ARTICOL ÎNCĂRCAT ÎN: 18.11.2012
--- M ---
GR. VÂRSTĂ: 40-50 ani
DIN: Bucureşti
ÎNSCRIS: 09.05.11
STATUS: PRETOR
DATE SEJUR
NOV-2012
DURATA: 3 zile
familie cu copii
2 AD. + 1 COPII -- v: 6

GRAD SATISFACȚIE
SERVICII:
100.00%
Încântat, fără reproș
BUCĂTĂRIE ŞI MASĂ:
95.00%
Mulțumit, aproape încântat
CADRUL NATURAL:
100.00%
Încântat, fără reproș
DISTRACŢ. / RELAXARE:
100.00%
Încântat, fără reproș

NOTARE MEDIE REZULTATĂ
98.75%

AUTORUL ar RECOMANDA
această destinaţie unui prieten sau cunoscut
TIMP CITIRE: 6 MIN

O regiune superba

Ilustrație video-muzicală
Pamparau Isabela - Mocirita cu trifoi


TIPĂREȘTE

Bine v-am regasit!

Ne propusesem mai demult o vizita in aceasta zona si iata ca a sosit momentul - sotia mea dorea sa mearga la manastirea Prislop iar eu [la] cateva obiective din zona pe care le-am ratat de-a lungul timpului din lipsa de timp cu toate ca am tranzitat de mai multe ori Tara Hategului (in drum spre cabana Rotunda din inima Retezatului, spre motelul Cincis de pe lacul cu acelasi nume, spre statiunea Vata din jud. Hunedoara etc).

Asadar profitand de un weekend foarte calduros de la inceputul lui noiembrie (cu temperaturi de peste 20 de grade) si de faptul ca nepotelul nostru cel mare are o saptamana de vacanta am pornit spre Hateg nu inainte de a ne anunta rudele din Sibiu despre aceasta, rude cu care am petrecut un weekend grozav in luna august la Casa La Cascada de langa Avrig.

Odata ce am primit confirmarea prezentei lor pt. o seara le-am rezervat o dubla si un single la Art Motel din centrul orasului Hateg, motel unde noi rezervasem o tripla prin booking.com la un pret rezonabil. Initial am dorit sa rezerv la Vila Veche pt. ca avea si restaurant unde auzisem ca se mananca foarte bine (aveam sa ma conving in ultima seara) dar nu s-a putut deoarece aveau o petrecere in acel weekend (o nunta se pare) si totul era ocupat, inclusiv restaurantul; dar locatia din cate am vazut merita atentie daca sunteti cu treburi prin Hateg.

Asta nu inseamna ca nu ne-am simtit bine la Art Motel in privinta cazarii si a micului dejun pt. care aveau un salonas mic dar foarte intim, calduros; din pacate, la mic dejun ofereau numai 2 variante din 3 cate aveau in meniu, dar pt. noi a fost suficient pt. ca nu suntem mofturosi; pt. mesele de seara ne-au indrumat la 2 locatii care apartineau proprietarilor motelului si anume Club T si Go Food parca si mai au pensiunea Iris din loc. Rau de Mori si cabana Iris din statiunea Rausor. Camerele au fost ok cu exceptia celei single care era totusi prea mica.

Dar noi nu venisem pt. mancare si cazare ci pt. a vizita asa ca a doua zi am plecat la drum si primul obiectiv a fost rezervatia de zimbri aflata la cativa km de oras spre Simeria si o sosea ingusta de cca 3 km prin padure pana la parcare; de acolo si pana la tarcul de zimbri se mergea cam 500 de metri pe jos pe un drum cam noroios pt ca plouase cu o zi inainte.

Intamplarea a facut sa mergem in acelasi timp cu un grup de copii sositi cu un autocar spre bucuria celor 2 nepoti de-acum (unul de la Sibiu) care s-au amestecat printre ei. Probabil daca mergeam decat noi am fi fost mai dezamagiti de ceea ce am vazut acolo - niste zimbri cam obositi si plictisiti care aratau de parca nu erau hraniti suficient, cu toate ca aveau mancare la discretie, chiar si puii mi se pareau fara vlaga (poate ca asta e comportamentul lor, nu ma pricep si nici nu prea avea cine sa ne lamureasca). Oricum a fost o plimbare in natura iar cei mici au fost incantati.

Urmatorul popas - manastirea Prislop - principalul motiv al vizitei noastre in aceasta zona, manastire unde se afla mormantul parintelui Arsenie Boca si care se afla la cca 14 km de Hateg spre Hunedoara, dupa localitatea Silvasu de Sus. Am fost impresionat de cata lume am vazut ca viziteaza aceasta manastire iar faptul ca am fost intr-o sambata a mortilor a facut ca abia sa gasim locuri in parcare.

Inutil sa va spun ca trebuia sa stai la coada pt. orice - pt. a depune flori la mormantul parintelui Arsenie Boca (aproape toata lumea care vizita manastirea aveau flori care se gasesc din abundenta in satele riverane), pt. a vizita pestera sapata in stanca unde s-a refugiat un alt sfant al locului si unde se tin chiar slujbe scurte, pt. a cumpara obiecte bisericesti sfintite, lumanari, sau chiar pt. a lua apa de la izvorul de unde isi ostoia setea parintele.

Datorita faptului ca am stat peste asteptari la manastire am ratat ultimul obiectiv planificat pt. acea zi si anume castelul Corvinestilor din Hunedoara pe care vroiam sa-l aratam copiilor pt. ca noi il vazusem. Asa ca dupa ce am servit masa in Hunedoara ne-am luat ramas bun de la rudele noastre din Sibiu si ne-am intors in Hateg la micutul Art Motel (8 camere).

Urmatoarea zi a inceput cu micul dejun, bineinteles, iar dupa aceea cu o vizita la biserica din Densus, cea mai veche biserica din tara unde se mai tin inca slujbe, biserica construita cu pietre de la Sarmisegetuza si unde am avut norocul sa prindem a 2-a parte a slujbei de duminica.

Dupa ce am plecat de la Densus am vrut sa vizitam Taul fara fund de la Pesteana despre care legenda spune ca ar corespunde cu un ocean din cealalta parte a pamantului, dar dupa ce ne-am interesat la un localnic si afland ca este putin mai complicat de ajuns (pe niste drumuri de tara pe care tocmai plouase) am renuntat nu inainte de a afla ca acest tau e de fapt o mlastina cu 3 ochiuri de apa unde intr-adevar cam dispar vitele care vor sa se adape.

Urmatoarea destinatie - complexul Rausor, o ministatiune gen Stana de Vale care parea cam pustie dar care sunt convins ca pe timp de iarna se animeaza datorita partiei de ski existente iar vara datorita faptului ca este un punct de plecare important pt. a vizita frumusetile Retezatului-un masiv care m-a vrajit cu peisajele sale extraordinare.

Pe drumul spre Rausor am admirat pe langa peisaje si cetatea Colt care se pare ca a fost sursa de inspiratie a lui Jules Verne pt.romanul sau "Castelul din Carpati" si unde se pare ca a trait o frumoasa poveste de dragoste cu o romanca bineinteles (si-atunci erau apreciate femeile noastre!). Nu am si vizitat-o pt. ca asta presupunea un efort f. mare pt. sotie si nepot cum n-am vizitat nici manastirea Colt aflata chiar pe sosea la iesirea din satul Suseni, comuna Rau de Mori.

Cum nepotelul nostru auzise ca in aceasta regiune au trait candva dinozaurii pitici am facut o vizita si pe Valea Dinozaurilor din cadrul Hateg Geopark din comuna Santpetru spre Ohaba Sibisel dar ne-am intors dezamagiti - nepotelul ca nu a vazut niciun dinozaur iar noi ca am auzit de la un localnic din Sibisel ca acum ceva ani osemintele gasite au fost vandute unor italieni (tipic romanesc).

Fiind in intarziere am plecat grabnic spre urmatorul obiectiv - cascada Lolaia din Carnic prin localitatea Nucsoara - principala poarta de intrare in masivul Retezat.

Si am bifat-o si pe aceasta dar nu inainte de a servi un pranz pe cinste la pensiunea Codrin care ar merita un rewiew separat datorita operativitatii proprietarilor - niste oameni deosebiti.

La fel ca in prima zi am ratat, datorita timpului, alt obiectiv propus si anume castelul si biserica din Santamaria Orlea care era in drumul nostru dar se lasase seara si nu mai avea niciun rost.

Ne-am revansat a 2-a zi in drum spre Bucuresti vizitand manastirea Lainici din Defileul Jiului si Manastirea dintr-un Lemn de langa Rm. Valcea.

Asadar un weekend prelungit care se poate numi chiar un pelerinaj prin frumoasa Tara a Hategului, o zona pe care v-o recomand din suflet alaturi de muntii Retezat unii din cei mai frumosi munti din tara noastra.

Voi reveni cu poze pt. ca am facut destule!

Pe curand!


[fb]
---
Trimis de marocanu21 in 18.11.12 17:32:35
Validat / Publicat: 18.11.12 18:41:39
NOTĂ: Articol ARHIVAT (nu intră în calculul mediei acestei destinaţii)

VIZUALIZĂRI: 5783 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURISAU ARTICOL fără ECOURI
selectat ca MiniGhid AmFostAcolo
SESIZEAZĂ
conținut, limbaj

6 ecouri scrise, până acum, la acest articol

NOTĂ: Părerile și recomandările din articol aparțin integral autorului (marocanu21); în lipsa unor alte precizări explicite, ele nu pot fi considerate recomandări sau contrarecomandări din partea site-ului AmFostAcolo.ro („AFA”) sau ale administratorilor.
Poze atașate (se deschid în pg nouă)
P38 manastirea Lainici
EVIDENTIAȚI ARTICOLELE CU ADEVĂRAT UTILE!
Dacă impresiile de mai sus v-au impresionat prin utilitate, calitate etc folosiți linkurile de mai jos, prin care puteți acorda articolului un BONUS în Puncte de Mulțumire-Apreciere (PMA) articolului.
Puteți VOTA acest articol:
PUNCTAJ CRT: 1000 PMA (std) PLUS 18650 PMA (din 21 voturi)
NOTĂ: Mulțumită numărului de voturi primit, articolului i-a fost alocat automat un SUPERBONUS în valoare de 2000 PMA.

ECOURI la acest articol

6 ecouri scrise, până acum

krondia*
[18.11.12 18:51:54]
»

Aţi văzut locuri frumoase. Să nu ne uiţi cu fotografiile, sunt convinsă că sunt superbe.

marocanu21AUTOR REVIEW
[19.11.12 08:25:08]
»

@krondia: sigur nu o sa uit numai ca am o mica problema cu laptopul dar intro zi-doua o rezolv.

webmaster13
[20.11.12 20:05:00]
»

"Se spune că timpul schimbă lucrurile. În realitate tu ești cel ce trebuie să o facă. "

Andy Warhol

Articolul a "primit" o ilustraţie muzicală sau video-muzicală - vezi mai sus, imediat sub titlu.

Daca autorul preferă o altă melodie sau un alt videoclip, este rugat să ne scrie (aici, ca ecou, ori pe PM)

ak-ar de rumÂn †
[20.11.12 20:41:46]
»

Frumoase poze!

Admin
[20.11.12 21:12:29]
»

Articolul a fost selectat ca MiniGhid AmFostAcolo pentru această destinaţie.

marocanu21AUTOR REVIEW
[20.11.12 21:42:46]
»

@webmaster13: multumesc, e foarte potrivita!

Sfârșit SECȚIUNE Listă ECOURI scrise la articol

ROG REȚINEȚI:
  • Folosiți rubrica de mai jos (SCRIE ECOU) pentru a solicita informații suplimentare sau pentru a discuta cele postate de autorul review-ului de mai sus
  • Dacă ați fost acolo și doriți să ne povestiți experiența dvs, folosiți mai bine butonul de mai jos ADAUGĂ IMPRESII NOI
  • Dacă doriți să adresați o întrebare tuturor celor care au scris impresii din această destinație: in loc de a scrie un (același) Ecou în "n" rubrici, mai bine inițiati o ÎNTREBARE NOUĂ
    (întrebarea va fi trimisă *automat* tuturor celor care au scris impresii din această destinație)
SCRIE UN ECOU LA ACEST REVIEW
NOTĂ: Puteți folosi ptr formatarea ecoului: [b]...[/b], [i]...[/i], [q]...[/q]
EMOTICOANE ce pot fi folosite SHOW/HIDE
Sfârșit SECȚIUNE SCRIE ECOU

NOTĂ: Rubrica de mai jos vă permite să vă abonați (sau să vă dezabonați) la / de la notificări (înștiințări prin email) atunci când cineva răspunde unui text scris ca ecou mai sus.
Status Abonament Ecouri la acest review - abonament INACTIV [NU primiți înștiințări atunci când se scriu ecouri la acest review]
VREAU înștiințări pe mail când se postează ecouri la acest review
2 utilizatori sunt abonaţi la urmărirea acestui fir de discuţie (primesc instiinţări la adăugarea unui ecou):
ak-ar de rumÂn, marocanu21
Alte impresii din această RUBRICĂDescoperă Țara Hațegului:


    SOCIALs
Alătură-te comunității noastre

AGENȚIA DE TURISM AmFostAcolo.Travel:
SC Alacarte SRL | R.C.: J35/417/24.02.09 | RO 25182218 | Licența de turism 218 / 28.11.2018

 
[C] Copyright 2008-2024 AmFostAcolo.ro // Reproducerea integrală sau parţială a conţinutului este interzisă
AmFostAcolo® este marcă înregistrată
  • la final = [utf8mb4]; bMustChange=[]
  • pagină generată în 0.087743997573853 sec
    ecranul dvs: 1 x 1