Museo del Merletto - Muzeul Dantelei

TIPĂREȘTE

sau cum au salvat femeile insula Burano

Am ajuns pe insula Burano venind de pe Murano, care din punct de vedere al aspectului general ma dezamagise cu fabricile ei inchise, abandonate si paraginite si cu aspectul de insula mai mult parasita decat locuita.

In schimb, inca de cand ne-am apropiat de insula Burano, mi-am dat seama ca aici situatia era mult mai roz; sau mai corect spus era multicolora. Insula este mult mai draguta, viu colorata datorita caselor multicolore, care au o legenda (despre care am povestit) si datorita oamenilor mult mai calmi si mai zambitori decat in alte parti ale lagunei.

Pe langa o plimbare fara tinta pe stradutele curate si simpatice si o masa la o terasa, doua lucruri importante pot fi facute pe aceasta insula; o vizita la Biserica San Martino si una la Muzeul Dantelei. Fata de locul unde am ancorat noi cu motoscafi al nostru cu care am ajuns pe insula, la doar cativa pasi dupa ce am mers pe o straduta, am ajuns in Piazza Baldassare Galuppi unde este si Museo del Merletto di Burano - Muzeul Dantelei si Biserica San Martino.

Numele pietei vine de la numele pianistului - compozitor care s-a nascut la Burano si care a avut parte de recunoastere internationala, din Venetia pana la Londra si chiar la Saint Petersburg. Asta se intampla la jumatatea sec. XVIII. Datorita colaborarii reusite cu Carlo Goldoni, Baldassare Galuppi a avut un succes enorm cu opera comica, un stil promovat de el. Pe langa porecla de "Regele Operetei Comice " lui Galuppi i se mai spunea si " Buranello". In centrul pietei, este o statuie cu bustul compozitorului, statuie de cele mai multe ori nebagata in seama de trecatori (cel putin cat am fost eu pe acolo, am fost singura care am facut o fotografie cu statuia). Piata este un spatiu mare, liber, in jurul careiea sunt toate cladirile importante ale insulei si unde se aduna localnicii la sarbatorile importante de peste an.

Museo del Merletto - Muzeul Dantelei

A implinit 31 de ani si este adapostit in Palatul Guido Podesta. Muzeul a fost deschis in 1981, in aceeasi locatie unde cu o suta de ani in urma in 1872 Contesa Adriana de Marcello a renascut arta dantelei prin crearea unei scoli si deschiderea de noi ateliere. Daca Murano se mandreste cu sticlarii ei, Burano se mandreste cu dantelaresele sale, care timp de trei sute de ani au fost cele care au adus bunastarea pe insula, cu dibacia si rabdarea lor.

Muzeul m-a impresionat prin modernismul cu care este dotat (a fost recent renovat) Totul i se datoreaza actualei directoare, profesoara de istoria a modei si autoare a multor carti pe aceasta tema.

La parter am fost intampinata de o receptie de unde se pot cumpara pliante, brosuri si carti avand desigur ca tema dantela. Tot acolo se achita biletul de intrare. In stanga pe un perete este un display pe care timp de cateva minute, am urmarit un film despre istoria dantelei. (pentru comoditatea turistilor in fata lui este o bancuta).

Anul acesta in luna Aprilie, la festivalul de film international "World Fest Houston" la cea de a 45-a editie, filmul "Arta dantelei venetiene ", un documentar de 40 de min., a luat premiul cel mare (locul intai). O parte din filmul premiat ruleaza si la muzeu.

Iata cam despre ce era vorba in acel documentar.

Originea si vechimea dantelei se pierd undeva in vremurile medievale. O legenda spune ca sotia unui marinar, in lungile zile de asteptare a sotului a privit coralul lasat de acesta ca amintire si a incercat sa imite dantelaria naturala a acestuia, facand ceva asemanator din multe fire de ata, pentru ca doar acest material il avea la indemana.

O alta legenda – poate mai frumoasa – spune ca un tanar indragostit pana peste urechi de logodnica sa, a impodobit-o pe aceasta in ziua nuntii cu o diadema facuta din spuma marii, ca o dovada a imensei sale admiratii. Atunci, uimite si fascinate de spuma care statea pe capul miresei, alte tinere au decis sa faca o podoaba asemanataore si asa au creat dantelele, fine si delicate ca spuma marii.

Prima perioada de glorie a dantelei a fost in sec. XIV -XVI. In sec. XVI, doar in atelierele Ducesei Morosina lucrau peste 130 de dantelarese. Aceasta si-a extins activitatea, coptand in acesta banoasa si frumoasa afacere si femeile din manastire si fetele din orfelinat.

Dantela autentica se realizeaza prin impletirea mai multor fire, fara a avea o alta tesatura ca suport un alt material (cele cu suport textil sunt broderii). Dantela a fost realizata de-a lungul timpului din fire de in, matase, aur si argint si in cele din urma si din bumbac. Nu vorbesc aici de firele sintetice si de dantela realizata cu masini speciale.

La jumatatea sec. XVI, la Venezia s-au publicat doua carti cu modele de dantelă, care demonstrează nivelul desavarsit la care ajunsese acest mestesug. In perioada sa de glorie dantela era folosita pentru a decora orice; gulere si mansete; volane la rochii si la pantofi; batiste si palarii; evantaie si umbrelute de soare; lenjerii de pat si fete de masa; mobila si perdele; camasi si cravate, trasuri si tronuri.

Din Burano, Caternia de Medicis a luat dantela si a dus-o in Franta unde a fost atat de bine primita incat lucratoarele din Burano nu mai faceau fata comenzilor. Cum nu existau legi care sa le impiedice sa paraseasca insula, multe lucratoare au fost luate la curtea Frantei unde au pus bazele mai multor ateliere. Si asa a aparut concurenta.

Totul a mers de minune, pana cand in 1807 britanicul John Heathcote a inventat masina de fabricat dantela. Ca o recunoastere a inventiei sale, Regina Victoria a purtat la nunta sa o rochie accesorizata cu dantela realizata la masina britanicului Hearthcote. Industrializarea a distrus mestesugul si in ziua de azi, foarte putine lucruri mai sunt realizate manual.

Ideea revigorarii acestui mestesug si ridicarea lui la rang de arta, a apartinut Contesei Adriana de Marcello, in a doua jumatate a sec. XIX, cand a infiintat o scoala a dantalariei. Dorinta ei era si sa readuca in atentia aristocratiei, dantela autentica cat si sa dea o mana de ajutor femeilor de pe insula; sa invete o meserie si sa isi castige painea, intr-o vreme in care saracia batea la usa fiecarei case. Contesa a adunat o multime de texte vechi, carti si alte manuscrise, legate de tehnicile de lucru ale delicatei dantele si cu ajutorul "secretelor " aflate din acele carti a relansat o activitate pe cat de grea pe atat de frumoasa si banoasa. Toate aceste documente fac parte acum din colectia muzeului. La scoala si atelierele contesei, lucrau aproximativ o suta de fete si femei. Admiterea la scola se facea incepand cu varsta de 12 ani, pentru ca procesul de invatare a tehnicilor, era unul de lunga durata.

O dantela autentica, lucrata manual, cere in primul rand cunoasterea mestesugului, apoi multa, foarte multa indemanare, tot atata rabdare si nu in ultimul rand pasiune pentru aceasta activitate. Este suficient ca o bucla sa fie stransa diferit fata de toate celelalte (mai mult sau mai putin) si totul sa se strice, sa se piarda modelul, sa devina in loc de o opera de arta... o simpla plasa ca de pescar nefolositoare. Ei bine... toate aceste calitati ale lucratoarei care se regasesc in obiectul final, dau valoare dantelei; ... si valoarea este mare. Putina lume isi permite asa ceva.

Apropo de acest lucru, ma uitam cu cata naivitate o doamna si-a cumparat de la un magazin, o fata de masa si cateva mileuri pe care a platit mai putin de o suta de Euro si era convinsa ca a cumparat produse de manufactura.

Dupa ce am urmarit filmul, am urcat la etaj. Acolo sunt mai multe sali unde piese vechi si accesorii sunt foarte frumos prezentate in vitrine luminate. Fiecare sala este dedicata unei teme si respecta o ordine cronologica.

In prima sala sunt accesorii folosite la realizarea dantelei si piese, vechi din maxim sec. XVI. ; Ca un amuzament, un domn a spus aratand spre o piesa; din juponul acesta si-ar face lenjerie tot cartierul acum.

Am trecut in a doua sala numita ” anii 600”. Atunci a inceput perioada de glorie a dantelei si finele lucraturi faceau parte din must-have –ul aristocratiei. Productia a cunoscut in acea perioada cea mai mare cerere, la care cu greu se putea face fata. Se spune ca atunci cand a fost incoronat, Ludovic al XIV-lea a purtat un guler de dantela de Burano, la care se muncise doi ani de zile.

In primele doua sali, fasii de dantela sunt expuse in vitrine speciale, cu cate 3-4 sertare mari (pe care si le trage fiecare cand vrea sa le admire). Sunt incredibil de vechi si de fine. Ma gandeam ca au costat o avere, si au impus proprietarilor multa admiratie si respect, daca cineva le-a pastrat atat de mult pana au ajuns la un muzeu.

In una din sali, o doamna f. batrana si firava ca o dantela veche, demonstra oricui avea curiozitatea sa o urmareasca, cum se lucreza o fasie de dantela in tehnica " cu ciocanele ". Din pacate nu am putut sa o fotografiez; este interzis. Am sa va spun pe scurt ce facea doamna acolo. In primul rand statea pe un scaun cu un sul mare in poala, ceva cam de marimea unui cilindru cu un diametru de 20cm. si lung de 40cm. Pe acest sul din lemn infasurat cu burete si o panza la suprafata, pe care il tinea culcat pe picioare, tesea o fasie de dantela. Pe aceasta perna cilindrica, erau o multime de mosorele din lemn, pe care era infasurata ata alba din bumbac. Cu o indemnare de neconceput pentru mainile mele, infasura, inoda si rasucea acele mosorele, dupa un model, dupa niste reguli si intr-o anumita ordine, care pentru toti cei care asistam la demonstaratie, era mult prea departe de puterea noastra de intelegere si de reproducere.

In timp ce doamna mai incetinea din cand in cand ritmul lucrului, spre amuzamentul nostru, al privitorilor, care nici pe modul acesta de lucru nu ii puteam urmarii mainile, pe unul din pereti, pe un display, rula un film cu o alta tehnica de lucru a dantelei; cea a dantlelei cu acul. Aparent mult mai usoara, acesta tehnica, in care se foloseste doar un ac cu ata, este mult... mult mai inceata si cere de o suta de ori mai multa rabdare. Dantela in acest mod, se realizeaza deasupra unei foi de hartie pe care este desenat modelul. Practic se fac mii, sute de mii de noduri, care ingroasa ata fina si reproduc modelul de pe hartie. Multi experti considera aceasta tehnica, care se numeste in termeni de specialitate "punto in aria", sau "punct- cusatura in aer ", apogeul tehnicii dantelei.

In a treia sala, cea care acopera sec. XIX si XX, se vede clar declinul dantelei. Schimbarile economoce si sociale sunt reflectate si in simplificarea modei si in renuntarea la accesorii pretentioase. Ultima sala este dedicata perioadei ce a urmat infiintarii de catre contesa Adriana de Marcello a Scolii de Dantela.

In toate salile, pe langa exponate, pot fi vizionate filme documentare si exista brosuri cu multe explicatii. Cel mai mult m-au impresionat dantelele lucrate cu acul si cele facute cu ciocanele. Pe langa acestea, la fel de cautate si apreciate au fost de-a lungul perioadei de glorie si dantela lucrata cu croseta si dantela cu noduri (macrame) sau dantela taiata.

Privind multe exponate, cu greu puteam crede ca au fost lucrate manual, atat erau de fine si in acelasi timp bogate; totul parea o spuma diafana. Doar faptul ca eram in acel muzeu ma convingea ca este opera unor maini si nu realizari ale unor masini.

Am plecat de la muzeu uitandu-ma amuzata la tinutele noastre lejere, fara nici o dantela, zambind la gluma unei doamne care spunea; ” sa ne bucuram ca nu trebuie sa asteptam doi ani pana facem rost de un guler nou”.

Ca o prelungire in cotidian a muzeului, pe multe strazi, la parterul multor case, sunt magazine ce comercializeaza diverse obiecte din dantela. Cu siguranta, nimic din ce se vinde acolo, nu este dantela lucrata manual. In primul rand se vede acest lucru in pret, (accesibil) apoi in materilalele de cele mai multe ori sintetice folosite, apoi in repetarea multor modele la cam toate magazinele. Si daca aceste argumente nu sunt suficiente, multe produse au atichete cu "made in China ". Cu toate aceste, mi s-a parut ca vanzarile merg bine, multe doamne dorindu-si ca amintire, un obiect de decor sau de vestimentatie, cumparat de pe Insula Dantelei. Mi-a placut ce am vazut in acest muzeu. Din cate stiu eu este singurul din Europa si ma bucur ca l-am vizitat.

---

VIZUALIZĂRI: 6566 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI