Rinul in flacari

TIPĂREȘTE

Fiind septembrie ma napadesc tot felul de amintiri legate de culesul la vie din Romania, unul din episoadele importante ale vietii de la tara, pe care-l savuram din plin mai ales din perspectiva povestilor de viata pe care le auzeam de la taranii cu care intram in contact. Avand cateva zile libere mi-am zis sa descoper cum traiesc germanii acest eveniment si am dat un search pe google ca sa gasesc un festival al vinului prin zona, insa n-am reusit sa dau peste nimic care sa se plieze pe zilele mele libere (oferta era mare dar nici una din aceste sarbatori nu se desfasura cand aveam eu liber). Poate toamna viitoare. Insa tot raul spre bine. Norocul meu a fost ca am dat peste alta festivitate, despre care mai auzisem, dar despre care aveam impresia ca se tine vara. Este vorba despre Rhein in Flammen sau pe romaneste Rinul in flacari.

Rhein in Flammen este o festivitate care are loc pe cursul mijlociu al Rinului, in mai multe localitati si in perioade diferite (de aici si impresia mea ca se tine vara), unde zeci de vaporase illuminate feeric, plutesc seara pe rau, oferindu-le pasagerilor o priveliste minunata asupra intregului spectacol de artificii, momentul cel mai asteptat de sutele de mii de turisti care participa anual la aceasta sarbatoare.

Cum spuneam, evenimentul are loc pe mai multe portiuni ale raului, astfel:

- intre Linz am Rhein si Bonn, in prima sambata a lunii mai;

- intre Niederheimbach und Bingen/Rüdesheim, in prima sambata din iulie;

- intre Spay si Koblenz, in a doua sambata din august;

- in Oberwesel, in a doua sambata din septembrie;

- in St. Goar si St. Goarshausen, in a treia sambata din septembrie.

Se pare ca aceasta sarbatoare se bucura de un renume international, dovada fiind numarul mare de turisti. Citisem ca locurile de cazare se epuizeaza cu 6 luni inainte si am verificat si eu pe booking.com lucrul respectiv. Intr-adevar nu mai gaseai nici o camera libera la hotelurile din zona. Norocul meu ca nu locuiesc foarte departe (doar 120 km ma despart de destinatie, o nimica toata pe autostrazile germane). Asa ca am pornit si eu la drum in a treia sambata din septembrie spre Sankt Goar. Pe site-ul oficial al localitatii se anuntase ca sunt asteptati in jur de 100.000 de persoane (nu stiu unde incap atatia intr-un orasel de 2000 de locuitori), asa ca plecai de dimineata cu gandul sa prind un loc de parcare. Ma documentasem cu o zi inainte si stiam ca in St. Goar sunt doua parcari gratuite pe malul Rinului, una langa statia de pompieri (Feuerwehr), pe langa care am trecut si am vazut ca acolo se parcau mai ales autocarele, si cealalta (Hafenparkplatz) in portul micii localitati, unde erau ancorate mai multe yahturi decat populatia orasului. Glumesc bineinteles, desi localitatea in care m-am nascut eu are de doua ori mai multi locuitori si tot la statutul de sat a ramas si in plus nici nu are port cu yahturi, desi Prutul trece pe langa.

Ajung la parcarea din port, unde un individ intampina masinile. Imi zic in gand: parca vad ca s-a umplut parcarea desi e doar 10 dimineata si ma expediaza in alta parte. Ma intreaba daca vreau sa parchez; ii raspund ca da si imi da indicatii sa parchez pe terenul de fotbal de langa parcare. Zis si facut.

Cum ma dau jos din masina, primul lucru care imi sare in ochi e castelul Rheinfels, o cetate cocotata pe o stanca chiar deasupra orasului St. Goar. Cetatea, care in timpurile sale de glorie strajuia Rinul si taxa corabiile care treceau pe aici, se prezinta astazi in proportie de 70% sub forma de ruine, in timp ce restul castelului a fost transformat intr-un hotel de 4 stele cu piscina si trei restaurante.

Castelul Rheinfels a fost construit in 1245 de contele Diether V. von Katzenelnbogen, care stapanea un comitat pe valea Rinului, care va fi alipit in 1479 la ducatul Hessen-Marburg, dupa casatoria dintre Anna de Katzenelnbogen si ducele de Hessen-Marburg, Heinrich al III-lea. Castelul a fost multa vreme resedinta familiei de Katzenelnbogen si punct vamal unde era taxat comertul de pe Rin. Acest lucru i-a adus si neplaceri, astfel dupa o crestere a taxelor vamale, castelul a fost asediat, insa a rezistat atacului, dobandind reputatia de cetate de necucerit. Acest lucru avea sa-l descopere si armata franceza a “Regelui Soare" Ludovic al XIV-lea, care in 1692 a atacat castelul cu 28.000 de soldati, din care, la primul asalt, au murit 4000 si 6500 au fost raniti. Germanii erau 3000 si au pierdut doar 500 de soldati. Nu de acelasi succes s-au bucurat germanii si in 1794, cand trupele revolutionare franceze au cucerit castelul si l-au distrus. Ramasitele castelului au fost folosite la reconstructia fortaretei Ehrenbreitstein din Koblenz, iar in 1843 ruinele cetatii Rheinfels au fost cumparate de printul Wilhelm de Prusia, viitorul imparat Wilhelm I al Germaniei, care a oprit astfel distrugerea totala a cetatii. Astazi, ruinele cetatii se afla in proprietatea orasului Sankt Goar.

Pentru a ajunge din oras la castel ai doua posibilitati:

- urcand pe strada Schloßberg pe jos, cu masina sau cu Burg-Expres, un trenulet care pentru cativa euro (cred ca 3 erau) transporta turistii din Marktplatz pana in parcarea castelului;

- a doua varianta este mai solicitanta din punct de vedere fizic, accesul facandu-se strict pietonal, urmand Bismarckweg pana la Youth Hostel, iar de aici urcand spre castel pe o poteca, prevazuta pe alocuri si cu scari, care serpuieste printre copaci si un petec de vie.

Cunoscand deja Schlossberg (pe aici coborasem cu masina in oras), am ales a doua varianta, mult mai interesanta si mai captivanta din perspectiva peisajului oferit. Cu cat urci mai sus pe cararea care duce spre castel, imaginea Rinului si a celor doua orase-surori, St. Goar si St. Goarshausen, te copleseste treptat. Ajungem in final la baza castelului, pe o terasa cu banci asezate printre copacei, de unde admiram valea Rinului. Cata frumusete, cata liniste…As sta aici intreaga zi, doar sa privesc Rinul cum curge linistit, despartind cele doua “surori”, supravegheate de pe o stanca de Burg Katz (Cetatea Pisica). Insa zgomotul facut de trenuletul Burg-Expres care tocmai urca spre castel ma trezeste din visare si parasesc terasa cu vedere spre Rin, indreptandu-ma, pe langa zidurile groase ale cetatii, spre intrare.

Cetatea Rheinfels poate fi vizitata atat in sezonul de vara (mijlocul lui martie-prima duminica din noiembrie), zilnic intre orele 9-18, cat si in sezonul de iarna, doar sambata si duminica, atata timp cat conditiile meteo sunt favorabile. Accesul se face contra sumei de 4 euro. Pentru familii cu pana la max 4 copii exista Familienkarte la pretul de 10 euro.

Cumparam biletele, iar dupa ce primim gratuit si o harta cu ruinele cetatii, ne apucam de explorat. Intrand prin poarta cu usi din lemn masiv a turnului cu ceas, descoperim partea veche a cetatii cu fortificatiile construite de contele Diether V. von Katzenelnbogen, care au impiedicat cucerirea castelului de catre francezi. O placa comemorativa aminteste astazi de esecul francezilor din 1692. Printr-o alta poarta ajungem la Darmstädter Bau, ruinele unei cladiri de 3 etaje, renovata de ducele Filip al II-lea de Hessen in stil renascentist. Trecand prin a treia poarta ajungem la Nordbau, care adapostea candva capela cetatii. Aici se afla astazi muzeul castelului, care era inchis (doar jumatate de ora-era ora pranzului), asa ca il lasam pe mai tarziu si mergem mai departe pe langa Treppenturm, ajungand in curtea interioara marginita de un zid masiv de aparare. Dupa o oprire scurta la farmacia din curtea interioara, trecem prin poarta zidului de aparare si dam intr-o alta curte, unde se gaseau grajdurile si o fabrica de bere. Urcam pe o colina, de unde avem o priveliste superba spre valea Gründelbach si fortificatiile din secolele 16-17. Privirile ne sunt atrase de Uhrturm, spre care ne indreptam si la care ajungem dupa ce trecem printr-un pasaj. Urcam in turnul inalt de 20 metri, de unde surprindem in toata splendoarea valea Rinului si cetatile Katz si Maus (Pisica si Soarecele) de pe partea cealalta a raului. Cam ciudate numele cetatilor de pe malul drept al Rinului, nu? Daca pentru cetatea Katz (Pisica) am dedus ca trebuie sa fie o prescurtarea de la numele contilor de Katzenelnbogen, despre numele cetatii Maus (Soarece), construita in 1355 de arhiepiscopul de Trier, Boemund II, aveam sa aflu ca e o “insulta” venita din partea contilor de Katzenelnbogen, deoarece Burg Maus era considerabil mai mic decat Burg Katze.

Parasim castelul, nu inainte de a face o inspectie a fortificatiilor cetatii, la care se ajunge printr-o serie de scari si tuneluri intunecoase si stramte, in care ne inghesuim si noi, facandu-ne loc printre ceilalti turisti care veneau din sens invers.

Coboram agale pe strada Schlossberg spre centrul orasului St. Goar si ajungem pe Heerstrasse, principala strada pietonala, unde atmosfera de sarbatoare se simte. Strada este plina de turisti aflati la plimbare, de turisti relaxandu-se in compania un pahar de vin la una din terasele din apropiere sau turisti care danseaza in fata formatiei care tocmai dadea un “concert” pe strada. Ne-am oprit si noi la una din terase, iar dupa ce am mancat ceva si am mai prins la putere am hotarat sa urcam pe stanca Loreley, o stanca de 132 de metri de pe malul celalalt al Rinului (malul drept), in Sankt Goarshausen. In acest loc, Rinul este foarte ingust, iar din cauza stancilor foarte periculos.

Legenda Loreley a luat nastere in secolul al 19-lea. Locuitorii zonei vorbesc despre o femeie frumoasa sau o sirena care statea pe stanca Loreley, pieptanandu-si parul. Legenda spune ca vocea si infatisarea acestei femei erau atat de frumoase, incat marinarii, in incercarea disperata de a junge la ea, isi gaseau sfarsitul aici, inecati sau zdrobiti de stanci.

Pentru a ajunge la stanca a trebuit sa traversam Rinul cu feribotul (1,5 euro/persoana). Dupa ce am debarcat in St. Goarshausen, ghidati de indicatoare am pornit spre Loreley. Greseala noastra a fost ca am nimerit pe cel mai lung si dificil traseu care duce la Loreley. De fapt, de la feribot ar fi trebuit sa mergem de-a lungul Rinului aprox. 1-2 km pana ce ajungeam la niste scari, care urca la Loreley (urcusul dureaza aprox. 15 minute). Acest traseu l-am urmat la intoarcere. La dus am urmat traseul prin padure care trece pe langa Burg Katz, care, in loc de paine si sare, ne-a intampinat cu portile inchise (cetatea se afla in proprietate privata si nu poate fi vizitata); am ajuns pe un platou unde se afla un linistit cartier residential pe care l-am strabatut, dupa care am coborat iar prin padure pana ce am ajuns pe niste campuri, unde un german tocmai ara, am traversat campurile si am ajuns in final la destinatie. In total, un urcus de 5-6 km, din care 90% prin padure. Chiar daca a fost foarte solicitant (frumoasa Loreley m-a pus si pe mine la incercare), mie mi-a placut plimbarea prin padure, mai ales ca pe parcurs mai intalneai si banci de unde puteai admira de la inaltime valea Rinului. Privelistea panoramica de pe stanca Loreley e de vis, ceva care nu trebuie ratat daca sunteti in zona, o zona inscrisa in patrimonial mondial UNESCO. Eu am uitat de toata oboseala.

Am parasit-o pe Loreley, multumiti ca am reusit sa ne bucuram de frumusetea sa fara sa avem sfarsitul tragic al marinarilor din legenda si ne-am intors cu feribotul in St. Goar. De acum se insera si momentul mult asteptat de toti se apropia. Turisti si localnici, copii, tineri si batranei se asezau pe malul raului in asteptarea ca Rinul sa se “aprinda”. Unii venisera pregatiti cu pături, scaunele, mancare, semn ca mai participasera si in anii trecuti, altii se multumeau sa stea pe o bucata de carton (noi am folosit parasolarul de la masina). Un cuplu de batranei de langa noi venise cu o sticla de vin si pahare. Ce poate fi mai romantic… Primele nave incep déjà sa-si faca prezenta. Treptat numarul lor creste considerabil, ajungand la cateva zeci de nave care se aliniaza in formatie undeva in zare si asteapta si ele, ca si noi, ca festivitatea sa inceapa. La un semn, vapoarele se pun in miscare, ajung in dreptul nostru si iar se opresc. Lumea de la bord se distreaza, iar noi ne bucuram de privelistea acestor “licurici” care plutesc pe rau. Se aprind luminile si la cetatile Rheinfels, Katz si Maus. Incepe si focul de artificii: mai intai cei din St. Goarshausen, apoi se trage din cetatea Maus, dupa care urmeaza Burg Katz. Toata lumea urmareste in picioare jocul de lumini de pe cer. Urmeaza la rand cei din St. Goar, apoi Burg Rheinfels. Totul dureaza in jur de 50 de minute, iar la sfarsit lumea aplauda frenetic. Petrecerea a continuat pe malul Rinului (muzica, carnati, bere si vin) probabil pana in nopate tarziu, dar noi am pornit spre casa. Oboseala ne ajunsese.

THE END.

---

VIZUALIZĂRI: 3995 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI