV de Filip cel Frumos. A fost închisoare şi în timpul revoluţiei franceze din 1789, mii de cetăţeni şi-au trăit aici ultimele ore înainte de a fi ghilotinaţi. Chiar la intrare în Sala Garzilor există un tablou cu numele şi ocupaţiile acestor cetăţeni. Au fost peste 1000 de condamnaţi din toate categoriile sociale, semn că delaţiunea funcţiona şi atunci. Aici a fost închisă trei luni înainte de execuţie regina Marie- Antoinete. Pictorul David aflat la o fereastră din apropiere a lăsat posterităţii portretul unei regine demne şi dispreţuitoare în căruţa care o ducea spre execuţie. Saint Chapelle este o capodoperă a arhitecturii gotice construită în 1250 de Ludovic al IX lea, numit şi St. Louis. Originalitatea constă în faptul că e formată din două capele suprapuse. În capela superioară înaltă de 50m sunt înserate 15 vitralii din sec. XIII care acoperă o suprafaţă de 620 mp şi reprezintă scene biblice. Este cea mai spectaculoasă biserică din Paris care uluieşte prin cromatica şi îndrăzneala vitraliilor.

Cel mai de interes obiectiv din Ile de la Cite este Catedrala Notre Dame care alături de Luvru si turnul Eiffel face parte din brandurile Parisului. Construită începând din anul 1163 şi până spre 1850 a fost în pericol de a fi demolată de Robespierre în 1793 sau incendiată de comunarzi în 1870. Faţada ei este împărţită pe verticală în trei părţi despărţite de stâlpi iar pe orizontală din trei planuri, în cel de la parter deschizându-se trei portaluri în profunzime. Deasupra portalurilor, galeria regilor reprezintă 28 statui ale regilor iudei. Partea centrală, respectiv etajul unu este dominată de un mare rozariu din anul 1220 cu un diametru de 10 m având în dreapta şi stânga câte două ferestre ornamentate. Ultimul plan este format dintr-o crenelură de arcuri întrepătrunse. Nu am urcat niciodată pe Notre Dame dar se spune că te simţi pierdut intre crenelele de piatră având Parisul la picioarele tale.

La Notre Dame am fost zgâriată pe ochi în calitate de turist care vizitează obiectivele doar la exterior. Pe portalul central pe care sunt sculptate scene ale Judecăţii de Apoi, marginite de personaje şi scene biblice realizate în jurul anului 1220 ca o dantelă în piatră, era atârnată aşa cum veţi vedea în poză, o ghirlandă cu flori de plastic care distona strident cu austeritatea catedralei; deasemeni în faţa catedralei era montată o estradă de lemn în trepte, ca la meci, pe care se odihneau privitorii. Sper ca montajul să fi fost făcut doar pentru vreun spectacol de Crăciun sau de Anul Nou. Notre Dame de Paris este celebrul roman scris de Victor Hugo în care s-au înfruntat caracterele puternic dramatizate ale cocoşatului Quasimodo, a frumoasei ţigănci Esmeralda şi a episcopul bisericii. Ţin minte şi acum filmul Cocoşatul de la Notre Dame cu Anthony Quinn şi Gina Lolobrigida văzut de mine de mai multe ori prin alternanţă cu Mănăstirea din Parma cu Gerard Philipe. Doamne, ce filme! Pe malul Senei, în faţa Notre Dame buchiniştii, prezenţi aici de 150 de ani îşi etalau cărţile, fotografiile sau afişele rare cât şi pe cele de duzină. Ile St. Louis este cea de a doua insulă de pe Sena, legată de prima prin pont Saint Louis şi de Paris prin pont Sully. Este cu mult mai puţin cunoscută decât Ile de la Cite dar şi-a menţinut amprenta elitistă dată de hotelurile (palate) private de lux. Aici a trăit scriitoarea Anne de Noailles, născută Brâncoveanu, principesa Martha Bibescu scriitoare franceză şi unionistă română, apoi sculptoriţa Camille Claudel muza şi amanta părăsită de Rodin, Marie Curie dublă laureată a premiului Nobel, etc. În insulă este de vizitat biserica decorată cu un ceas aurit din 1740 şi o statuie a sf. Ludovic.

De la Operă traversând bul. Capucines am ajuns în altă piaţă de mare lux Place Vendome, concepută în 1700 care are formă octogonală. În mijlocul ei se află o coloană înaltă de 43 m, ridicată în onoarea lui Napoleon Bonaparte cu basoreliefuri inspirate după columna lui Traian. Basoreliefurile au fost facute din bronzul topit de la 1200 tunuri capturate la Austerlitz. Statuia lui Napoleon aflată în vârful coloanei a fost ridicată şi dată jos de mai multe ori după orientarea politică a vremurilor. În piaţa Vendome în spatele arcadelor ce se găsesc în fiecare clădire, se află cele mai mari magazine de bijuterii din Paris. Inaugurarea a fost făcută în 1700 de casa Chaumet care furniza curţilor princiare paruri cu rubine şi diamante, tiare şi diademe. Garnituri de aur alb, perle negre de Mikimoto sau briliante ale firmelor Bulgari, Dior sau Van Cleef, ceasuri şi bijuterii fabricate de Cartier erau expuse în vitrinele prevăzute cu alarme sofisticate.

Despre Cartier, Eduard al VII lea al Angliei a spus ˝bijutierul regilor, regele bijutierilor˝ O serie de clădiri celebre amplasate în Place Vendome au făcut istorie: hotelul Ritz de unde a plecat Diana spre ultima ei cursă de pe podul Alma, în care Coco Chanel a locuit 35 de ani într-un apartament închiriat şi Marcel Proust a scris˝În căutarea timpului pierdut˝ iar ducele şi ducesa de Windsor locuiau non-stop luni de zile, casa în care a murit Frederic Chopin, casa în care a locuit Eugenie, viitoarea împărăteasă, soţia lui Napoleon al IIIlea. Istorie. Institutul Franţei despărţit de Luvru prin Pont des Arts a fost construit din cei 2000000 franci lăsaţi de cardinalul Mazarin în 1665 pentru a se finanţa un colegiu în care să studieze tineri merituoşi. Napoleon a avut iniţiativa de a reuni Academiile de Arte Frumoase, de Litere şi de Stiinţe sub acelaş acoperământ. Actuala construcţie s-a inspirat din cele ale Romei antice. Este format dintr-un corp de clădire pe care se sprijină o cupolă. Corpul central are la faţadă două rânduri de coloane şi se prelungeste cu două aripi deasemeni susţinute de coloane corintice.

Domul Panteonului inspirat din cel al Invalizilor se vede din depărtare dar mai ales de pe platformele înalte de observaţie ale oraşului cum sunt turnul Eiffel, Arcul de Triumf, turnul Montparnasse sau La Grande Arche. Clădirea panteonului seamănă cu un templu grec cu 22 de coloane care susţin un fronton pe care scrie ˝Marilor oameni, Patria recunoscătoare˝. Interiorul are forma unei cruci peste care se ridică domul. În Panteon sunt înmormântate mari personalităţi ale Franţei: Voltaire, Hugo, Diderot. Emile Zola, Louis Braille. Hotel de Ville. Prima clădire a primăriei a fost o casă pe piloni construită în 1357 pe un teren mlăştinos. Mai târziu în sec. XVI în acelaş loc s-a construit un palat care avea să dureze până în 1870 când a fost incendiat de comunarzi. A fost reconstruit în anii 1877-1880 în stil neorenascentist, respectându-se pe cât a fost posibil arhitectura originală. Din păcate arhivele oraşului şi o bibliotecă de valoare inestimabilă s-au pierdut in incendiu. Pe cele patru faţade, Hotel de Ville este ornat cu 136 de statui reprezentând marile personalităţi ale Franţei din ultimele secole în arte, literatură, stiinţe.

Piaţa din faţa primăriei a fost locul de ardere pe rug a ereticilor şi vrăjitoarelor şi a execuţiilor sumare. Dacă piaţa Bastiliei este locul de adunare al protestatarilor actuali, piaţa din faţa Hotel de Ville a fost punctul de pornire al unor mişcari revoluţionare de mase cum au fost zilele din iulie 1830,1848, Comuna din Paris din 1870 şi eliberarea Parisului din august 1944. Marais este singurul cartier din centrul Parisului în care clădirile scăpate de geniala furie urbanistică a lui Haussmann şi-au păstrat aspectul medieval. Aici străzile sunt înguste şi întortochiate şi o parte din hoteluri (palate) au devenit muzee. Astfel sunt şi muzeele Cognac-Jay şi Carnavalet care aparţinînd municipalităţii au intrarea liberă şi merită să fie văzute, apoi Muzeul Picasso (vizită cu programare) dar chiar o simplă plimbare prin acest cartier îţi dă senzaţia că vizitezi o expoziţie la timpul trecut. Marca acestui cartier este Place des Vosges în care tronează statuia lui Ludovic al XIII calare. Piaţa este interesantă pentru că spre deosebire de altele, reprezintă un patrulater perfect, închis, cu latura de 100 m având aspectul unei curţi de abaţie. Este înconjurat de 36 de pavilioane vechi, cu două etaje, cu faţadele de cărămidă aparentă având la parter galerii de artă şi antichităţi celebre în care se ţin licitaţii private. Am privit pavilionul reginei vis-a-vis de pavilionul regelui, ne-am odihnit pe o bancă departe de agitaţia marilor bulevarde, am hrănit porumbei şi la capătul unei zile care nu ar fi trebuit să se mai termine am luat iar metro de metro, pentru că a doua zi plecam.

Excursia noastră de şase zile se termina. Prea puţin pentru a revedea locurile frumoase pe care le mai vizitasem şi încă şi mai puţin pentru obiective noi. Cu sufletul şi mintea încărcată de oraşul lumină ne-am întors la hotel, ne-am dus la aeroport, am decolat şi peste câteva ore ajungeam acasă. Am scris acest review ca text la poze, căci de fapt acestea vorbesc de adevăratul Paris

Dacă aveţi timp, vizitaţi necropola St. Denis (metro linia 13 şi autobuz de la Porte de la Chapelle) unde sunt înmormântaţi primii regi ai Franţei cu nume cu rezonanţă arhaică: Sigebert, Dagobert, Chilbert, Clovis, Fredegonda; în 1793 necropola a fost profanată de revoluţionari şi 23 regi, 32 regine şi 63 prinţi au fost deshumaţi şi aruncaţi în groapa comună. Bazilica a fost restaurată de Bonaparte şi chiar dacă sub pietrele funerare nu mai sunt rămăşiţele regilor, chipurile sculptate după măştile mortuare sunt aidoma figurilor lor. Bazilica conţine relicve ale puterii începând cu anii 500 d. Hr până în anii 1800. Sunt remarcabile mausoleele lui Francisc I, Marie-Antoaneta şi Ludovic al XVI (decapitaţi în piaţa Concorde). Necropola reprezintă excelenţa în sculptura funerară, este istoria în piatră a Franţei, în sprijinul afirmaţiei fiind fotografiile pe care am să le postez.

---

VIZUALIZĂRI: 3445 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI