ARTICOL ÎNCĂRCAT ÎN: 08.09.2012
--- M ---
GR. VÂRSTĂ: 40-50 ani
DIN: Bucuresti
ÎNSCRIS: 03.03.11
STATUS: PRETOR
DATE SEJUR
APR-2012
DURATA: 1 zile
familie cu copii
2 ADULȚI

GRAD SATISFACȚIE
SERVICII:
90.00%
Mulțumit, mici obiecții
CADRUL NATURAL:
100.00%
Încântat, fără reproș
DISTRACŢ. / RELAXARE:
100.00%
Încântat, fără reproș

NOTARE MEDIE REZULTATĂ
96.67%

AUTORUL ar RECOMANDA
această destinaţie unui prieten sau cunoscut
TIMP CITIRE: 6 MIN

Huangpu - raul care desparte metropola

Ilustrație video-muzicală
Chinese Music - Dream Pursuer


TIPĂREȘTE URM de aici

Chiar inainte de a-mi procura biletele de avion spre ,,tara de mijloc", postam pe un anumit site de socializare, o sumedenie de fotografii preluate de pe net, cu imaginea Pudong-ului, atat ziua cat si noaptea, vazut de pe raul Huangpu. Credeti-ma, ca nu o faceam de dragul unui ,,like", doar ma lasam purtat de cursul acestui rau care, pret de cateva zeci de secunde, ma destindea de gandurile inerte si obositoare.

Am fost uimit sa constat, ca era una din metodele ezoterice cele mai minunate de relaxare, simtindu-ma ca un soim neinfricat, sigur pe sine, senin si calm. Dar visul se impiedica!

Cat despre ce va urma...

Ma aflam de 8 zile in China, si de 2 in Shanghai - aceasta metropola care a devenit locomotiva economica a tarii si centru financiar al lumii.

Vizitasem cu o zi inainte Gradina Zoo-Botanica (vezi impresii) si Oriental Pearl Tower (vezi impresii), unde de la 259 de metri inaltime aveam o alta perspectiva de a privi acest rau care curgea sub picioarele mele!

Huangpu este un brat important al fluviului Yangtze si este impresionant pentru chinezi datorita formei raului, care ia forma de dragon ce se unduieste pe o lungime de peste 110 de kilometri, din zona Wusong pana la varsare. Ajunge si la o latime de 500 de metri si are o adancime medie de 10 metri.

Celebrul rau este o importanta sursa de apa potabila din regiune, iar datorita celor peste 200 de specii de peste, participa la nutritia populatiei. Reprezinta o solutie atunci cand precipitatiile cad in exces si apar inundatii. De asemenea, este folosit in turism si-n scopuri comerciale de transport spre cel mai mare port din lume.

Fara indoiala, acest ,,inger pazitor" tacut al orasului, a contribuit decisiv la nasterea acestei metropole, cu cel mai mare rang de municipalitate din China.

Dis-de-dimineata, am urmat acelasi traseu facut cu o zi inainte, spre Oriental Pearl, cu precizarea ca ultima statie de metrou, de la W Nanjing spre Luijiazui, am parcurs-o pe sub un tunel facut sub acest rau!

Ei, bine! Impresionant este ingeniozitatea acestui popor, care a sapat o multime de astfel de tunele, adevarate sosele pe doua-trei benzi, sub albia unui asemenea rau. Sincer! Nici nu stiu de ce-l numesc rau?! Mie mi se pare a fi mai degraba un fluviu!

M-am ,,parcat" langa terminalul pentru croaziere Shanghai, care se afla in imediata vecinatate a Oriental Pearl Tower si am platit 120 RMB / pers. (vezi foto).

Programul acestei companii de navigatie este de la 09:30 la 18:00 si se face doar o singura croaziera de noapte. Se organizeaza acest gen de turism fluvial si pe malul celalalt, pe bulevardul Bund.

Dupa aproximativ 45 de minute de stat la rand, ne-am imbarcat pe vasul, nici nu se putea numi altfel, ... ,,Oriental Pearl" (vezi foto), un vas cu o capacitate de 80 de locuri, care la intrare ne prezenta pe o panoplie cu ruta traseului si-n lipsa vreunui ghid, ce avem de vizualizat. Pe puntea de sus se aflau baruri, unde la mese si scaune confortabile din ratan, se puteau servi gustari sau bauturi. N-am consumat nimic, nici macar pentru combaterea setei, deoarece n-aveam de gand sa incalec balustrada de protectie, datorita... curentilor fluviali!

Am pornit spre nord unde se afla podul suspendat Yangpu, trecand pe langa impunatorii colosi din otel, beton si sticla ai cartierului futurist Pudong.

Raul Huangpu desparte metropola in doua! In vest se afla districtul Puxi si-n est Pudong-ul.

In Pudong se afla perfectiunea arhitecturala!

Oriental Pearl Tower, o bijuterie arhitectonica formata din trei perle de ,,jad'', are o inaltime de 468 de metri, fiind cel mai inalt turn radio-tv din Asia si considerat al V-lea din lume, fiind si o destinatie importanta din punct de vedere turistic.

JinMaoTower, are 421 de metri si combina ingenios elementele culturale chinezesti cu cele mai moderne stiluri arhitecturale.

Este flancat de ,,deschizatorul de capace", World Financial Center, ceva mai inalt, avand 492 de metri si considerata la data inaugurarii in septembrie 2007, al doilea zgarietor de nori din lume!

Urmeaza Gemenii (vezi foto), Acvariul Oceanic din Shanghai situat la mai putin de 2 kilometri de terminal si cartierul de afaceri Luijiazui Area. Am trecut de Shanghai International Convention Center cu cele doua globuri de sticla ce reprezinta o copie miniaturala a Terrei, hoteluri ce ofera o panorama impresionanta a raului, birouri si mall-uri. Si se tot construieste...

Fiind atat de entuziasmat, rareori observam traficul fluvial ce-si respecta orarul destul de concis.

Barje cu fuzelaj ruginit, fiind probabil folosite drept nave de marfa, petroliere si feriboturi de agrement ce completau maretia.

Turistii din jurul meu (cei mai multi, evident de origine asiatica) - ,,straluceau" de mandrie pana la epuizare! Chiar daca sunt un patriot autentic, nu puteam sa ignor gemetele lor de satisfactie nationala.

Conform rutei, ne-am indreptat spre podul suspendat Nanpu Qiao aflat in sud, urmand ca aceasta calatoare turistica de agrement, sa-mi ofere o imagine a edificiilor impunatoare de-a lungul Bulevardului Bund (ZhongshanLu - in chineza sau Waitan pentru localnici).

Acesta este marcat in partea de vest a raului, de podul Waibaidu, aflat la confluenta raului Huangpu cu Suzhou si lega pe vremuri concesiunile britanice de cele americane. Acest pod are si amintiri neplacute de pe vremea ocupatiei japoneze, cand iti trebuia un permis special sa-l traversezi. Este o constructie de metal din 1907, cu urme inca vizibile din acea perioada, marturie fiind cladirile Broadway Mansions, hotel Astor House (azi, Pujiang) - fiind prima cladire iluminata electric si tot prima care a folosit telefonul.

Putin mai la sud, se afla consulatul rusesc, construit in acelasi an, o vreme folosit si ca hotel.

Langa pod se afla Obeliscul (vezi foto), ce reprezinta Monumentul Eroilor Poporului iar apoi incepe cheiul Bund-ului care se intinde pe un kilometru si jumatate, pana la sud pe Bulevardul Eduard al VII-lea (azi, Calea Yan'an).

Bund-ul a fost antrenat intr-o explozie imobiliara, la inceputul secolului XX, datorita dezvoltarii economice in perioada infloritoare a epocii coloniale. Pe toata lungimea cheiului sunt 52 de cladiri, iar eu am sa le evidentiez succint ,doar pe cele mai reprezentative.

Cladirea Asia, construita in 1916, are arcade de piatra si coloane grecesti iar acum adaposteste Compania de Asigurari China Pacific.

Clubul Shanghai, care a apartinut britanicilor, a fost construita in 1910, avand la intrare coloane albe si ferestre baroce, acum gazduieste hotelul Dongfeng.

Mall-ul Waitan Sanhao (deschis zilnic intre orele 10 - 22), este fosta cladire a companiei Union Insurance, construit in 1922.

Cladirea Nishin a fost a unei companii japoneze, iar acum functioneaza Banca Huaxia. Constructia din 1925 este modernista, in stil european.

Urmeaza prima banca chinezeasca (China Merchants) , iar la numarul 12 se afla fostul cartier general al Hong Kong, pe care acum o ocupa Shanghai Development Bank. A fost inaugurata in 1923 fiind celebra in perioada interbelica datorita coloanelor de marmura si a frescelor de pe tavan.

Cladirea Vamilor (1927) are la intrare 4 coloane in stil doric de granit masiv si-n varf un ceas ce imita Big Ben-ul din Londra. Localnicii il numesc ,,qing''/ marele ceas.

Ultima cladire construita pe Bund a fost China Bank Communication, iar langa ea se afla Bank of Taiwan (1924) acum sediu de banca.

In anul 1921 a fost construita North China Daily News cu cel mai important ziar in limba engleza.

Mai la nord, se afla hotelul Peace acoperit cu uimitoarea piramida verde, fiind in anul 1937, prima cladire bombardata de japonezi, azi gazduieste un minunat muzeu ArtDeco de arhitectura.

La numarul 27 se afla Jardine Matheson Building, construita in 1922 de niste scotieni care s-au imbogatit de pe urma opiului.

Inainte ca raul sa coteasca spre nord, se afla Uzina de apa Yangshupu si orasul vechi Nanshi.

Majoritatea debarcaderelor ce lega Bund-ul de Pudong, au fost demolate, fiind lasate doar cateva pentru aceste croaziere turistice.

Toata aceasta ruta am parcurs-o de trei ori, timp de aproape doua ore, parcurgand aproximativ 20 de kilometri.

O plimbare frumoasa, atat ziua cat mai ales dupa lasarea intunericului, datorita luminilor multicolore care contribuie la acest spectacol unic.

Cred ca am ales cel mai bun mod de a vedea acest oras, cu partea lui veche unde s-a intemeiat ca asezare si cu cealalta noua si spectaculoasa!

Inchei cu o afirmatie a unui turist chinez: ,,Acum ne aflam in capatul mesei celor bogati ''!

Pe curand!

Citește și CONTINUAREA aici

[fb]
---
Trimis de Marian Preda in 08.09.12 10:36:19
Validat / Publicat: 08.09.12 13:54:42

VIZUALIZĂRI: 2961 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURISAU ARTICOL fără ECOURI
SESIZEAZĂ
conținut, limbaj

3 ecouri scrise, până acum, la acest articol

NOTĂ: Părerile și recomandările din articol aparțin integral autorului (Marian Preda); în lipsa unor alte precizări explicite, ele nu pot fi considerate recomandări sau contrarecomandări din partea site-ului AmFostAcolo.ro („AFA”) sau ale administratorilor.
Poze atașate (se deschid în pg nouă)
P25 Oriental Pearl ce-si etaleaza cele trei perle de... ,,Jad''
EVIDENTIAȚI ARTICOLELE CU ADEVĂRAT UTILE!
Dacă impresiile de mai sus v-au impresionat prin utilitate, calitate etc folosiți linkurile de mai jos, prin care puteți acorda articolului un BONUS în Puncte de Mulțumire-Apreciere (PMA) articolului.
Puteți VOTA acest articol:
PUNCTAJ CRT: 1000 PMA (std) PLUS 24500 PMA (din 25 voturi)
NOTĂ: Mulțumită numărului de voturi primit, articolului i-a fost alocat automat un SUPERBONUS în valoare de 2000 PMA.

ECOURI la acest articol

3 ecouri scrise, până acum

webmaster13
[08.09.12 14:29:25]
»

Articolul a "primit" o ilustratie muzicala sau video-muzicala - vezi mai sus, imediat sub titlu.

Daca autorul prefera o alta melodie, este rugat sa ne scrie (aci, ca ecou, ori pe PM)

Marian PredaAUTOR REVIEW
[08.09.12 16:20:58]
»

@webmaster13:

Multumesc din suflet, DJ Web!

Cu consideratie...

johnnyredlabel †
[24.09.12 20:29:50]
»

@Marian Preda: Frate, da' ce frumos le spui! Bine ca venii si eu din co ca sa te citesc . Pierdusem firul si vad ca mai ai ceva...

Sfârșit SECȚIUNE Listă ECOURI scrise la articol

ROG REȚINEȚI:
  • Folosiți rubrica de mai jos (SCRIE ECOU) pentru a solicita informații suplimentare sau pentru a discuta cele postate de autorul review-ului de mai sus
  • Dacă ați fost acolo și doriți să ne povestiți experiența dvs, folosiți mai bine butonul de mai jos ADAUGĂ IMPRESII NOI
  • Dacă doriți să adresați o întrebare tuturor celor care au scris impresii din această destinație: in loc de a scrie un (același) Ecou în "n" rubrici, mai bine inițiati o ÎNTREBARE NOUĂ
    (întrebarea va fi trimisă *automat* tuturor celor care au scris impresii din această destinație)
SCRIE UN ECOU LA ACEST REVIEW
NOTĂ: Puteți folosi ptr formatarea ecoului: [b]...[/b], [i]...[/i], [q]...[/q]
EMOTICOANE ce pot fi folosite SHOW/HIDE
Sfârșit SECȚIUNE SCRIE ECOU

NOTĂ: Rubrica de mai jos vă permite să vă abonați (sau să vă dezabonați) la / de la notificări (înștiințări prin email) atunci când cineva răspunde unui text scris ca ecou mai sus.
Status Abonament Ecouri la acest review - abonament INACTIV [NU primiți înștiințări atunci când se scriu ecouri la acest review]
VREAU înștiințări pe mail când se postează ecouri la acest review
2 utilizatori sunt abonaţi la urmărirea acestui fir de discuţie (primesc instiinţări la adăugarea unui ecou):
johnnyredlabel, Marian Preda
Alte impresii din această RUBRICĂDescoperă Shanghai:


    SOCIALs
Alătură-te comunității noastre

AGENȚIA DE TURISM AmFostAcolo.Travel:
SC Alacarte SRL | R.C.: J35/417/24.02.09 | RO 25182218 | Licența de turism 218 / 28.11.2018

 
[C] Copyright 2008-2024 AmFostAcolo.ro // Reproducerea integrală sau parţială a conţinutului este interzisă
AmFostAcolo® este marcă înregistrată
  • la final = [utf8mb4]; bMustChange=[]
  • pagină generată în 0.04394006729126 sec
    ecranul dvs: 1 x 1