Curata ospitalitate

TIPĂREȘTE

Anul acesta, în aprilie, de Paşte, ne-am propus să căutăm o locaţie în România, într-un loc unde nu am mai fost nici unul dintre cei care doream să participăm la această acţiune. Şi nu eram puţini. Am venit fiecare cu propuneri privind zona pe care să ne concentrăm căutările şi după selecţii serioase şi îndelung dezbătute, am hotărât să căutăm o locaţie în zona Siriului sau pe Valea Oltului şi zonele adiacente, oricum, nu prea departe, cam cât să facem maxim 4 ore până la destinaţie, plecarea fiind din Bucureşti. Propunerile au venit din partea mai multor familii, căutarea făcându-se pe internet, şi s-au materializat în selecţia a 6-7 vile şi pensiuni din zonele mai sus amintite. Apoi aceste finaliste s-au reanalizat, s-au dat telefoane, s-au pus întrebări, multe întrebări – pentru că noi eram mulţi şi aveam multe nevoi şi pretenţii – şi în final, după negocierile de rigoare, s-a decis câştigătoarea – Vila Remmar din satul Ciunget, comuna Mălaia, nu departe de Voineasa. Asta se întâmpla prin februarie când am şi fugit să depunem avansul la banca indicată de proprietari.

Cele câteva luni de aşteptare au trecut destul de repede şi ora plecării către destinaţia aleasă ne-a găsit pe fiecare în febra pregătirilor şi cu emoţia dată de apropierea unei noi aventuri, fie ea şi un drum de ceva mai mult de 240 km la capătul căruia, speram noi, urma să ne reântâlnim - un grup măricel de prieteni şi să petrecem câteva zile (şi nopţi) frumoase împreună.

Din Bucureşti am plecat care cum a terminat programul de la serviciu, aşa încât am ajuns acolo pe parcursul unei întregi zile. Reuşisem să închiriem toată vila aşa că eram 8 familii, majoritatea cu copii astfel încât unele camere ne aşteptau pregătite deja cu paturi suplimentare aşa cum am stabilit încă de la început cu doamna Maria.

Spre surprinderea mea drumul până acolo a fost destul de lejer şi am ajuns chiar mai repede decât estimasem. Am avut ceva probleme de orientare doar în satul Ciunget pentru că vila nu este chiar la strada principală şi a trebuit să întrebăm câţiva săteni şi să dăm câteva telefoane ca să ne descurcăm. Vila Remmar nu e departe de intrarea în sat, doar că fiind cocoţată mai pe deal cu acces pe o străduţă secundară, a fost puţin mai greu de identificat. Practic se trece podul, nu se face dreapta aşa cum ai fi tentat şi ţinându-se stânga se mai merge puţin şi la un moment dat se face o străduţă la dreapta şi acolo este un mic indicator cu Vila Remmar. Această străduţă (betonată) începe să urce tot mai abrupt (dacă nu ai avânt mai urci doar cu viteza I a maşinii) şi când ajungi în vârful pantei mai ai doar câteva zeci de metri până la vilă.

Doamna Maria ne aştepta cu porţile larg deschise, primindu-ne cu căldura unei gazde sincere, bucuroasă de oaspeţi. Celor care am ajuns primii ne-a prezentat facilităţile şi regulile gospodăriei înmânându-ne şi cheile de la camere.

Vila Remmar este o clădire destul de nouă, bine întreţinută, cu 2 etaje, pe fiecare etaj fiind 4 camere. La parter se află livingul mare, cu mese şi scaune suficient de multe ca să satisfacă nevoile tuturor celor cazaţi acolo, chiar dacă familiile sunt mai mari. De altfel totul era aranjat cu bun gust, fiind foarte bine evidenţiată tema Paştelui, de unde am tras repede concluzia că doamna Maria ştie să facă turism mult mai bine decât mulţi dintre hotelierii noştri şi sunt sigur că s-ar descurca onorabil în orice funcţie pe la ministerul de profil! Într-un colţ erau instalate televizorul mare LCD, combina audio şi sistemul cu boxele aferente. Ouăle vopsite aşezate frumos în coşuleţe de nuiele, lumânările colorate, florile din glastre şi chiar şi câteva sticle de vin ne aşteptau aranjate pe mese. Şi toate acestea, din partea casei.

Din living se intră în bucătăria măricică, dotată corespunzător cu tot ce este necesar ca să te poţi exprima dacă cumva te izbeşte brusc pasiunea gătitului taman când eşti venit cu prietenii la distracţie. Din bucătărie se intră într-o debara mare cu două frigidere şi rafturi pe care noi le-am umplut până la refuz cu tot felul de produse alimentare, că veniserăm tare burduşiţi fiind hotărâţi să ne simţim bine şi să nu ne lipsească nimic în prag de mare sărbătoare. Până seara frigiderele erau doldora de tot felul iar în debara abia se mai putea intra.

Tot din living se intra direct într-o baie de serviciu şi în casa scării. Din holul casei scării se mai intra în dreapta şi în stânga în două camere fără uşi, camere speciale pentru petrecerea timpului în mod plăcut. Cea din stânga era dotată cu tot felul de jocuri – table, şah, cărţi de joc, bomboana de pe tort fiind un joc mare de fotbal cu care copiii s-au îndeletnicit o mare parte din timp. Camera din dreapta avea canapele, o măsuţă din aceea mică şi televizorul aferent.

Camerele erau mari, spaţioase şi chiar dacă în unele s-a instalat un pat suplimentar din acela pliant, spaţiul era suficient şi patul nu te încurca pe timpul zilei. Camerele erau curate şi mobila în foarte bună stare. Aveau două paturi alăturate, şifonier, noptiere, măsuţă, televizor măricel, tabureţi. Pe jos era parchet. Din ce am văzut, fiecare cameră era vopsită diferit ca şi culoare, culorile folosite fiind foarte frumoase şi de foarte mult bun gust.

Fiecare cameră avea baie şi balcon, ambele cam de mărime medie. Baia de asemenea era bine lucrată, având gresie şi faianţă în culori plăcute şi de bun simţ. Instalaţiile sanitare erau de calitate şi păreau noi. Curăţenia era la ea acasă.

Balcoanele erau cât lăţimea camerei şi jumătate dintre ele dădeau spre curtea interioară iar celelalte spre stradă. Strada fiind de fapt o străduţă secundară, traficul era nesemnificativ aşa că nu avea ce să te deranjeze dacă aveai o cameră pe acestă parte. Pe balcon era o măsuţă cu 2 scaune de plastic.

Curtea era măricică şi suficientă pentru toate maşinile turiştilor cazaţi aici. Au încăput fără probleme 8 autoturisme şi mai era loc. Era o curte cu pietriş bine bătut printre care se iţeau fire mici de iarbă. Pe dreapta cum ieşeai din vilă erau 2 leagăne din acelea de grădină, cu copertină, pentru 3 persoane şi imediat 2 grătare zidite, acoperite de un mic foişor şi ferite de ploaie, elemente foarte folosite pe timpul şederii noastre acolo. La grătar aveai toate uneltele necesare, inclusiv o ghiuvetă cu apă curentă şi o masă. Bună organizare!

În partea din spate a curţii era magazia de lemne şi lângă ea era foişorul – bucuria băieţilor mari – aici era masa de tenis de masă cu toate cele necesare, câteva scaune, mese şi băncuţe. Când se juca tenis acestea erau depozitate unele peste altele. Cum noi am jucat mai tot timpul cât am stat pe lângă pensiune şi cum am stat acolo destul de mult - pentru că a plouat în fiecare zi dacă vă mai amintiţi cum a fost vremea în perioada Paştelui, masa de tenis a fost foarte solicitată. În curte, în zona magaziei de lemne era instalat jocul de darţ.

Noaptea de Înviere a fost foarte frumoasă, chiar dacă au căzut şi câteva picături de ploaie. Biserica nouă din Ciunget se află pe aceeaşi stardă, la 15-20 m de pensiune. Foarte convenabil pentru noi. Şi dacă mai punem la socoteală că biserica este foarte frumoasă, bine întreţinută dar micuţă ce-i drept şi că preotul a ţinut o slujbă în stil tradiţional care ne-a încântat şi că nici nu a fost foarte aglomerat, satul fiind mic – seara a fost cu totul reuşită. A urmat o masă mare, în spiritul tradiţiei noastre, masă la care au participat toţi membri grupului, cu mic cu mare, locatari vremelnici ai pensiunii Remmar.

Chiar înainte de începerea acestei mese, doamna Maria a venit cu un coş mare de nuiele plin cu ouă vopsite, cozonaci, câteva sticle de vin şi o sticlă de ţuică, toate din partea casei. Asta da ospitalitate autentică românească, tot mai rar întâlnită în ultimii ani pe la noi pe meleagurile mioritice!

Chiar ne-am bucurat de un Paşte reuşit alături de cei mai buni prieteni! Şi asta contează!

În ceea ce priveşte obiectivele de vizitat din zonă, cred că atracţia principală o reprezintă peisajul, astfel încât se pot face drumeţii pe munte, chiar din sat plecând o parte din traseele care îţi pot purta paşii prin munţii din zonă. Am înţeles că în total sunt 16 trasee în această arie care cuprinde printre altele culmile Căpăţânii (la sud) şi ale Lotrului (la nord). Dintre vârfurile mai importante din zonă se pot menţiona Narutu (1130 m), Plaiul lui Stan (1149 m) din culmile Căpăţânii, apoi vârful Zmeuratul (1938) şi vârful Ursu (2124 m).

Din Ciunget se poate merge cu maşina sau pe jos pe Valea Latoriţei spre Lacul Petrimanu şi Lacul Galbenu. O destinaţie turistică deosebită este reprezentată de Cheile Latoriţei, obiectiv pe care nu am reuşit să-l vizităm din cauza ploii. Nu departe se află staţiunea Voineasa, aşezare mai modernă, situată într-un cadru natural deosebit de pitoresc. Noi am vizitat-o şi cel puţin în acea perioadă era o locaţie cam fără viaţă.

Tot în această zonă, ceva mai departe de Voineasa se află cea de-a doua staţiune montană - Vidra. De la Vidra, însoţind apele Lotrului, după 17 Km se ajunge la Obarşia Lotrului.

Nu departe de sat se află şi rezervaţia naturală Iezerul Latoriţei.

Pentru turiştii interesaţi de obiectivele turistice istorice şi spirituale, biserica de lemn din Ciunget reprezintă o opţiune, locaţie protejată de UNESCO şi în care se află pictate imagini ale ctitorilor îmbrăcaţi în portul popular străvechi.

Ca o particularitate satul mai este cunoscut şi datorită Uzinei Electrice Ciunget, cea mai mare de pe râurile interioare ale României şi pe care noi o vedeam zilnic de undeva de deasupra, din curtea vilei.

În concluzie zona Mălaia – Ciunget, prin frumuseţea locurilor, este o bună alternativă de petrecere a vacanţelor sau măcar a unui sfârşit de săptămână, iar Vila Remmar o locaţie plăcută şi curată unde eşti primit cu sufletul deschis cu reală ospitalitate.

---

VIZUALIZĂRI: 2920 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI