Cascadele de la Krushuna

TIPĂREȘTE

Fan al Bulgariei, cum mă declar, am mai pus la cale o incursiune în teritoriul vecin, pentru ultimul week-end călduros anunţat în toamna asta.

Aşadar am luat-o către sud. De la Giurgiu am ţinut drumul de Sofia, făcând dreapta la Byala, spre Pleven. Am lăsat Plevna pentru altă excursie şi am făcut iar dreapta spre Levski. De aici ne-am îndreptat spre Lovech, dar înainte de-a ajunge în micul orăşel de la poalele Balcanilor, am ieşit din drumul principal, încercând să găsim cascadele de la Kruşuna. Nici n-a fost greu, având în vedere bunul obicei al bulgarilor de-a semnaliza orice obiectiv turistic, istoric sau natural.

Practic, la capătul satului Kruşuna, un sat mic de altfel şi cu locuitori bine pitulaţi prin case, am găsit o pajişte pe post de parcare free. De aici, panourile informative ne anunţau că suntem într-o arie amenajată prin fonduri nuş-de-care şi ne prezentau harta împrejurimilor.

Am început cu Green Rocks Waterfalls. Pentru asta, am luat-o pe cărare la dreapta urmând malul unui curs de apă larg, plin de stufăriş. Avansând, malul s-a înălţat şi cărarea noastră a început să urce vag spre costişa unui deal în stânga. Nu mică ne-a fost mirarea să descoperim brusc intrarea într-o peşteră printre vegetaţia bogată. De fapt, intrare era din punctul nostru de vedere, în timp ce, pentru pârâul care susura la picioarele noastre era ieşirea la lumină.

Din păcate nu eram echipaţi pentru speo, aşa că am lăsat peştera în pace şi am continuat pe firul apei. Pârâiaşul a şerpuit ce-a şerpuit, apoi a dispărut brusc printre stânci. Noi, perplecşi. Auzeam vag sunet de cădere de apă. Cărarea ne trădase, ramificându-se haotic în toate direcţiile. Unde-i cascada?! Eh, încet-încet am dibuit-o. Trebuia să coborâm puţin roată prin stânga ca să ajungem în faţa ei.

N-am văzut multe cascade, dar una aşa insinuată în inima pădurii nici nu mi-am închipuit! V-o descriu de sus în jos: apa, acel pârâiaş ieşit din gura peşterii, se aruncă în gol de la o înălţime de mai bine de 20 metri, dar nu cade învolburat pe stânci aşa cum se întâmplă de obicei la cascade, ci este amortizat de muşchiul verde gros abundent de pe tot peretele şi pietrele existente, se prelinge, picură, curge şi ajunge la poale unde formează ochiuri limpezi care oglindesc frunzişul pădurii. Această cădere liniştită de apă scoate un sunet extrem de muzical, un susur ca o poveste. În jur, totul e neclintit. Abia ne-am desprins din magie.

Şi hai înapoi, pe cărare, spre cealaltă cascadă. De la panoul cu explicaţii o ţinem înainte până ajungem într-un fel de parc multifuncţional. La intrare un nene ne taxează cu 1leva de ciolovec. Înăuntru, spaţiul larg este împărţit pe diferite destinaţii – la drum, tarabe cu veşnicele suveniruri, niscai miere şi magiunuri ori porumb fiert; pe o pajişte, chioşcuri şi grătare pentru picnic; mai sus, un restaurant, zice-se vestit pentru mâncarea bună; într-un crâng, un mini loc de joacă pentru copii, gen ParkAventura, cu dispozitive de căţărat, de bălăngănit prin copaci, etc. Iar mai departe, la capătul unei poteci largi se găseşte cascada. De departe privită e foarte elegantă şi maiestuoasă. O apă limpede cu irizaţii albăstrui coboară în trepte succesive din bazin în bazin în stilul Pamukkale. Lăcuşoarele formate sunt largi şi rotunjite, încât de departe aduce şi cu fontana di Trevi, dacă mă gândesc mai bine.

Dar asta nu e decât baza cascadei. Urmând poteca, pe lângă peretele de stâncă, putem urca, cu ajutorul unor scări şi podeţe până la diferite nivele ale căderii de apă, astfel încât s-o putem admira din toate unghiurile. Ba chiar într-un loc se poate experimenta duşul natural. N-am încercat, dar după chiotele unor tineri veseli care nu se mai dădeau duşi de-acolo, presupun că e amuzant. Se urcă sus şi foarte sus. Scările sunt zdravene dar cam înguste, aşa că se produce buluceală când se întâlnesc prea mulţi vizitatori la un loc, însă cu puţină răbdare se poate ajunge până la punctul iniţial de unde apa începe să curgă.

Se spune că aceste cascade de la Kruşuna sunt cele mai frumoase din Bulgaria. Mie mi-au plăcut.

În aceeaşi zonă se mai găseşte peştera Devetaşka, despre care s-a mai povestit aici. N-am să insist. E frumoasă, e unică prin Europa, merită văzută, mai ales că are un acces extrem de facil, atât până la intrare (practic, parchezi maşina la 100m) cât şi la interior, zona vizitabilă neavând diferenţe de nivel şi beneficiind de lumina naturală.

Aş pomeni, deşi şi asta s-a mai prezentat, orăşelul Lovech. E bine să nu-l ocoliţi pentru că e o mică bijuterie. Desigur că găsim o mulţime de date şi informaţii despre importanţa lui istorică şi culturală, bla-bla…însă pe mine m-a fermecat cu aerul boem, cu aspectul autentic al zonei vechi (poate cel mai auentic din câte orăşele vechi am văzut), cu atmosfera de pace şi linişte. Sigur a contribuit şi lumina frumoasă de toamnă la ceas de seară, dar oricum, am reţinut câteva imagini şi senzaţii incredibile. Podul acoperit peste râul Osam te trece în oraşul vechi. Urci agale pe străduţele pietruite, pe care aproape fiecare casă are balcon mare din lemn înnegrit de timp, flori şi o băbuţă, două la poartă. Intri în curtea bisericii, pe sub nuci uriaşi şi poţi bea apă de la o cişmea antică, poţi culege o pară sau poţi intra să admiri icoanele şi zidurile vechi ale locaşului. Şi mai urci un pic şi ajungi la cetate şi la poalele statuii impresionante a revoluţionarului Vasil Levschi, de unde oraşul se vede ca-n palmă iar pădurile dimprejur ard ruginiu în asfinţit.

---

VIZUALIZĂRI: 8271 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI