ARTICOL ÎNCĂRCAT ÎN: 21.08.2012
--- F ---
GR. VÂRSTĂ: 50-60 ani
DIN: Bucuresti
ÎNSCRIS: 24.05.11
STATUS: APOLLO
DATE SEJUR
AUG-2012
DURATA: 2 nopți
prieteni

GRAD SATISFACȚIE
SERVICII:
90.00%
Mulțumit, mici obiecții
CAZARE [camere etc]:
80.00%
Mai degrabă mulțumit
BUCĂTĂRIE ŞI MASĂ:
100.00%
Încântat, fără reproș
CADRUL NATURAL:
100.00%
Încântat, fără reproș

NOTARE MEDIE REZULTATĂ
92.50%

AUTORUL ar RECOMANDA
această destinaţie unui prieten sau cunoscut
TIMP CITIRE: 7 MIN

Kurortniy Hotel - Odesa

TIPĂREȘTE

La Hotel Kurortniy din Odesa am ajuns tarziu. L-am gasit cu dificultate si doar amabilitatea unui taximetrist care ne-a indicat drumul mergand in fata autocarului a pus capat cautarii. Dar, sa nu credeti cumva ca este amplasat in cine stie ce fundatura, la periferie!

Piata 10 Aprilie, mare, inconjurata de cladiri inalte, aflata in Arcadia, pe coasta Marii Negre, poate fi recunoscuta din departare dupa monumentul eroilor, un obelisc cenusiu, foarte inalt, cu o stea aurie in varf. Pana aici, pe stazile Ghenuzskaya, Cerneahovckovo, Pionerskaya si Sevcenko, se poate ajunge cu tramvaiul 5, cu troleibuzul 7 si 9 sau cu maxitaxi 185, 193, 194, 195, 198, 207 si 245.

Drumul pentru autoturisme si autocare continua putin pe Strada Pionerskaya dupa care face dreapta pe Aleea Kurortniy care sfarseste in poarta complexului hotelier cu acelasi nume. Un drum pietonal, recomandat pentru plimbarea rezidentilor si nu pentru cei care vin pentru prima oara aici, foarte frumos, dar mai dificil de depistat, este o carare lata - un drumeag - care taie paduricea dintre hotel si Strada Ghenuzskaya. Este foarte frumoasa aceasta poteca umbroasa, noi am strabatut-o de cateva ori in scurtele noastre plimbari prin imjprejurimi, dar nu este recomandat sa va prinda noaptea pentru ca nu este luminata.

Cum noi am sosit noaptea, obositi de drum si derutati de cautare, nu am realizat in ce rai vegetal am ajuns. Ne-am cazat numai dupa completarea cu datele personale a unui formular pe care receptionera a notat numarul camerei repartizate. Pentru mine 213, deci etajul 2.

Din pliantele frumoase, cartonate, necunoscatorii de rusa si ucraineana nu inteleg mare lucru. Hotelul are 90 de camere diferite (se specifica numarul lor pe fiecare categorie, precum si dotarea existenta), sali de conferinte si intalniri culturale sau de afaceri, bar, restaurant, inclusiv doua sali mai mici decorate in stil pescaresc, o terasa mare deasupra receptiei si sauna.

Preturile sunt variabile functie de gradul de confort, intre 300 - 700 grivni/noapte, cu mic dejun si 260 - 660 grivni/noapte fara mic dejun inclus. La toate acestea se adauga 1% pe zi taxa de statiune.

Privit din exterior Hotelul Kurortniy din Odesa, cu 8 etaje, este maret si troneaza in mijlocul unui spatiu verde bine ingrijit, udat in fiecare zi dimineata devreme. Parcul din jur are banci, scaune si mese, decoruri - sculpturi in lemn care se pot vedea atat in gradina, printre plante, cat si la intrarea in hotel.

La terasa aflata deasupra receptiei se poate ajunge urcand o scara exterioara, dar si prin interior, pe langa receptie. Terasa era inchisa la orele diminetii, dar am fotografiat-o din hol, prin geamul usii incuiate.

Hotelul are doua lifturi si este dotat cu aer conditionat doar in unele camere, probabil cele de categorie superioara, celelalte, orientate spre curtea interioara nu au.

Lobby mic, este mai degraba un colt de asteptare. Sunt doar doua fotolii si o canapea langa o masuta. Tot la parter, langa receptie, se afla un mic magazin cu suveniruri, in special bijuterii.

Camera Camera 213, cu balcon, are vedere in spatele hotelului, spre o curte interioara. Incaperea este pardosita cu mocheta simpla, are peretii cu tapet si fereastra cu perdele si draperii moderne. Un tablou foarte bine realizat, vesel si expresiv, se afla pe peretele de langa paturi.

Dotarile sunt cele standard pentru un hotel de 3*. Doua paturi cu asternuturi curate, doua noptiere, un birou mic si o comoda pentru televizor, plus doua scaunele curbate, capitonate si foarte confortabile, precum si un sifonier aflat langa usa de la intrare, alcatuiesc mobilierul incaperii.

Un televizor mic, functional doar pe posturi rusesti, a fost inutil pentru noi in cele doua zile cat am fost oaspetii Hotelului Kurortniy. In schimb micul frigider a functionat fara oprire racindu-ne apa, fructele si micile gustari cumparate din oras. Pentru ca prizele sunt foarte importante pentru turisti, pot afirma ca la Hotelul Kurortniy - Odesa sunt suficiente, asa incat chiar functionand televizorul si frigiderul, puteam incarca telefoane si acumulatori pentru aparatele foto, ba chiar sa facem si o cafea la fierbator.

Telefonul se afla pe birou, deasupra unei mape cu informatii pentru oaspeti. O scrumiera prezenta la vedere, a fost un semnal ca in camera fumatul este permis. Nefiind fumatoare, nu i-am dat nici o atentie, dar colega mea de camera a folosit-o pe post de farfurioara pentru cana fierbinte cu cafea, zicand: "Sa nu le stric mobilerul asta nou!". In comoda am gasit si doua pahare pe care nu le-am folosit.

Un minus: paturile - curate si odihnitoare - scartaie putin, asadar, orice miscare a celui adormit este neplacut perceputa de cel care nu prea are somn.

Balcon Balconul este urat nu pentru ca da spre o curte interioara (in care sunt plantati brazi si vita de vie dincolo de care se zaresc constructiile inalte din Piata 10 Aprilie), ci pentru ca este vechi si neingrijit. Baslustrada este o simpla foaie de tabla ondulata, nevopsita, iar padoseala din placi mici de gresie este deteriorata si prezinta denivelari.

In afara unei sfori pentru uscat rufe instalata ca la carte, la jumatate de metru de la podea pentru a nu strica aspectul exterior, balconul nu are nici un fel de dotare. Pot fi scoase cu usurinta scaunele capitonate si confortabile care se gasesc in camera, dar aspectul balconului nu indeamna la acest lucru. O plimbare in jur sau o discutie pe bancile aflate in curtea hotelului, printre flori, sunt mult mai ademenitoare.

Baie Baia camerei 213 este curata, dar mica. Are cam 1,5 x 1,5 m, iar dusul este foarte apropiat de vasul de toaleta. Doar o perdeluta de plastic le desparte.

Chiuveta - mica si ea - ne astepta cu doua sapunuri si doua plicuri cu gel de dus asezate pe suporti. Cele doua seturi de prosoape, cam uzate, erau bine albite. A doua zi prosoapele au fost schimbate, iar consumabilele cosmetice innoite. In baie se mai afla un cos pentru gunoi si un singur pahar pentru periuta de dinti.

La dus exista un covoras de cauciuc pe care in cea de-a doua zi a sederii noastre l-am tras peste scurgerea cam ruginita prin care incepea sa patrunda miros de canal.

Mic dejun Micul dejun se serveste intre orele 7.30 si 10.30 in restaurantul de la etajul 2, mai bine spus nivelul 1. Se stie ca la ei parterul este etajul 1.

La captul coridorului, inainte de a intra in "cafe", in stanga, cu usi cu geamuri tip hublou, sunt salile pescaresti, iar in dreapta toaletele. Anticamera restaurantului este larga, bine luminata, are perdele si draperii frumoase, precum si cateva scaune capitonate in rosu si un pian tot rosu. Nu stiu daca deschide cineva vreodata acest pian, dar acolo unde este, ii sta foarte bine. Sala de mese este larga, cu stalpi si tavan decorativ. Perdele sunt ample si impodobite cu draperii ca in cele mai elegante sali de concert.

La unul dintre capetele incaperii, pe mese lungi, astepta oferta pentru mic dejun: paine neagra si alba, unt, cascaval, sunca, legume inabusite (vinete, dovlecei, ardei, rosii), salata de varza rosie, clatite. Ca bauturi, ceai, lapte si suc foarte bun (mere sau piersici).

Felurile de baza erau: chiftele (niste parjoale mari, una la portie) cu cartofi natur sau picior de pui cu garnitura de orez cu legume preparate la tava. Neobisnuita cu acest gen de mancare la micul dejun, am fost putin surprinsa de prezenta chiftelelor si fripturii de pui. In grup au fost insa persoane care au afirmat ca daca nu era fata care punea pe farfurie - la alegerea noastra - doar cate o bucata, ar fi luat doua sau chiar trei. Oare glumeau? Nu ma intreb daca erau capabili sa manance atat, ci daca se gandeau vreun pic si la cei care veneau mai tarziu la masa.

O alta surpriza a micului dejun a fost aceea ca nu exista pe masa nici urma de gem, miere sau nutela, alimente prezente aproape in toate meniurile pentru masa de dimineata. Ar fi fost de folos pentru completarea clatitelor care erau dulci in compozitie, dar nu aveau nici un fel de umplutura.

Concluzii Hotelul Kurortniy din Odesa beneficiaza de o amplasare buna, intr-un imens spatiu verde, aproape de mare. Receptionerii afirma ca hotelul este situat la 250 m de tarmul marii, dar eu apreciez ca sunt cel putin 500 m. Am facut acest drum pe o alee din spatele hotelului, trecand printr-o poarta si urmand indicatia unei sageti pictate pe asfalt. Printre curti inchise in care era aproape de finalizare constructia unor vile mari si foarte elegante, am ajuns la indicatorul "Spre plaja" de unde incepe coborarea unei scari cu 111 trepte. Printre pomi se zareste marea si intrarea pe o plaja cu plata. Am intrat si noi in zona fara plata, am "gustat" marea si ne-am plimbat pe dig.

Pentru tranzit sau doua - trei zile, in pofida minusurilor semnalate, cred ca hotelul merita ales. Aveti ce vizita in Odesa, puteti chiar incerca marea, dar pentru un sejur la Marea Neagra, in Arcadia, nu il recomand. Mai bine litoralul nostru! E tot Marea Neagra!


[fb]
---
Trimis de iulianic in 21.08.12 15:52:52
Validat / Publicat: 21.08.12 16:17:06
NOTĂ: Articol ARHIVAT (nu intră în calculul mediei acestei destinaţii)

VIZUALIZĂRI: 5588 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURISAU ARTICOL fără ECOURI
SESIZEAZĂ
conținut, limbaj

1 ecouri scrise, până acum, la acest articol

NOTĂ: Părerile și recomandările din articol aparțin integral autorului (iulianic); în lipsa unor alte precizări explicite, ele nu pot fi considerate recomandări sau contrarecomandări din partea site-ului AmFostAcolo.ro („AFA”) sau ale administratorilor.
Impresiile fiind subiective, AFA nu poate garanta calitatea, relevanța, exactitatea, persistența ori conformitatea impresiilor si recomandărilor (cu asteptările și preferințele fiecarui cititor); deasemenea, responsabilitatea legală pentru afirmațiile făcute in articol revine integral și in mod exclusiv autorului (cf "Termenilor și conditiilor de folosire"); AFA sau administratorii săi neputând fi făcuti răspunzători în privinta corectitudinii ori efectelor de orice natură.
Poze atașate (se deschid în pg nouă)
P01 Hotel Kurortniy - Odesa. Intrarea pricipala si scara de acces la terasa.
EVIDENTIAȚI ARTICOLELE CU ADEVĂRAT UTILE!
Dacă impresiile de mai sus v-au impresionat prin utilitate, calitate etc folosiți linkurile de mai jos, prin care puteți acorda articolului un BONUS în Puncte de Mulțumire-Apreciere (PMA) articolului.
Puteți VOTA acest articol:
PUNCTAJ CRT: 1000 PMA (std) PLUS 14600 PMA (din 14 voturi)
NOTĂ: Mulțumită numărului de voturi primit, articolului i-a fost alocat automat un SUPERBONUS în valoare de 2000 PMA.

ECOURI la acest review

1 ecouri scrise, până acum

alex1968
[21.08.12 16:40:10]
»

Te rog, da-mi si mie pe privat numele agentiei. Caut de mult o astfel de excursie, cu autocarul, si nu gasesc. Multumesc

Sfârșit SECȚIUNE Listă ECOURI scrise la articol

ROG REȚINEȚI:
  • Folosiți rubrica de mai jos (SCRIE ECOU) pentru a solicita informații suplimentare sau pentru a discuta cele postate de autorul review-ului de mai sus
  • Dacă ați fost acolo și doriți să ne povestiți experiența dvs, folosiți mai bine butonul de mai jos ADAUGĂ IMPRESII NOI
  • Dacă doriți să adresați o întrebare tuturor celor care au scris impresii din această destinație: in loc de a scrie un (același) Ecou în "n" rubrici, mai bine inițiati o ÎNTREBARE NOUĂ
    (întrebarea va fi trimisă *automat* tuturor celor care au scris impresii din această destinație)
SCRIE UN ECOU LA ACEST REVIEW
NOTĂ: Puteți folosi ptr formatarea ecoului: [b]...[/b], [i]...[/i], [q]...[/q]
EMOTICOANE ce pot fi folosite SHOW/HIDE
Sfârșit SECȚIUNE SCRIE ECOU

NOTĂ: Rubrica de mai jos vă permite să vă abonați (sau să vă dezabonați) la / de la notificări (înștiințări prin email) atunci când cineva răspunde unui text scris ca ecou mai sus.
Status Abonament Ecouri la acest review - abonament INACTIV [NU primiți înștiințări atunci când se scriu ecouri la acest review]
VREAU înștiințări pe mail când se postează ecouri la acest review
1 utilizatori sunt abonaţi la urmărirea acestui fir de discuţie (primesc instiinţări la adăugarea unui ecou):
alex1968

    SOCIALs
Alătură-te comunității noastre

AGENȚIA DE TURISM AmFostAcolo.Travel:
SC Alacarte SRL | R.C.: J35/417/24.02.09 | RO 25182218 | Licența de turism 218 / 28.11.2018

 
[C] Copyright 2008-2024 AmFostAcolo.ro // Reproducerea integrală sau parţială a conţinutului este interzisă
AmFostAcolo® este marcă înregistrată
  • la final = [utf8mb4]; bMustChange=[]
  • pagină generată în 0.042744874954224 sec
    ecranul dvs: 1 x 1