ARTICOL ÎNCĂRCAT ÎN: 08.09.2012
--- F ---
GR. VÂRSTĂ: 50-60 ani
DIN: Bucureşti
ÎNSCRIS: 18.01.11
STATUS: SENIOR
DATE SEJUR
AUG-2012
DURATA: 1 zile
cuplu fara copii

GRAD SATISFACȚIE
SERVICII:
90.00%
Mulțumit, mici obiecții
CADRUL NATURAL:
90.00%
Mulțumit, mici obiecții

NOTARE MEDIE REZULTATĂ
90.00%

AUTORUL ar RECOMANDA
această destinaţie unui prieten sau cunoscut
TIMP CITIRE: 5 MIN

Biserica din Borzesti - un an, trei luni si trei zile

Ilustrație video-muzicală
TIPĂREȘTE

Atat i-a trebuit lui Stefan cel Mare sa vada ridicata biserica, mie insa mi-a trebuit mult mai mult pana sa ajung sa o vizitez.

Nu stiu care este explicatia, daca exista vreuna, dar obiectivele turistice din apropierea ta, raman nedescoperite. Asa mi s-a intamplat mie cu Biserica din Borzesti.

Am trecut de zeci, sute de ori prin fata acestui monument. De fiecare data se gasea cate o scuza sa nu oprim si plecam mai departe.

Acum mi-am propus sa ne oprim si sa vedem biserica si pana la urma am reusit. Caci nici de data asta nu a fost usor.

Veneam dinspre Bucuresti si mergeam la rude. Am oprit la biserica, dar ghinion era trecut de ora 16 si muzeograful nu mai era.

La intoarcere mi-am mai incercat o data norocul si am oprit din nou. Era 15.45 si am prins muzeograful pe ultima suta de metri. Si in sfarsit am reusit, dupa atatia ani, sa vizitez "Biserica din Borzesti" biserica ridicata de Stefan cel Mare.

Intrarea in complexul muzeistic Borzesti e aproape imperceptibila din sosea (DN 11A Adjud - Onesti). O vezi doar daca o cauti. Nu exista vreun indicator care sa te avertizeze din timp.

Odata intrati in curtea complexului muzeal esti impresionat in mod placut de ceea ce vezi. Multa verdeata si totul aranjat cu gust. Pe partea dreapta se afla cladirea care adaposteste "Muzeul de Cultura si Arta Religioasa".

In fata cladirii, privind spre zari, de pe inaltimea unui soclu, se afla bustul domnitorului Stefan cel Mare.

Inaintam pe alee, urcam treptele si ajungem in varful dealului. Printre pomi se zareste frumoasa biserica din Borzesti. Are forma binecunoscuta a bisericilor construite in vremea lui Stefan cel Mare. Este o constructie maiestuoasa, din piatra de rau si intarsii de caramida. Biserica nu a fost niciodata pictata, nici in interior nici in exterior. Este sobra si singurele elemente decorative sunt niste aplicatii ceramice, rotunde, in culori vernil si bej ce se imbina armonios cu nuanta rosiatica a caramizilor.

Daca la intrarea in muzeu nu am gasit pe nimeni, in biserica gasim muzeograful cu un grup mic de turisti povestindu-le despre biserica.

Asa am aflat ca biserica a fost construita in perioada 9 iulie 1493 si 12 octombrie 1494, cum am spus si in titlul, a fost construita intr-un an, trei luni si trei zile.

Este singura biserica ridicata de Stefan cel Mare pentru comemorarea amintirii prietenului din copilarie, Gheorghita, cel rapus de turci. In unele texte apare Mihut, asa este numit si aici la biserica. Toate celelalte biserici au fost ridicate pentru marcarea unei victorii.

Va amintiti legenda "Stejarul din Borzesti"?!

Pentru improspatarea amintirilor si mai multe amanunte despre biserica puteti citi aici: crestinortodox.ro/biseric ... esti-67984.html

Se spune ca altarul bisericii a fost ridicat exact peste radacina stejarului din poveste si exact in fata altarului, afara din biserica, din lemnul stejarului a fost construita clopotnita. Clopotnita din lemn este refacuta la cativa ani si are un design sugestiv.

Cum spuneam mai sus biserica nu a fost pictata la inaugurare. Peste ani biserica a suferit mai multe distrugeri, incendii, cutremure. Cea mai importanta restaurare a avut loc in secolul XVIII, cand i s-a adaugat un zid-catapeteasma, care a fost si pictat.

Ultima mare restaurare a avut loc cu ocazia implinirii a 500 de ani de la fondarea bisericii. Cu aceasta ocazie, Stefan cel Mare a fost canonizat de catre Biserica Ortodoxa Romana. Sfantul voievod Stefan cel Mare este sarbatorit in ziua de 2 iulie.

In acest moment, biserica este pictata in totalitate. Are o pictura mai deosebita si daca as fi avut mai mult timp la dispozitie, tare mi-ar fi placut sa stau si sa vad toate picturile.

In interior deasupra intrarii se afla o scena pictata cu domnul Stefan cel Mare calare, ce pleaca la lupta. In mana stanga are crucea, iar dreapta o intinde spre Sf Gheorghe ce ii inmaneaza sabia. Pe marginea ferestrelor sunt pictate scene din legenda Stejarului din Borzesti.

In pronaus, pe partea stanga se afla mormantul, din 1718, al Irinei Rosetina, considerata ca fiind cel de al doilea ctitor al bisericii, avand in vedere donatiile facute catre biserica de aceasta si grija ce i-a purtat.

Tot in pronaus se afla o icona a lui Isus, ce pastreaza urmele pangaririi de catre turci, cand acestia au navalit in biserica.

Biserica poarta hramul Adormirea Maicii Domnului si deasupra intrarii, in exterior, este o pictura reprezentativa. Alaturi de icoana se afla si pisania, in slavona, inscrisa in piatra, din care aflam ca biserica a fost ridicata de catre Stefan cel Mare si fiul sau Alexandru.

Sunt multe de vazut, dar programul de lucru s-a terminat si muzeograful ne-a scos pe nesimtite afara. Biserica se incuie si nu ne ramane decat sa ne plimbam in jurul ei.

Din interiorul bisericii am achizitionat un pliant ce a fost editat cu ocazia sarbatoririi a 500 de ani de existenta a bisericii (5 lei). Sunt putine informatii si cateva poze. Tot atunci am cumparat si o harta a Moldovei lui Stefan, tare interesanta (tot 5 lei). Pe verso e si mai interesanta, este reprezentat arborele genealogic al lui Stefan cel Mare. Cu aceasta ocazie am aflat ca multe din familiile regale europene sunt inrudite cu Stefan cel Mare. Chiar si Napoleon a fost casatorit cu o descendenta din neamul lui Stefan cel Mare, Maria-Luiza, cea de a doua sotie. Interesant!

In spatele bisericii se afla cimitirul si acolo este inmormantata fiica lui Vasile Alecsandri, Maria Bogdan. Aceasta a locuit in conacul din vecinatate. Acum conacul este restaurant - "Stejarul din Borzesti". Muzeograful ne-a pomenit despre acest mormant si ne-a spus ca exista un singur urmas al lui Vasile Alecsandri, un stra-stranepot, care din nu stiu ce motive nu reuseste sa reintre in posesia conacului, ce i-ar apartine de drept.

Coboram in parculetul muzeului, programul de lucru s-a terminat (orele 8 -16 "foarte inspirat" program) deci nu mai putem vizita muzeul propriu zis.

Cladirea ce adaposteste odoarele muzeului, este o cladire veche, fosta scoala, ce a fost ridicata in anul 1838. Poate cu alta ocazie o sa reusim sa vizitam si muzeul.

Pentru cei interesati, intrarea in biserica se plateste - 2 lei.

In zona mai exista un obiectiv construit din porunca lui Stefan cel Mare "Podul de piatra al lui Stefan cel Mare". Este singurul pod din acele vremuri, care se mai pastreaza. Mai multe informatii puteti citi aici: bacau.djc.ro/ObiectiveDet ... lii.aspx?ID=198

Legenda, biserica si podul ne dovedesc ca Stefan cel Mare a strabatut aceste tinuturi si localnicii sunt mandri de istoria locurilor. In semn de omagiu si cinstire a memoriei acestuia, la intrarea in orasul Onesti, aflat la mica distanta de biserica, in sensul giratoriu, a fost amplasata o statuie interesanta si care mie imi place tare mult. Este chipul lui Stefan cel Mare stilizat, din piatra si indiferent de unghiul din care privesti, imaginea este aceeasi.

Daca aveti drum prin zona faceti un popas si bucurati-va de o bucatica de istorie si de o amintire din copilarie, legenda Stejarului din Borzesti.


[fb]
---
Trimis de nicoletass in 08.09.12 20:35:13
Validat / Publicat: 08.09.12 23:33:30

VIZUALIZĂRI: 5674 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURISAU ARTICOL fără ECOURI
selectat ca MiniGhid AmFostAcolo
SESIZEAZĂ
conținut, limbaj

9 ecouri scrise, până acum, la acest articol

NOTĂ: Părerile și recomandările din articol aparțin integral autorului (nicoletass); în lipsa unor alte precizări explicite, ele nu pot fi considerate recomandări sau contrarecomandări din partea site-ului AmFostAcolo.ro („AFA”) sau ale administratorilor.
Poze atașate (se deschid în pg nouă)
P22 Biserica din Borzesti / Iar pe verso, am gasit arborele genealogic al lui Stefan cel Mare
EVIDENTIAȚI ARTICOLELE CU ADEVĂRAT UTILE!
Dacă impresiile de mai sus v-au impresionat prin utilitate, calitate etc folosiți linkurile de mai jos, prin care puteți acorda articolului un BONUS în Puncte de Mulțumire-Apreciere (PMA) articolului.
Puteți VOTA acest articol:
PUNCTAJ CRT: 1000 PMA (std) PLUS 15950 PMA (din 17 voturi)
NOTĂ: Mulțumită numărului de voturi primit, articolului i-a fost alocat automat un SUPERBONUS în valoare de 2000 PMA.

ECOURI la acest articol

9 ecouri scrise, până acum

webmaster
[08.09.12 23:31:46]
»

Articolul a fost selectat ca MiniGhid AmFostAcolo pentru aceasta destinatie.

nicoletassAUTOR REVIEW
[08.09.12 23:52:22]
»

@webmaster: multumesc!

dorgo
[09.09.12 08:47:33]
»

@nicoletass: frumos scris. mi-ai reamintit promenind de "Stejarul din Borzesti", de orele de limba romana, iar "orasul in care ploua de trei ori pe saptamana", imi aduce aminte de Bacovia si de stagiul meu militar din Bacau, oras pe care-l adoram atunci cand 'lentul major ne invoia duminica sa iesim din unitate cateva ore la o cafea...

valimi
[09.09.12 09:06:14]
»

@nicoletass, afinitatea noastra turistica in ceea ce priveste bisericile moldovenesti nu este prea apropiata de 100%, insa descrierea mi-a placut, chiar cu cheltuiala de 12 lei (adunata din context).

RĂSPUNDEVOTAȚI ECOUL [300] [150][0 vot]
webmaster13
[09.09.12 10:28:46]
»

Articolul a "primit" o ilustratie muzicala sau video-muzicala - vezi mai sus, imediat sub titlu.

Daca autorul prefera o alta melodie, este rugat sa ne scrie (aci, ca ecou, ori pe PM)

nicoletassAUTOR REVIEW
[09.09.12 18:56:44]
»

@webmaster13:

Multumesc pentru lustratia muzicala, imi place!

@valimi:

Trebuie sa recunosc ca afinitatea mea turistica pentru aceasta biserica este si un pic subiectiva. Este zona mea natala si imi face placere sa povestesc si altora despre obiectivele turistice din judetul Bacau, care sunt mai rar pomenite sau deloc, ca in cazul de fata. Multumesc pentru apreciere!

@dorgo:

Borzestiul e mai departe de Bacau si aici e mai mult soare.

Multmesc pentru apreciere!

RĂSPUNDEVOTAȚI ECOUL [300] [150][1 vot]
webmaster26
[06.04.17 09:53:40]
»

Mutat, la reorganizare, în rubrica "O zi în Târgu Ocna și împrejurimi, TÂRGU OCNA [BC]" (deja existentă pe sait)

profesor73
[17.05.18 14:02:32]
»

Anul acesta am facut o excursie, trecand si prin Borzesti, si am vizitat aceasta biserica istorica cu hramul "Adormirii Maicii Domnului", avand sansa sa gasim deschis si muzeul cu icoane si carti rare din epoca.

Cu aceasta ocazie, profitand de articolul dv. cuprinzator, doresc sa improspatez cele relatate cu imagini recente facute cu ocazia acestei vizite de la sfarsitul lunii aprilie 2018.

RĂSPUNDEVOTAȚI ECOUL [300] [150][0 vot]
webmasterX
[29.05.18 17:02:23]
»

Mutat, la reorganizare, în rubrica «La pas prin Borzești [BC]» (nou-creată, între timp, pe sait)

[Rubrica inițială: Descoperă Bacăul şi împrejurimile]

Sfârșit SECȚIUNE Listă ECOURI scrise la articol

ROG REȚINEȚI:
  • Folosiți rubrica de mai jos (SCRIE ECOU) pentru a solicita informații suplimentare sau pentru a discuta cele postate de autorul review-ului de mai sus
  • Dacă ați fost acolo și doriți să ne povestiți experiența dvs, folosiți mai bine butonul de mai jos ADAUGĂ IMPRESII NOI
  • Dacă doriți să adresați o întrebare tuturor celor care au scris impresii din această destinație: in loc de a scrie un (același) Ecou în "n" rubrici, mai bine inițiati o ÎNTREBARE NOUĂ
    (întrebarea va fi trimisă *automat* tuturor celor care au scris impresii din această destinație)
SCRIE UN ECOU LA ACEST REVIEW
NOTĂ: Puteți folosi ptr formatarea ecoului: [b]...[/b], [i]...[/i], [q]...[/q]
EMOTICOANE ce pot fi folosite SHOW/HIDE
Sfârșit SECȚIUNE SCRIE ECOU

NOTĂ: Rubrica de mai jos vă permite să vă abonați (sau să vă dezabonați) la / de la notificări (înștiințări prin email) atunci când cineva răspunde unui text scris ca ecou mai sus.
Status Abonament Ecouri la acest review - abonament INACTIV [NU primiți înștiințări atunci când se scriu ecouri la acest review]
VREAU înștiințări pe mail când se postează ecouri la acest review
3 utilizatori sunt abonaţi la urmărirea acestui fir de discuţie (primesc instiinţări la adăugarea unui ecou):
dorgo, nicoletass, profesor73
Alte impresii din această RUBRICĂLa pas prin Borzești [BC]:

    SOCIALs
Alătură-te comunității noastre

AGENȚIA DE TURISM AmFostAcolo.Travel:
SC Alacarte SRL | R.C.: J35/417/24.02.09 | RO 25182218 | Licența de turism 218 / 28.11.2018

 
[C] Copyright 2008-2024 AmFostAcolo.ro // Reproducerea integrală sau parţială a conţinutului este interzisă
AmFostAcolo® este marcă înregistrată
  • la final = [utf8mb4]; bMustChange=[]
  • pagină generată în 0.066800117492676 sec
    ecranul dvs: 1 x 1