Verona – mai mult decat Romeo si Julieta

TIPĂREȘTE

Iata-ma dupa un drum destul de lung, iar in Italia, de data asta in NE, in regiunea Veneto. Primul oras vizitat a fost Verona. Citisem, vazusem imagini si filme despre el si abia asteptam sa cobor din masina, sa bat orasul la pas, sa simt ceva din aerul medieval caracteristic si sa imi las si acolo o farama de suflet, asa cum fac in fiecare loc care imi place. Aveam o presimtire ca va fi frumos.

Orasul este foarte batran; peste 2000 de lumanari ar trebui sa puna italienii pe un tort daca ar vrea sa il sarbatoreasca. Inca din vremea Imperiului Roman, orasul a fost avantajat prin pozitia geografica; este pe malurile raului Adige, la poalele Muntilor San Piedro destul de aproape de Lacul Garda. Din pdv rutier, orasul este pe A4, autostrada care duce catre Milano intr-un sens si catre Venetia in celalalt sens. In plus orasul beneficiaza de avantajele catorva rauri termale, asa ca, inca din antichitate a fost o statiune balneara.

Multe locuri si lucruri mi-au placut in oras si cu unele, Verona are toate motivele sa se mandreasca, intrand la cetegoria „ cel mai „. In ordinea vechimii si a importantei, am facut cunostinta pentru inceput cu Amfiteatrul Roman.

Este situat in Piazza Bra si se spune despre el ca este cel mai bine conservat amfiteatru roman si al doilea ca si renume, dupa Colosseum-ul de la Roma (pret bilet 4 Euro). Desigur nu mai este intact, asa cum a fost in urma cu doua milenii, dar cum partea interioara s-a pastrat foarte bine, in el si acum se desfasoara diferite evenimente artistice. Acum arena, locul unde la inceput se macelareau gladiatorii intre ei sau erau sfasiati de animale salbatice, este locul de desfasurare a evenimentelor culturale. Amfiteatrul avea o capacitate cam de 20.000 de spectatori (mai putin de jumatate fata de cel din Roma) dar are o acustica la fel de buna ca si in ziua inaugurarii (anul 30 e. n.) si din acest motiv, la spectacole nu este nevoie de nici un fel de sistem de sonorizare; se zice sa se aud si soaptele atristilor. Amfiteatrul a avut la inaugurare trei niveuri pentru tribune, dar in timp cel de al treilea, s-a prabusit si odata cu el si suportii care sustineau copertina ce acoperea constructia. Amfiteatrul a devenit faimos in Europa si in intraga lume, dupa ce in 1913, colo s-a desfasurtat un mare specacol care a sarbatorit 100 de ani de la nasterea lui Giusepe Verdi. Tot in acest amfiteatru si-a inceput succesul de scena celebra soprana Maria Callas (in 1947).

Am dat o tura Pietei Bra. (in italiana veche, insemna „Piata Larga”). Acolo, in acesta piata, este km. 0 al orasului. Piata are forma actuala, inca de la inceputul sec. XVI, cand primarul de atunci, a demolat o multime de case mici si saracacioase, un spital si o biserica, pentru a face loc unor constructii noi, moderne pentru acele timpuri, in care se se instaleze si sa munceasca lumea buna a orasului. Pe una din laturile pietei, in imediata apropiere a amfiteatrului este Palazzo Barbieri, (sediul Primariei)

Privit din fata, palatul isi arata o latura lunga, cu o intrare cu aspect de templu roman, sustinut de jur-imprejur de coloane cat cele doua niveluri inalte ale cladirii. La intrare se ajunge urcand o scara mare din piatra, cat o treime din fatada. In spatele acestei cladiri, mai este una, semicirculara, ca o potcoava lipita de cladirea din fata. Palatul poarta numele arhitectului sau.

In fata sa, este un parc cu destul de multi copaci, care fac umbra pentru multimea de trecatori si de turisti si o fantana arteziana.

De acolo, doar o straduta veche - Via Mazzini - pietruita ca tot centrul vechi dealtfel, am strabatut pana am ajuns la Palazzo Capuleti, cu a sa celebra Casa a Julietei. La capatul strazii este statui celebrului scriitor de la care a plecat povestea. Cred ca nu exista om care sa nu stie povestea de dragoste dintre Romeo si Julieta. Celebrul scriitor William Shakespeare (englez, get-beget, care in viata lui nu a calcat in Verona) s-a inspirat dintr-un roman de dragoste al scriitorului italian Matteo Bandello si pe la sfarsitul sec. XVI si a scris ceea ce avea sa devina cel mai citit, ecranizat si adorat roman de dragoste. Dupa ulimele cercetari se pare ca intr-adevar cele doua familii rivale au trait in Verona si ca cei doi tineri au trait o poveste de dragoste. Shakespeare a dat aceasta forma dramatica povestii pe care o cunoaste o lume intrega si astfel i-a facut pe cei doi tineri nemuritori. La inceputul sec. XX, primaria din Verona, s-a gandit ca oamenii sunt fascinati de simboluri, de povesti triste de dragoste, de inimi frante si de suspine de amor si... a cumparat o casa, i-a atasat un balconas si a declarat sus si tare ca aceea este casa celebrei Julieta din la fel de celebrul roman " Romeo si Julieta ".

Inainte de a vedea casa propriuzisa (sa-i spune cine-o vrea palat, dar dupa parerea me nu este), am trecut prin gangul care separa curtea de strada. De jos si pana sus, o multime de oamemi isi lasa cate o amintire scrisa pe pereti; unii scriu doar numele persoanei iubite, altii dedica o poezie. Nu am inteles nimic din aceasta manifestare de dragoste iar aspectul zidului mi-a adus aminte de o vorba din copilarie... aceea cu „numele prostilor pe toate gardurile”. Se pare ca doar cativa romani stiu expresia, iar restul lumii este mandra de isprava.

In micuta curte a casei am gasit aglomeratie mare; toata lumea se straduia sa mangaie stauia din bronz a Julietei... de preferat pe sani. Ma uitam amuzata cum barbati si femei deopotriva stau si astepta cuminti sa le vina randul sa mangaie statuia, fara sa le fie jena si fara sa fie gelosi unii pe altii, murmurand din buze dorinte arzatoare legate de persona iubita sau de intalnirea ei in viitor. Am facut si eu o poza langa celebra statuie, chit ca nu cred nimic legat de puterile ei ca zeita a dragostei.

Am aflat ca de ceva vreme contra unor sume exorbitante, se pot oficia casatorii in casa sau in balcon. In casa se poate intra si sunt destui doritori sa isi faca o fotografie in balconul celebru sau pe patul Julietei. Am renuntat la aceste bucurii, i-am lasat pe tineri sa se bucure de acele clipe de extaz si mi-am vazut de drum.

Plecand de la Casa Julietei am ajuns imediat la Piazza Erbe. Este din cate am vazut eu, cea mai mare piata din Verona si una din cele mai batrane, fiind exact pe locul fostului mare forum roman. Mi-a placut de cum am intrat acolo. Este locul in care te simti bine la o terasa, cu o cafea sau un suc in fata, cascand gura la cladiri, la oameni si la circarii ambulanti care inveselesc locul. Piata este inconjurata de palate ce stau unul langa altul.

In centrul pietei sunt doua atractii; o fantana arteziana ce are in centru o statuie a Madonei Verona si Tribuna del Podesa, care este locul in care erau legati in lanturi infractorii marunti, pentru a fi vazuti, criticati, jicniti si scuipati de catre oamenii cinstiti.

La unul din capetele pietei sunt Arche Scalieri. Este vorba de monumentele funerare ale personalitatilor marcante din familia del Scalla sau Scaliere. Sunt adevatate mauzolee la scara redusa, dar de o bogatie sculpturala cum doar stilul gotic poate crea. Sunt opt sau zece morminte, unele mai simple altele de-a dreptul dantelarii sapate in marmura. Se odihnesc acolo, sub cele mai frumoase monumente funerare din Italia, Mastino I, Mastino II si Cangrande I – mare iubitor si protector al artelor cel care i-a oferit adapost in Verona lui Dante Aligherii. Toate monumentele sunt frumoase; sunt eleborate, pline de simboluri religioase si insemne ale puterii de care familia Saliere a avut parte in timpul vietii si dorea ca lucrul acesta sa nu se schimbe nici dupa moarte.

Am plecat mai departe si iesind din Piazza Erbe pe alta latura, mi-am „ bagat un pic nasul „ in Piazza dei Signori (Piazza Dante) La Piazza dei Signori am ajuns dupa ce am trecut pe sub Arco della Costa. (Arcul coastei de balena). Acum nu credeti ca este vorba despre un schelet de balena, atarnat cumva... pe sub care se trece. Nu; este un arc de piatra care uneste doua cladiri deasupra unei strazi, un fel de pasarela; dar... in acel arc cineva a atarnat o coasta de balena. Cine si de unde a adus-o acolo, nu stiu; dar de la ea i s-a dat numele arcului respectiv. Asa se naste un obiectiv turistic...

Atractia pietei este statuia scriitorului Dante Aligherii. In sec. XIV-XV in aceasta piata era inima orasului si desigur institutiile importante; Loggia del Consiglio - adica Primaria, Palazzo della Prefetura si Palazzo del Capitano, cel cu celebrul turn cu ceas. Este o piata mare, dreptunghiulara, inconjurata de sase palate impunatoare. Dante Aligherii, scriitor si filozof italian, a devenit oaspete si cetatean al orasului timp de 7 ani, sub ocrotirea fam. Scaligeri, dupa ce a fost exilat politic din Florenta natala. Urmasi ai lui traiesc si astazi in oras.

Si acesta piata este inconjurata de palate ce stau unul langa altul, fiecare cu istoria sa si cu stilul sau propriu arhitectural.

Astfel cladirea caramizie, este Palazzo del Podesa sau Palatul Guvernului. Palatul a fost construit de fam. La Scala, si in el a locuit Dante in anii cat a fost oaspetele aceste familii.

Loggia dei Consilio este un alt palat din aceasta piata; cel cu coloane subtiri la porticul de la parter si cu etajul zugravit in ocru – pastel si cu patru statui pe cornisa. Palatul Podesta poate fi recunoscut dupa bazorelieful de pe fatada ce reprezinta o femeie ce tine un steag. Pe un arc ce leaga doua palate; este statuia lui Girolamo Fracastoro (medic, filozof, scriitor si astronom – sec. XV)

Un alt loc important al orasului este Piazza Independenza. In mijlocul pietei sta mandra o statuie ecvestra a eroului national Giuseppe Garibaldi. Fata de celelalte piate ale orasului care sunt spatii deschise fara verdeata, aceasta pare mai curand un parc.

Daca ajungeti in Verona sa nu ratati nici Bazilica Sant'Anastasia. Este imensa, este cea mai mare biserica din Verona. Constructia ei a durat mai bine de o suta de ani si timp de trei secole a fost patronata de calugarii dominicani. Fata ei este simpla, si pare neterminata. Deasupra intrarii doar un mare vitraliu in forma de rozeta schimba putin monotonia pietrei si a caramizii din care este facuta.

Am plecat de la biserica si mergand pe malul raului am ajuns la cel mai vechi pod peste Adige, Ponte Pietra (Podul de Piatra). Cele doua maluri ale raului Adige sunt unite de 13 poduri, toate din piatra. Ponte Pietra este singurul pod din piatra ramas de pe vremea romanilor, construit cam prin anul 100 i. e. n. Pentru ca de-a lungul existentei sale milenare a fost grav zdruncinat de inundatii, de cutremure si de bombe, podul a fost refacut de cateva ori si aceste renovari se vad prin materialele folosite; Bietul pod arata de parca (ei parca...) e carpit. De ce a ajuns asa? Pentruca nu a reusit natura in doua mii de ani sa-l distruga, cum au reusit nazistii in cateva minute; l-au aruncat in aer. Putin a mai ramas in picioare in urma lor. Partile cele mai vechi, cele romane, sunt din marmura alba, la care s-au adaugat pietre de rau gri si caramizi roscate. Dar asa uratel cum este, veronezii il respecta si il iubesc. Podul are aproape 100m. lungime si 4 m. latime. Din pacate nu am avut timp sa traversez pe malul celalat al raului si sa vad de aproape Castelul San Pietro cu Giardino Giusti si nici Teatrul Roman si Muzeul Arheologic. Teatrul a fost construit cu cativa ani inaintea amfitatrului.

La cateva minute de mers pe jos, este Castelvecchio.

Este una din resedintele fam. Scaligeri, ridicata la jumatatea sec. IV. Este un castel imens, solid, care trebuia sa fie si o fortareata nu doar o resedinta a bogatei si influentei familii Scaligeri. Castelul este acum muzeu de arta in care sunt expuse picturi, arme vechi, ceramica, obiecte religioase, miniaturii, clopote vechi si sculpturi.

Numele Scaligerii este legat de multe edificii si de istoria orasului Verona. Comercianti bogati, ei au intrat si in politica pentru a-si mari averea, puterea si prestigiul si timp de zece generatii, aceasta famile a condus orasul. Blazonul familiei l-am vazut in cateva locuri; este o scara alba pe un fond rosu. Este suficient sa vezi acest castel, ca sa iti dai sema cat de bogati erau. Dar dupa ample lucrari de renovare (a fost bombardat in cel de al II-lea Razboi Mondial) paltul a devenit muzeu.

Tot pe malul raului Adige am dat de Basilica San Fermo Maggiore. O biserica in stil romanic, a carei piatra de temelie a fost pusa la inceputul crestinismului, dar care asa cum este astazi, dateaza din sec. XI. Legenda spune ca pe acel loc au fost martirizati credincioasii Fermo si Rustico care ulterior au fost ridicati la rang de sfinti. Franturi din moastele lor au fost duse la crestinii din Africa. In campanila bisericii (turnul clopotnita) exista sase clopote cu marimi si suntete diferite.

Poarta Borsari este unul din cele mai vechi ziduri, romane, o poarta de acces in vechea cetate, ce dateaza dinaintea erei noastre. Poarta este din calcar cu doua arce mari - cate unul pentru fiecare sens de mers - desupra carora zidul este frumos decorat. Celelate doua randuri de arce cu capiteluri, erau pe vremuri punctele de observatie ale soldatilor, caci ea era intrarea principala in oras. Numele actual ii vine de la soldatii care o pazeau.

Drumul de intoarcere pana la parcarea unde era masina, l-am facut mai pe scurtatura; dar chiar si asa tot imi placea. Orasul este curat in ciuda sutelor de turisti care trec zilnic pe stradutrele inguste, cu case vechi, cu magazine cu suveniruri, gelaterii si terase cochete.

---

VIZUALIZĂRI: 6130 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI