ARTICOL ÎNCĂRCAT ÎN: 21.01.2013
--- M ---
GR. VÂRSTĂ: 40-50 ani
DIN: Răzvad [DB]
ÎNSCRIS: 31.03.10
STATUS: PREMIUM
DATE SEJUR
AUG-2011
DURATA: 10 zile
familie cu copii
2 AD. + 1 COPII -- v: 12

GRAD SATISFACȚIE
CADRUL NATURAL:
100.00%
Încântat, fără reproș

NOTARE MEDIE REZULTATĂ
100.00%

AUTORUL ar RECOMANDA
această destinaţie unui prieten sau cunoscut
TIMP CITIRE: 15 MIN

Turcia altfel 6 Casa Fecioarei Maria (Meryemana)

TIPĂREȘTE URM de aici

26. Deci Iisus, vazand pe mama Sa si pe ucenicul pe care il iubea stand alaturi, a zis mamei Sale: "Femeie, iata fiul tau! "

27. Apoi a zis ucenicului: "Iata mama ta! ". Si din ceasul acela, ucenicul a luat-o la sine.

(Ioan 19,26–27)

Dupa Invierea din morti a lui Iisus dar si de teama persecutiilor din partea evreilor, Sfantul Apostol Ioan Evanghelistul (supranumit si Apostolul Asiei) a luat-o cu sine pe Fecioara Maria si a parasit Ierusalimul, cautand un loc cat mai ferit, pentru a o proteja pe Fecioara. Acest loc l-a gasit in apropierea orasului Efes, pe un "munte" (v-am spus in episodul trecut ca "muntii" din jurul Efesului sunt de fapt niste dealuri), intr-un loc exceptional ca asezare dar si din punct de vedere al conditiilor climatice foarte blande, loc ferit de agitatia marelui oras. Acest loc se afla pe muntele Koressos (Muntele Privighetorii sau Bulbul Dagi, in limba turca), intr-o vale aflata la o inaltime de 358 de metri (intr-un fel de caldare, cu buza sparta) si a fost descoperit dupa aproape 1800 de ani, insa nu din intamplare sau din stiinta arheologica ci datorita "viziunilor" unei calugarite germane, Anna Katharina Emmerick, care a descris locul cu o precizie uitmitoare, desi nu fusese niciodata acolo.

Locul a fost cinstit de crestini inca din vechime (in special de crestinii din satul Sirince, aflat in apropiere, care stiau din strabuni ca acolo a adormit Maica Domnului), insa el nu a fost cunoscut decat foarte tarziu, datorita re-descoperirii cauzata de viziunile maicutei Katharina si de un preot francez curajos care s-a avantat pana acolo. Deoarece actiunea din Noul Testament se invarte in jurul Ierusalimului, faptul ca Fecioara a murit in Efes nu ar fi dat bine pentru religia crestina, asa ca s-a ascuns multa vreme acest lucru. Nici astazi nu se accepta faptul ca mormantul Fecioarei nu se afla in alta parte decat la Ierusalim si nu la Efes, in locul indicat de Katharina Emmerick. Spre acest loc ne-am indreptat si noi.

De la Grota Celor Sapte Adormiti am luat-o inainte cateva sute de metri, apoi am facut la dreapta, pe drumul asfaltat ce duce la intrarea de sus a Efes-ului. De aici, de la poarta de sus (Poarta Magnesia – vezi episodul cu Efes-ul), se ajunge usor cu masina la Casa Maicii Domnului dar o puteti lua si pe jos, cale de 5 km. Nu recomand parcurgerea drumului pe jos deoarece drumul este ingust, foarte abrupt, plin de curbe si masini care urca si coboara intruna; poate unii dintre voi vor dori sa o faca, ca un fel de penitenta, este treaba voastra. Desi am vazut destule persoane care urcau pe acest drum, inclusiv grupuri de biciclisti, daca tot aveti chef, daruire si vointa, va recomand sa-l faceti primavara sau toamna. Vara este demential, aproape masochistic sa pargurgeti drumul in plin soare, la o temperatura de 42 de grade celsius la umbra.

Scriind aceste randuri, ma folosesc si de Google Earth, si refacand traseul pe care l-am urmat imi dau seama ca sunt destule portiuni periculoase pe acest drum, mai ales curbe extrem de stranse cu vizibilitate redusa, fara sa va mai spun ca parapetii marginali exista, dar lipsesc cu desavarsire.

Pe masura ce urcam, de parca curbele nu erau de ajuns, au inceput sa apara din ce in ce mai multi pelerini care urcau sau coborau, asa ca trebuia sa avem mare grija la ei, pentru a nu-i pravali in prapastie. Am uitat sa va spun ca inainte de inceperea serpentinelor va va intampina o statuie impozanta a Fecioarei, probabil din bronz, avand mainile deschise, in sensul "veniti la mine, toti cei oropsiti si napastuiti". La aceasta statuie am oprit la intoarcere, pentru a face cateva fotografii.

Ca de obicei in Turcia, inaintea unui obiectiv turistic de maxima importanta te intampina bariera automata si ghereta unde trebuie sa platesti parcarea si intrarea la obiectiv. Daca esti cu masina, la Casa Fecioarei nu se poate ajunge decat daca treci de ghereta portarelului care-ti ia banii: 7,5 lire de masina si 12,5 lire de persoana (copiii pana in 13 ani intra gratis). Intreaga zona este pazita de armata turca, pentru a preveni un eventual atentat sau o eventuala profanare a casei. Ne asezam cuminti la coada si vedem cum cativa soldati turci se agita speriati: o masina din Nemtia parcheaza in partea laterala a drumului, la vreo 20 de metri de intrare. Dupa cateva parlamentari cu mana dreapta pe tocul pistolului de la sold, neamtul este convins sa intre in rand cu toata lumea.

De la casa de bilete drumul arata cam aiurea, ca o panglica taiata pe lungime cu foarfeca: o parte merge drept inainte (in dreapta) iar cealalta coboara intr-o vale (in stanga), drumul avand o coborare destul de accentuata. Instinctul iti spune s-o iei usor la dreapta, caci ce treaba ai tu la stanga, pe acea panta care nu duce nicaieri, nu? Platim si bineinteles ca o luam inainte, pe drumul cel drept, insa nimerim chiar in curtea cazarmii soldatilor! Pisici! Se isca agitatie, ies mai multi soldati care se uita chioras la noi: ce naiba cauta masinile astea cu numar de Romania in curtea noastra? Catre noi se indreapta un soldat si ne explica ca trebuia sa o luam usor la stanga, acolo unde drumul coboara. Bine, nene, dar o bariera sau un indicator "Luati-o pe aici! " puteati pune si voi, sa nu mai greseasca tot omul drumul. Ne intoarcem si o luam pe drumul abrupt care duce spre o vale larga, unde ne asteapta o parcare uriasa, plina cu autocare, apoi un luminis la fel de mare, de unde se intrevede printre pini, maslini si tufisuri un restaurant si obisnuitele tonete cu suveniruri.

Tot locul este inconjurat cu un fel de brau alcatuit din copaci si tufisuri de leandri, toti aflandu-se in mijlocul unei paduri de pini. Aleile sunt pavate cu piatra si se vede treaba ca tot ce ne inconjoara are o aura de loc ingrijit. Aici sosesc din toata lumea atat crestini cat si musulmani deopotriva, ambele religii sfintind-o pe Fecioara.

Lasam masinile, trecem de restaurant si de tonete, apare pe partea stanga o chestie ciudata care seamana cu o gaura de cheie si imi inchipui un urias din povesti care isi introduce cheia in aceasta gaura, pentru a intra pe taramul celalalt. Aflu ca este un fel de bazin pentru acumularea apei de ploaie. Peste cativa metri apar primele panouri explicative in diverse limbi si, spre bucuria romanilor, exista si panouri explicative in limba romana.

Redau aici, integral, ceea ce scrie pe aceste panouri:

"SCURT ISTORIC AL SANCTUARULUI:

Acest loc este considerat ca fiind ultima locuinta a Fecioarei Maria, Maica Domnului Nostru Iisus Hristos.

Faptele din Sfanta Scriptura:

Sf. Ioan, in Evanghelia sa ne spune ca Iisus Hristos inainte de a muri I-a incredintat-o pe Mama Sa, spunandu-i: "Iata Mama Ta" si din acel moment ucenicul a luat-o cu sine.

Faptele Apostolilor povestesc cum dupa moartea lui Iisus au urmat persecutiile la Ierusalim. Sf. Stefan a fost ucis cu pietre in anul 37 iar Sf. Iacob a fost decapitat in anul 47.

In acest timp Apostolii si-au impartitt lumea pentru a predica Evanghelia: Sfantului Ioan i-a fost incredintata Asia Mica si, foarte probabil din cauza persecutiilor din Ierusalim, a luat-o cu sine pe Fecioara Maria.

Confirmare istorica:

Exista doua dovezi:

- prezenta mormamtului Sf. Ioan la Efes

- Conciliul Ecumenic tinut la Efes in anul 431, in prima biserica din lume inchinata Fecioarei, pentru a defini Dogma Maternitatii Divine a Maicii Preasfinte. Sfintii Parinti spun, povestind despre Nostoriuous: "… dupa ce a sosit la Efes, acolo unde Teologul Ioan si Sfanta Fecioara Maria, Maica Domnului…"

In sfarsit, inca o confirmare se gaseste in traditia orala, fidel pastrata de catre locuitorii ortodocsi din satul Sirince, descendenti ai primilor crestini din Efes, care veneau in pelerinaj pentru a sarbatori aici in fiecare an Adormirea Maicii Domnului, perpetuand credinta primita de la stramosii lor ca Fecioara Maria a trait si a murit in acest loc, pe care ai il numeau Panaghia Kapulu.

Descoperirea:

In secolul trecut a aparut o carte intitulata "Viata Fecioarei Maria", scrisa dupa revelatiile unei credincioase germane Caterina Emmerich, care fara sa fi venit vreodata in aceste locuri, descria cu o exactitate surprinzatoare casa de pe colina de la Efes, unde ea vedea pe Fecioara Maria petrecandu-si ultimii ani. Urmand aceste indicatii, s-au format doua expeditii stiintifice (1891), care au descoperit locul si ruinele, asa cum fusesera descrise de Caterina Emmerich.

Capela:

Capela a fost construita pe ruinele Casei Sfintei Fecioare. Temeliile zidurilor dateaza din secolele I si IV, restul edificiului fiind din secolul al VII-lea. Ultima restaurare afost efectuata in anul 1951. "

Asta e tot ce se afla scris in limba romana. Cu aceasta ocazie, ati fost si voi acolo, odata cu mine :).

Sunt foarte multi turisti, insa nu se aude o voce, un murmur, o soapta macar. Toti respecta sfintenia locului si toti stau cuminti la coada, asteptand sa intre in casa, care se afla pe un fel de terasa, casa aflandu-se pe treapta cea mai de sus. Pe treapta a doua, dupa ce coborati niste trepte in spirala, veti da de 3 izvoare captate in 3 cismele, urmate de un fel de zid, numit "Zidul Dorintelor", unde fiecare isi prinde biletelul cu doleante catre Fecioara. Nu va mai spun ca sunt mii si mii de biletele prinse de-a lungul zidului, incat abia-abia daca reusesti sa ti-l prinzi pe al tau.

Casa este simpla, sau mai bine zis interiorul ei este simplu si auster. Seamana cu litera L, intoarsa, si este compusa din doua camere si o camara. Prima camera este un fel de anticamera, in timp ce a doua este camera si dormitorul propriu-zis, aici aflandu-se si altarul, cu o icoana a Maicii Domnului, diverse daruri de la Papii care au trecut pe aici si cu lumanari care ard permanent. Aceasta a doua camera se spune ca era strabatuta intr-o laterala de un izvor, izvor pe care il veti regasi mai jos, sub forma celor 3 cismele, pe terasa a doua. Intram in liniste, cine are mai mult curaj fotografiaza in interior, cine nu, memoreaza cu veneratie locul in care si-a petrecut Fecioara ultimii ani din viata. Cum stam cu fata la altar, iesim prin camera din partea dreapta, o camaruta ce se presupune ca ar fi fost camara sau o bucatarioara.

Dupa cum ati citit mai sus pe panouri, casa a fost descoperita printr-o viziune mistica de Anna Katharina Emmerick. Cine este aceasta femeie? Gasiti pe Wikipedia o biografie destul de bogata sau pe site-ul angelinspir.ro un articol complet referitor la aceasta sfanta, caci a fost o sfanta care a intrigat multi oameni de stiinta ai timpului sau. Repet: oameni de stiinta. Deoarece biografia de pe cele 2 site-uri amintite mai sus este foarte stufoasa (daca aveti timp, eu va recomand sa o cititi), voi face un rezumat al vietii sale, rezumat pe care sa-l parcurgeti cat mai usor cu putinta:

- Anna Katharina Emmerick s-a nascut in Germania in anul 1774 si s-a stins tot in Germania, la varsta de 49 de ani. A fost o calugarita a bisericii catolice iar in anul 2004 a fost beatificata de Papa Ioan Paul al II-lea.

- De la varsta de 9 ani a avut primele viziuni, mai intai cu ingerul sau pazitor, apoi cu Iisus si Fecioara Maria. La varsta de 28 de ani intra la manastire. Peste cativa ani, dupa ce regele Westfaliei decide suprimarea institutiilor religioase, este luata de acolo de un preot francez.

- Un an mai tarziu, in fiecare zi de vineri, incep sa-i apara stigmatele lui Iisus (stigmate – semne, cicatrici sau dureri aparute in zonele care corespund ranilor crucificarii lui Iisus: mainile sau picioarele, coasta, fruntea), stigmate care vor continua de-a lungul vietii, cu si mai mare intensitate, pana la moarte. La inceput ii apar sub forma de dureri, apoi pe piept ii apare o cruce care se dubleaza intotdeauna in preajma Craciunului. Pe 31.12.1812 apar rani vizibile pe maini, picioare si din rana provocata de lance in coasta iar sangele incepe sa curga din ele.

- Prin indiscretia unei surori care ii descopera ranile, in anul 1813 fenomenul devine cunoscut tuturor si diverse persoane incep sa se perinde la capataiul Katharinei, de la preoti si episcopi, pana la oameni de stiinta, medici, fizicieni, chimisti. Odata cu aparitia stigmatelor dispare dorinta de a manca iar pana la moarte Katharina nu va mai bea apa si nu va mai manca decat anafura (bucatele de paine sfintita la Sfanta Liturghie).

- Are loc o ancheta guvernamentala intre 5 si 29 august 1819, avand drept scop sa stabileasca daca fenomenul eate adevarat. Participa la ancheta foarte multi oameni de stiinta, din diverse domenii. Rezultatul anchetei: nu este un truc, totul este adevarat!

- Anna Katharina Emmerick marturiseste ca inca din copilarie a avut viziuni in care a stat de vorba cu Iisus, viziuni in care a vazut esenta Sfintei Treimi sub forma a trei sfere concentrice care se întrepatrundeau - cea mai mare dar mai putin luminoasa reprezentand esenta Tatalui, sfera mijlocie esenta Fiului, iar cea mica, fiind si cea mai luminoasa sfera, reprezentand Duhul Sfant.

- Are loc o a doua examinare spre sfarsitul anului 1819 si tot acum apare in viata sfintei poetul Clemens Brentano, care va fi secretarul personal al sfintei si cel care va consemna in cateva caiete, timp de 5-6 ani de zile, toate dictarile Katharinei referitoare la Noul Testament si la Viata Fecioarei Maria. Intr-una din aceste dictari, sfanta aminteste unde se afla casa si mormantul (da, ati citit bine, mormantul!) Fecioarei Maria: la Efes, pe Muntele Bulbul sau Muntele Privighetorii, in locul numit Panaya – Capulu.

- Katharina moare in ziua de 9.02.1824 si este inmormantata in cimitirul din localitatea Dulmen. In urmatoarele saptamani care au urmat decesului, din cauza unor zvonuri ca trupul sfintei ar fi fost furat, este nevoie de redeschiderea mormantului de doua ori iar trupul sfintei este gasit in perfecta stare, suplu, fara miros, fara descompunere. In cele din urma, peste 150 de ani, in anul 1975 cosciugul este mutat in biserica Crucea Sfanta din Dulmen, unde se afla si astazi, putand fi vizitat.

In cartea scrisa de Brentano, "The Dolorous Passion of Our Lord Jesus Christ", publicata in anul 1833, se mentioneaza pentru prima oara de Casa Fecioarei Maria. Daca nu stiati, aflati ca filmul lui Mel Gibson "The Passion of the Christ" (Patimile lui Hristos) are la baza scenariului, pe langa Evanghelii, si dictarile Katharinei Emmerick. Uitati ce spune Katharina: "Nicio limba umana nu poate exprima groaza resimtita de sufletul Mântuitorului la vederea teribilului calvar al ispasirii, deoarece el vedea nu numai lunga serie de torturi pe care urma sa o îndure, dar si instrumentele de tortura, imensa ura a celor care îl acuzau, cruzimea calailor, angoasele tuturor victimelor nevinovate sau vinovate. Oroarea acestei viziuni a fost asa de mare încât întregul sau trup s-a umplut de sudoare: aceasta era precum picaturi de sânge care curgeau pe pamânt. In timp ce Fiul Omului era astfel scufundat în tristete si deprimare, am vazut îngerii care erau cuprinsi de compasiune. Simteam cum îsi doreau sa îl consoleze si cum se rugau înaintea tronului lui Dumnezeu pentru El. La finalul acestei viziuni chipul lui Iisus era precum cel al unui mort. Apoi îngerii au disparut, sudoarea îi curgea si mai abundent. Un întuneric profund domnea în grota. Am vazut apoi un înger coborând langa Iisus. Era mult mai mare si se putea vedea mult mai distinct având mult mai mult decât îngerii anteriori aparenta unui om. Era îmbracat precum un preot, cu o roba lunga alba, si avea în mâini un vas mic în forma de caliciu. La deschizatura vasului am vazut un obiect mic de forma ovala care raspândea o lumina rosiatica. Îngerul plutind si-a întins mâna dreapta catre Iisus si i-a dat sa bea din acel vas, apoi a disparut. "

Detractorii lui Brentano, majoritatea din sanul bisericii catolice, nu puteau concepe ca mormantul Fecioarei sa se afle in alta parte decat la Ierusalim, asa ca au incercat toate metodele posibile pentru a-i defaima cartile. Dupa moartea lui Brentano, a fost descoperita in casa lui o adevarata biblioteca religioasa si s-a presupus ca Brentano a nascocit multe din spusele sfintei, de aceea recunoasterea spuselor ei precum si beatificarea, au avut loc atat de tarziu si numai dupa verificari minutioase.

Nici Brentano si nici Katharina nu fusesera vreodata la Efes iar orasul antic nici macar nu fusese excavat in acea vreme. Primul care se incumeta sa plece in cautarea casei este un preot francez, abatele Julien Gouyet. O gaseste in anul 1881, urmând descrierile Katharinei, intocmeste si un raport pe care il trimite la Paris si la Roma, insa Sfantul Scaun nu ia nicio pozitie oficiala cu privire la autenticitatea locatiei.

Dupa 10 ani, in 1891, doi preoti, H. Jung si Eugene Poluin din ordinul Sfantului Lazar, impreuna cu doi functionari catolici se incumeta si ei in cautarea casei. In viziuni, Katharina afirmase ca din locul unde se afla casa se poate vedea in partea dreapta orasul Efes iar in partea stanga marea. A descris casa ca fiind o cladire rectangulara din piatra, casa zidita de Apostolul Ioan pentru Fecioara Maria. Camera principala a fost dotata cu o vatra si cu o absida, peretele absidei fiind rotunjit. Camera a doua, lipita de camera cu absida, este considerata a fi fost camera in care Fecioara Maria dormea. Katherina Emmericck mai spunea ca in apropirea casei exista un izvor de apa sfant, izvor care, odinioara, traversa camera in care dormea Fecioara. In timpul cautarilor casei, ramanand fara apa, Jung si oamenii sai intalnesc un grup de tarani carora le cere niste apa. Acestia ii indruma spre o fantana aflata nu foarte departe de ei. Langa fantana vor descoperi ruinele unui lacas de cult, cu acoperisul daramat iar in altar vor descoperi o statuie a Fecioarei, cu bratele rupte (statuia originala o puteti vedea in apropierea casei, cu bratele rupte restaurate). Descoperirea a fost anuntata la Smirna (Izmir), au fost trimisi arheologi pentru studierea ruinelelor si s-a constatat ca acestea provin din secolele 6-7 d. Chr. insa fundatia casei este din secolul I d. Chr.

Colac peste pupaza, ca sa-i supere si mai tare pe mai-marii catolicismului si ortodoxismului, pe langa detaliile de ahitectura Katharina a mai spus si faptul ca Maica Domnului a adormit la varsta de 64 de ani, fiind inmormantata la adancime (nimeni nu stie ce inseamna acest termen "adancime"), intr-o pestera aflata la 500 de metri departare de casa.

In acelasi an, 1896, primul Papa se incumeta sa viziteze lacasul. Anul urmator (1897) casa si capela au fost restaurate si tot acum se ridica si un adapost pentru pelerini. In 1954 un al doilea papa (Papa Pius al XII-lea) decide, dupa dezbateri clericale controversate, ca acest lacas este sfant si atat (nu si ca aici ar fi mormantul Fecioarei). Locul a fost vizitat ulterior si de catre papii Paul al VI-lea si Ioan Paul al II-lea, care au confirmat valoarea locului, ca destinatie de pelerinaj. Abia in anul 2004 Anna Katharina Emmerick a fost beatificata de Papa Ioan Paul al II-lea iar la data de 29 noiembrie 2006, papa Benedict al XVI-lea a slujit aici Sfanta Liturghie.

Astazi, locul se afla in grija calugarilor ordinului Sfantului Lazar. Parintii slujesc Sfanta Liturghie in interiorul capelei iar doua maici din localitate citesc zilnic slujbele de la strana. In fiecare an, la data de 15 august, Praznicul Adormirii Maicii Domnului, clerici ortodocsi, catolici si musulmani conduc slujbele din capela, aceasta slujba fiind una dintre rarele ocazii in care cele trei confesciuni slujesc impreuna.

Dupa vizitarea casei, am coborat pe scarile spiralate si am baut apa de la cele trei cismele, apa provenita din izvorul care curge de 2000 de ani pe sub podeaua casei si care se crede ca este vindecator, multi vizitatori sustinand ca au fost vindecati de anumite suferinte. Primul izvor este datator de sanatate, al doilea izvor este pentru dragoste iar al treilea pentru bunastare materiala. Am admirat zidul alb, lung de 20-30 de metri, plin cu biletele. Cei care au dorit si-au prins biletelele de acest zid al dorintelor apoi ne-am plimbat prin parc cateva minute, respirand aerul curat si mirosul pinilor care impanzesc tot locul, admirand armonia care ne inconjura de pretutindeni.

Din aceasta placuta armonie ne-a scos Florione, soptindu-ne: "Bai, daca vreti sa facem si o baie, va spun ca mai avem de vizitat Templul Artemisei si asta o sa ne ia destul timp. " "Si Biserica Sf. Ioan? " l-am intrebat eu, tot in soapta. "Asta pe unde mai e? N-avem timp, sa vedem... Intai sa intram in oras, apoi mai vedem. " Am coborat de pe munte si dupa 5 km ne-am oprit la statuia Fecioarei aflata la intrarea drumului spre munte, statuia aceea inalta de vreo 2-3 metri, asezata pe un piedestal, la baza muntelui, donata de Societatea Americana din Efes. Am facut fotografii si pe urma am zbughit-o spre oras.

Sa va mai spun ca, intrand in Selcuk, era cat p-aci sa nu ajungem la Biserica? Ca indicatorul spre "St. Jean" deruteaza multi turisti? Nu va mai spun. Dar stati linistiti, cerberul din mine nu s-a dat batut si, asa cum era sa ratam vizitarea Pergamului, asa era sa patim si aici. Noroc cu incapatanarea mea, care avea sa ne aduca la Biserica Sfantului Ioan, cea mai mare biserica crestina construita vreodata (poate doar Catedrala Neamului pe care o ridica Daniel SRL s-ar putea s-o intreaca in dimensiuni). Daca ati fost vreodata intr-un loc si ati avut acolo revelatia cuvantului "acasa", ei bine Biserica Sf. Ioan a fost un loc in care eu m-am simtit ca acasa, un loc pe care nu-l voi uita niciodata. De ce? Aveti putintica rabdare pana la urmatoarea postare, moncherilor si mocherelor!

La Casa Fecioarei Maria se poate ajunge plecand din Kusadasi (aprox. 27 km) sau din orasul Selcuk (9 km). Din orasul antic Efes pana la Casa Fecioarei Maria veti avea de urcat aprox. 5.5 km. Soselele sunt foarte bune (ca la turci, na!) si aveti parte si de indicatoare scrise in limba engleza.

Coordonate GPS 37°54'41"N 27°20'2"E sau 37.912285° N 27.332724° E

Surse folosite:

ro.wikipedia.org/wiki/Ana ... terina_Emmerich

angelinspir.ro/povestiri/ ... -1774-1824.html

en.wikipedia.org/wiki/Hou ... the_Virgin_Mary

Carte "Efes" in limba romana, cumparata de la tarabe.

Citește și CONTINUAREA aici

[fb]
---
Trimis de florinbad in 21.01.13 11:39:25
Validat / Publicat: 21.01.13 14:08:09
INFO ADIȚIONALE
  • A fost prima sa vizită/vacanță în TURCIA
NOTĂ: Articol ARHIVAT (nu intră în calculul mediei acestei destinaţii)

VIZUALIZĂRI: 5082 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURISAU ARTICOL fără ECOURI
selectat ca MiniGhid AmFostAcolo
SESIZEAZĂ
conținut, limbaj

9 ecouri scrise, până acum, la acest articol

NOTĂ: Părerile și recomandările din articol aparțin integral autorului (florinbad); în lipsa unor alte precizări explicite, ele nu pot fi considerate recomandări sau contrarecomandări din partea site-ului AmFostAcolo.ro („AFA”) sau ale administratorilor.
Poze atașate (se deschid în pg nouă)
P01 "Casa Fecioarei Maria (Meryemana)" / Biletul de intrare in sit pentru adulti. Pentru copiii sub 13 ani (inclusiv) intrarea este gratuita.
EVIDENTIAȚI ARTICOLELE CU ADEVĂRAT UTILE!
Dacă impresiile de mai sus v-au impresionat prin utilitate, calitate etc folosiți linkurile de mai jos, prin care puteți acorda articolului un BONUS în Puncte de Mulțumire-Apreciere (PMA) articolului.
Puteți VOTA acest articol:
PUNCTAJ CRT: 1000 PMA (std) PLUS 32600 PMA (din 35 voturi)
NOTĂ: Mulțumită numărului de voturi primit, articolului i-a fost alocat automat un SUPERBONUS în valoare de 2000 PMA.

ECOURI la acest articol

9 ecouri scrise, până acum

webmaster
[21.01.13 14:20:42]
»

Articolul a fost selectat ca MiniGhid AmFostAcolo pentru această destinaţie.

adryana
[21.01.13 14:48:26]
»

bine ai revenit, te citesc si te voi (re) citi cu aceeasi placere. Dupa vizita mea la casa Fecioarei Maria m-am simtit si eu ALTFEL, recomand din inima.

biancuta
[21.01.13 18:09:54]
»

@florinbad, citind aceste randuri, am revazut cu placere aceste locuri! Am fost si eu acolo si aceeasi senzatie de liniste si respect am simtit-o si eu acolo!

In legatura cu pozele, eu nu am avut curajul sa fotografiez inauntru, dar am facut de afara, cu "zoom".

Asa cum spui si tu, casa a fost descoperita in 1891-1892 de catre cei doi cercetatori.

Trebuie amintita aici statuia Fecioarei Maria (despre care am citit ca e din lemn de maslin), care dateaza din 1867, deci inainte de a fi descoperita!

Se afla in drumul spre casa, intampinand turistii care urca scarile!

De remarcat ca statuia a fost realizata de catre cei care cunosteau acest loc, un loc de care stiau doar ei si era un loc venerat!

Chiar la intrare in incinta este si o statuie a Sf. Ioan, dar despre aceasta nu stiu daca e mai veche sau e o realizare contemporana.

Astept povestea despre Biserica si Mormantul Sf. Ioan, un alt loc drag mie, pe care l-am vizitat cu placere!

RĂSPUNDEVOTAȚI ECOUL [300] [150][1 vot]
amero
[21.01.13 18:33:49]
»

buna seara

Pentru prezentarea rew. cu mult suflet si daruire felicitari si iata si superbonusul

florinbadAUTOR REVIEW
[22.01.13 11:11:13]
»

adryana - incerc sa scriu cate un articol pe saptamana, pentru a recupera intarzierea de care ma fac vinovat. Insa timpul liber nu este cel mai bun prieten al meu.

biancuta - inainte de a scrie articolul de mai sus, am tras cu ochiul si la articolul scris de tine, pentru a nu exista asemanari foarte mari. Eu am pus accentul (ca de obicei) pe mister si miracol.

amero - multumesc pentru aprecieri, sper sa nu dezamagesc si sa plictisesc userii AFA, din cauza lungimii articolelor (imi place sa fabulez si sa povestesc ca si cum cititorii s-ar afla acolo, cu mine)

webmaster70
[19.09.15 15:27:07]
»

Mutat în rubrica "Casa Fecioarei Maria (Meryem Ana), KUSADASI" (nou-creată pe sait)

===

Am setat în program coordonatele GPS ale acestei destinaţii, rezultând următoarea poziţionare pe hartă -- click aici.

Ne poţi spune dacă-i ok? (măreşte zoom-ul de pe hartă cât e necesar, până la afişarea poziţionării / încadrării la nivel de stradă etc)

Mulţumesc.

florinbadAUTOR REVIEW
[19.09.15 20:53:21]
»

Coordonatele exacte sunt acestea:37.9124015 27.3327572, (se cauta pe Google Maps locatia "Meryem Ana Yolu" sau "House of Virgin Mary")

RĂSPUNDEVOTAȚI ECOUL [300] [150][0 vot]
webmaster70
[19.09.15 21:12:59]
»

@florinbad - Mulțumim pentru confirmare! Vacanțe plăcute , sperăm să le ''povestești'' (și) pe cele recente pe AFA.

calatorul
[24.09.16 19:00:06]
»

@florinbad: Un loc deosebit intr/adevar, am avut sansa sa ajung acolo duminica si desi era aglomerat am prins o slujba in aer liber, interesant evenimentul.

Sfârșit SECȚIUNE Listă ECOURI scrise la articol

ROG REȚINEȚI:
  • Folosiți rubrica de mai jos (SCRIE ECOU) pentru a solicita informații suplimentare sau pentru a discuta cele postate de autorul review-ului de mai sus
  • Dacă ați fost acolo și doriți să ne povestiți experiența dvs, folosiți mai bine butonul de mai jos ADAUGĂ IMPRESII NOI
  • Dacă doriți să adresați o întrebare tuturor celor care au scris impresii din această destinație: in loc de a scrie un (același) Ecou în "n" rubrici, mai bine inițiati o ÎNTREBARE NOUĂ
    (întrebarea va fi trimisă *automat* tuturor celor care au scris impresii din această destinație)
SCRIE UN ECOU LA ACEST REVIEW
NOTĂ: Puteți folosi ptr formatarea ecoului: [b]...[/b], [i]...[/i], [q]...[/q]
EMOTICOANE ce pot fi folosite SHOW/HIDE
Sfârșit SECȚIUNE SCRIE ECOU

NOTĂ: Rubrica de mai jos vă permite să vă abonați (sau să vă dezabonați) la / de la notificări (înștiințări prin email) atunci când cineva răspunde unui text scris ca ecou mai sus.
Status Abonament Ecouri la acest review - abonament INACTIV [NU primiți înștiințări atunci când se scriu ecouri la acest review]
VREAU înștiințări pe mail când se postează ecouri la acest review
5 utilizatori sunt abonaţi la urmărirea acestui fir de discuţie (primesc instiinţări la adăugarea unui ecou):
adryana, amero, biancuta, calatorul, florinbad
Alte impresii din această RUBRICĂCasa Fecioarei Maria (Meryem Ana):


    SOCIALs
Alătură-te comunității noastre

AGENȚIA DE TURISM AmFostAcolo.Travel:
SC Alacarte SRL | R.C.: J35/417/24.02.09 | RO 25182218 | Licența de turism 218 / 28.11.2018

 
[C] Copyright 2008-2024 AmFostAcolo.ro // Reproducerea integrală sau parţială a conţinutului este interzisă
AmFostAcolo® este marcă înregistrată
  • la final = [utf8mb4]; bMustChange=[]
  • pagină generată în 0.047106981277466 sec
    ecranul dvs: 1 x 1