Lacul, horinca şi cutremurul – Lacul Albastru – Baia Sprie - Maramureş

TIPĂREȘTE

Lacul Albastru este foarte aproape de localitatea Baia Sprie, la numai 2 km distanţă, iar Baia Sprie este cam la 5 km de Baia Mare pornind spre est. De cum ai ajuns în Baia Sprie, dinspre Sighetul Marmaţiei, mergând pe Strada Gutinului, numeri a treia stradă pe dreapta imediat după strada ce duce la Biserica Catolică. Virezi dreapta şi ţii drumul tot înainte. La un moment dat asfaltul se termină şi intri pe un drum forestier plin de gropi. În stânga ai un curs de apă şi nişte case iar pe dreapta se face un mic munte împădurit. Ajungi la o intersecţie cu un drum care întoarce, la dreapta, în unghi de 150 de grade şi care urcă pieptiş. Pe partea stângă vei vedea un indicator cu Lacul Albastru şi un marcaj turistic – cruce roşie. Intri pe drumul care urcă, în pădure, şi mai mergi, cu orice tip de maşină, cam 100 de metri până ajungi iarăşi la o intersecţie unde spre stânga se face un drum şi mai abrupt, printre copaci, care urcă muntele. Acolo este amenajat şi un mic platou, ca o mică parcare, unde încap cam trei maşini. Vei vedea iarăşi un indicator, pe partea dreaptă pe un copac, ce te va îndruma spre Lacul Albastru, tot pe un traseu marcat cu simbolul turistic cruce roşie.

Drumul care urcă spre lac este prin pădure, de pământ, foarte abrupt, plin cu pietre şi brăzdat de mici şanţuri săpate de şuvoaiele de apă care s-au scurs la vale atunci când cerul şi-a deschis baierele turnând apă cu găleata. Pentru a urca mai departe, cu maşina, ai nevoie de una foarte puternică, tracţiune 4 x 4 şi neapărat cu gardă la sol foarte înaltă, altfel este de jale.

Aşa că, forţaţi de modelul maşinii cu care am venit, noi pornim pe jos. Avem o mică îndoială când vedem că traseul este marcat cu simbolul turistic cruce galbenă!!! Continuăm să urcăm deoarece ştim că, pentru a ajunge la destinaţie, trebuie neapărat urcat, lacul fiind amplasat aproape de vârful muntelui. Am luat şi apă cu noi, foarte necesară pentru a ne mai drege setea în pauzele de urcuş. Urcăm continuu, fără porţiuni drepte, prin pădure, cam 500 de metri, maxim, drumul fiind oarecum săpat în munte iar pe dreapta şi pe stânga, se văd, ieşite din lateralul marginii, rădăcini de copaci crescuţi exact pe marginea înaltă a acestuia.

Când îndoiala, că am greşit drumul, începe să se cuibărească tot mai tare în minţile noastre, iată că ajungem la nişte bănci şi o masă, unde o tablă indicatoare ne anunţă că am ajuns la locul cu lacul. Urcuşul a fost destul de susţinut dar norocul nostru că drumul este prin pădure, feriţi fiind astfel de soarele puternic care ne-ar fi bătut drept în ceafă.

Ne deplasăm spre lac şi acolo stupoare! Lacul destul de mic, cam 40 de metri diametrul, înconjurat de copaci, este de culoare verde, turcoaz şi nicidecum albastru! Explicaţia diferenţei dintre denumire şi culoarea lui reală este dată de minereurile din solul unde este amplasat şi de alţi factori "independenţi". Acesta s-a format prin prăbuşirea unei galerii miniere în care s-a adunat, de-a lungul timpului, apa. Culoarea verde este de la sulfatul de fier, sau mai ştiu eu ce sulfaţi or fi fost prin mina abandonată, acest sulfat aflat din abundenţă în pântecul pământului, şi care este dizolvat de apă atunci când aceasta este în cantitate mare. De aici este culoarea verde.

De fapt, lucrul fascinant şi de asemenea şi unic în Europa, cu acest lac, este că apa acestuia îşi schimbă culoarea, din verde în albastru, dacă mai multe persoane agită apa, înoată în ea, sau în funcţie de cantitatea de lumină şi de direcţia de incidenţă a acesteia cu apa. Lucru ştiut este că prin dizolvarea sulfaţilor se obţin substanţe nocive organismului dar se spune că nu este nici un pericol a înota în apa acestuia, substanţele nocive fiind în cantitate foarte mică.

Din locul pe unde am venit noi, printre copaci, se face o coborâre betonată, în trepte, construită pentru a se ajunge la apă. Pe partea opusă malul este lin şi se ajunge la apă fără dificultate. În rest malul înconjurător este destul de abrupt.

Mergem spre malul lin. Opus malului lin este muntele iar în spate este valea împădurită. În stânga porţiunii de mal lină este un copac golaş cu o creangă ce atârnă deasupra apei şi de care cineva a legat o sfoară groasă, cu noduri, care atârnă cam la 2 metri de luciul apei. Un fel de trambulină mai autohtonă. Ca să te agăţi de ea vii în viteză de pe mal, sari, o prinzi cu mâinile, te bălăngăni şi-ţi dai drumul. De preferabil deasupra apei pentru a cădea în apă. Elanul trebuie să fie destul de mare altfel, chiar de cazi în apă, dacă eşti aproape de mal şi-ţi dai drumul de frânghie, te loveşti deoarece acolo apa este destul de mică. Dacă ratezi momentul desprinderii de frânghie ai şanse mari să aterizezi pe mal. Şi doare!

Apa era călduţă, eram în august. Fundul lacului era vizibil doar în apropierea malului, unde apa este de maxim 1 metru, mai încolo unde adâncimea creşte, fundul devine invizibil. Tot în această parte a lacului sunt foarte multe bănci pe care să te odihneşti. Ne uităm mai atent şi observăm mai multe trasee, poteci şi drumuri care toate trec pe lângă lac. Deci, poate, era bun şi traseul cu cruce roşie. Sau era o greşeală?

Muntele care flanchează lacul este împădurit, de fapt tot locul este împădurit, cu excepţia unei porţiuni cam de 10 metri, în pantă, pe care este prăvălit pietriş şi pe care dacă te urci ai posibilitatea de a schimba unghiul de vedere al lacului, de sus. Cu toate acestea, chiar cocoţat pe povârnişul pietros, lacul se vede parţial, cum am mai spus, fiindcă este înconjurat de copaci, care deşi destul de rar amplasaţi, distanţa dintre ei trădând o acţiune anterioară de tăiere, obturează o panoramă frumoasă a lacului.

Peisajul este foarte frumos, aerul curat şi „tare”, iar verdele frumos al lacului conferă o notă de mister. Cât o fi de adânc şi ce este pe fundul lui? Cine ştie? Sunt fel de fel de poveşti, care mai de care mai spectaculoase şi mai misterioase. Nici una verificată sau confirmată. Îmi şi imaginez o gaşcă de babe care stau la drumul mare la o bârfă mică, vorbind şoptit, gesticulând reţinut, privind îngrijorate şi dând din cap aprobator, spre grozăvia de lac din care pricină se întâmplă, în sat, o grămadă de grozăvii, găinile cotcodăcind în miez de noapte, porcii slăbind în loc să se îngraşe şi câte şi mai câte. Folclor!

Unii spun că lacul ar comunica, prin tunele, cu Marea Neagră, alţii că reţeaua de galerii este atât de mare şi întinsă încât întreg oraşul Baia Sprie este în pericol de scufundare iar din aceste motiv, din când în când, au loc mici cutremure care scutură întreg oraşul. Asta cu scuturatul mai mult ca sigur este de la altceva, posibil de la horincă. Mda! Poveşti!

Din păcate liniştea pădurii a fost tulburată de muzică, manele cum de altfel, venind de undeva din vale. Probabil că „cineva” a ieşit să se „relaxeze”, la pădure. Şi colac peste pupăză apar şi doi motociclişti, cu nişte motociclete nervoase şi încep să le ambaleze în încercarea de a urca mai departe pe munte. Am privit atent solul şi am observat foarte multe urme de roţi, de motociclete şi biciclete, iar mai târziu am aflat că sunt câteva trasee montane amenajate, pentru biciclişti şi motociclişti, care trec pe lângă lac.

Mai zăbovim câteva minute şi bănuind că cheful din vale abia începe iar liniştea, de care am fi dorit să ne bucurăm, distrusă, pornim în jos spre maşină. Drumul la coborâre este mai uşor dar la fel de frumos, printre copaci răzbind câte un crâmpei de peisaj din zare. Când ajungem aproape de capătul coborârii ne ajung din urmă şi motocicliştii care trec la vale, în viteză însoţiţi de un zgomot infernal, printre noi.

Parcă s-a cutremurat, puţin, pământul! Şi noi n-am gustat din horincă, încă!

Lucruri de luat aminte:

- haine lejere şi încălţăminte sport;

- apă;

- slip de baie şi prosoape, dacă doriţi să vă bălăciţi.

---

VIZUALIZĂRI: 11672 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI