Drumul spre, prin şi dinspre Germania

TIPĂREȘTE

Ca vechi client al hotelurilor Accor, la care am făcut aproape de fiecare dată rezervare online, primesc în mod periodic diferite oferte de la accorhotels.com. Evident, majoritatea acestora nu le-am putut onora, dar uneori ele se potrivesc cu intenţiile mele de călătorie. În urmă cu vreo două luni, primesc o ofertă care suna cam aşa: 50% reducere la cazarea în hoteluri Etap din Europa. Într-o doară, deoarece aveam alte planuri pentru vara asta, am dat o căutare pentru oferta de cazare din zona Köln, unde doream de mult să ajung. Surpriza a fost foarte mare, deoarece am găsit un hotel Etap, situat în Wuppertal, la care preţul unei camere duble pe noapte era de 29 €!

Da, aţi citit bine, 29 de euro camera dublă pe noapte, la un hotel decent în Germania. E drept, nu era chiar 50% reducere, pentru că fără ofertă preţul obişnuit este de 47 €/noapte la acest hotel, dar chiar şi aşa oferta era foarte tentantă. Bineînţeles, la astfel de oferte există o condiţie: odată făcută rezervarea, nu se mai poate renunţa la ea, iar suma corespunzătoare se plăteşte chiar la rezervare.

Deşi oferta era extrem de tentantă, nu m-am hotărât imediat, pentru că eram în plină pregătire a unui circuit în Balcani. Ce m-a hotărât definitiv a fost canicula. Cele peste 35 grade Celsius îndurate zilnic la sfârşitul lui iunie-începutul lui iulie m-au făcut să mă decid. Balcanii erau prea fierbinţi, aşa că am ales răcoarea nord-vestului Europei. Am stopat pentru o vreme pregătirile pentru circuitul balcanic, lăsându-l pentru sfârşitul lunii august şi am făcut rezervare pentru 6 nopţi de cazare (numărul maxim admis la rezervare) la Etap Hotel Wuppertal Nord Oberbarmen.

Lanţul Accor este în plin proces de schimbare a hotelurilor Etap în hoteluri Ibis budget. Deja unele au suferit această schimbare, altele, printre care şi cel la care am stat, urmează. Nu ştiu în ce constă această schimbare, aşa că aştept cu interes să stau într-un hotel Ibis budget.

De la hotel la Köln sunt 60 km şi probabil vă întrebaţi de ce am ales un hotel aşa de îndepărtat. Da, aşa este, e ceva distanţă, dar, pentru cei care cunosc mai puţin zona, trebuie să spun că, ceva mai la nord se află celebra zonă Ruhr, cu conglomeratul de oraşe, din care am să enumăr doar pe cele mai mari: Mönchengladbach, Düsseldorf, Duisburg, Oberhausen, Essen, Bochum, Dortmund. Fără să mai punem la socoteală şi Münster-ul situat puţin mai departe.

Aşa că, dacă eşti interesat de vizitarea întregii zone, Wuppertal este locaţia ideală, fiind situat în mijlocul acesteia.

Noi am vizitat doar câteva dintre aceste oraşe. Köln (două zile), Düsseldorf, Bochum, Wuppertal şi Bonn. În ce priveşte Bonn-ul, el a fost la balotaj cu Münster-ul, dar a câştigat categoric dintr-un motiv simplu: aici se află Consulatul General al României (fosta ambasadă a României în RFG), unde era organizată secţia de votare nr 59. Oricum însă, dincolo de motivaţia participării la referendum, vizita la Bonn a meritat cu prisosinţă!

După ce am făcut rezervarea, am început să pregătesc drumul şi celelalte aspecte.

De la Piteşti la Wuppertal sunt 2000 km, distanţă care nu poate fi parcursă într-o singură etapă, aşa că am căutat un loc cât mai potrivit pentru popasul de o noapte. Aici, de mare ajutor mi-a fost, ca de multe alte ori, booking.com, unde am găsit o locaţie excelentă, o pensiune din Mosonmagyaróvár, orăşelul maghiar de la graniţa cu Austria. Am lăsat pe mai târziu rezervarea pentru întoarcere, pentru că nu mă hotărâsem dacă vom parcurge drumul în două, sau trei etape.

Pentru cei care doresc să ajungă în Germania cu maşina personală şi vor să intre în centrul oraşelor, trebuie să subliniez faptul că în Germania, oraşele mari au adoptat o regulă care interzice intrarea în aşa-numita zonă verde a oraşelor respective a autovehiculelor care nu posedă un Ecuson de mediu (Umweltplakette). Acest ecuson este ca o vignetă, se lipeşte în parbriz în partea din dreapta-jos şi atestă că maşina are sistem de depoluare. Unele oraşe, cum este Berlinul, impun un minim de depoluare Euro 4, dar sunt şi oraşe care admit deocamdată şi Euro 2, sau Euro 3. Placheta este eliberată de staţiile TÜV, pe baza certificatului de înmatriculare al autovehiculului, contra sumei de 5 €, sau online, pe site-ul: umwelt-plakette.de, dar aşa costă mai mult, pentru că ecusonul se trimite prin poştă. Pătrunderea unui autovehicul într-o zonă verde (Umweltzone) fără ecusonul de mediu se sancţionează cu o amendă de 40 €, chiar dacă maşina are sistemul Euro 6.

În 2010, când am fost la Berlin, mi-am luat ecusonul, care este valabil atât timp cât maşina este folosită (pe el se trece numărul de înmatriculare), dar în primăvara asta mi-am schimbat maşina, un Logan cu motor de 1,4 l, tot cu un Logan, dar cu motor de 1,2 l, aşa că a trebuit să mă interesez şi de unde să-mi iau ecusonul de mediu, aşa cum făcusem cu doi ani înainte. TÜV este acronimul de la Technischer Überwachungs-Verein (Asociaţia de Inspecţie Tehnică). Eu m-am interesat de locaţiile unor astfel de staţii de pe traseul pe care urma să-l parcurg, deci am folosit saitul TÜV SÜD (tuev-sued.de/auto_fahrzeu ... esamtuebersicht). De aici, mi-am notat adresele unor staţii TÜV de pe traseu, pentru că mă hotărâsem prea târziu, ca să am timp să iau ecusonul pe internet.

O altă problemă pe care am cercetat-o a fost cea privind sistemul de parcare în oraşele pe unde urma să mă plimb. Am selectat câteva parcări subterane şi am notat adresele lor pentru a putea ajunge acolo folosind GPS-ul. Cum le-am găsit? Simplu, folosind internetul, că doar este vorba de Germania, nu de Papua Noua Guinee! Mai mult, am aflat şi preţurile practicate de fiecare parcare.

Am citit un review în care cineva se plângea că a plătit 5 € ora de parcare nu mai ştiu pe unde... Păi, de ce mai există internetul?

Când mă duc cu maşina într-un oraş, prefer o parcare subterană, pentru că cele stradale sunt de multe ori mai scumpe în centrul oraşului şi, în plus, la acestea trebuie să-ţi calculezi foarte bine timpul de staţionare, pentru a nu plăti în mod inutil, dacă pleci mai devreme decât timpul pentru care ai achitat şi nici să rişti o amendă, dacă ai depăşit timpul de staţionare plătit. La parcările subterane, plăteşti la plecare, exact cât ai stat şi în plus aceste parcări sunt sigure, fiind supravegheate video.

Buuun...

Şi a venit 23 iulie, ziua plecării. Prima etapă a drumului, de la Piteşti la Mosonmagyaróvár are 900 km, după cum indică Google Maps, care dă şi o estimare a timpului de parcurgere: 10 ore şi 40 minute.

Am ales varianta Piteşti - Craiova - Turnu Severin - Timişoara - Cenad, pe care o prefer celei pe DN1, pentru că este mult mai puţin aglomerată. Citisem cu câteva zile înainte un review despre acest drum, review care s-a dovedit corect. Până la Strehaia, drumul a fost foarte bun, mai ales că l-am făcut dimineaţa. La Strehaia, chiar în centru însă, este o porţiune unde se circulă pe o singură bandă, alternativ în cele două sensuri. Nu am aşteptat însă foarte mult şi, spre surprinderea mea, nu am mai pierdut timp, aşa cum ştiam, la trecerea peste calea ferată din localitatea următoare, Ciochiuţa. Aici, de vreo 20 de ani, se tot construia un pasaj peste calea ferată, în lungime de peste 300 m. Ei bine, acesta a fost terminat, m-am informat la întoarcere şi am aflat că a fost inaugurat odată cu centura ocolitoare a oraşului Turnu Severin, la sfârşitul lui aprilie 2011.

Au mai fost vreo două gâtuituri cu semaforizare şi circulaţie alternativă undeva între Turnu Severin şi Orşova, după care doar ploaia ne-a mai încurcat puţin. În plus, mi s-a ars şi o siguranţă, din circuitul brichetei, pentru că am cuplat un invertor şi GPS-ul, depăşind curentul maxim admis, aşa că am mai pierdut ceva timp în Timişoara, ca să cumpăr un set de siguranţe de rezervă. Am trecut graniţa pe la Cenad, foarte rapid, pentru că aici este mult mai puţin aglomerat faţă de Nădlac. Controlul s-a făcut de către unguri. Am arătat vameşului cărţile de identitate, acesta plictisit ne-a făcut semn să trecem, aşa că am apăsat pe acceleraţie şi am trecut cu nonşalanţă pe lângă poliţiştii de frontieră, aflaţi la zece metri mai departe, rămaşi cu gura căscată. Mi-am dat seama că e ceva în neregulă, aşa că am oprit şi am revenit în marşarier în dreptul poliţiştilor, prezentându-le şi lor cărţile de identitate. S-au amuzat şi ei şi ne-au lăsat să plecăm fără să se uite cu prea multă atenţie la acte. La prima staţie de benzină am oprit să cumpăr e-vinieta, valabilă zece zile şi care a costat 2975 forinţi, adică ceva mai mult de 10 €, sau 54,74 lei. Această e-vinietă se poate cumpăra şi online, aici: vinieteungaria.evignette. ... aria-online.php, la acelaşi preţ.

Plecaţi de acasă la 5 dimineaţa, la 13:30, ora României, treceam prin Szeged. În Ungaria am oprit doar o singură dată, după ce am intrat pe autostradă, într-o parcare, unde am mâncat de prânz sandvişurile pregătite de acasă, după care am condus neîntrerupt, până la destinaţie, unde am sosit pe la 19 ora României. Deci, faţă de estimarea dată de Google Maps, de aproape 11 ore, eu am făcut cu o oră mai mult, dar aici intră şi timpul pierdut pe la diverse opriri.

Dacă la ieşirea din ţară am făcut plinul cu benzină de 95 la un preţ de 5,73 lei, în Ungaria pe autostradă preţul benzinei de 95 era peste 470 de forinţi, adică peste 1,6 €. Eu însă am făcut plinul la o benzinărie din Mosonmagyaróvár, la preţul de 429,9 forinţi, adică sub 1,5 €.

A doua etapă a drumului, de la Mosonmagyaróvár la Wuppertal am parcurs-o a doua zi. Toate cele trei variante de traseu oferite de Google Maps sunt, nu ştiu de ce, prin Slovacia şi Cehia, cea mai scurtă măsurând aproximativ 1050 km, cu un timp estimat de 10 ore şi jumătate.

Eu am ales varianta prin Austria, puţin mai scurtă, cu vreo 20 km, dar cu un timp estimat mai mare, de 11 ore şi 20 min. Nu ştiu de ce Google Maps dă această estimare, pe o distanţă mai scurtă, acoperită total de autostradă, mai ales că celelalte variante trec în Cehia şi printr-o porţiune fără autostradă, unde circulaţia este într-un ritm foarte lent. În plus, trebuie să plăteşti două viniete, pentru Slovacia şi pentru Cehia (e drept, le poţi achiziţiona pe amândouă la pachet, la intrarea din Ungaria în Slovacia).

Cum spuneam, am ales varianta cu Austria, prin (pe lângă) Viena şi Linz, cu intrare în Germania la Passau. Vinieta pentru Austria costă 8 € pentru 10 zile. Din Mosonmagyaróvár am plecat pe la 8:45 ora României şi după 3 ore am ajuns la Passau, unde am intrat în oraş să iau ecusonul de mediu. Nu am reuşit să găsesc staţia TÜV, aşa că, după o "defilare" pe faleza Dunării, deja foarte animată la acea oră, am plecat mai departe şi m-am oprit la Deggendorf, la vreo 50 de km de Passau. Aici lucrurile au mers foarte repede am găsit staţia TÜV şi, contra sumei de 5 €, am obţinut ecusonul pe care l-am şi lipit în parbriz.

De aici, am plecat hotărâţi să nu ne mai oprim decât pentru masa de prânz şi apoi la hotel.

Nu mai fusesem în Germania din 2010, dar peisajul nu se schimbase deloc. Aceleaşi autostrăzi bine puse la punct, curate şi întotdeauna înconjurate de vegetaţie bogată, de un verde viu. Şi, bineînţeles, din când în când, câte un semn care ne anunţă că în x km se execută lucrări. Fie că ele sunt doar de tundere a ierbii, de reasfaltare, sau de adăugare de noi benzi, niciodată nu vei avea ocazia să mergi pe o autostradă germană mai mult de 100 km fără să dai de astfel de lucrări. Pur şi simplu, nemţii sunt cuprinşi de frenezia construcţiilor (ceea ce se vede şi în oraşe), de parcă n-ar avea astâmpăr şi şi-ar spune mereu: Să nu stăm degeaba. Ia să vedem ce am mai putea face pe-aici? . Dar ce este mai important, este că nicăieri unde se execută lucrări, nu vei găsi mai puţin de două benzi de mers pe sens, demarcate clar de linii galbene, benzi cu lăţimea de 2,2 m. E drept, în aceste zone este o limitare de viteză, de obicei de 80 km/h, dar circulaţia se desfăşoară în bune condiţii.

Apropo de limita de viteză, pentru cei care încă nu au aflat, am o veste. Începând de anul acesta, pe autostrăzile germane s-a introdus limitarea de viteză clasică, de 130 km/h, lucru afişat pe un panou chiar la intrarea în Germania. Nota webmaster: cf informatiilor transmise ulterior de mai multi utilizatori se pare ca acel panou indica viteza recomandata pe autostrada (si nu viteza maxima impusa prin lege); a se vedea ecourile in cauza pentru mai multe detalii

O altă veste este însă aceea că nemţii nu au aflat încă de această limitare, drept pentru care circulă fiecare cu ce viteză vrea, sau poate.

Ceea ce am făcut şi eu. Am mers cu cât m-a ţinut maşina. Mai exact, am mers şi cu 175 km/h. Da, Loganul meu cu motor de 1,2 litri a suportat foarte bine acest regim şi vă pot spune că nu am atins limitele maxime. Drept dovadă, priviţi fotografiile, atât cu indicatorul de viteză de la bord, cât şi cu indicaţiile GPS-ului, care, se ştie, este mai exact. E drept, aici e un mic secret. Am folosit benzină Super 95 E10. Ce este această benzină? "E" înseamnă că ea conţine etanol, iar "10" spune că acesta poate fi în proporţie de până la 10% din total.

Acest tip de benzină a fost introdus din 2011 în Germania şi este mai ieftin cu câţiva cenţi faţă de Super 95 clasic. Atenţie, însă, nu orice motor suportă acest tip de combustibil. Dacă doriţi să vedeţi care sunt motoarele care sunt compatibile cu Super E10, mergeţi pe saitul ADAC (Automobil Clubul German) (adac.de/infotestrat/tanke ... t.aspx?quer=e10) unde găsiţi lista completă a mărcilor şi tipurilor de autovehicule compatibile cu E10. Acolo am aflat şi eu că toată gama de autovehicule Dacia, de la primul tip de Logan până la Duster funcţionează fără probleme cu E10.

Preţul benzinei în Germania este ceva mai mare, ajungând la staţiile de pe autostradă la 1,65 €/l, pentru Super 95 (tipul de benzină la care m-am referit peste tot în acest review). Eu am alimentat în cea mai mare parte de la staţia de benzină din apropierea hotelului Etap din Wuppertal, unde preţul benzinei Super 95 E10 a oscilat între 1,56 şi 1,58 €. Am văzut însă şi preţuri mai mici, dar niciodată la staţiile de pe autostrăzi, doar la cele din localităţi.

De la Deggensdorf am mers întins, doar cu o pauză de masă la un Autohof. În Germania, din fericire sunt suficient de dese aceste locuri, unde găsiţi o staţie de benzină (Aral, Total, Shell, Agip), un magazin, un restaurant sau ceva asemănător şi chiar locuri amenajate cu mese şi scaune în aer liber.

Lucrurile mergeau foarte bine, când imprevizibilul s-a produs. Undeva, pe lângă Weibersbrunn, cam la jumătatea distanţei dintre Würzburg şi Frankfurt pe Main, toată coloana de maşini care circula pe trei benzi, s-a oprit, fără să ştim de ce. Era ora 17 (ora României), când, ajuns la coad cozii, am pus în funcţiune luminile de avarie, pentru a-i avertiza pe cei din spate. Ne-am târât apoi ca melcul vreo două ore pe vreo 10 km, cauza fiind un accident grav, care a cerut intervenţia a vreo 5 ambulanţe şi 3 maşini de poliţie.

Am ajuns în final la hotel la ora 21:30 (tot ora României). Distanţa reală parcursă, conform indicatorului de bord, a fost de 1969 km.

În privinţa circulaţiei pe autostrăzi în Germania am constatat o înrăutăţire a lucrurilor şi asta nu neapărat din cauza nemţilor, ci mai ales a altora, care circulă însă cu maşini înmatriculate în Germania. Am constatat prezenţa în număr destul de mare a unor mârlani, care se comportă precum cei de pe drumurile din România. Mi s-a întâmplat de două ori să mă pomenesc în spate cu un bolid care-mi dădea disperat flash-uri să mă dau la o parte, am văzut manevre "româneşti" de depăşire pe dreapta, am văzut maşini intrând pe banda de securitate şi blocând-o şi multe alte lucruri cunoascute de mine de pe la noi, dar nemaivăzute până acum pe autostrăzile germane. Subliniez însă faptul că, de regulă, nu erau nemţi cei care le făceau, lucru dovedit de exemplu de numărul de înmatriculare provizoriu, semn că la volan erau niscaiva românaşi, bulgari sau turci.

Despre locurile unde am stat şi cele vizitate am să povestesc separat.

Acum am să închei spunând câteva cuvinte şi despre drumul de întoarcere. Cei 2000 km i-am parcurs tot în două etape, de data asta pauza făcând-o la Győr, unde am ajuns pe la 17 ora României, astfel că am avut timp să vizităm şi oraşul.

A doua zi am plecat întins spre casă. Am constatat că M0, centura Budapestei a fost lărgită pe o mare porţiune la trei benzi pe sens şi că harta din 2009 a GPS-ului nu ştie, evident, porţiunea de autostradă de la Szeged la Mako, arătându-ne că mergem pe câmp.

De data asta am hotărât să ne întoarcem pe DN1, să vedem ce schimbări s-au mai petrecut pe aici. Proastă decizie, pentru că, ei bine, nimic nou. Am intrat în ţară la Nădlac la 12:30. Nici n-am apucat bine să ne aşezăm la drum, că ne-am oprit. Până la Arad ne-am oprit de trei ori, în locuri cu semaforizare şi circulaţie alternativă în cele două sensuri. La intrarea în Arad am avut neinspiraţia să aleg centura, unde un alt blocaj ne-a făcut să mai pierdem ceva timp. Noroc cu un şofer de camion ieşit de pe un drum lateral neasfalat, care ne-a spus să o luăm pe-acolo şi evităm blocajul. Aşa am făcut şi a fost bine. Ciudat că după noi nu a mai venit şi alţii.

Până la Sebeş am mers normal, ca pe la noi şi am oprit doar la Deva, unde am luat o porţie de mici de la grill-ul de la Kaufland, ca să fac trecerea de la "wurştii" nemţeşti, de care tot mâncasem o săptămână (nu obligat, ci pentru că-mi plac).

La Sebeş dăm peste acelaşi ambuteiaj pe care-l ştim cu toţii de câţiva ani buni. În rest, drumul este bun, dar îngust, cu multe porţiuni cu depăşire interzisă, astfel că, de multe ori te târăşti în spatele unui camion kilometri întregi. Pe la Miercurea Sibiului am văzut o fază incredibilă. Într-un loc cu o intersecţie, era un echipaj de poliţie şi unul dintre poliţişti se afla chiar în mijlocul străzii, pe zon haşurată. În faţa mea rula o maşină cu număr de Belgia şi apoi trei camioane. Imediat ce a trecut de poliţist, maşina cu număr de Belgia a ţâşnit şi s-a angajat în depăşirea camioanelor, pe zona haşurată. Am citit pe faţa poliţistului uluirea, dar acesta şi-a revenit repede, a alergat la maşină şi a pornit în urmărirea mocofanului. După câţiva kilometri l-a prins, evident şi l-a tras pe dreapta. Culmea e că m-a oprit şi pe mine! Tocmai mă întrebam care era infracţiunea săvârşită, că eu nu o ştiam, când poliţistul se apropie, se prezintă şi mă întreabă dacă am văzut faza cu depăşirea "belgianului". Mă oprise de fapt ca să mă ia drept martor. Am răsuflat uşurat şi i-am spus că evident văzusem faza şi ne-am exprimat amândoi surprinderea faţă de manevra executată de neghiob. Mi-a notat datele din cartea de identitate şi am plecat mai departe, apăsând cât mai tare pe acceleraţie, acolo unde era posibil, pentru a mai recupera din întârziere.

Ştiu, nu e bine să procedezi aşa, lucru dovedit şi de faptul că, la ieşirea din comuna Săcel, am fost oprit de un alt echipaj de poliţie. Poliţistul s-a prezentat şi mi-a comunicat cu o figură foarte oficială: La intrarea în comuna Săcel aţi fost înregistrat şi filmat mergând cu o viteză cam măricică, ca să nu zic foarte mare, mai exact 138 km/h.

Nu se poate, i-am spus eu, nu merg aşa repede în localităţi, că nu sunt nebun!

Păi nu în localitate, înainte de intrare, motiv pentru care nu vă luăm carnetul, dar vă dăm o mică amendă. Cum limitarea era de 100 km/h, amenda este de 420 lei. Plus 4 puncte de penalizare! Dacă o plătiţi pe loc sau în două zile, amenda este de 210 lei.

Am luat procesul verbal (amenda am plătit-o a doua zi, acasă, că nu aveam cash suma necesară pentru a plăti pe loc) şi am plecat mai departe. M-am bucurat de ceva viteză pe centura Sibiului, după care a început calvarul drumului pe Valea Oltului, pe o ploaie măruntă. Când am ajuns pe Dealul Negru, dincolo de Râmnicu Vâlcea, se înnoptase, iar ploaia devenise mai insistentă. Liniile albe de demarcare erau şterse şi practic nu se vedeau. Nu există nici alte mijloace (borne cu "ochi de pisică") de delimitare a părţii carosabile, astfel că circulaţia se face pe bâjbâite, deci că nu e de mirare numărul mare al accidentelor care se produc în această zonă. E drept că şi şoferii sunt de cele mai multe ori imprudenţi şi imprevizibili...

Din fericire am ajuns acasă fără probleme, pe la ora 10, după 10 ore de calvar pe drumurile Românicii noastre dragi. Făcusem de la plecare fix 4525 km. Consumul mediu de benzină nu vi-l pot spune. Calculatorul de bord îmi arăta 7,6 l/100 km, dar aceasta este o medie de când am cumpărat maşina, adică inclusiv cei 1215 km parcurşi înainte de plecare, pentru care media era de 8,7 l/100 km. Evident, media pe cei 4525 este mai mică. Oricum, indicaţiile sunt doar orientative, fabricantul specificând în cartea tehnică faptul că pe primele 2-3 mii de km parcurşi indicaţiile nu sunt deloc corecte.

Cam asta a fost pe scurt povestea despre drumul meu spre şi dinspre Germania.

Sper că informaţiile vor fi utile şi altor călători.

În orice caz, o concluzie este evidentă: dacă veniţi dinspre Bucureşti spre Ungaria, nu vă bucuraţi de avantajul aparent al autostrăzii spre Piteşti. Ce câştigaţi aici, pierdeţi imediat mai departe. Categoric este preferabilă varianta (la fel de lungă) prin Craiova, Turnu Severin, Timişoara, cu ieşire pe la Cenad.

Nu mai vorbesc de avantajul că treceţi şi prin Sânnicolau Mare, unde puteţi să vă opriţi să o salutaţi pe georgiana. Noi n-am făcut-o, că ne grăbeam, dar ne-am gândit la ea când am trecut pe-acolo. :)

---

VIZUALIZĂRI: 27828 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI