Coltii Bisericutei - Moieciu de Sus

TIPĂREȘTE

Venisem din Bulgaria, Albena, si avand sentimentul acela pe care il stim cu totii la intoarcerea din concediu - parere de rau ca s-a terminat, ca a trecut asa de repede, ce mai, am zis ca n-ar fi rau sa dam o fuga si pana la munte. La munte la noi, in Romania, fiindca muntii nostri sunt, dupa parerea mea, foarte frumosi si merita oricand vizitati.

Asadar, ajunsi acasa am lasat bagajele de la mare si am pregatit rucsacurile pentru munte, iar a doua zi dis-de-dimineata, ca asa ii sta bine drumetului, am plecat din nou bucurosi pentru trei zile la plimbare. Stiam doar ca trebuie sa ajungem la Moieciu fara a avea ceva rezervat, am zis ca gasim noi acolo.

Traseul ales a fost, la dus: Valea Prahovei (vizita la Castelul Peles), Brasov (pilmbare prin centrul vechi), Poiana Brasov (vizita scurta), Rasnov, Moieciu (cazare doua nopti), iar la intoarcere am continuat inspre Pitesti cu o incercare de a ajunge in satul Magura (am renuntat pe la jumatate din cauza drumului nu tocmai bun) si cu intrarea in Cheile Dambovicioarei (frumos si aici).

Consider ca, atunci cand este timp suficient, si drumul face parte din concediu si este pacat sa treci pe langa niste locuri frumoase fara a le admira catusi de putin.

Mai departe. Am ajuns in Moieciu de Sus pe la trei-patru dupa amiaza si am inceput sa cautam cazare. Fiind spre sfarsitul lui august era destul de aglomerat si ne-a luat cam o ora si ceva pana am gasit. Spre norocul nostru, tot mergand si intreband, am ajuns usor, usor, spre capatul satului pe Valea Bangaleasa intr-un peisaj atat de fermacator incat nu-l uiti niciodata.

Am gasit o camera libera la o pensiune, cred ca Trisca se numea, cu 80 lei pe noapte, conditii bune. Ne-a placut aici si am ramas. Cea mai tare faza a fost ca am intalnit aici o familie care ne parea cunoscuta si din vorba in vorba, ce credeti, aflam ca am fost vecini de camera la hotel in Albena. Incredibil ce mica e lumea cateodata.

Si vine ziua 2. Ne trezim, primii bineinteles, iesim pe terasa, aer curat, liniste, bem cafeaua de dimineata apoi ne intrebam: ce facem noi azi? Ca aici nu putem sa stam toata ziua. Trebuia sa umblam, sa vedem cat mai mult din ce ofera zona, iar zona oferea din plin. Dar nu prea stiam despre trasee, nu avusesem timp sa ne documentam. Am asteptat pana a aparut gazda (o femeie de nota zece, discreta, gata oricand sa te ajute) si ne-a recomandat Coltii Bisericutei. Am uitat sa va spun, cand am venit nu era acasa, ne-am cazat prin telefon, ne-am ales camera si abia seara am cunoscut-o si ne-a cerut buletinul pentru cazare. Cand am plecat, la fel nu era, am lasat cheia in usa si am sunat-o de pe drum sa-i spunem ca am plecat si sa-i multumim. Si ea ne-a multumit si ne-a urat drum bun. Bravo ei, felicitari.

Acum despre traseu. Traseu impropiu spus deoarece nu este marcat, este doar o poteca, dar nu ai cum sa te ratacesti, o urmezi si ajungi unde trebuie fara probleme.

Intrarea se face de pe drumul principal, la dreapta cand mergi spre marginea satului, spre Bucegi, cam cu un km pana la Hotel Mistral, care este ultimul pe stanga. Este mai greu de gasit, nefiind semnalizata (cel putin cand am fost eu) dar daca intrebati localnicii cu siguranta o veti gasi.

Prima parte incepe cu o urcare usoara, urmeaza o portiune un pic mai abrupta, de vreo 100 de metri, prin padurice, cu ceva grohotis, dar nu de speriat - mai mergi, te mai odihnesti la umbra - traseul continuand apoi fara probleme pana sus la baza unui deal, intr-o zona deschisa. Aici multi au tendinta sa se opreasca deoarece au o vedere buna spre Muntii Bucegi si Valea Bangaleasa si cred sa au ajuns la capat. Fals. Trebuie urcat si ultimul deal (apoximativ 100 metri), chiar daca este cel mai abrupt (de aceea renunta multi), iar cand, in sfarsit, ajungi sus iti sunt satisfacute toate eforturile. Aici sus am inteles de ce un localnic ne-a zis "sa urcati pana sus de tot, sa nu leneviti la baza dealului".

Prima data am urcat dealul singur, deorece sotia obosise si cand am vazut cat de frumos este acolo sus, am coborat si cu chiu, cu vai am convins-o sa urce si ea. Uite asa am urcat eu de doua ori dealul acela.

Totul dureaza cam o ora, cu pauze cu tot, nu este greu, depinde acum si de antrenamentul fiecaruia. Dar v-am zis: merita din plin.

Privelistea este extraordinara: intr-o parte vezi Cheile Gradistei, satul Magura, Pestera si Masivul Piatra Craiului iar in cealalta Muntii Bucegi, cu Valea Doamnei si Saua Strunga, unde aveam sa ajung anul viitor (vezi impresii). Totul era verde: copacii, iarba, multa liniste si aer curat - e imposibil sa descrii in cuvinte sentimentele care te incearca in astfel de locuri. Cate un hambar mic ici, colo, capite de fan aranjate frumos - o imagine deosebita, specifica zonei. O sa las fotografiile sa spuna mai mult.

Am stat acolo cam trei ore. Pur si simplu nu-ti mai vine sa pleci, dar n-ai incotro. Asa ca am luat-o usor la vale pe aceeasi potecuta cu regretul cauzat de plecare, dar si cu ganduri si sentimente frumoase despre natura, despre lume, despre viata.

M-as intoarce oricand, mereu e ceva nou de vazut, de admirat.

Drumetii placute va doresc, oriunde ar fi.

---

VIZUALIZĂRI: 4400 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI