ARTICOL ÎNCĂRCAT ÎN: 01.11.2012
--- F ---
GR. VÂRSTĂ: 40-50 ani
DIN: Bucuresti
ÎNSCRIS: 24.01.10
STATUS: SENATOR
DATE SEJUR
SEP-2012
DURATA: 1 zile
familie cu copii

GRAD SATISFACȚIE
BUCĂTĂRIE ŞI MASĂ:
90.00%
Mulțumit, mici obiecții
CADRUL NATURAL:
100.00%
Încântat, fără reproș
DISTRACŢ. / RELAXARE:
80.00%
Mai degrabă mulțumit

NOTARE MEDIE REZULTATĂ
90.00%

AUTORUL ar RECOMANDA
această destinaţie unui prieten sau cunoscut
TIMP CITIRE: 9 MIN

Burhaniye - o statiune cu o plaja de vis

Ilustrație video-muzicală
TIPĂREȘTE

Pentru cei care nu au ajuns inca in partea de vest a Turciei pot sa va spun ca sunt atat de multe locuri frumoase incat imediat cum ajungi acolo iti doresti sa stai cat mai multe zile, macar 2-3 saptamani si poate nici atunci nu ai fi pe deplin multumit ca ai vazut tot.

Fiind in Turcia si strabatand soselele de la Kusadasi spre Canakkale sau invers, vei trece vrei-nu vrei prin cateva localitati deosebit de frumoase: Selcuk-Izmir-Menemen (dupa ce se iese din localitate se merge in stanga spre localitatea Foça) -Aliaga- Dikili-Altinova-Kucukkoy-Ayvalik-Burhaniye-Edremit-Akcay-Altinoluk-Kucukkuyu-Ayvacik-Ezine-Canakkale, multe dintre ele fiind adevarate statiuni de vacanta. Prin cateva dintre aceste statiuni veti fi mereu pe langa mare.

Fiecare dintre aceste localitati iti atrag atentia prin ceva: ori cu o plaja frumoasa, ori cu un hotel de care ati auzit si voi de la altii sau l-ati zarit atunci printre sutele de leandrii infloriti sau palmieri, ori veti vedea marea si vapoarele, care la Aliaga sunt atat de aproape de sosea si veti zari chiar din masina faleza aceea cu leandrii si palmieri langa care te asteapta cateva locuri de cazare si unde cu siguranta iti vei dori macar pt. o noapte sa stai. Cand vezi faleza marii acolo la Aliaga cu siguranta iti vei dori sa faci o plimbare pe inserate si sa privesti apusul. Sau poate ati auzit de renumitele fabrici de la Ayvalik (localitate numita si ,,capitala uleiului de masline ’’) unde se prelucreaza cel mai bun ulei din Turcia’’. Si cate nu mai sunt, cate locuri incarcate de istorie sunt aici, in aceasta parte a Turciei.

Eram acum pe drumul care pleaca de la Izmir spre Canakkale si vazusem in urma cu putina vreme orasul Izmir. Mie personal aceasta metropola mi-a lasat in suflet o mare dorinta de a ma reintoarce aici, este un oras care te cheama sa il (re) vizitezi si nu realizezi asta decat dupa ce ai plecat de acolo. Asta simt eu acum dupa acea plimbare frumoasa in Piata Konak. Iar despre cat este de frumos acest oras poate am reusit sa va fac sa ,,vedeti’’ asta in rw anterior. Sau poate ca nu.

Si fiindca in drum spre Canakkale am trecut prin localitatile enumerate mai sus, ne-am gandit ca in drumul nostru sa mai facem cateva opriri si sa mai vedem si alte locuri frumoase din aceasta parte a Turciei.

Localitatea Aliaga cu regret o spun acum, am ratat-o. Se ajunge usor in oras. Practic din soseaua principala se merge in partea stanga. Statiunea se intinde destul de mult in stanga si de-a lungul soselei spre iesirea dinspre Canakkale este o faleza intinsa absolut superba, cu multa verdeata, iar marea si vapoarele sunt aici f. aproape de sosea. De-a lungul marii sunt terase si hoteluri dragute care ofera cazare intr-un cadru de vis.

Am hotarat totusi sa nu ratam statiunea Burhaniye si iata-ne sositi pentru prima data aici, intr-o zona necunoscuta noua.

Burhaniye este o statiune mai putin stiuta si este un district al provinciei Balikesir click aici

–unul dintre cele mai importante orase ale Turciei. Orasul Balikesir mai are si alte districte: Ayvalık (situat langa Burhaniye), Gömeç si Edremit. Imagini din frumoasa statiune Burhaniye vedeti aici

Se spune ca in antichitate Burhaniye a fost ,,punctul de întâlnire pentru Sănătate, Justiție și Pace’’ si se mai crede ,,ca in aceasta zona s-a nascut Homer’’.

Zona Burhaniye dar si localitatea vecina Ayvalik sunt renumite pentru uleiul de masline de aici, care este cel mai bun din Turcia.

Statiunea Burhaniye prin pozitia sa geografica este aproape de alte locuri importante: Edremit, Altinoluk, Muntele Ida (KazDagi in limba turca, munte cu inaltimea de 1774 m situat langa Golful Edremit). Tot de la Burhaniye se ajunge usor la Izmir (180 km), iar pana la Canakkale sunt doar 134 km. Tot aici in Burhaniye exista un port f. frumos si o piata numita Piata Ören in care am aflat ca sunt niste specii de arbori ocrotiti de lege: ,,Cedrus liboni, Pinus pinea si Palamut Meșesi’’.

Nu aveam asa mult timp la dispozitie asa ca am mers direct spre plaja. Aici la plaja se ajunge usor din soseaua principala. Am virat spre stanga si practic drumul destul de ingust te duce direct spre plaja si mare.

Aici aproape de mare pe strada paralela cu plaja am gasit un loc liber unde am lasat masina.

Eram aici in zona Ören a statiunii Burhaniye si doresc acum sa va spun ca am intalnit aici una dintre cele mai frumoase plaje pe care le-am vazut in Turcia. Asta a fost de fapt si principalul motiv care m-a determinat sa scriu acest rw, pentru plaja de aici dar si pentru hotelul pe care, spre norocul nostru, l-am putut vizita. Imagini din zona Ören puteti vedea aici

Ulterior sosirii noastre la Bucuresti am aflat si de pe internet ceea ce noi vazusem deja cu ochii nostri: ,,plaja din zona Ören (Burhaniye) este una dintre cele mai bune plaje din Turcia’’.

youtu.be/mKNO2xsRxuQ

este o plaja f. lata cu nisip auriu si f. fin, o plaja curata care are steag albastru, o intrare lina in mare si un decor de poveste. Pentr plaja dau nota 10.

Toata zona se afla intr-un golf f. mare si este o placere sa inoti aici sau sa stai la plaja. Marea aici este cautata de scafandri pt. fauna marina dar si peisajele din jur sunt deosebite.

In largul coastei se afla peste 20 de insule, cea mai mare dintre ele se numeste Alibey Adasi (Cunda), insula pe care am aflat ca se gaseste apa termala si sunt cateva hoteluri care ofera cazare f. buna. Mai departe se ajunge la insula greceasca Lesbos.

Mergand pe jos in paralel cu plaja am vazut cateva hoteluri dragute dar asa cum am aflat ulterior ele sunt f. multe si pe strazile celelalte, la distante mai mari sau mai mici fata de mare.

youtu.be/vrYLnD1v9U0

Aproape de mare se afla Kenanbey Apt. - o vila eleganta si putin mai departe am ajuns la un hotel numit hotel Keskin.Fiindca am ajuns la Burhaniye vreau sa va vorbesc putin si despre un hotel pe care l-am vizitat.

Cazare decenta langa o plaja de vis-hotelul Keskin 3*

Localizare hotel Keskin 3* (Burhaniye):

Coordonate GPS: N: 39,4883465 E: 26,9326788

Adresa hotelului: Öğretmenevleri Mevkii, Bahriye Hoca Sokak, 13/A Burhaniye (Balikesir)

otelkeskin.com.tr

Hotel Keskin ( ,,keskin’’in limba turca inseamna ,,ascutit’’) click aici

se afla in zona Ören a statiunii Burhaniye, chiar langa plaja.

Facilitati si servicii :

Fiindca am ajuns la hotel Keskin dintr-o pura intamplare si nu am fost cazati aici, prin amabilitatea domnului de la receptie am putut vizita una dintre camere.

Sa stiti ca intrand in hotel dinspre plaja asa cum am facut noi, se ajunge in spatele hotelului iar intrarea principala este in directia opusa, venind dinspre oras. Acolo in fata hotelului este o parcare destul de mare, multa verdeata si umbra. De acolo de la intrarea principala am luat si coordonatele GPS pe care vi le-am spus la inceput.

Hotelul Keskin ofera cazare si servicii de 3 * deci in niciun caz nu este un loc de cazare pentru cei prea pretentiosi. Din cate am vazut conditiile sunt destul de modeste, mai mult aveti parte de strictul necesar, dar plaja face toti banii si va spun ca multe hoteluri de 5 * din Kusadasi s-ar bucura sa aiba o astfel de plaja, ba mai mult unele nu au chiar deloc.

Hotelul are un restaurant cu o capacitate de 200 locuri afara si 200 locuri in interior. Masa aici este tip demipensiune. Hotelul mai dispune de bar la piscina, snack bar si sunt 101 camere (184 paturi). Fiecare camera este dotata cu un balcon mare, linie telefonica directa, aer cond.TV satelit, apa calda,cabina

de dus, uscator de par. Mie personal nici nu mi-ar trebui mai mult. Hotelul mai are o piscina interioara (incalzita) si exterioara (am vazut ca este spre plaja), piscina pt. copii, o baie turceasca, sala de masaj, jacuzzi, sala de jocuri, sala de fitness si gimnastica, sala de sedinte si TV.

Intrand in hotel dinspre plaja am trecut pe langa piscina exterioara si am nimerit chiar in restaurantul hotelului. Incaperea era destul de mare, spatioasa si de aici am ajuns usor la receptie. Prin bunavointa receptionerului care ne-a inmanat si o carte de vizita cu brosura hotelului, am mers sa vedem camera cu nr. 102.

Camera se afla pe un hol lung de la parter si avea usa de la intrare din lemn de culoare roz. Incaperea, asa cum vedeti din poze, mi s-a parut draguta, lenjeria pe pat era alba si f. curata iar in baie atat cat am reusit sa fotografiez, totul era curat si arata destul de bine.

Aici la hotel am aflat ca animalele de companie sunt acceptate. Totodata in curtea hotelului se afla un loc de joaca pt. copii. Eu personal pentru hotel dau nota 9.

Zona hotelului din cate am vazut si dealtfel toata statiunea sunt destul de izolate, este f. multa liniste, zona nu o recomand celor dornici de zbenguiala si distractie si un tanar dornic de discoteci si distractii nocturne nu prea cred ca are ce face aici. Oricum turistii care nu au masina proprie este mai greu sa ajunga aici. Pe stradutele de langa hotel am vazut cateva magazine si va puteti plimba spre portul din statiune sau spre parcul din centrul orasului.

Merita retinut ca de aici sunteti aproape de Edremit (18 km), un oras destul de mare care are cateva supermarket-uri si multe alte magazine, dar de aici ajungeti repede si la Ayvalik, localitatea vecina (30 km). Aici la Ayvalik, la fel ca si la Burhaniye, am aflat ca in ultimii ani zona este tot mai cautata de scafandri datorita faunei acvatice.

Desigur ca Burhaniye este doar ,,o piesa dintr-un puzzle’’ si binenteles ca plecand mai departe spre Canakkale mai sunt cateva statiuni la fel de frumoase in care am oprit. De ex. la Altinoluk am oprit putin si la plaja de aici dar nu a fost nici pe departe la fel ca si la Burhaniye, chiar daca vilele de acolo ,,ne luau ochii’’ prin eleganta lor. Aici am gasit o plaja ingusta si intrarea in mare avea destule pietre deci era greu accesibila.

Oricum traseul spre Canakkale este deosebit de pitoresc, marea te incanta la tot pasul si in statiunile prin care treci se gasesc f. multe locuri in care poti sa te odihnesti macar pt. o noapte.

Cam astea am dorit sa vi le spun. Daca veti poposi si voi la Burhaniye sau nu, asta doar voi veti decide. Oricum eu va doresc tuturor vacante cat mai reusite in Turcia si multa sanatate.

Cu drag...

webmaster, te rog ataseaza sub titlu acest mic documentar, multumesc anticipat.

http://youtu.be/YLOwEt2_qtA


[fb]
---
Trimis de adryana in 01.11.12 17:38:21
Validat / Publicat: 01.11.12 19:23:28
INFO ADIȚIONALE
  • Nu a fost singura vizită/vacanţă în TURCIA. A mai fost în/la: Kusadasi
NOTĂ: Articol ARHIVAT (nu intră în calculul mediei acestei destinaţii)

VIZUALIZĂRI: 7387 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURISAU ARTICOL fără ECOURI
selectat ca MiniGhid AmFostAcolo
SESIZEAZĂ
conținut, limbaj

6 ecouri scrise, până acum, la acest articol

NOTĂ: Părerile și recomandările din articol aparțin integral autorului (adryana); în lipsa unor alte precizări explicite, ele nu pot fi considerate recomandări sau contrarecomandări din partea site-ului AmFostAcolo.ro („AFA”) sau ale administratorilor.
Poze atașate (se deschid în pg nouă)
P43 [fără descriere]
EVIDENTIAȚI ARTICOLELE CU ADEVĂRAT UTILE!
Dacă impresiile de mai sus v-au impresionat prin utilitate, calitate etc folosiți linkurile de mai jos, prin care puteți acorda articolului un BONUS în Puncte de Mulțumire-Apreciere (PMA) articolului.
Puteți VOTA acest articol:
PUNCTAJ CRT: 1000 PMA (std) PLUS 25850 PMA (din 29 voturi)
NOTĂ: Mulțumită numărului de voturi primit, articolului i-a fost alocat automat un SUPERBONUS în valoare de 2000 PMA.

ECOURI la acest articol

6 ecouri scrise, până acum

webmaster
[01.11.12 18:36:26]
»

Articolul a fost selectat ca MiniGhid AmFostAcolo pentru aceasta destinatie.

adryanaAUTOR REVIEW
[01.11.12 20:07:38]
»

multumesc pentru aprecieri.

adryanaAUTOR REVIEW
[05.11.12 07:25:22]
»

@va multumesc sincer tuturor pentru aprecieri si mai ales tie, moni_ka, apreciez munca ta ,,asidua'' pe AFA si iti ,,multumesc'' pt. toate negativele, succes in continuare.

mony_ka
[06.11.12 19:38:40]
»

@adryana:

Regret nespus ca nu ma pot entuziasma la asemenea creatii, iar pozele cu sosele si indicatoare rutiere cu care ne tot delectezi de vreun an incoace nu sunt catusi de putin genul meu. De data asta te-ai intrecut chiar pe tine: poza P09 este de mare exceptie. Cu totii ne doream sa admiram un panou al primariei din localitate referitor la sortarea selectiva a gunoiului in containere.

Avem in bucuresti asemenea ghene de ani de zile si nimeni nu l-a descoperit uriasul potential turistic.

Curioasa din fire am intrat si pe site-ul oficial al hotelului "vizitat" de tine si ce sa vezi? cica nu are decat 90 de camere si 200 de paturi. Probabil au numarat ei gresit doar tu intotdeauna stii cel mai bine.

Maricica40
[06.11.12 20:40:04]
»

@mony_ka:

Ha ha ha

Sticla, hârtie si plastic.

Râdem noi aici, dar recunoaste ca reciclarea este importanta. Daca gresesti containerul?

Admin
[10.11.12 21:28:48]
»

@mony_ka, adryana: câte-un cartonaş galben pentru atacuri la persoană. Ultimele trei "replici" (ecouri), desprinse parcă din tabloide ori din emisiunile televiziunilor populare (în anumite "cercuri") au fost şterse.

Sfârșit SECȚIUNE Listă ECOURI scrise la articol

ROG REȚINEȚI:
  • Folosiți rubrica de mai jos (SCRIE ECOU) pentru a solicita informații suplimentare sau pentru a discuta cele postate de autorul review-ului de mai sus
  • Dacă ați fost acolo și doriți să ne povestiți experiența dvs, folosiți mai bine butonul de mai jos ADAUGĂ IMPRESII NOI
  • Dacă doriți să adresați o întrebare tuturor celor care au scris impresii din această destinație: in loc de a scrie un (același) Ecou în "n" rubrici, mai bine inițiati o ÎNTREBARE NOUĂ
    (întrebarea va fi trimisă *automat* tuturor celor care au scris impresii din această destinație)
SCRIE UN ECOU LA ACEST REVIEW
NOTĂ: Puteți folosi ptr formatarea ecoului: [b]...[/b], [i]...[/i], [q]...[/q]
EMOTICOANE ce pot fi folosite SHOW/HIDE
Sfârșit SECȚIUNE SCRIE ECOU

NOTĂ: Rubrica de mai jos vă permite să vă abonați (sau să vă dezabonați) la / de la notificări (înștiințări prin email) atunci când cineva răspunde unui text scris ca ecou mai sus.
Status Abonament Ecouri la acest review - abonament INACTIV [NU primiți înștiințări atunci când se scriu ecouri la acest review]
VREAU înștiințări pe mail când se postează ecouri la acest review
1 utilizatori sunt abonaţi la urmărirea acestui fir de discuţie (primesc instiinţări la adăugarea unui ecou):
adryana

    SOCIALs
Alătură-te comunității noastre

AGENȚIA DE TURISM AmFostAcolo.Travel:
SC Alacarte SRL | R.C.: J35/417/24.02.09 | RO 25182218 | Licența de turism 218 / 28.11.2018

 
[C] Copyright 2008-2024 AmFostAcolo.ro // Reproducerea integrală sau parţială a conţinutului este interzisă
AmFostAcolo® este marcă înregistrată
  • la final = [utf8mb4]; bMustChange=[]
  • pagină generată în 0.054044008255005 sec
    ecranul dvs: 1 x 1